Am iubit întotdeauna acest oraş pentru istoria lui, dar şi pentru câteva lucruri speciale.

Când teii de pe bulevard au fost tãiaţi sub pretexul cã ar strica asfaltul a fost ca şi cum cineva mi-ar fi tãiat o mânã. Ce au fãcut edilii atunci? Nu doar cã au turnat un asfalt de proastã calitate şi au plantat nişte arbori exotici, despre care nu ştiu şi nici nu vreau sã ştiu cum se numesc, ci au mutilat chiar istoria acestui oraş. În 1914 când au fost desãvârşite canalizarea (începutã în 1892), asfaltarea şi pietruirea completã a tuturor strãzilor, inclusiv cele din suburbii, cea mai mare parte a strãzilor au fost bordate cu tei.

În marile oraşe europene, edilii au gãsit o metodã de a salva aceşti tei. La baza acestora sunt montate un fel de grãtare care nu permit rãdãcinilor sã se extindã astfel încât sã spargã asfaltul.

Acum, rãtãcesc printre amintirile copilãriei mele, ating în gând trunchiurile teilor de pe bulevard şi mã-mbãt cu mirosul lor, cãci nimic nu se comparã, în luna iunie, cu parfumul florilor de tei.

Dar am rãbdare şi în câţiva ani o sã trãiesc din nou bucuria de a mirosi teiul înflorit. În curtea de la ţarã mi-am plantat un tei.