* La 27 martie, deci în urmã cu doar douã zile, s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Era primul mare pas cãtre Marea Unire, care avea sã se înfãptuiascã spre finalul acelui an extrem de fast pentru istoria noastrã, la 1 Decembrie. Spre deosebire de alte popoare, care se pricep de minune sã-şi marcheze aşa cum se cuvine evenimentele cruciale ale istoriei lor, pe noi, acest moment, ca şi întregul an centenar 2018, ne-a surprins într-un provizorat, aş zice, mai pãgubos decât nepregãtirea totalã. La nivel central, nu existã, dupã cum am mai subliniat, nicio strategie coerentã pentru sãrbãtorirea marelui eveniment, iar la nivel local, aproape totul este lãsat de izbelişte. Ici- colo, nişte români în care n-au murit sentimentul patriotic, dragostea de glia strãbunã şi de istoria naţionalã, încearcã sã concretizeze, dupã puterile lor, nişte iniţiative strict personale, prin care sã readucã evenimentele înãlţãtoare de acum un veac în atenţia şi în sufletele concetãţenilor. Un exemplu grãitor îl oferã, în aceste zile, profesorul Dan Trancotã (foto), consilier local la Vânju Mare, care, în şedinţa de marţi a prezentat consilierilor vânjeni un proiect de hotãrâre privind unirea Moldovei de peste Prut cu patria mamã. Este, din punctul nostru de vedere, o iniţiativã care ar putea fi copiatã şi de alte consilii locale, din Mehedinţi şi din Ţarã. Fie şi numai pentru a se demonstra cã un asemenea proiect unificator, peste timp, are susţinere popularã. Asemenea iniţiative au avut loc şi în urmã cu 100 de ani, creând suportul pentru marea lucrare politicã derulatã la nivel naţional şi apoi la nivel european, ceea ce a avut ca finalitate crearea Statului Naţional Unitar Român, a României Mari.
* Dar, cum spune poetul, „De-aşa vremi se-nvrednicirã cronicarii şi rapsozii/ Veacul nostru ni-l umplurã saltimbanciii şi irozii”. Aşa se face cã manifestãri serioase sunt asociate de „factorii cu atribuţii în domeniu” cu şuşanele ce ţin de cultura micului pe ţambal sau de textura chiloţilor mai ştiu eu cãrei cântãcioase care vine sã arate „prostimii” din provincie nu talentul vocal, altminteri iluzoriu, cât indecentul cur, lãţit excesiv de atâtea tãvãlituri prin alcovuri mai mult sau mai puţin promiscue. Fireşte cã, în asemenea condiţii, chiar şi de cele mai bune, mai inspirate intenţii se alege praful şi pulberea. Cam aşa ceva s-a întâmplat recent cu simpozionul dedicat comemorãrii voievodului Mircea ce Mare, când între manifestãri a fost inclus şi un concert al vulgarei guriste Loredana. Pe care unii vãd cã o considerã „o veritabilã profesionistã”. Pãi nu?!
* Madame Kovesi nu este, se pare, satisfãcutã de ceea ce se întâmplã în legãturã cu sine şi, dupã ce clienţii dumneaei de la Curtea de Apel Ploieşti i-au dat câştig de cauzã într-un revoltãtor proces cu nişte ziarişti de la Antena 3, prin urmare, vrea sã… cucereascã noi puncte strategice în aceastã stupidã bãtãlie în care s-a angreanat cu reprezentanţii presei.. Deci, şi-a trimis subordonaţii la Mugur Ciuvicã, unul dintre „împricinaţii” procesului de la Ploieşti, somându-l sã predea nişte documente vechi de… peste zece ani. Aşa ceva? ! Da, chiar aşa ceva!
* Revenind la evenimentul Unirii Basarabiei cu România de acum o sutã de ani, sã mai spunem cã, la Bucureşti, a avut loc o şedinţã festivã a Parlamentului României pentru a marca evenimentul, la care a participat şi preşedintele Parlamentului de la Chişinãu. Toate bune şi frumoase, dar marele absent de la aceastã manifestare a fost nimeni altul decât Klaus Werner Iohannis, bravul preşedinte turist al României! Din nou, aşa ceva?! Da, aşa ceva!! Sã ne mire? Nici vorbã, din moment ce, pentru acest cetãţean, anul acesta nu sãrbãtorim centenarul Marii Uniri, ci „o sutã de ani de la naşterea statului român modern”! O sã ziceţi cã e vorba de o simplã nuanţã, dar nu este deloc aşa. Staţi puţin pe gânduri şi o sã vã convingeţi!…
* Se apropie sãrbãtorile pascale şi deja au început sã circule ştiri contradictorii. Unii oficiali ne alarmeazã cã nu ştiu câte miliarde ar fi dispãrut din bugetul României de la începutul anului şi pânã acum, alţii ne alarmeazã cu creşterea spectaculoasã a preţurilor la ouã, la carnea de miel şi la alte alimente de… sezon, în fine, binevoitorii şi optimiştii asigurã cã salariile şi pensiile vor fi primite în avans, astfel încât toatã lumea sã se poatã bucura fãrã constrângeri materiale de apropiatele sãrbãtori. Noi, care suntem deja obişnuiţi cu asemenea atmosferã suntem ceva mai sceptici, dar, în cazul preţurilor, şi ceva mai… optimişti.
* Naţionala de fotbal a României a jucat douã amicale, ambele câştigate,la limitã, cu Israelul (2-1) şi cu Suedia (1-0), cel de-al doilea, disputat pe noul stadion din Craiova. Semne bune pentru Cosmin Contra sau doar un mic foc de paie?!


