Sã ne bucurãm de ce a mai rãmas din acest an şi de lucrurile vechi şi de cele neschimbate încã în rãu. Este o stare rea cãtre care se îndreaptã lumea şi problema este cã vrem nu vrem noi vom face parte din ea. Cu fiecare zi care trece facem parte dintr-o altã lume care nu seamãnã cu nimic din ce a fost pânã acum. Reţelele de socializare, de exemplu, distrug lumea aşa cum a fost ea pânã acum şi o vor modifica şi schimba definitv. Un instrument care ai spune cã este benefic pentru cã aduce împreunã oameni din toate colţurile lumii. Lumea începe sã nu mai existe în afara spaţiului virtual de pe internet. Sã ne închipuim ce s-ar întâmpla dacã vom închide telefoanele şi calculatoarele pentru o secundã sau pentru zece minute sau pentru o sãptãmânã. Oare ce s-ar întâmpla cu fiinţele umane? Ar trebui sã iasã din casã şi sã se îndrepte unele cãtre celelalte. Nu mai existã lumea în afara reţelelor de socializare. Devenim nişte zombie umblãtori. Poate cã trãim în vremuri critice şi nu mã refer la timpurile politice, ci la transformãrile sociale.
La nivel global trãim o crizã profundã. Trãim într-o lume care îşi erodeazã fundaţia. Oare o sã putem trãi fãrã reţelele de socializare şi fãrã telefon. Cum vom putea ieşi din aceastã închisoare. Oare cât de singuri vom fi dacã vom renunţa la micile închisori pe care le purtãm cu noi peste tot. Când vom ieşi din pânza de pãianjãn în care am intrat? Este o reţea care ne-a transformat în prizoneri. Probabil cã vor fi mai fericiţi cei din închisori care vor trãi libertatea de altã datã.
Cel mai greu este sã fii prizonier în libertate. Prizonierul slãbiciunilor tale. Ce se va întâmpla cu poporul global de sclavi care sunt acum încolonaţi de reţelele sociale şi de tehnologie. Indivizii sunt tot mai conectaţi, dar tot mai izolaţi şi singuri în realitate. Avem mii de „prieteni” pe reţele de socializare, dar nu ştim dacã cunoaştem cu adevãrat unul sau doi dintre ei.
Trãim vremurile de trecere cãtre o erã a rãului şi nu a iubirii, a morţii şi nu a religiei. Societatea pe care am cunoscut-o nu va mai exista.Ne îndreptãm cãtre o lume de stãpâni şi de sclavi. Stãpânii vor fi cei care vor deţine tehnologia şi care vor exploata masele. Tehnologia va fi noul stãpân al lumii. L-am ucis pe Dumnezeu, vorba lui Nietzsche, şi acum îl înlocuim cu altcineva sau cu altceva. Problema este cã nu vom mai fi capabili sã fim stãpânii noştri şi ai lumii noastre, nu vom mai alege între bine şi rãu. Altcineva va alege pentru noi.
Sã trãim cu gândul cã am apucat lumea de ieri, pentru cã lumea de ieri a fost mai bunã decât lumea de azi şi cea de azi va fi mai bunã decât cea de mâine. La cum evolueazã societatea, ne îndreptãm cãtre un moment zero, dacã nu vom gãsi o soluţie pentru umanitate.
Uciderea lui Dumnezeu nu înseamnã cã nu mai crezi în nimic, ci în orice. Tot Nietzche zicea asta. Atunci care este calea pe care o vom urma. Care este scopul nostru. Pacea interioarã? Dincolo de orice realizãri în plan material, lipsa pãcii interioare ne va mâna mereu cãtre altceva.
Andre Marlaux spunea profetic faptul cã Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. L-am ucis pe Dumnezeu şi nici mãcar nu l-am înlocuit cu nimic, ci cu orice. Umanitatea este într-o tranziţie cãtre o zonã din care cu greu va ieşi, fãrã sã treacã printr-un moment zero. Un început. Este o crizã clarã în care am intrat şi în care aproape cã ne aşteptãm la orice. Cred cã nu ne-ar surprinde dacã am afla cã mâine ar veni Sfârşitul Lumii. Cumva ne aşteptãm sã se întâmple lucrul acesta. Conştient, subconştient sau inconştient am depãşit pragul maximal absolut al fiinţei noastre. Ne aşteptãm la orice. Nu mai avem rãbdare. Totul se deruleazã cu o vitezã ameţitoare. Nu mai existã satisfacţie. Nimic nu mai este suficient. Când o sã ne regãsim în societatea care îşi schimbã în rãu înfãţişarea. Ne opunem sau ne schimbãm? Cu va arãta mâine? Oamenii de ştiinţã vor gãsi o soluţie. Care ne va salva sau care ne va ucide.
