Primarii din judeţul Mehedinţi au fost convocaţi zilele trecute la Prefectura Mehedinţi pentru a primi instrucţiuni despre cum sã actualizeze listele electorale permanente aşa cum ar fi trebuit sã fie în ziua referendumului. Nouã categorii de români ar trebui verificate şi la nevoie excluse, potrivit memorandumului trimis în teritoriu. Printre alţii, cei care s-au cãsãtorit ori au divorţat sau cei cu vize de flotant.
Datele solicitate de Prefecturã sunt atât de multe, cã o parte din primari aproape cã nu mai înţelegeau nimic. Noroc cã veniserã la şedinţã însoţiţi de secretarii primãriilor, care le şopteau la ureche despre ce este vorba. Oricum au plecat de la şedinţã complet buimãciţi şi iritaţi de noile sarcini trasate de prefect. Unii aveau totuşi puterea sã zâmbeascã gândind probabil cã îşi vor pune la treabã subalternii din primãrie.
Dacã majoritatea primarilor, exact ca nişte soldaţi supuşi au primit instrucţiunile prefectului fãrã sã crâcneascã ceva, o parte au declarat cã timpul este foarte scurt pentru a centraliza toate datele solicitate. „Eu am impresia cã toate instituţiile astea descentralizate de la guvern în jos au lãsat pe seama primarilor toatã aceastã responsabilitate. Sunt vreo 7 sau 8 anexe pe care noi trebuie sã le completãm, bineînţeles cã o parte din ele nu depinde de noi. Ce m-a iritat pe mine şi m-a fãcut sã ies din carapacea mea perioada scurtã în care trebuie sã adunãm toate aceste date şi în plus sunt nişte date pe care le comunic şi penru care trebuie sã îmi asum responsabilitatea. Trebuie sã stai în stand-by şi blocat la mantinelã. Voi apela la toţi salariaţii din Primãrie, care pe lângã sarcinile de zi cu zi trebuie sã facã şi aceastã acţiune. Dar, în primul rând suntem condiţionaţi: în fiecare zi pânã la ora 1400 trebuie sã raportãm ceea ce am fãcut azi. Cred cã ajung pânã la ora 1345 la primãrie ca sã comunic cã am ajuns”, ne-a declarat primarul comunei Tâmna, Ion Cioarã (PDL).
Şi pentru primarul de la Salcia, Gelu Pantelimon (UNPR), noile directive sunt o corvoadã, gospodarul şef spunând cã în aceastã perioadã este foarte ocupat cu completarea documentaţiei la un proiect de alimentare cu apã. „Se vor ocupa primarul şi secretarul, responsa-bilitatea este a lor, personalul din primãrie, dar timpul este relativ scurt. Eu aveam şi alte treburi, lucram la documentaţia pentru lucrarea de alimentare cu apã. Dar trebuie sã duc la îndeplinire sarcina trasatã de Guvern, o sarcinã care cade ca un plumb la stomac”, ne-a declarat primarul comunei Salcia.
De cealaltã parte, prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Drãghiea, spune cã primarii au suficient timp sã facã verificãrile solicitate de Guvern. „Trebuie sã le completeze dacã este cazul şi sã le transmitã cãtre centralizare Prefecturii. Nu se umblã pe listele electorale permanente, sunt lângã aceste tabele, nu se umblã, ca sã diminueze primarii sau noi la nivelul judeţului. Datele se centralizeazã şi probabil lângã listele electorale permanente existente la 29 iulie se adaugã şi aceste puncte de vedere”, a declarat prefectul de Mehedinţi.
Potrivit memorandumului transmis de premierul Victor Ponta, prefecţii şi primarii, prin intermediul instituţiilor din subordine, ar trebui sã verifice dacã persoanele din listele electorale permanente folosite în 29 iulie aveau sau nu dreptul sã fie acolo. Conform documentului, vor fi întocmite tabele cu noua situaţie la nivelul fiecãrei localitãţi, iar listele vor purta semnãtura primarului şi a şefului serviciului local de evidenţã a populaţiei.



