Mã fraţilor, mã sã vezi şi sã nu crezi, cã dupe ce o sã sã inaugureze stadioanele di la Craiova şi Târgu Jiu, o sã sã mai vorbeascã mult şi bine de stadionu Angelescu, ãla lãsat în paraginã şi adus în amintire la fiecare campanie electoralã. Acuma, nu cã ar fi cel mai important proiect pentru Severin, cã oraşu’ mai are un stadion, da nu are echipã, da mãcar un proiect ceva sã putea face pãnã acuma. Da dacã ne gândim cã vin ceva bani în Mehedinţi pentru infrastructurã, tragem nãdejde cã şi proiectu cu stadionu o sã sã transforme în ceva palpabil. Mai ales cã acolo s-au antrenat şi au ajuns campioni neşte sportivi, şi zilnic fac condiţie fizicã reprezentanţii unor structuri mai mult sau mai puţîn militarizate. Nu de alta, da s-ar putea sã aparã şi neşte lighioane prin bãlãriile proiectului unui social democrat ajuns pin minister.
Acuma, cicã pi la DSVSA Mehedinţi ar cam fi ceva nereguli, semnalate de ceva vreme, numai cã tanti Adriana, ajunsã şefã, nu prea poate nimenea sã o controleze, cã ‘mneaei sã controleazã singurã. Ba sã fãcu apel la ministru Petre Daea, da şi la organele abilitate sã stopeze afacerile cu bani publici în favoarea FAMIGLIEI. Ce mai, oamenii au prins curaj, nu sã lasã intimidaţi de ameninţãri şi nici nu pun…. botu la animale.
Şi apropo de nea Daea, nea ministru nostru începe sã sã cam simtã nevricos la atâtea întrebãri despre oaia ca monument al ţãrii noastre, în condiţiile în care mulţi dintre concetãţeni sunt ciobani get beget. Sau o fi uitat nea Petricã de Festivalu’ “Vaca şi Parlamentaru” şi sã gândeşte sã reia tradiţia şi sã facã ceva şi pentru oierii ţãrii, mai ştii!
Mã fraţilor, da veni Marghioala lu’ Fleaşcã pi la noi şi rãmasã Veta cu gura cãscatã, cã nu ştia de unde sã îmbrãcasã vecina de peste drum. Da sã lãmuri repede, cã-i explicã a lu’ Fleaşcã, cã la câte magazine cu haine la mâna a doua s-au deschis în Severin, nici nu e de mirare cã nu sã mai îmbracã prea mulţi di la mall. Da e bine cã ne dãm în maşini scumpe şi ne lãfãim pi la restaurante.
Da acuma oraşu are alte probleme, printre care şi neachitarea amenzilor primite de prostituatele de pe centurã şi de pe oriunde. Şi cum sã amendezi într-o veselie prostituatele, dacã ele nu şi-au plãtit niciodatã amenzile?! Pã la cât au de plãtit, sã fãceau neşte zeci de locuinţe sociale, se cazau şi ele şi mai rãmâneau şi pentru neşte severineni fãrã posibilitãţi şi avea toatã lumea de câştigat. Da cu cât sã mãreşte suma pe care o au de plãtit fetele, cu atât nu vor achita nimic şi nimeni nu va avea de câştigat. Nu mai bine le ajutã sã recupereze ceva din amenzi şi sã facem ceva constructiv cu sumele colectate la bugetu local?!
În sfârşit sã reface parcarea di la spitalu judeţean, uitatã atâţia ani de toţi şi cerutã atât de mult de pacienţi şi familiile lor. Un lucru bun, aşteptat şi care face parte din normalitatea unui oraş care se vrea european. La mai multe şi om mai vorbi şi de lucruri bune, nu doar de şomaj, familii disperate şi cazuri sociale.
Bine, nu e cazu la Orşova, unde abia bãgã primãria prima lopatã de asfalt pe strãzi şi nea primarele deja sãrea în sus pe toate televiziunile cu marea realizare. Da mai e mult pãnã departe.
Mã fraţilor, cetitori de obiectiv, de câteva zâle, la ieşirea din Severin cãtre Şimian, o cireadã de cabaline pasc iarba de pe scuaru’ dintre sensurile rutiere, aşa ca sã nu sã transforme în bãlãrii. Unii şoferii sã întrebau: care dintre primãrii plãteşte serviciu fãcut de animale, Severin sau Şimian?
Aşa cã, pãnã data viitoare, când începem sã ne pregãtim de şcoalã, sã fiţi iubiţi şi optimişti!


