Comisia Europeanã nu renunţã la poziţia „pe loc repaus” faţã de disputele „made în Ungaria”, semn cã rolul comisiei este al unui taraf de urechişti, care ar avea mai mult succes pe marginea şanţului, aplaudat de nişte nuntaşi tãmîiaţi. Unde le scapã linia melodicã, improvizeazã, fiecare dupã cum îl taie vocea, pentru cã dirijorii, la rîndul lor, alţi urechişti preocupaţi sã intoneze propriul imn, ignorã faptul cã un stat suveran, naţional şi unitar, nu poate avea douã limbi oficiale şi douã drapele. Rãmîne ca şi rromii sã cearã acelaşi lucru şi uite-aşa reuşim sã scriem cele mai ruşinoase pagini ale istoriei postdecembriste! Ar fi bine ca ambele tabere sã calmeze reacţiile disproporţionate. Deşi agentul loviturii de stat din 1989 îl pune la zid pe tînãrul premier, tonul sãu diplomatic rãmîne echilibrat şi în interesul României.

Cu toate cã am consemnat la vremea respectivã, reamintesc cã euro-pastorul de azi, nu a fost împotriva comunismului, ci împotriva României, aşa este şi azi, un duşman al românilor. Locuitorii Ardealului îşi iubesc Patria Românã, vor sã trãiascã în pace şi nu se vor supune îndemnurilor udemerist-iredentiste cu ieşitul în stradã. Fie ei unguri, secui sau alte etnii trãitoare în ţarã, au în sînge unitatea, suveranitatea, integritatea naţionalã şi teritorialã. De ce a fost sprijinit de „ţara vecinã şi (ne)prietenã” sã ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European? Ca sã poatã lansa de la tribunã rachete în direcţia României, ale cãrei interese le boicoteazã. Culmea ironiei, a fost chiar şi decorat de însuşi şeful statului cu „Ordinul Naţional Steaua României, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnitãţii de care a dat dovadã” în lovitura de stat din 1989. Sã decorezi un agent al serviciilor secrete strãine, care luptã împotriva ţãrii tale? „Curat-murdar”!

Cu imaginea de erou confecţionatã şi cultivatã pînã azi, agentul în sutanã continuã opera de ameninţare cu autonomia, incitînd la urã, nesupunere civicã şi proteste de stradã. Iatã ce declarã un preşedinte de stat, stãpîn pe situaţie: „În Rusia trãieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minoritãţi; acestea trebuie sa respecte Rusia, pe ruşi şi legile, fãrã sã cearã favoruri speciale sub pretextul cã sunt discriminaţi; cine face altfel este invitat sã pãrãseascã Rusia imediat; Nu Rusia are nevoie de minoritãţi, ci ele au nevoie ca Rusia sã-i primeascã, sã le ofere adãpost, locuri de muncã şi hranã; În Rusia trãiesc doar ruşi!”. Membrii Dumei de Stat au aplaudat în picioare 5 minute.

Euro-pastorul ar trebui sã-şi punã pofta-n cui. În aprilie vin soldaţii chinezi în România. Armata de teracotã, dezgropatã la Xi’an, China, trimite cîteva regimente la Bucureşti, într-o expoziţie de arheologie chinezã, ce se va deschide în a doua parte a lunii aprilie la Muzeul Naţional de Istorie a României, şi va putea fi vizitatã pînã în luna august. Nu cumva expoziţia sã le dea vreo idee împãraţilor noştri sã se îngroape împreunã cu Armata Românã, pentru a se proteja de chinurile iadului. Cu ce a mai rãmas din ea. Unei pãrţi însemnate, fãcîndu-i-se slujbã de înmormîntare. Dacã, potrivit istoricilor, la construirea întregului complex funerar al primului împãrat al Chinei, Qin Shi Huang (221 – 210 î.Hr.), ar fi lucrat aproximativ 700.000 de muncitori, întrebarea se pune, cîţi români ar fi necesari pentru complexele funerare ale celor 588 de parlamentari. Înseamnã cã şomajul va dispãrea, tot românul va avea de lucru, iar formula magicã „sã trãiţi bine!” îşi va gãsi, în sfîrşit, aplicabilitate. Potrivit estimãrilor, în cele trei gropi uriaşe de la Xi’an s-ar afla, în total, 8.000 de soldaţi, 130 de care şi 520 de cai. Închipuiţi-vã cît spaţiu ar fi necesar împãraţilor noştri ca sã-şi ia cu ei, pe partea cealaltã a pãmîntului, fiecare cîte 130 de limuzine de lux sau 520 de bãrci şi elicoptere!

De ochii lumii, nu de alta, forurile europene îşi exprimã nedumerirea cu privire la dispariţia, în Europa de Est, a clasei de mijloc. De parcã nu mãsurile diabolice ale aceloraşi foruri ar fi decimat-o. Cu cît ar fi fost mai numeroasã, cu atît mai tare ar fi tremurat cãmaşa la vîrful puterii, vãzîndu-şi ameninţate poziţia şi interesele.

Dacã în ţara noastrã ar mai trãi marile sindicate, dacã liderii lor nu şi-ar fi luat adãlmaşul pentru simulacru, dacã nu le-ar fi crescut burţile şi zestrea, poporul ar fi dus-o mai bine. Cei infectaţi de romantism revoluţionar, dupã ce au fãcut praf socialismul, au pus mîna pe averea statului, nu s-o administreze, ci s-o buzunãreascã. La baza piramidei, mulţimea vrãjitã de promisiuni fãrã acoperire, vine periodic la vot, legitimîdu-le de 23 de ani operaţiunea, fapt pentru care, din cînd în cînd, la sãrbãtorile naţionale, mai primeşte o porţie de sarmale sau fasole cu cîrnaţi. Clasa de mijloc provenitã din meseriaşii mici şi mijlocii, din alte categorii de salariaţi, reuşea sã se impunã în menţinerea condiţiilor democratice şi economice. Ei aveau legãturã cu munca şi producţia. Ei erau economia. Astãzi, nu tu fabrici, nu tu  producţie internã, importãm masiv, de la papuci de casã şi hranã eurizatã pînã la lumînãrile pentru înmormîntare.

Meseriaşii au fost anihilaţi, s-au ridicat mii de birouri cu miriapozi, colecţionari de diplome. Nu mai ai unde sã munceşti, şi dacã eşti fericitul posesor al unui loc de muncã, ţii în spinare un întreg aparat birocratic sau te conduc oameni inferiori ca intelect şi aptitudini, de la umbra unor licenţe şi masterate în euro, poate false sau plagiate. Recent a izbucnit un nou caz al diplomelor false,  la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Procurorii şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au descins la Universitatea „Vasile Goldiş” şi la filialele acesteia din opt judeţe, existînd un dosar bine garnisit privind eliberarea de diplome false. Nimic nou, practica are aceeaşi vîrstã cu democraţia postdecembristã.

www.agero-stuttgart. de

Maria Diana Popescu, Agero