Repere actuale ale dialogului în activitãţile didactice

Realizarea unor demersuri adaptate nevoilor actuale ale elevilor presupune nu numai proiectarea riguroasã a lecţiilor şi secvenţelor didactice, ci şi o anume calitate a relaţiei dintre profesor şi elevi.
În clasã, dialogul este o formã de comunicare realizatã prin vorbire şi un mod de a transmite informaţii, idei, opinii şi sentimente, de a realiza învãţarea prin crearea unui „spaţiu” verbal în care se oferã şi se primeşte în acelaşi timp. Fãrã îndoialã, de oferit oferã mai ales profesorul. Dar experienţa de predare dovedeşte cã, nu o datã, reflecţiile elevilor surprind prin acurateţe şi profunzime, cã şi elevii pot oferi profesorului şi colegilor gânduri şi emoţii, îmbogãţindu-se astfel reciproc.
Întreaga cercetare legatã de funcţia interrelaţionalã a dialogului demonstreazã virtuţile comunicãrii verbale. Dialogul nu înseamnã numai schimb de idei şi sentimente, el permite şi aprofundarea subiectului de reflecţie, cunoaşterea interlocutorului şi cunoaşterea modului în care înţelegerea s-a petrecut. Acest tip de dialog are ca zonã predilectã grupul de elevi, de unde şi necesitatea de a proiecta o serie de lecţii/activitãţi în care explorarea unei probleme sã fie vizatã prin activitatea pe grupe/echipe.
Dar dialogul elevilor nu este numai o modalitate de cunoaştere, ci şi o formã pertinentã a educaţiei pentru democraţie. Faptul a fost evidenţiat, încã de la începutul secolului trecut, de John Dewey, filozoful pentru care acest tip de educaţie începe cu experienţa şcolarã a muncii în grup; ea oferã elevului posibilitatea de a stabili relaţii productive, bazate pe respect şi empatie.
Restructurarea demersului didactic nu se poate reduce însã la integrarea unor strategii de învãţare prin colaborare, ci presupune şi regândirea rolurilor pe care profesorul şi elevii le au în cadrul dialogului. Iatã, de pildã, o perspectivã contrastivã în legãturã cu dialogul din ora de literaturã:
Coloana ce defineşte „viziunea actualã” se poate referi nu numai la lecţiile de literaturã, ci şi la activitãţile de comunicare şi, pe anumite segmente, la activitãţile ce vizeazã asimilarea conceptelor operaţionale. Mai mult, ea poate fi cititã ca o explicitare, dintre multele posibile, a sintagmelor „învãţare activã” sau „învãţãmânt centrat pe elev”.
Munca în echipã este una din formele moderne de organizare a activitãţii didactice şi prezintã numeroase avantaje: primele şi cele mai evidente sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv care se presupune a se constitui în echipã. Membrii unei echipe ajung sã se cunoascã foarte bine, conlucrând la depãşirea dificultãţilor curente. În plus, diversitatea şi varietatea soluţiilor oferite creşte cel puţin aritmetic cu fiecare membru. Lucrul în echipã poate fi, de aceea, extrem de motivant, deoarece fiecare proiect aduce cu sine experienţa contactului cu ceilalţi şi bucuria de a beneficia de sprijinul acestora.
Pe de altã parte, munca în echipã poate avea şi dezavantaje, în cazul în care echipa nu a fost bine construitã, ori existã conflicte. Faptul de a depinde de cineva poate fi destul de frustrant pentru unii, mai ales atunci când partenerii nu îşi respectã angajamentele.
În concluzie, comunicarea, dialogul şi capacitatea de a interacţiona eficient, de a rãspunde operativ cerinţelor, de a putea prelua creativ ideile din grup şi de a oferi în acelaşi timp, fãrã egosim, suport celorlalţi, sunt principalele cerinţe, dar şi calitãţi ale unui membru al echipei. Echipa înseamnã comunicare directã şi fãţişã, obligând la asumarea constantã a responsabilitãţii propriilor sarcini, deoarece neîndeplinirea acestora este imediat sancţionatã de ceilalţi componenţi ai echipei.
VIZIUNE TRADIŢIONALÃ
Cel puţin jumãtate din durata discuţiei aparţine profesorului.
Profesorul conduce integral discuţia.
Majoritatea întrebãrilor sunt puse de profesor.
La întrebãrile puse de elevi rãspunde, în primul rând, profesorul.
Majoritatea întrebãrilor vizeazã un rãspuns precis.
Profesorul dã feedback imediat dupã obţinerea rãspunsului.

VIZIUNE ACTUALÃ
Profesorul vorbeşte cât mai puţin posibil.
Profesorul faciliteazã şi structureazã discuţia.
Majoritatea întrebãrilor sunt puse de elevi.
La întrebãrile formulate de elevi rãspund, în primul rând, colegii.
Majoritatea întrebãrilor sunt întrebãri problematizante.
Feedback-ul se dã dupã consultarea opiniilor celorlalţi elevi.
Profesor-metodist Rodica Teleguţã Casa Corpului Didactic Mehedinţi

Tags: