PATRIARHIE VERSUS ANARHIE de pr. Sever Negrescu
Vineri, 30 octombrie a.c. s-au împlinit exact 1710 ani de când doi tineri fraţi, Zenovie şi Zenovia, primeau moartea muceniceascã în Egeea Ciliciei, refuzând sã-şi lepede credinţa. Ultimele cuvinte care le-au tremurat pe buze au fost: viaţa fãrã Hristos este moarte, iar moartea pentru Hristos este viaţã veşnicã.
În aceeaşi zi, într-un club din Bucureşti, mulţi tineri ardeau de vii, nu se ştie cu ce cuvinte pe buze, pentru cine şi pentru ce. Pe Zenovie şi Zenovia timpul i-a îmbrãcat în aureola de mucenici, pe tinerii arşi în club mulţi i-au definit deja ca îngeri, sfinţi, martiri. Nu este saltul prea mare, deşi chinurile au fost asemãnãtoare? Pe primii îi fericim şi îi cinstim, pei cei de pe urmã îi rugãm sã ne ierte, convinşi cã primii se roagã şi pentru aceştia şi pentru noi. Uitând de primii, ne-am grãbit sã acuzãm Biserica, Patriarhul ei şi menirea lor.
În momentul în care, deşi morţii nu se rãciserã, un ministru şi un secretar de stat fac declaraţii în faţa unei pancarte care contabiliza bisericile şi spitalele existente (18.000 la 450), putem vorbi de o atmosferã ostilã Bisericii, falsã, de un spaţiu neduhovnicesc, blasfemiator. Nicio durere nu se alinã prin minciunã. Demnitarii respectivi trebuiau sã observe primii despre ce este vorba. Nu poţi acuza Biserica de puţinãtatea spitalelor. O bisericã, vorbind în termeni pur lumeşti, este echivalentul unei unitãţi medicale (dispensar), cel mult o catedralã este echivalentul unui spital. De ce nu se spune câte dispensare medicale sunt şi câte biserici, de ce nu se spune cã una dintre cele mai vechi Episcopii din ţarã, cea a Severinului şi Strehaiei, nu are încã finalizatã o catedralã episcopalã? (De câte ori a fost mediatizat cazul Leo de la Strehaia şi de câte ori a fost prezentatã Mânãstirea din acel loc?) Într-un judeţ, într-o episcopie, câte catedrale sunt, câte spitale, câţi doctori şi câţi preoţi? Întrebãm noi, din simplã curiozitate, de ce Casele de culturã, cinematografele sunt vândute şi transformate în Case de adunare ale unor culte neoprotestante (penticostal, iehovist s.a.m.d.)? Nimeni nu a cerut ca acestea sã fie transformate în spitale. De la acea pancartã s-a continuat plagiatul: vrem spitale, nu vrem catedrale! s-a strigat în Piaţã. Nu ştiţi ce cereţi este rãspunsul Mântuitorului, actual şi vital. Bunicul zicea: Mãi, ţine minte, ce vrei în viaţã, de aia o sã ai parte! De aceea, eu aş îndemna fiecare tânãr sã se roage: Vrem biserici, nu spitale! Pe Facebook a circulat o petiţie având drept scop transformarea Catedralei Mântuirii Neamului în spital (probabil al tratãrii neamului). Câte biserici a demolat statul comunist doar în Bucureşti nu ar ajunge ca cel actual sã înalţe o turlã a Catedralei Mântuirii Neamului. În localitatea mea, din patru biserici demolate în perioada comunistã (Eşelniţa Veche, Ogradena Veche, Plavişeviţa şi Tisovia) s-a înãlţat decât una.
Atâtea murdãrii la adresa Bisericii Ortodoxe Române au circulat în media şi în spaţiul online (sãptãmâna care a trecut de la incendiul din Capitalã) încât sufletele multor creştini simpli şi nevinovaţi au ars în foc mocnit parcã toate vreascurile rãutãţilor lumeşti: Sã nu mai fie prinşi popii la Crãciun şi Boboteazã cã trec pe la casele oamenilor, sã fie aruncaţi în grote ca nişte paraziţi sociali ce sunt, sã fie impozitate averile Bisericii etc. (nu mai pomenim aici cum a fost ponegrit Patriarhul nostru).
Ce-ar fi de remarcat? Totdeauna piaţa, drumul, strada, au însemnat mai mult praf decât aer curat, mai multã vânzare decât statornicie, mai multã agitaţie decât credinţã. Într-un circuit giratoriu, devizele au fost însuşite şi distribuite apoi, arãtând o lipsã totalã de capacitate creatoare, discernãmânt, bunãcuviinţã. Trist şi îngrijorãtor este faptul cã mulţi dintre cei prinşi în otrava acelui sens sunt profesori, colegi ai celor de Religie sau elevi care fac Religia în şcoalã.
Cum sã ceri impozitarea averilor bisericeşti?! Zilele trecute a avut loc în Turnu Severin conferinţa preoţeascã cu tema Misiunea Bisericii prin muzica psalticã, temã prezentatã de pãrintele Adrian Maziliţa. Astfel de subiecte trebuie arãtate societãţii. Muzica bisericeascã alãturi de pictura bisericeascã au tainele lor (aritmetica, geometria) şi sunt adevãratele averi ale Bisericii. În Bisericã, averea se numeşte Misiune. A nu se confunda niciodatã averile preoţilor (acestea fiind impozabile, pentru unii multe şi mari, dar stricãcioase precum focul) cu averile Bisericii (neimpozabile, nestricãcioase şi veşnice precum iertarea şi dragostea).
Noi, preoţii, aceşti paraziţi sociali pentru unii, ştim cel mai bine sã iertãm şi sã iubim necondiţionat. Prin mâna preotului binecuvinteazã şi iartã Însuşi Dumnezeu.
Bãtrânii sunt totdeauna reţinuţi la vorbe. Bunica îmi mãrturisea cã niciodatã n-a putut vorbi mult şi urât despre cineva pentru cã pe acolo pe unde iese cuvântul iese şi sufletul.
Mai existã astãzi în lume Cuvânt şi Suflet?
În Patriarhie da, în anarhie nu.
