Peste 700 de sportivi de gaşcă sunt aşteptaţi să ia startul în acest weekend la Maratonul Olteniei, ediţia a XIV-a

 

În perioada 29–30 august 2026, Râmnicu Vâlcea găzduieşte cea de-a XIV-a ediţie a Maratonului Olteniei. Peste 700 de sportivi sunt aşteptaţi la startul probelor de MTB, Trail Run, Urban Run, Fun Run şi Hyathlon Hybrid Racing, într-un weekend care aduce împreună ciclismul, alergarea şi fitnessul funcţional. Centrul evenimentului rămâne Parcul Zăvoi, iar una dintre noile probe ale ediţiei, Hyathlon Hybrid Racing, se desfăşoară pe stadionul din Râmnicu Vâlcea.

Tot în premieră, iniţiativa „Sportivi de Gardă”, implementată de Distribuţie Oltenia alături de Crucea Roşie Română, aduce pe traseu o componentă dedicată primului ajutor, prin care participanţii sunt încurajaţi să fie mai atenţi la cei din jur şi mai pregătiţi să intervină atunci când este nevoie.

Programul de sâmbătă, 29 august, include:

  • cursa de MTB pe distanţa de 22 de kilometri şi
  • Hyathlon Hybrid Racing, una dintre noutăţile ediţiei din acest an, un format care combină alergarea cu exerciţiile funcţionale.

Duminică, 30 august, participanţii vor putea lua startul la:

  • Trail Run, pe trasee de 12 şi 22 de kilometri,
  • Urban Run, noua cursă de 10 kilometri a ediţiei 2026, cu un traseu care îmbină alergarea pe şosea cu segmente pe albia râului Olăneşti,
  • Fun Run, pe distanţa de 4 kilometri şi
  • Cursa Copiilor.

Pentru cei care nu pot fi prezenţi la Râmnicu Vâlcea, organizatorii păstrează şi Cursa Virtuală, care poate fi parcursă de oriunde.

Sportivi de Gardă: când #SportiviDeGaşcă înseamnă şi să ştii să ajuţi

La Maratonul Olteniei, spiritul #SportiviDeGaşcă merge dincolo de energia de la start şi de susţinerea de pe traseu. În 2026, ideea de comunitate capătă şi o dimensiune practică prin Sportivi de Gardă, o iniţiativă pentru educaţia de prim ajutor a participanţilor. Pe parcursul ambelor zile de eveniment, reprezentanţii Crucii Roşii Române Filiala Vâlcea vor vorbi despre importanţa intervenţiei corecte în cazul unui accident şi despre modul în care sportivii îi pot sprijini pe cei de lângă ei până la sosirea echipelor medicale. Participanţii vor primi în kitul de concurs şi un ghid cu recomandări esenţiale de prim ajutor pentru sportivi, iar la corturile dedicate Crucii Roşii Române Filiala Vâlcea, participanţii vor putea lua parte la demonstraţii de prim ajutor, deschise tuturor.

La Maratonul Olteniei, spiritul de #SportiviDeGaşcă se vede şi în felul în care avem grijă unii de ceilalţi. Să fii atent la oamenii de lângă tine şi să ştii cum să reacţionezi atunci când cineva are nevoie de ajutor face parte din acest spirit. Prin Sportivi de Gardă, vrem să transformăm solidaritatea care există deja în comunitatea Maratonului Olteniei într-o abilitate concretă, care poate face diferenţa pe traseu, dar şi dincolo de el”, a declarat Angelica Barbu Răducanu, Chief Administration Officer, Distribuţie Oltenia.

În premieră în România: Hyathlon Hybrid Racing
Ediţia din acest an introduce Hyathlon Hybrid Racing, o premieră în România şi un nou format de fitness racing în programul Maratonului Olteniei. Competiţia alternează 9 ture de alergare a câte 400 de metri cu 8 staţii funcţionale, într-un traseu care pune la încercare atât rezistenţa, cât şi forţa participanţilor. Proba se desfăşoară pe stadionul din Râmnicu Vâlcea şi poate fi parcursă individual, în categoria Single, sau în echipă de doi, în categoria Doubles.

Când sportul se transformă în bine

Maratonul Olteniei duce energia sportului dincolo de traseu şi o transformă, în fiecare an, în sprijin pentru comunitate. În 2026, evenimentul susţine două cauze sociale dedicate femeilor: HER PLAN Oltenia, care oferă sprijin femeilor însărcinate şi mamelor aflate în dificultate, şi Canapeaua ROZ, un proiect de informare şi prevenţie a cancerului de sân. Distribuţie Oltenia dublează valoarea totală a taxelor de participare şi direcţionează fondurile către cele două proiecte.

 

Partenerii Maratonului Olteniei 2026

Fără sprijinul partenerilor, Maratonul Olteniei nu ar fi posibil: ADREM, Comranado, ELCO Tîrgu-Jiu, Forest Electro Grup, Energo Bit, RC Europe, ELECTROALFA, BCR, IMSATIE, NISEMPRA ELECTRO, VENTURO INVESTMENT, UniCredit Bank, NIBACO, Inform Lykos, ECLAR Factory, Vodafone, Dorna, Kiss FM şi Stay Fit Gym. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Consiliului Judeţean Vâlcea şi Crucea Roşie Română.

Mai multe detalii despre curse, înscrieri, premii şi regulamentul competiţiei sunt disponibile pe website-ul www.maratonulolteniei.ro, pe pagina de Facebook, precum şi prin intermediul lui Oltin, partenerul de cursă al Maratonului Olteniei, bazat pe inteligenţă artificială.

Departamentul PR, Comunicare Internă & CSR

Distribuţie Oltenia