Au trecut 26 de ani de la schimbarea de regim în România. Prea multe nu ar fi de spus sau sunt atât de multe de spus şi multe din ele negative, încât îţi vine sã tragi linie şi sã o iei de la zero cu toate. Cu drumurile patriei, cu economia de piaţã, cu partidele politice, cu grupurile de interese, cu societatea civilã, cu parlamentul, cu Constituţia, cu sportul, cu educaţia, cu sãnãtatea şi cu salariul minim. Unii ar spune cã la ce bun atâta muncã, dacã trebuie sã o luãm de la zero cu toate cele necesare vieţuirii într-o societate normalã? Pentru ce atâţia ani de zbatere şi de strâns curele, dacã nu ne-am ales cu mai nimic. Care era situaţia economicã a anului 1990. Ei bine aveam o economie centralizatã, energofagã, fabrici şi uzine depãşite, agriculturã centralizatã şi fãrã tehnologii, administraţie pecerizatã şi construitã pe bazã de pile şi activism politic. Nu aveam drumuri asfaltate, nu aveam veceuri în toate casele, nu aveam infrastructurã de vreun fel sau dacã aveam era nemodernizatã şi anacronicã. Chiar şi infrastructura hotelierã de pe litoral era tot cea din anii 1970.
Ce aveam? Aveam libertate, dorinţa de a trãi într-o altfel de ţarã, dorinţa de a avea o viaţã normalã şi decentã. Aveam multe speranţe şi multe visuri. Fãceam comparaţii, fãceam calcule. Vã daţi seama cã gândeam departe. Şi aveam şi datoria externã plãtitã, pe seama poporului. Adicã zile fãrã cãldurã şi cu pene de curent, circulaţie auto pe bazã de numere pare şi impare, alimentaţie raţionalizatã sau deloc. Celebra pâine pe cartelã semãna cu un film neverosimil. Aveam o Securitate puternicã în 1990 şi mulţi activişti de partid care ştiau ceva organizare şi ce au de fãcut în noul regim. Aveam posibilitatea de a trece liberi graniţele şi de a vedea cum este dincolo. Aveam posibilitatea de a nu ne mai întoarce. Unii au şi testat posibilitatea aceasta. Ce avem acum? Avem drumuri care sunt în aceeaşi situaţie ca în 1990. Avem începuturi de autostrãzi sau autostrãzi noi care sunt ca şi cea veche, având în vedere cã se stricã an de an. Avem proprietate privatã. Majoritatea, dar parcã şi asta s-a dat pe pile, în foarte multe cazuri. A fost foarte greu şi este greu în continuare, cu sute de mii de dosare în instanţele de judecatã. Nu toţi sunt paulideromânia sau truici sau alte haimanale de politruci sau afacerişti de carton care s-au îmbogãţit pe seama coruptibilitãţii funcţionarilor statului. Avem aceleaşi angajãri pe pile şi pe concursuri trucate în administraţie şi companiile de stat. Poate chiar mai rãu. Avem şi acum spitale şi aparaturã din 1990. Avem blocuri care aratã ca în 1990. Avem chiar şi primari din 1990. Încã mai avem. Parlamentul e o turmã hoaţã, justiţia a fost în umbra politicului. Ce avem la fel de puternic şi solid este securitatea sau serviciile, cum au fost redenumite. Mulţi dintre oamenii securitãţii poate cã nu mai sunt în structuri acum, dar sunt în toate sferele vieţii sociale şi politice. Ei au continuat sã conducã, alãturi de foştii lideri comunişti.
Ce înseamnã viaţa la 26 de ani? Înseamnã studiile finalizate, de regulã, familie, copii, serviciu, locuinţã. Sau şomaj, lipsã de orizont, fãrã studii sau studiile neterminate, locuit cu pãrinţii, cu sau fãrã copii. Mai degrabã fãrã. Nici nu mai suntem atât de mulţi ca în 1990. De la 23 de milioane de locuitori am ajuns la 19 milioane de locuitori şi perspectivele sunt sumbre. Ne îndreptãm spre vreo 15 milioane de locuitori pânã spre 2030. Anual dispare populaţia unui orãşel. De vinã este migraţia şi natalitatea scãzutã. Cine mai face copii, cine mai are chef de viaţã. Ca sã ai grijã de un copil este nevoie de mobilizarea mai multor familii şi resurse materiale şi financiare. Este vorba de familia copilului şi ambele seturi de bunici, dacã mai existã şi nu au murit din lipsã de medicamente. Parcã este mult mai greu decât în 1990. Lipseşte spaţiul concentraţionar şi tortura. Avem însã închisori care gem de deţinuţi pe metru pãtrat. Avem şi speranţã, dar parcã e una rânjitã şi falsã. Ne aşteptãm din clipã în clipã ca istoria sã ne ardã o farsã, aici între ruşi şi americani. Uitasem, avem şi marele scut, UE şi NATO. O mai luãm de la zero sau mai tragem un pui de somn de 50 de ani?
