…dupã 40 ani la Liceul Strehaia

Vineri, 30 mai 2014, în curtea Liceului Tehnologic “Matei Basarab” din Strehaia, a fost sãrbãtoare; o sãrbãtoare dublã, împletitã într-o dulce solemnitate, ca un arc peste timp: absolvenţii claselor a XII-a, promoţia 2014 şi absolvenţii claselor a XII-a, promoţia 1974, au spus “prezent’’ într-o emoţionantã lecţie de viaţã.
“A fost un moment impresionant al celor douã generaţii” – aşa cum s-a exprimat profesorul nostru de matematicã, Popescu Şerban, unul din profesorii diriginţi ai celor care, în urmã cu 40 ani, plecau de pe bãncile Liceului Teoretic din Strehaia.
“Trecutul poate deveni ‹‹prezent›› chiar mãcar pentru o clipã’’, aşa cum bine a specificat, în cuvântul sãu, diriginta clasei a XII-a Uman, prof. Zâmbrea Geta Zoe, profesoara noastrã de limba şi literatura românã. Şi, da, acel 24 mai 1974 a devenit prezentul 30 mai 2014, ziua care ne-a chemat încã o datã sã spunem “prezent” şi sã dãm seama de toate cele ce am trãit şi am fãptuit în aceşti 40 ani.
Poate uita cineva viaţa de licean?
Ne-am despãrţit adolescenţi şi ne-am reîntâlnit bunici! Ne-am reîntors spre inima trecutului, spre acest “aici”…. aici… aici la liceul nostru, aici unde am desluşit tainele învãţãturii, unde am învãţat sã visãm, sã sperãm , unde ne-am fãcut planuri de viaţã şi de unde am luat cu noi tinereţea şi am fugit spre luminã, pentru a ne urma visele, pentru a ne întâlni cu destinul. Ne-am reîntors aici, în acest loc care ne-a certificat ca oameni.
Liceul din Strehaia a fost mereu un reper în educaţia din învãţãmântul mehedinţean, şi ar trebui sã fim mândri şi sã preţuim ce a însemnat acest lãcaş de învãţãturã, acest loc de unde au plecat oameni de seamã, oameni de valoare care au dus faima acestui orãşel ce abia îl gãseşti pe hartã, în toate colţurile ţãrii şi ale lumii… Da, ale lumii! Am deprins aici un fel sãnãtos de a munci şi de a vedea viaţa. Aceste întâlniri ne fac mai tineri, ne împrospãteazã sufletul. Cum sã sintetizezi 40 de ani de viaţã, de fapt toatã tinereţea cu furtunile ei, cu bucuriile ei, cu dragostea, copiii, cu eşecurile, cu dramele ei, cu succesul ei, cu mãrirea sau poate chiar cu decãderea ei!? Tinereţea noastrã, cea cu care am trecut pragul liceului spre lume!? Poate fi laitmotivul tuturor adolescenţilor de acum patru decenii sau chiar de azi, de ce nu! Am adunat în cãuşul sufletelor noastre atâtea amintiri, atâtea trãiri, atâtea frumuseţi, care ne-au dat de fiecare datã forţa de a merge mai departe, spre alte împliniri într-o nouã vârstã, aceea a deplinei maturitãţi.
Din când în când, şi parcã din ce în ce mai des, simţim nevoia sã ne întoarcem acolo unde am petrecut împreunã una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa noastrã, acolo unde câţiva minunaţi profesori ne-au pregãtit pentru viaţa mult mai durã care “va sã vinã”.
Din când în când, ni se face dor de tot şi de toate, de o perioadã demult apusã, dar vie în sufletele şi amintirile noastre! Ne este dor de colegi, de cei care sunt, de cei care nu mai sunt, ne este dor de ce a fost, de ce va fi, dar mai ales ne este dor de ce nu va mai fi niciodatã!
Sigur cã era momentul ca NOI, liceenii de odinioarã, sã mulţumim cu respect şi afecţiune tuturor profesorilor care ne-au fost alãturi la eveniment (prof. Popescu Şerban, prof. Popescu Nina, prof. Zâmbrea Geta Zoe, prof. Carabadache Petre, prof. Mitrache Maria), şi celor ce ne-au însoţit cu gândul (prof. Bãdescu Dora, prof. Bãdescu Dumitru, prof. Tupan Ion, prof. Popescu Ana, prof. Giurcã Gheorghe, prof. Sulugiu Dumitru, prof. Sãlceanu Vasile, prof. Petrescu Xenia), dar şi celor care de acolo sus din ceruri ne-au vegheat (prof. Bãltãţeanu Constantin, prof. Protopopescu Constantin, prof. Muscalu Alexandru, prof. Ghiţescu Gheorghe, prof. Tudosie Aurel, prof. Gavrilescu Constantin, prof. Isbãşoiu Constantin).
A fost o zi emoţionantã, cu multã încãrcãturã sufleteascã, o zi în care parcã şi vremea a ţinut cu noi, cei numiţi de diriginţii noştri “generaţia de aur”, cãci în plin cod galben de ploi pânã şi cerul ne-a iubit. Nu a cãzut nici o picãturã de ploaie! Abia aşteptãm sã ne revedem! Când? Cum? Peste cinci ani, sã ne revedem sãnãtoşi cu toţii.