Cred cã va fi peste puterile mele sã asist, pânã la capãt, la cea mai infectã şi, în acelaşi timp, absurdã şi tembelã campanie electoralã de care am avut parte în ultimii douãzeci şi ceva de ani, aşa cum este acest tãmbãlãu legat de demiterea, prin referendum, a lui Traian Bãsescu. Nu vreau sã fiu înţeles greşit. Traian Bãsescu este, probabil, din punctul meu de vedere, produsul cel mai mizer, mai detestabil, al politicii româneşti postdecembriste. El a dat, de-a lungul anilor, cu sau fãrã voia sa, probe mai mult decât suficiente în acest sens. Cum am mai spus şi cu alte prilejuri, Traian Bãsescu minte aşa cum respirã. Iarãşi nu cred cã mai avem nevoie de exemple. Acum, readus de Parlamentul României (e drept, cam fãrã voia sa), în faţa poporului, dl. Traian Bãsescu se considerã întruchiparea cinstei, a spiritului democratic, a justiţiarismului, anticorupţiei, anticomunismului etc.. Nu cumva e prea mult pentru o biatã campanie electoralã cu Sabia lui Damocles deasupra capului? Nu cumva e prea mult chiar şi pentru o viaţã de om? Ei, nu! Intrat cu capul înainte, ca berbecul izolat de turmã, în aceastã campanie cu multe mize în ceea ce-l priveşte, Bãsescu a început sã atace împrãştiat, punând la bãtaie întreg arsenalul sãu de tupeu şi diversiuni, întreaga sa „artã” de a minţi cu neruşinare, de a sfida pe toatã lumea, iar, aflat în crizã de argumente, încercând sã punã în „valoare” zonele sale de influenţã din presa şi politica europene. Ce-i drept, acestea din urmã şi-au fãcut, aş zice, cu brio datoria, reuşind sã transforme o situaţie politicã normalã (aducerea unui preşedinte abuziv şi respingãtor, prin referendum, în faţa celor care l-au ales, pentru a da socotealã) într-una de crizã la nivelul comunitãţii europene. Actuala conducere a României, care, e drept s-o spunem, a gestionat cu destule stângãcii aceastã situaţie, a fost pusã pe coji de nucã de tot felul de nãvligi pe post de lideri europeni , invocându-se tot felul de grozãvii (atacul la instituţiile statului de drept, loviturã de stat, controlul asupra Justiţiei, reînvierea unor practici naziste, restauraţia ş.a.m.d.). Se ştie acum cã promotorii acestei ofensive europene împotriva României sunt simbriaşii de tainã ai lui Traian Bãsescu, europarlamentarii PDL (Monica Macovei, Cristian Preda şi alţii din acelaşi aluat), care, spre a-şi salva şeful de la iminentul înec politic nu s-au dat în lãturi de a-şi defãima ţara şi de a pune la cale împotriva ei intrigi absolut incalificabile. Practici fanariote, bine înrãdãcinate, cum se vede, în mentalul unora dintre contemporani. Fostul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, reuşise, într-o mãsurã considerabilã, sã anihileze asemenea reţele de recruţi ai cauzei antinaţionale, nemaivorbind de faptul cã fãcea „la sourde oreille” la orice sugestii, ordine sau somaţii venite din exterior cu privire la politica internã a României. Acum, la orice strãnut produs la Bruxelles, tremurã izmenele pe oficialii de la Bucureşti. Faptul cã preşedintele interimar, Crin Antonescu (de dragul cãruia nu mã topesc absolut deloc) a atras atenţia asupra faptului cã legile româneşti se fac în România a fost taxat în fel şi chip (naţionalism, reminiscenţe ceauşiste, bãţoşenie perifericã etc.) fãrã sã se bage de seamã cã omul formulase o observaţie de mare bun simţ, în condiţiile în care agresiunea mediaticã asupra României atinsese cote paroxistice, greu de suportat. În vremea asta, Traian Bãsescu fãcea ce ştia el mai bine – deturna sensul campaniei, inventând subiecte de dezbatere fãrã legãturã cu ce i se imputase, ataca la baionetã pe opozanţii politici (plagiatul lui Ponta a devenit calul de bãtaie preferat al suspendatului, pe drept cuvânt, din pãcate, dar fãrã legãturã cu…speţa), hãhãia, minţea, ameninţa cu represalii europene şi cu punerea în aplicare a unor scenarii şchioape şi penibile în cazul când dumnealui nu va putea sã revinã la Cotroceni. Motive suficiente pentru a mã scârbi nu numai de politicã, ci şi de o astfel de viaţã. Aş vrea sã adorm şi sã mã pot trezi, pe 30 iulie, într-o Românie eliberatã de noxele bãsiste. ªtiu, însã, cã nu se poate. ªtiţi dumneavoastrã, cu scârba pe scârbã cãlcând…Fie şi numai pentru faptul cã, pentru aşa ceva , este nevoie şi de votul meu. Adicã şi de mintea mea treazã.
