Nu a spus nimeni cã democraţia este perfectã. Cu toate acestea, omul a încercat mereu s-o perfecţioneze. Pe acest traseu, mulţi au gãsit soluţii în consens cu idealurile acestui proiect politic, “inventat” de grecii antici, la pachet cu alte variante de conducere, cum ar fi aristocraţia, oligarhia, timocraţia, tirania etc. Alţii, au lansat soluţii recomandate ca fiind bune, dar, în realitate, erau/sunt pãcãleli ale poporului, ele, soluţiile fiind folositoare doar celui care le-a gãsit şi propus, lui şi susţinãtorilor lui.
Traian Bãsescu a încercat, ca preşedinte, o soluţie de tipul acestora, ultime variante de care vorbim noi, aici. În arsenalul de nuanţe a acestei soluţii traianbãsiste, se înscrie şi aşa numita “flacãrã a democraţiei”. Nici cã s-ar fi putut o metodã de intoxicare mai potrivitã în contextul politic românesc de ultimã stringenţã, în care democraţia tocmai fusese siluitã la alegerile locale din iunie a.c., cu tot arsenalul lor de acuze şi para-acuze, de rezultate, într-un final, care i-au tras preşul de sub picioare partidului care-l susţinea ca preşedinte, şi pe care partid îl “butona” de la Cotroceni dupã bunul plac! “Flacãra democraţiei” ca şi concept propagandistic a prins cu atât mai mult cu cât perspectiva Jocurilor Olimpice de la Londra era la ordinea zilei. Cu toate acuzele venite pe filierã internaţionalã, de folosire a unui brand consacrat, acela de flacãrã ce este purtatã de diferite persoane, de-a lungul unui traseu, cu scopul de a duce vestea bucuriei întrecerilor sportive, a competiţiei pe criterii de corectitudine etc. etc., “flacãra democraţiei” bãsesciene a mers mai departe, fãrã a lua în seamã comentariile contestatare!
“Flacãrã democraţiei”, însã, ascunde o mare demagogie, anume aceea a unei competiţii deja pierdute, în primul rând – este vorba despre competiţia alegerilor locale – iar, pe de altã parte, despre competiţia domnei-sale, ca preşedinte, cu propia sa imagine în ochii poporului, o imagine erodatã, compromisã de deciziile luate personal sau de guvernul Boc (1, 2, 3 sau câte au mai fost…), dar girate de autoritatea prezidenţialã! În aceste condiţii, “flacãra democraţiei” a devenit doar o biatã marionetã lipsitã de obiect, practic o imensã flacãrã a demagogiei politicianiste, gãunoasã şi otrãvitoare, în acelaşi timp! Flacãra aceasta amãrâtã, a unei democraţii siluite, s-a stins şi mai mult cu ocazia referendumului, exerciţiu democratic care a scos la ivealã marea dezamãgire a poporului: peste 8 milioane de românii i-au dat de ştire preşedintelui Traian Bãsescu cã nu mai este dorit la Cotroceni! Cu toate acestea, pe fondul pe care – s-a demonstrat cu ajutorul Institutului Naţional de Statisticã – populaţia României cu drept de vot, conform recensãmântului din 2009, este cu puţin peste 16,5 milioane de cetãţeni, deci procentul de voturi în favoarea demiterii acoperind peste 52 la sutã, ei, bine, preşedintele Bãsescu se agaţã de acea “flacãrã a democraţiei”, falsã, cum spuneam, dintru început!
Traian Bãsescu şi-a epuizat mandatul prezidenţial nu doar pentru cã a luat decizii nepopulare, nu doar pentru cã a susţinut un guvern servil, nu doar pentru cã ne-a fãcut, ca popor, mai mult sau mai puţin direct, proşti, sau ne-a ridiculizat istoria, evident extrãgându-se din contextul naţional istoric, nu, Traian Bãsescu şi-a compromis definitiv mandatul şi prestigiul atunci când ne-a vândut marilor interese multinaţionale, respectiv atât şefilor Europei Unite, cât şi americanilor şi intereselor acestora. Un joc la douã capete, altfel neimputabil din punct de vedere diplomatic, dar fãcut complet ageamiu, pornindu-se doar de la interese naţionale pe termen scurt, şi cu beneficii personale – dintre care cel mai râvnit fiind menţinerea la putere – de favoruri pentru popor doar aparente, pentru cã în spatele acestora s-au ascuns îndatorãri financiare imense….
Traian Bãsescu a vândut România la marele târg internaţional al intereselor economice şi militare, al intereselor marilor companii ce nu cunosc milã sau alte sentimente asemãnãtoare, profitul şi puterea financiarã globalã fiind singurele lor motivaţii şi finalitãţi!
Din acest conclav, s-a generat prãbuşirea galopantã a României, intrarea în aşa-zisa crizã mondialã fiind doar paravanul care ascunde aceastã mare fraudã trans-naţionalã, gestionatã de Traian Bãsescu. „Roşia Montanã” este doar vârful unui aisberg al marilor tranzacţii ce au înrobit România pentru urmãtorii 50 de ani…
“Flacãra democraţiei” a fost aprinsã spre a da foc urmelor lãsate de aceste mari focare de subminare a interesului naţional, o “flacãrã” pe care numind-o a demagogiei, suntem prea blânzi în analogie…
Democraţia nu este perfectã, este doar cea mai puţin coruptã dintre formele de guvernare pânã acum “inventate” de om. Unii spun cã n-ar fi aşa, cã democraţia are ea înseşi variante de aplicare, ori cã puterea poporului este doar o iluzie sub care se ascunde adevãrata putere, a celor care ştiu sã creeze şi sã menţinã aceastã iluzie! Prin urmare, o flacãrã a ei, este o şi mai iluzorie realitate…
