Dacã Dragnea avea tot ce-i trebuie ce a cãutat în politicã? Şi nu pe orice post, ci pe cel de prefect. Adicã unde e nevoie de specialişti cu experienţã, nu de tineri care îşi forjeazã mâna în administraţia publicã localã. Din pãcate, posturile de prefecţi nu au fost decât pentru piloşi şi în mare parte lipsiţi de experienţã în orice activitate de administraţie publicã localã. Numai coada de la mãturã şi femeia de serviciu nu a fost prefect în ţara asta. Poate doar dacã nu au avut susţinere politicã sau din altã parte. Poate de la servicii.
Aşadar, sã o lase mai moale şi Liviu Dragnea cu afacerile de milionar la 27 de ani, pentru cã a povestit un flãcãu analist pe la realitatea tv, poate chiar unul dintre patroni, cã în momentul în care Dragnea a venit în Bucureşti sã se înroleze în PSD, de la PD, era îmbrãcat în felul urmãtor: sandale cu şosete flauşate. Alea care se împut, când e soare pe afarã. Probabil cã din acest motiv a şi folosit sandale. De asemenea, viitorul pesedist Liviu Dragnea avea pantaloni la dungã şi o jachetã de vinilin. Dacã ãsta e costum de om cu posesiuni hoteliere, trei restaurante şi alte spaţii, rezultã ori cã minte ori cã pe sub Armani se vede gulerul de cãmaşã de cânepã.
Nu ştim pe cine vrea sã ducã de nas Liviu Dragnea cã e mare om de afaceri şi cã e un fel de Bill Gates al afacerilor de Teleorman, în care a intrat de jos şi de mic şi în care a ajuns aşa de mare, peste ani, de nu mai ştie nici el când a fost mic şi când a ajuns mare. Când a ajuns mare, pentru cã aşa crede, Liviu Dragnea simte nevoia unei biografii romanţate care sã ascundã originile sale mai puţin clare şi epoca în care umbla în şosete flauşate şi sandale, geacã de vinilin şi pantaloni la dungã. Este imaginea tractoristului model de Teleorman şi nicidecum a omului cu proprietãţi hoteliere sau trei restaurante şi alte spaţii comerciale.
Ori Liviu Dragnea se dã singur de gol şi ne spune cã face parte din categoria celor care s-au ridicat din ţãrânã, având în nas un subtil simţ al capitalismului şi al afacerilor în democraţie. Cine ştie, poate cã aşa s-a nãscut omul de afaceri Liviu Dragnea, care mai apoi s-a fãcut politician. Sau poate cã i s-a propus de cãtre Bãsescu sã fie politician. Dupã cum se ştie, politicienii şi partidele cautã oameni cu bani care sã îi ajute, care sã finanţeze partidele şi diferite activitãţi. Este posibil ca şi intrarea lui Dragnea în politicã sã se fi realizat tot pe acelaşi raţionament. Oricum cine a avut mulţi bani a avut şi succes în politicã. Au fost şi reţetele pe invers, în care au intrat pârliţi în politicã şi au ieşit bogaţi. Dar şi atunci nu au intrat în politicã doar cu sãrãcia şi dorinţa de înavuţire. Cu siguranţã cã nu e suficientã sãmânţa parvenitismului, ci şi niscaiva pile. Adicã fãrã informaţii şi fãrã susţinere, un cerc de proptele este foarte greu nu numai în politicã, ci şi în orice domeniu de activitate. Chiar şi la privat. Poate cu excepţia multinaţionalelor, care cautã roboţi umani, care sã îşi dea viaţa pentru firmã.
În cele din urmã Dragnea a simţit nevoia sã iasã public şi sã transmitã poporului cã e tot un social-democrat bogat, dar care se gândeşte la sãraci. Aşa cum a fost şi Adrian Nãstase şi Victor Ponta sau Mircea Geoanã. Cum de toţi politicienii sunt foarte bogaţi? Aproape toţi îşi aduc aminte în mod subit ce mai afaceri fãceau ei înainte de a intra în politicã. Unii au fãcut primul milion de pe vremea în care se aflau la grupa mijlocie, la grãdiniţã. Probabil erau proprietarii spaţiului în care funcţiona grãdiniţa şi pe care îl închiriaserã cu zeci de mii de euro pe lunã primãriei!
Pe principiul existenţei maselor tâmpe de alegãtori mizeazã şi Liviu Dragnea când ne vinde gogoşile cu viaţa lui de afacerist precoce de Teleorman, care a crescut la boierie câţi alţii în şapte vieţi. S-a ridicat din drumurile pline de colb din Teleorman şi a mers la Capitalã pentru a se face om mare în PSD. Mare a devenit, la caracter trebuie sã mai ia viagra.
