Parcã vrând sã confirme ceea ce semnalam noi în numãrul trecut al zirului, anume cã primarul Constantin Gherghe a cam dispãrut din prim planul vieţii publice, motivele bãnuite de noi fiind unele legate de starea de incompatibilitate moralã, sã-i spunem, vizavi de cele douã tabere politice, USL şi, respectiv, PDL, între care a pendulat spre a câştiga un nou mandat de primar, iatã, primarul Severinului a fost dat dispãrut, dar nu de noi, cei din presã, ci de cei cu care lucreazã direct, membrii executivului Primãriei severinene, în primul rând, apoi de cei cu care ar fi trebuit sã conlucreze în primele zile ale acestei sãptãmâni! Aşadar, luni, 16, şi marţi, 17 iulie, primarul Gherghe nu a putut fi reperat de nimeni, nici cu telefonl, nici cu camerele TV, nici prin curieri, cu nimic, nimic! Surse din interiorul Primãriei Severinului au declarat cã nici mãcar drept de semnãturã nu le-a lãsat celor doi viceprimari, Marius Screciu şi Daniel Cîrjan, pentru ca aceştia sã poatã semna documente oficiale, de naturã financiarã, juridicã ori obşteascã. Spre a confirma, într-un fel, “fuga de la locul de muncã”, primarul Gherghe a lãsat, totuşi, unor funcţionari de rangul doi, trei, ceva drept de semnãturã, practic, pentru acte mai puţin importante.
De ce a dispãrut aşa, deodatã, primarul nostru, nu ştim, putem face doar ceva speculaţii, şi nu le facem doar de dragul ideii de speculaţie jurnalisticã, ci în contextul în care jocul politic la douã capete, practicat de domnia-sa, încã nu a fost lãmurit, încã nu s-au limpezit apele puterii şi influenţei locale, de la administraţia judeţeanã, pânã în ultimul cãtun al Mehedinţiului!
La fel, cum la nivelul ţãrii s-au declanşat oarece controale pe linia administrãrii fondurilor publice în mandatul PDL, mandat pierdut la alegerile din 10 iunie, controale care vizeazã atât bani de la bugetul de stat cât şi fonduri europene, şi cum, aşa cum mai semnalam şi noi şi alţi confraţi jurnalişti, în Severin s-au învârtit sume uriaşe – asfaltãri, parcuri, arteziene, statui, amenajãri parcãri, anvelopãri blocuri etc. – sume care întrec cu mult imaginaţia bietului elector, sume care nu se prea regãsesc în calitatea multora dintre lucrãri, sume care nu se justificã, s-a mai afirmat, ca deviz pentru complexitatea altora dintre ele etc., sume din care se pare cã s-au dedus comisioane de ordinul “juma-juma”, sume din care s-au executat şi lucrãri în interes particular, dar, cu o bunã acoperire în acte de firmã, sume care, acum, la oarece controale mai profunde, ies repede la ivealã ca fiind cheltuite, parţial, neconform prescripţiilor legale.
Nu avem, desigur, dovezi pentru toate cele care se, şi, s-au afirmat în legãturã cu aceste “matraplazlâcuri”, despre care au vorbit USL -iştii şi în campanie, dar scurgerile de informaţii din mediul politic şi din cel direct administrativ, plus ceea ce se vede cu ochiul liber – asfalt care nu are consistenţa unitarã, prin care iese iarba, turnat fãrã a proteja curţile oamenilor sau gurile de vizitare ale subsolurilor blocurilor, bãnci în parcuri, care costã, una, cât zeci de salarii minime pe economie etc. – toate astea atârnã greu la onoarea de primar.
Faptul cã primarul Gherghe a dispãrut în ceaţã, lãsând în ceaţã viceprimarii Screciu şi Cîrjan, fãrã drept de semnãturã, practic fãcând din ei nişte figuranţi, mai spune ceva: un drept de semnãturã pentru vreunul dintre ei ar fi putut declanşa un control intern la actele contabile, la arhiva documentelor lucrãrilor din mandatul anterior, unde s-ar putea gãsi oarece rãspunsuri la acele neclaritãţi despre care fãceam şi noi vorbire mai înainte! Un drept de semnãturã pentru unul sau amândoi viceprimari ar fi putut sã arunce în aer tot eşafodajul gherghelian şi al eventualilor sãi complici, cã e greu de presupus cã dacã a fãcut ceea se pune cã a fãcut, a fãcut-o singur şi de capul lui!
Interesant, însã, dincolo de acest aspect pur tehnic, dar cu implicaţii administrative şi, am demonstrat-o, politice, rãmâne un alt aspect, anume acela al faptului cã viceprimarii nu au reclamat public dispariţia primarului, nu au reclamat public faptul cã au fost lãsaţi fãrã prerogative, practic, municipiul, prin nedelegarea vreunuia sau altuia dintre ei, a fost decapitat de factorul de confirmare decizionalã numãrul 1, prima semnãturã a puterii într-o unitate teritorial-adminitrativã! Aceasta este un abuz, incontestabil!
De ce au tãcut viceprimarii? Ce se ascunde dincolo de tãcerea lor? Ruşinea de a fi “locotenenţii” unui primar care le calcã demnitatea în picioare când vrea, şi când are chef? Ori laşitatea specificã politicianului ajuns într-un loc cãlduţ, şi siguranţa cã, oricum, lucrurile se vor linişti într-un fel sau altul? Ori, poate, vreo complicitate, undeva, prin dosarele de lucrãri, o complicitate a lor, directã, sau a şefilor lor, din eşaloanele de partid, cã aşa-i în politicã, totul începe şi se sfârşeşte cu banii care se fac din contractele cu statul, acelea “grase”, din care dacã nu curge, precis picã, totuşi, ceva, chiar şi opoziţiei…
Pânã una-alta, viceprimarii sunt datori opiniei publice cu un rãspuns clar privind “fuga” lui Gherghe, şi cu postura jenantã în care au fost puşi de gestul acestuia, şi legat de lipsa lor de reacţie la aceastã ofensã directã adusã dacã nu lor, celor care i-au votat de s-au putut ei fixa, pentru urmãtorii patru ani, în fotoliile de viceprimari.
Titele, unde te ascunzi, tu: la Viena, la Titerleşti, la Selişte, ori prin Clisura Dunãrii? Ieşi, Chimiţã, lasã-te de jocul ãsta de-a v-aţi ascunselea pe nepusã masã, cã ne-am sãturat şi de Alba-neagra cu banii publici, şi de Popa-prostu’ cu târguielile politice, şi de Pãcãlici cu votul la urne! Ieşi, şi spune-ne clar: îţi mai arde de Severin şi de “severinenii mei”, sau simţi cã ţi-a cam luat foc valiza, şi îţi cam ard cãlcâiele a… fugã de la locul faptei?
“Ruşine, Gherghe Constantin, ruşine…”
ANI Ştampilescu



