Fostul premier Victor Ponta a preluat ciorba rece de la Daniel Constantin şi s-a lansat în politicã din nou, ca pe vremuri şi sugea la douã ţâţe ale unor capre grase ale social-democraţiei. Este vorba de Adrian Nãstase şi de Ion Iliescu. Victor Ponta a plecat intempestiv de la guvernare şi de la PSD sau poate a primit ordin sã se retragã. Poate misiunea sa s-a încheiat. Ce s-a întâmplat cu momentul cãderii Guvernului Grindeanu. Poate cã Victor Ponta a primit din nou ordin sã încerce ceva, pentru cã altfel nu se explicã trecerea de acum a lui Sorin Grindeanu de partea lui Tudose şi a lui Dragnea. Poate cã Grindeanu a fost doar revoluţionar şi Ponta cu logistica şi cu un proiect pe care Grindeanu nu îl cunoştea în totalitate.
Victor Ponta pare şi acum din nou în misiune şi îşi joacã prea calm rolul. Este un calm care vine din siguranţa materialã şi de relaţii pe care le are fostul premier. Un om liniştit din punct de vedere financiar, care îşi permite sã se expunã oricând şi cu oricine şi nu va avea de tras prea mult pentru a-şi reveni. Pare cã nu are nevoie nici de un loc de muncã, dacã va deveni la un moment dat şomer. Oricum, este parlamentar şi, teoretic, şi acesta este un loc de muncã. Deşi unii spun cã meseria de politician nu este în România o meserie şi politicianul ar trebui sã vinã în politicã dintr-o altã meserie în care a performat şi de pe urma cãreia a reuşit sã strângã ceva avere şi nu mai are dorinţa de înavuţire prin intermediul politicii.
Ponta nu pare omul mânat de dorinţa de îmbogãţire excesivã, ci mai degrabã omul care este pasionat de putere. Pare stãpânit de acelaşi fior ca şi Liviu Dragnea şi Bãsescu şi restul. Dorinţa de a controla, de a decide, de a sta la masa unde se decid lucrurile importante. De a da funcţii, de a fi important, de a decide soarta lumii. De a folosi ţara pentru a înscrie o echipã într-un circuit de formulã, de exemplu, dupã un model sudamerican de conducere a statului, când şeful statului sau premierul se implicã în tot felul de activitãţi care nu au legãturã cu mandatul sãu de şef în fruntea treburilor publice. Adicã se implicã în susţinerea unor activitãţi sportive, a unor echipe, a unor proiecte din media, film, muzicã sau vegheazã la construirea unui palat, despre care se spune cã ar fi al sãu. Politicienii nu ar trebui sã vãmuiascã mediul de afaceri şi nici mediul de afaceri sã se foloseascã de politicieni pentru a pune mâna pe afaceri prospere sau pe contracte cu statul. Dar aşa este în democraţie de când lumea. Pânã şi Apolodor din Damasc a lucrat pentru Imperiul Roman şi a câştigat de pe urma contractelor grase cu statul roman. Poate cã pe vremea respectivã mai erau şi alţi constructori sau arhitecţi renumiţi, dar numai câţiva avea acces la banul public. Ca sã mai şi glumim.
Dar sã ne gândim bine cum se finanţeazã sau autofinanţeazã partidele politice este clar cã se învârt mulţi bani în politicã. Uneori sunt foarte mulţi bani negri despre a cãror provenienţã nu poate spune nimeni nimic. Politicienii români au avut pe sub nas purcoaie de bani pe care le-au orientat cãtre sediile partidelor politice. Este nevoie de grãmezi cu bani sã începi un partid, sã îl creşti şi sã aduci oameni. Ponta ştie acest lucru şi are nevoie de oameni cu bani. Ori oamenii cu mulţi bani roiesc pe lângã cei care se aflã de regulã la putere sau pe lângã politicienii cu mare influenţã la nivel statal sau interstatal.
Mai este în prezent Victor Ponta politicianul care sã aibe forţa sã atragã de partea sa oameni care sã îi susţinã cauza? Cât de proaspãt este fostul premier şi în primul rând cât de serios şi cât de credibil. Ştim cã Ponta este cameleonul perfect şi impertinentul perfect. Este pisicul lui Bãsescu, dar care se poate transforma într-un arogant fãrã margini. Ponta pare prea bãtrân sã îşi schimbe nãravul. Pare şi oarecum obosit, dacã s-a apucat sã sufle în ciorba rece a lui Daniel Constantin numitã „Pro România”. De ce nu s-a apucat de un proiect politic nou. Pare plictisit sau preocupat de altceva, decât de un drum serios în politica românescã. Propune tot clişeele cu o „altfel de politicã”, iar sub masca aparentei seriozitãţi şi credibilitãţi zace tot politicianul arogant, gata sã spunã „Statul sunt eu”. Poate s-a schimbat, dar tare îmi este cã dacã a început cu o ciorbã rece nu e aşa. Pare cã nu îl mai mânã nimic în luptã şi doar e un efort de uzurã şi o mascã televizatã. Guerilã pe faţã cu Dragnea.
