Dascãlul care trezeşte în elevi pasiunea pentru istorie

               „Este foarte important sã ne respectãm trecutul şi sã ne iubim patria, sã nu uitãm cine am fost, cine suntem şi ce putem fi”, este crezul profesorului de istorie Romeo Popa din Turnu Severin. Conştient cã istoria ca disciplinã şcolarã poate sã contribuie determinant în formarea personalitãţii copiilor ca viitori cetãţeni ai României, profesorul îşi dedicã timpul liber elevilor sãi, pasionaţi de cunoaşterea trecutului. În 2016,  a pus bazele cercului „Amicii istoriei” şi în fiecare sâmbãtã se întâlneşte cu elevii sãi tocmai în Cetatea Severinului, fosta redutã împotriva turcilor de la gurile Dunãrii. O locaţie cât se poate de potrivitã pentru cei dornici sã cunoascã atât istoria locului, dar şi pe cea naţionalã şi universalã. Pare greu de crezut, dar propunerea pentru înfiinţarea acestui cerc a venit din partea elevilor, care vor sã cunoascã mult mai multe lucruri ce nu se gãsesc în manualele şcolare, uneori prea rigide şi prea stufoase în detalii obositoare.

Cum a apãrut „Amicii istoriei“

„Cercul s-a nãscut în 2016, la şcoala nr. 14 din Drobeta Turnu Severin. Nu a fost iniţiativa mea, copiii m-au întrebat dacã ar putea sã afle şi un alt fel de istorie decât cea din manuale, decât o percep la şcoalã”, spune profesorul Romeo Popa. A fost plãcut surprins sã observe cã la fiecare întâlnire numãrul elevilor participanţi a crescut, iar temele propuse de aceştia sunt extrem de variate, din diverse epoci ale istoriei universale. „M-a mişcat interesul lor şi am zis cã voi face tot ceea ce este posibil ca acest cerc sã se menţinã şi pe mai departe”, zice prof. dr. Romeo Popa.

Orã de istorie în sanctuarul dacic de la Costeşti

Cercul funcţioneazã întrucât elevii vin din proprie iniţiativã, nu este o corvoadã, o sarcinã şcolarã. Dincolo de acest aspect, vorbim însã de nişte elevi pasionaţi de istorie şi de un dascãl extrem de dedicat profesiei sale, autor al mai multor lucrãri de specialitate şi doctor în istorie. „În momentul în care m-au solicitat mi-am dat seama cã au deja nişte cunoştinţe acumulate, unii dintre ei citiserã diverse cãrţi, nu aveau nişte explicaţii la anumite întrebãri sau vãzuserã anumite reportaje, documentare şi de aici a pornit totul. Mare mi-a fost surpriza sã constat cã la fiecare şedinţã de cerc, în fiecare sâmbãtã avem câte 15-20 de copii şi ei fiecare îşi arãtã dãruirea faţã de istorie prin temele pe care le propun”, spune dascãlul severinean. Cercul şcolar nu se rezumã doar la întâlnirile de la sfârşitul sãptãmânii, ori de câte ori le permite timpul, elevii merg în excursii, însoţiţi de profesorul Popa, unde evident sunt vizitate obiectivele istorice. „Vreau sã vã spun cã am fost în Cetãţile dacice din Munţii Orãştiei şi am avut cu mine 25 de copii. Am fãcut o orã de istorie chiar în sanctuarul dacic de la Costeşti. Credeţi-mã aşa a fost de frumos momentul, niciun copil nu vorbea, toţi au ascultat cuminţi explicaţiile despre daci şi rãzboaiele daco-romane o orã şi jumãtate. Am avut invitat un profesor de la Deva, care m-a felicitat pentru modul cum s-au purtat aceşti copii şi despre faptul cã sunt ca un burete, absorb pur şi simplu informaţia”, explicã profesorul de istorie.

„Manualul nu este ceva tabu”

Neajunsurile din sistem, elevii care vor sã asimileze multe informaţii în timp scurt sunt doar câteva din provocãrile cu care se confruntã Romeo Popa. „Manualul şcolar este un instrument de lucru, nu este ceva tabu. Toate manualele sunt fãcute în acest moment pentru a da cât mai multã informaţie, ori asta pe copii uneori îi oboseşte. Le indic manualul, dar eu le dau informaţia aceea care trebuie sã le rãmânã lor în minte, evit tot ceea ce ar putea fi balast informatic  şi care ar putea sã-i suprasolicite“, spune profesorul severinean. De exemplu, pe baza manualului de clasa a VIII-a, profesorul trebuie sã facã o lecţie despre voievozii români, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bãtrân, în numai douã ore, ceea ce este imposibil: „Nu pot sã vorbesc despre Ştefan cel Mare într-o jumãtate de orã, nu am cum. La Vlad Ţepeş, trebuie sã vorbim despre faptele sale, trebuie sã lãmurim de unde vine aceastã denumire de Dracula, copiii trebuie sã priceapã pentru cã astãzi i se face o mare nedreptate acestui mare voievod fiindcã este asociat cu un personaj malefic, coborât din strãfundurile Iadului. Apoi, Mircea cel Bãtrân nu este un voievod de un sfert de orã“.

Cine este Romeo Popa

Pe lângã munca de la catedrã şi de la cercul „Amicii istoriei”, profesorul Romeo Popa este  autor a mai multor cãrţi de specialitate şi doctor în istorie. Profesorul provine dintr-o familie de dascãli şi crede cã destinul sãu a fost sã urmeze aceeaşi carierã ca şi pãrinţii sãi. „Am crescut cu praful de cretã şi planificãrile sub nas, mi-a plãcut aceastã meserie. Am urmat-o pe mama mea în domeniul istoriei, iar tata mi-a fost învãţãtor şi pot sã vã spun cã îmi place foarte mult sã lucrez cu elevii, sã le aud întrebãrile“, spune dascãlul. Povesteşte clipele petrecute pe bãncile şcolii cu atâta pasiune şi vorbeşte cu mult respect despre tatãl lui care i-a fost şi învãţãtor. „Tata a avut un talent aparte de a inocula elevilor dragostea pentru istorie. În clasa a patra ne aducea veterani de rãzboi sã ne vorbeascã, am fãcut clasele primare la ţarã. Mi-a creat imaginea bãtãliei de la Posada şi nu pot sã mi-o scot din cap nici acum dupã studii universitare, e tot imaginea din clasa a patra”, a mãrturisit profesorul.