Doiniţa Chircu, atac dur la adresa lui Adrian Duicu

Deputatul PDL de Mehedinţi, Doiniţa Chircu, l-a acuzat dur pe liderul social-democraţilor mehedinţeni, Adrian Duicu, despre care a spus cã a ajuns sã conducã judeţul într-un mod autoritar. Acuzaţia a fost formulatã dupã desfãşurarea referendumului din judeţul Mehedinţi, unde s-a înregistrat o prezenţã la urne a cetãţenilor cu drept de vot record, fãrã precedent, de peste 70%.

„La referendumul de duminicã în judeţul Mehedinţi s-a furat fãrã nici cea mai micã teamã. Ştiam cã Poliţia nu va face nimic. Turismul electoral a fost politic, deoarece Adrian Duicu i-a asigurat pe cetãţeni cã nu pãţesc nimic. Din acest motiv, se poate scrie o carte neagrã a democraţiei la nivelul judeţului Mehedinţi. Elementul esenţial al acestei cãrţi este Adrian Duicu, preşedintele PSD Mehedinţi, care emanã o aroganţã şi o sfidare evidentã pentru toatã lumea. Omul acesta, care conduce judeţul Mehedinţi, funcţioneazã într-un dispreţ total faţã de lege. Omul acesta are în mânã soarta noastrã a tuturor, pentru cã altfel nu se explicã faptul cã a cãrat atâţia mehedinţeni la urnã, sfidând normele legale. Oameni pe care Adrian Duicu i-a pus sã voteze, iar acum sunt penali, pentru cã au încãlcat legea. Adrian Duicu a bãgat teroarea şi frica în oamenii care merg zilnic la serviciu sã-şi câştige traiul. O sã aduc doar un singur exemplu şi anume acela de la RAAN Drobeta Turnu Severin, unde oamenilor li s-a spus sã prezinte buletinul. Dacã aceşti salariaţi nu respectau aceastã cerinţã erau daţi afarã din serviciu. Mã întreb pânã unde se poate ajunge. Chiar suntem arestaţi în judeţul nostru? Am ieşit cumva din harta României? Pentru cã nu se poate ca un om, fie şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi sã decidã asupra vieţii oamenilor”, a declarat deputatul Doiniţa Chircu.

De aceeaşi pãrere a fost şi Andi Nodiţ, vicepreşedinte al PDL Mehedinţi, care i-a propus lui Adrian Duicu sã iniţieze un referendum local: „Am o recomandare pentru Adrian Duicu. Îi propun sã iniţieze o procedurã prin care sã scoatã judeţul Mehedinţi din România. Eventual sã se numeascã moşia lui Adrian Duicu”.

Tags: