Boşii din administraţie, lefuri mai mari ca în privat

Ce a reuşit Valeriu Stoica pe vremea în care mãrea lefurile şi statutul magistraţilor reuşeşte şi Liviu Dragnea, de o viaţã lucrãtor la stat. Şi în Guvernarea Dragnea se reuşeşte construirea unei clase de privilegiaţi. Este vorba de rândaşii din administraţia publicã. Marea familie a administraţiei publice locale. Noua legislaţie pusã la cale de Liviu Dragnea şi compania a lãrgit cadrul legal pentru mãrirea lefurilor pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi cu funcţii de execuţie, precum şi pentru personalul contractual. Se ajunge ca un secretar de Consiliu Judeţean, la un judeţ mititel sã primeascã un salariu de bazã de peste 10.000 de lei.

Un viceprimar nu prea rãsãrit, de municipiu, de mãrime medie pleacã şi el acasã cu vreo 11.000 de lei. Un secretar de primãrie de municipiu se învârteşte şi el între 7.000 şi 10.000 de lei. Şi nu mai pomenesc lefurile directorilor de regii sau de societãţi sau de direcţii. Unii le aveau chiar mai mare decât ce se propune acum. Nu li se taie în carne vie, dar salariile respective nu vor putea sã fie sub ceea ce primeşte un viceprimar, de exemplu.

Este o frenezie şi o veselie în a creşte lefurile din administraţie, înainte de a face o evaluare a locului şi a stadiului în care se regãseşte administraţia publicã localã. Cât este de performantã, cât este de plictisitã, cât este de bazatã pe nepotisme şi pile. Nimeni nu a purces la o testare, la o evaluare, la stabilirea unor criterii de eficienţã. S-a mers pe creştere de lefuri şi ştim foarte bine cu toţii cum au fost fãcute angajãrile la stat în ultimii ani de zile. Poate cã la fel au stat treburile şi în companiile publice. Se produce un fel de jaf cu legea în mânã. Vã aduceţi aminte de o companie publicã din ţarã care achiziţiona şurubul cu o sutã de lei? Problema este cã în administraţie nu se produce nimic. Nici mãcar un act administrativ eficient şi performant. Nu ai cum sã creşti salariile peste noapte şi sã nu propui obiective clare de performanţã. Atunci care este diferenţa între funcţionarul de ieri şi cel de azi. Doar de câteva sute sau mii de lei. El îşi face treaba la fel. Era nevoie de o motivare pentru a spori dezvoltarea localitãţilor şi de a atrage cât mai multe miliarde de euro în comune şi în oraşe. Administraţia o poate face pentru dezvoltarea infrastructurii.

Este cel mai simplu aşa, fãrã nicio temã pentru funcţionar. El înoatã printre hârtii şi timpul trece, acum merge bine şi leafa. Am vãzut destui funcţionari la stat cu leafã de o mie de euro. Este bine, faţã de cei din mediul privat care nu beneficiazã de mai nimic. Ori în mediul privat şi mã refer la firmele autohtone amãrâte, traiul de la o zi la alta a devenit o regulã. Nimeni nu ştie exact dacã de mâine va mai exista firma respectivã sau dacã îşi va restrânge activitatea. Dacã va da afarã un om sau dacã îi va da afarã pe toţi. Rolul administraţiei este de a genera cadrul legal de dezvoltare pentru economia ţãrii, fie cã este vorba de companiile de stat, fie cã este vorba de agenţii economici privaţi. Nu este rãu cã au fost mãrite lefurile, ci cui au fost mãrite lefurile. Mulţi funcţionari sunt rude de primari sau de viceprimari sau de foşti primari sau de foşti viceprimari. Unii au câştigat concursurile poate primind o sugestie de la vreo pilã. De aceea am avut în trecut concursuri unde se prezenta un singur candidat, pentru cã se cunoştea încã de la început cã nimeni nu are niciun fel de şansã, pentru cã postul trebuia sã fie ocupat de nepotul primarului.

Aşadar, cui i-a mãrit Dragnea lefurile de bazã şi ce aşteptãri are de la nepoţii politicienilor? Suntem sãraci, dar e bine sã cheltuim eficient bruma de bani pe care îi are aceastã ţarã. Nu spune nimeni sã rãmânã în continuare sãraci, dar pe prostie nu se poate construi nimic. În mediul privat mai existã cazuri în care un prost ajunge foarte bogat, dar un funcţionar prost şi cu leafã mare este un pericol pentru siguranţa statului. Nu era mai simplu sã mãrim lefurile la funcţionãrime, în funcţie de merite şi de performanţe?