Cine mai ştie exact care este bugetul României şi cum se mutã banii de la un departament la altul, de la un minister la altul, de la o regiune la alta, de la un buget la altul. Nimeni. Poate singurul care are caietul de sub tejghea cu toatã contabilitatea realã este Liviu Dragnea. Şi dacã este normal şi conştient de ce responsabilitate are pe mânã, atunci ar trebui sã ştie exact în ce poziţie financiarã se aflã România. Cea economicã nici nu mai conteazã pentru cã indicatorii se mai rotunjesc din pix şi mai drege şi pe la statisticã, dar banul nu te minte niciodatã. Omul mai minte, statistica şi ea, chiar şi Curtea de Conturi. Mai ales politicienii mint. Dar asta nu mai este o ştire pentru nimeni. Este o ştire când vine vorba de proporţiile minciunii. Cât de mare este dezastrul, adicã dacã minciuna devine o lege şi aşa mai departe. Pânã unde se merge cu minciuna: dacã cheltuim mai mulţi bani decât avem. Dacã mergem la o petrecere cu un costum pentru care am fãcut credit. Sã nu fie şi România în postura asta în UE. Sã nu ne fi trimis politicienii la sapã de lemn, cu creşterile explozive de lefuri din sectorul public.
Doamne ajutã! Era nevoie de un nivel de trai mai ridicat şi de lefuri pe mãsurã, dar nimeni nu cheltuieşte banii pe care nu îi are sau dacã o face cu siguranţã cã are un plan serios pentru care face acest lucru. Sã ne gândim cã cineva face un împrumut, sã construiascã o casã, sã trãiascã mai bine sau sã o vândã şi sã scoatã profit sau sã organizeze nunta copilului sau sã îşi modernizeze ceva sau sã cumpere un teren pe care sã îl revândã cu profit sau sã îşi cumpere o maşinã sau sã modernizeze un drum sau sã construiascã un parc industrial, în cazul administraţiilor locale. Ce se întâmplã când guvernul se împrumutã sã plãteascã salarii şi pensii? Nu pare o surprizã, dacã global sunt fonduri. Ce se întâmplã însã dacã ajungi sã te împrumuţi ca sã plãteşte un alt împrumut şi crezi cã într-o posibilã schemã Ponzi nu te poate prinde nimeni pentru cã împrumuturile vor putea continua la nesfârşit, mai ales cã este vorba de un guvern, de o ţarã. Ei bine nu este chiar aşa şi am vãzut ţãri care au ajuns în faliment. Vezi cazul Argentinei sau Islandei sau Irlandei. Nimeni nu se gândea cã este posibil aşa ceva.
Oare cât de responsabil este Liviu Dragnea când impune astfel de programe de guvernare bazate doar pe cheltuirea banului public, fãrã niciun fel de politici de dezvoltare a infrastructurii care sã genereze la rândul ei dezvoltare şi sã genereze locuri de muncã? Este şi politica creşterii explozive a veniturilor cu impact bugetar, adicã se motiveazã cã vin mai multe taxe din salarii, creşte consumul. Dar la modul real, guvernul nu poate sã tipãreascã bani pentru cã este vorba de un deficit controlat din zona externã. Adicã nu este de glumit nici cu tãiatul de la investiţii sã plãteşti salarii pentru cã distracţia asta o sã te coste la un moment dat şi o sã te trezeşti cã îţi cade tavanul în cap sau îţi crapã ţevile la apã sau se dãrâmã întreaga şandrama, cum spunea Ponta pe vremuri.
Adicã ai un apartament şi zeci de ani nu îl renovezi şi direcţionezi toate veniturile cãtre excursii şi mici şi bere sau alte cheltuieli. Este clar cã pânã la urmã ajungi sã locuieşti într-o cocinã. Cam aşa vom ajunge şi noi cu ţara, dacã vom da toţi banii pe salarii şi pe consum. Vom ajunge sã trãim într-o cocinã, doar pentru cã Dragnea vrea sã scape de dosare penale sau vrea sã fie un om liber sau cel care a ridicat peste noapte nivelul de trai al românilor. Nu cred cã va avea soluţii când şandramaua va începe sã crape. Nu în plan public. Personal va putea sã plece la plajã în Brazilia. Dar noi ce ne facem cu ţara crãpatã? Cade şandramaua…
