Calitatea cuprului din cazanul de distilare, dar, mai ales, priceperea localnicilor din Bârâiacu, judeţul Mehedinţi, sunt câteva dintre secretele care pot face diferenţa dintre o ţuicã bunã şi o bãuturã spirtoasã oarecare.
Mult mai popularã cu numele de „rachiu“, ţuica de cireşe amarã de la Bârâiacu este o bãuturã specificã în nordul Mehedinţiului, cu care vei fi tratat de gazdele locului dacã ajungi pe aceste locuri. Doar în aceastã zonã de munte cresc cireşii amari din care se preparã o ţuicã specialã, despre care localnicii spun cã trebuie consumatã cu mãsurã. Bãutura este naturalã sutã la sutã, deoarece localnicii de aici nu stropesc livezile cu produse chimice. La Bârâiacu mai trãiesc circa 110 familii şi fiecare se mândreşte cu o livadã de cireşi. Nelu Marinca (57 de ani) este unul din localnicii care pãstreazã tradiţia locului şi preparã ţuica de cireşe amare aşa cum a învãţat de la tatãl sãu. Are o livadã frumoasã de aproape 100 de cireşi, dar anul acesta bruma şi îngheţul au fãcut prãpãd, aşa cã a avut o producţie micã de ţuicã. Pe lângã acest necaz, cu vremea, existã şi lipsa mâinii de lucru fiindcã în sat au rãmas doar persoanele vârstnice, tinerii plecând care încotro dupã un loc de muncã şi un trai mai bun. „Nu am gãsit pe nimeni sã le adune, mai ales cã la cules de cireşe e foarte greu şi se plãteşte ca la cosit, cu 120-130 de lei la zi. Şi cu toate astea nu gãseşti un om sã te ajute. Apoi ginerele şi bãiatul meu lucreazã în construcţii în Germania, cã aici nu gãseşti un loc de muncã, aşa cã am cules câţiva cireşi care i-am aici în spatele casei“, spune Nelu Marinca.
Cum se preparã
Nu este de mirare cã preţul unui litru de ţuicã ori de palincã de cireşe amare este destul de mare, între 25 şi 30 de lei. De altfel, o parte din localnicii de la Bârâiacu, ca şi nea Nelu, de altfel, nu vând un strop din producţia de anul acesta fiindcã acest preţ nici mãcar nu acoperã cheltuielile. Nemţii care au primit ţuicã din cireşe amare de la bãiatul şi ginerele sãu au rãmas uimiţi cã în România se produce bãuturã alcoolicã din acest fruct şi au apreciat-o la superlativ. „Au dus ţuicã de cireşe în Germania şi nu le-a venit sã creadã. «Noi nu avem cireşe sã mâncãm şi voi faceţi ţuicã?», s-au mirat nemţii“, povesteşte Nelu Marinca, mândru de produsul sãu.
Nelu Marinca a învãţat sã prepare ţuica de cireşe amare de la tatãl sãu şi niciodatã nu s-a abãtut de la reţetã. Dupã ce sunt culese, fructele se pun la fermentat, proces care dureazã în jur de 14-16 zile, mai mult decât la prunã sau mãr. Este necesar ca încãperile unde sunt puse vasele pentru fermentaţie sã aibã o temperaturã cât mai constantã sau cu variaţii cât mai mici şi ferite de curenţii de aer. „Eu le ţin la beci, sã aibã acelaşi climat. Fructele trebuie sã aibã fermentaţia lentã şi climatul acelaşi, nu temperaturã ridicatã ziua şi noaptea scãzutã“, explicã nea Nelu.
Curãţenia, foarte importantã
În opinia sa, foarte importantã este şi respectarea regulilor de curãţenie, ca o primã operaţie din fluxul tehnologic de preparare a rachiului: „Toate pleacã de la început, cu vasul curat unde pui cireşele la fermentat, apoi cazanul trebuie sã-l speli bine cu oţet. Drojdia produsã prin fermentare se îndepãrteazã pentru cã dacã o pui la cazan dã un miros respingãtor şi ia şi din esenţã. Riscul este dacã nu respecţi aceste reguli sã faci o bãuturã de calitate proastã. Eu fac ţuica de 40-42 de grade, alţi vecini de-ai mei o fac de peste 50 de grade, dar atunci e palincã“. Asupra calitãţii rachiului de cireşe îşi pune amprenta chiar şi calitatea cuprului din cazanul de distilare, dar un alt detaliu la fel de important este şi vasul în care se pãstreazã bãutura. „Ţuica de cireaşã nu se pune în vas de lemn cã intrã în doagã şi pierde din buchet, din parfum. Se pãstreazã doar în damigeanã, în vase de sticlã“, explicã localnicul de la Bârâiacu. Aşa se face cã aroma specificã fructului de cireaşã amarã se transmite şi produsului finit, care se amplificã şi se înnobileazã prin învechire.
Bunã pentru bolile de stomac
Şi nea Nelu spune cã ţuica preparatã de el este bunã pentru sãnãtate fiindcã poate combate cu succes bolile de inimã, de stomac şi problemele la bilã: „Dacã bei regulat în fiecare dimineaţã, pe inima goalã, 50 ml de ţuicã de cireaşã, echivaleazã cu efectul consumului a cinci litri de ceai de cozi de cireaşã. E foarte benefic pentru rinichi, pentru stomac“. Dar pe cât este de bunã consumatã în cantitãţi rezonabile, pe atât de nãucitoare este dacã bei fãrã mãsurã. Ne-o confirmã Nelu Marinca, care recunoaşte zâmbind cã i-a plãcut sã prepare aceastã bãuturã, dar şi sã o consume. „Dacã apuci sã te îmbeţi de ţuicã de cireaşã e foarte greu de trecut. E foarte puternicã şi are un efect special asupra organismului. Acum nu mai beau cã sunt bolnav, dar eu am fost fruntaş la bãut. Mi-a plãcut şi sã o fac, dar şi sã o consum“, zice, zâmbind, nea Nelu.
Un brand local
Satul Bârâiacu aparţine comunei mehedinţene Ponoarele, celebrã pentru Podul lui Dumnezeu sau Pãdurea de liliac, cea mai mare rezervaţie botanicã de acest gen din România, dar şi pentru cã aici tradiţiile se respectã cu sfinţenie. Zona are un potenţial turistic uriaş, însã prea puţin exploatat. Primãria Ponoarele încearcã acum sã facã din ţuica de cireaşã amarã un brand local, convinsã cã aceastã bãuturã ar trece cu brio testul fiind preparatã dupã o reţetã veche de sute de ani. „În comuna Ponoarele, la ora actualã, la suprafaţa cultivatã de aproximativ 400 de hectare se foloseşte numai îngrãşãmânt organic. Ca şi specific zonei avem un produs care se gãseşte în prea puţine locuri în aceastã ţarã. Este vorba despre ţuica de cireaşã din satul Bârâiacu şi în mod deosebit ţuica de cireaşã amarã, care mulţi o folosesc ca şi medicament”, spune Vasile Gheorghescu, viceprimarul comunei mehedinţene Ponoarele.
