Emoţii mari luni dimineaţã în şcolile din municipiul Drobeta Turnu Severin atât pentru elevi, cât şi pentru pãrinţii lor şi cadrele didactice la deschiderea noului an şcolar. Cei mai emoţionaţi au fost, de departe, micuţii pentru care clopoţelul a sunat pentru prima datã astãzi, cei care abia au intrat în clasa zero.
Şcolile şi grãdiniţele din Drobeta Turnu Severin au prins viaţã luni dimineaţã. Flori, zâmbete, îmbrãţişãri, toate într-o atmosferã de mare bucurie. În mare, scenariul a fost acelaşi ca la fiecare început de an şcolar: s-a intonat imnul, preoţii au rostit rugãciunile, dupã care au urmat discursurile cadrelor didactice şi ale invitaţilor.
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a început şi la Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica, un liceu de top din Turnu Severin, la ora 9,00, elevii având în mijlocul lor, alãturi de colectivul de cadre didactice pe edilul şef Marius Screciu şi subprefectul Andrei Stãnişoarã. Aceştia au adresat tuturor un gând bun şi încrederea cã anul şcolar 2017-2018 va fi plin de bucurii şi realizãri. A fost un eveniment deosebit, plin de entuziasm şi bunã dispoziţie, încãrcat de emoţia revederii sau a primilor paşi, pentru cei mai noi, într-o zi de toamnã superbã.
„Este onoare pentru mine sã fiu prezent la unul din cele mai bune licee din ţarã, cu rezultate extraordinare. Aţi ales un liceu foarte bun, aţi ales un liceu cu cadre didactice dedicate muncii pe care o fac şi rezultatele stau mãrturie acestui profesionalism. Sunt convins cã drumul pe care aţi pornit este unul bun şi unde aveţi ajutoare de nãdejde”, a spus primarul Marius Screciu.
„Îmi face o deosebitã plãcere şi sunt onorat sã mã aflu astãzi aici în mijlocul dumneavoastrã, cadre didactice şi elevi, în aceastã zi importantã ce marcheazã deschiderea anului şcolar 2017-2018. Am convingerea cã educaţia este fundamentul dezvoltãrii ulterioare a fiecãrui om”, a declarat subprefectul Andrei Stãnişoarã.
Directorul Colegiului Naţional Gheorghe Ţiţeica, Mihaela Ştefan, a ţinut sã sublinieze cã liceul pe care îl conduce are toate motivele sã se mândreascã pentru rezultatele sale din ultimii ani: “Şcoala în care aţi ales sã învãţaţi este una de prestigiu, cu o tradiţie de 98 de ani, în plinã ascensiune”. Cu atât mai mult anul acesta, când colegiul are o ratã de promovare la examenul de evaluare naţionalã de 100 la sutã şi de 98,66 la sutã la examenul de bacalaureat, iar mulţi absolvenţi au fost admişi la facultãţi de prestigiu din ţarã şi din strãinãtate.


