* Conferinţa naţionalã Tradiţie şi continuitate, organizatã de Universitatea din Craiova pentru a marca centenarul naşterii lui Alexandru Piru, marele profesor, critic şi istoric literar şi primul decan al Facultãţii de Filologie de aici, a îmbrãcat un aer mai degrabã frivol decât ştiinţific. Prima surprizã: manifestarea nu s-a desfãşurat, aşa cum ar fi fost normal, având în vedere importanţa ei, în celebra Salã Albastrã a Universitãţii craiovene, ci în amfiteatrul în care Al. Piru îşi ţinea cursurile (fosta salã 436), amfiteatru care i-a purtat o vreme, pe drept, numele, dar care a fost transformat, de cãtre geniile pustii care au condus instituţia în anii din urmã, în – auziţi şi dumneavoastrã! – cârciumã! Aşa ceva??!! Cea de-a doua surprizã – puţinãtatea participanţilor şi calitatea intelectualã adesea precarã a discursurilor unora dintre vorbitori. Cu excepţia lui Eugen Negrici, singurul discipol autentic al marelui om evocat şi unica personalitate de calibru dintre cei prezenţi, care a avut o intervenţie evocatoare emoţionantã şi la obiect, ceilalţi vorbitori au oscilat, în … discursurile lor, între frivol şi penibil, singura lor preocupare pãrând a fi aceea de a-şi mai lustrui puţin ipoteticul soclu al viitoarelor mult dorite „statui”. Şi apoi, cine sã-l evoce pe Profesor? G.C., „multilateralul” apãsat de numeroase şi varii complexe? Folcloristul N.P.? (Şi este binecunoscutã opinia lui Al. Piru despre folclorişti, dialectologi, comparatişti şi alţi…işti!). Douã- trei cucoane expirate şi gureşe? Ce ar fi putut toţi aceştia sã spunã despre un om – pe care fie nu l-au cunoscut, fie nu l-au înţeles – în afara unor banalitãţi nici mãcar sforãitoare? Evident, nimic. Toate acestea – şi, probabil, multe altele, încã necunoscute -au concurat la eşecul penibil al unei aniversãri centenare, organizate (cruntã ironie, un fel de bomboanã de pe colivã!) în ajunul – 6 noiembrie – comemorãrii aceleiaşi personalitãţi, cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la trecerea sa în Eternitate.
* Morala celor întâmplate la conferinţa dedicatã lui Al. Piru, la Craiova, este sintetizatã, cum, probabil, mulţi dintre domniile voastre aţi sesizat, stimaţi cititori, în câteva versuri eminesciene: „Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,/ Nu slãvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.”(Scrisoarea I). Ba chiar şi în câteva panseuri ale lui Marin Preda. Ia auziţi acilea: „Pentru cã, sã reflectãm, ce-ar fi sã vinã un ins corupt sã facã mãrturisiri? Un ţap bãşinos, o purcea sifiliticã? El trebuie sã arate cã e cult, are acest complex, murdãriile propriului suflet le varsã în capul contemporanilor (…)”. (Viaţa ca o pradã).
* Decât sã contracteze comedii bulevardiere de trei lei gãuriţi, precum recenta Amanta, diriguitorii culturii mehedinţene ar putea sã promoveze, cu abilitate şi, evident, cu succes pe termen lung, valorile locale. Nu vrem sã dãm lecţii, dar aici funcţioneazã un liceu de muzicã şi arte plastice, un altul de profil pedagogic şi, nu în ultimul rând, o facultate de litere…
* Discuţiile din jurul „ţopãielii fiscale”, ca sã-l citez pe penibilul din Deal, nu mai înceteazã. Şi asta, pentru cã nimeni nu mai ajunge sã înţeleagã ce se petrece.- Nici iniţiatorii acestor legi, nici cei care le contestã. Iar chiriaşul cotrocean abia atâta aşteaptã. În caz cã nu provoacã discuţii interminabile, în contradictoriu, astfel încât sã iasã dumnealui deasupra, precum untul. Bãi, mai stai naiba pe acasã, cã-şi ia Carmencita lumea-n cap…
* Nimeni nu contestã cã bãieţii care au câştigat puterea în urmã cu aproape un an îşi exercitã actul de guvernare într-o manierã ce seamãnã pânã la identificare cu celebrul „le pipi du boeuf”, vorba franţuzului de baltã, dar şi sã te legi de fiecare chichiţã pentru a-ţi chema la ordine batalioanele de asalt şi sã le pui sã mãrşãluiascã pe strãzi şi bulevarde şi sã strige tot felul de mãscãri, parcã nu e în regulã. Nu e aşa domn’ prezident? O fi bine, n-o fi? Tãlicã ce zici? Ai? De zaverã are nevoie românul în prag de iarnã?
* Pe la talk-show-rile moderate (?!) de tot mai isterica Dana Grecu (Antena 3) se perindã, pe lângã câţiva oameni cu scaun la cap, tot felul de pozne ale firii. Cu câteva seri în urmã, deputatul Eugen Nicolicea l-a întrebat pe un opoziţionist aflat în studiou ce argumente are în sprijinul acuzaţiilor formulate la adresa guvernului. Respectivul a rãspuns cã aşa crede el!!!! Adicã pãrerile proprii pe post de argumente! Ei, aşa mai merge! Ei, aşa ne mai venim de acasã!… Ei,aşa ne mai explicãm şi de ce maşina de tocat vorbe goale de pe posturile de televiziune a devenit un soi de perpetuum mobile…
* Cãldura a venit în Severin, într-adevãr, pe 1 noiembrie. Dar a plecat pe 3 noiembrie, în alte zone, pe 4 noiembrie. De ce? Din cauza obişnuitelor avarii. Care apar, matematic, atunci când intrã agentul pe ţeavã. De ce nu sunt ele, problemele de pe reţea, remediate în anotimpul cald? Pãi pentru cã, ne spun factorii responsabili, în anotimpul cald nu avem agent pe ţevi, prin urmare nu avem cum sã ne dãm seama unde sunt punctele slabe ale reţelei. Care, şi aşa, e veche, foarte veche! Cerc vicios în toatã regula! Of, neamul nevoii! – vorba de nãduf a unui foarte mare scriitor…
