În judeţul Mehedinţi s-au înscris 2443 de candidaţi la examenul de bacalaureat

La sesiunea din aceastã varã a examenului de bacalaureat s-au înscris în judeţul Mehedinţi 2443 de candidaţi, din care din promoţia curentã provin 2086, iar din promoţiile anterioare 357. Aproximativ 400 de elevi care au absolvit anul acesta clasa a XII-a nu s-au înscris sã susţinã în aceastã sesiune examenul maturitãţii.
Examenul de bacalaureat a debutat la începutul acestei sãptãmâni cu probele orale, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare oralã în limba şi literatura românã, care au avut loc în perioada 8-10 iunie. Urmeazã evaluarea competenţelor digitale (în perioada 15-19 iunie), evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbã de circulaţie internaţionalã, care se va desfãşura în perioada 22-26 iunie.
Probele scrise vor debuta pe 29 iunie, prima probã având loc la limba şi literatura românã, cea de-a doua probã scrisã va fi proba obligatorie a profilului. La nivelul judeţului Mehedinţi, candidaţii vor susţine examenul la matematicã şi istorie pe 1 iulie, iar cea de-a treia probã, probã la alegere a profilului şi specializãrii se va desfãşura pe 3 iulie, la mai multe discipline solicitate din partea candidaţilor: biologie, chimie, fizicã, geografie, socio-umane şi informaticã.
„În acest moment doresc succes candidaţilor şi bineînţeles membrilor comisiilor de organizare a examenului de bacalaureat, suntem în parametri, totul se desfãşoarã conform graficului, astfel încât sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat 2015 sã aibã loc fãrã incidente. Ca şi noutate, membrii comsiilor din centrele de examen, din centrele de evaluare, comisia judeţeanã a examenului de bacalaureat au posibilitatea sã verifice prin sondaj înregistrãrile audio-video atunci când se constatã anumite fraude”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presã, inspectorul şcolar general al IŞJ Mehedinţi, prof. dr. Mirela Pintea Enea (foto).
La nivelul judeţului Mehedinţi au fost validate şapte centre de examen şi douã centre de evaluare. Componenţa membrilor comisiilor din aceste centre va fi cunoscutã cu 48 de ore înainte de data începerii examenelor.
Aşteptãrile sunt evident mari, atât elevii, cât şi dascãlii lor îşi doresc un procent de promovabilitate cât mai mare. E greu de spus însã dacã rezultatele vor fi pe mãsura dorinţei celor care trec acum prin furcile caudine ale acestui examen.
„Sunt extrem de pretenţioasã atunci când fac astfel de estimãri şi aş prefera sã nu dau o cifrã, rãmâne sã vedem ce se va întâmpla, însã consider cã tânara generaţie, candidaţii care s-au înscris la acest examen s-au gândt de mai multe ori înainte de a face acest lucru”, a mai spus inspectorul şcolar general.
Afişarea rezultatelor se va face pe 6 iulie, pânã în ora 12:00, dupã care timp de patru ore se pot depune contestaţii, urmând ca rezultatele finale sã fie afişate pe 10 iulie 2015.
Doar trei profesori au promovat examenele de inspectori şcolar la ISJ Mehedinţi
Culmea şi inspectorii şcolari, cei care cel puţin pe hârtie sunt persoanele care monitorizeazã şi aplicã în teritoriu deciziile MEN, picã la examene şi fug de proba scrisã. Se întâmplã în Mehedinţi unde din 18,5 posturi de inspectori şcolar de specialitate, scoase la concurs, doar trei au reuşit sã treacã examenul şi sã rãmânã în continuare pe posturi.
Inspectoratul Şcolar Mehedinţi este condus în momentul de faţã doar de inspectorul şcolar general, doi adjuncţi, cu delegaţie, şi trei inspectori şcolari, cu examen promovat, fiindcã ceilalţi inspectori au picat cu brio examenul organizat recent la sediul instituţiei.
Inspectorul şcolar general al IŞJ Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, dã asigurãri cã acest concurs s-a desfãşurat în “plinã legalitate” la sediul inspectoratului şcolar şi nici nu încape îndoialã cã lucrurile ar sta altfel din moment ce doar trei candidaţi au reuşit sã promoveze examenul.
Cine a fost de vinã? “Nu am avut rezultate pe mãsura aşteptãrilor, probabil şi perioada încãrcatã am putea spune şi bibliografia încãrcatã au fost decisive în ceea ce priveşte rezultatul final al acestui concurs. Cu siguranţã, în perioada urmãtoare vor mai avea loc astfel de concursuri şi probabil pentru cei care au participat la acest concurs a fost o modalitate de a interacţiona cu ceea ce înseamnã un concurs care se desfãşoarã în plinã legalitate”, spune inspectorul şcolar general.
De altfel, în ultimii şapte ani aceste posturi de inspectori şcolar au fost ocupate prin detaşare de cadre didactice cu dosar bun la partidul de guvernãmânt. Aşa se explicã cã domnii inspectori, care au dorit sã rãmânã în continuare pe aceste posturi şi-au ieşit din mânã şi când au dat piept cu probele au dat bir cu fugiţii.
Concret, pentru cele 18,5 posturi scoase la concurs s-au înscris 18 candidaţi, formulându-se în total 26 de cereri de înscriere fiindcã o parte din candidaţi au optat pentru mai multe posturi. “În cazul Alinei Simcea, inspector şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane, dosarul a fost respins din start de cãtre comisia de înscriere şi validare a dosarelor întrucât nu îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru înscrierea la concurs.
Candidaţii au parcurs o parte din probe, precum cea de inspecţie specialã, de inspecţie la clasã, la proba practicã de la clasã, însã la proba scrisã mulţi au preferat „sã se retragã şi nu au mai continuat, sau nu au obţinut notã de trecere”.
Aşa se face cã examenul a fost promovat de trei inspectori şcolari, care rãmân în continuare pe funcţie. Este vorba de Daniela Ghimeş – pe domeniul curiculum şi inspecţie şcolarã; pentru religie – Daniela Sãftoi şi pentru domeniul managementul resurselor umane – Florin Ghiocel.
Inspectorul şcolar general Mirela Pintea Enea spune cã prin organizarea acestui concurs se doreşte „o profesionalizare a învãţãmântului mehedinţean şi, de asemenea, asigurarea unui cadru stabil de funcţionare al instituţiei”.

Tags: ,

About autor