Şeful statului a fost extrem de supãrat când a vãzut cã Victor Ponta a bãtut palma cu Roşia Montanã Gold Corporation. Adicã pentru o tonã-douã de aur sau câte zeci de tone or exista, statul le permite unor canadieni sã ne facã praf o parte din harta ţãrii. Aurul a fost cel mai cãutat şi de preţ lucru de pe planetã, începând din vechime şi pânã în zilele noastre. Şi romanii au furat din aurul dacilor şi au mai luat atâţia vizitatori.

Românii, ca de obicei, au cerşit câte un leu la exploatatori. Au avut soarta bãştinaşilor din America, în faţa cuceritorilor. Redevenţa plãtitã statului român este de 1%, da probabil cã se meritã, cel puţin pentru unii aflaţi vremelnic la guvernare. Se spune cã România duce lipsã de locuri de muncã şi de aceea e nevoie de Roşia Montanã, despre care se mai spune cã ar fi inima civilizaţiei dacice şi deci filonul arhetipal al poporului român. La fel se spune sau se spunea în istoria României cã românii sunt rezultatul încrucişãrii a doi bãrbaţi: Traian şi Decebal. Adicã, românii i-au glorificat pe cuceritori şi i-au considerat întemeietorii statului şi ai fiinţei româneşti. Câtã slãbiciune, cât de preş sã fii în istorie şi sã îţi glorifici cãlãii?!

De fapt, un exemplu potrivit al zilelor noastre ar fi torţionarii care primesc o pensie frumoasã. Unele justificãri demente spun cã ei şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi pensia nu ar fi chiar nejustificatã. De când laşitatea, tortura şi crima sunt atribuţii de serviciu, doar Casele de Pensii şi politicienii români ştiu. Românii au avut şi au trãdarea propriului neam în sânge. Unii români, ca sã fie corect din punct de vedere politic. Sunt foarte puţini români tari care au spus NU şi care, cel mai probabil, au murit. Pentru ce au murit generaţii în rãzboaie, mai mult sau mai puţin justificate? Cel mai probabil şi cea mai mare parte pentru cã nu au avut încotro şi au fost luaţi cu arcanul la oaste. Puţini s-au simţit români şi au luptat pentru România. Ce îi mânã în luptã pe aceşti români laşi care ajung, majoritatea, şi politicieni? La noi, a fi politician înseamnã sã nu ai principii, nu sã ai principii. Şi uite aşa, politicienii trateazã ţara nu ca pe o mare responsabilitate faţã de cei care sunt şi faţã de cei care vor fi, ci cu o iresponsabilitate mãreaţã faţã de cei care au fost şi care au murit pentru ea cu arma în mânã, fie şi în izmene.

Cine va stopa filonul trãdãrii neamului românesc? Cine va fi cel care va reuşi sã coaguleze românii de dincoace şi de dincolo de urã, laşitate, trãdare şi incompetenţã, pentru a lãsa şi pomul românesc sã înfloreascã frumos, ca şi alte naţiuni? Românii fug în biserici când trebuie sã iasã în stradã şi ies în stradã când trebuie sã meargã la bisericã.

Nu au niciodatã nimic pentru cã unii spun cã nu meritã decât ce au. Restul care mai sperã şi care au sperat nu au fost decât martiri. Pentru cine şi pentru ce au murit în închisori şi au fost torturaţi şi au murit pe câmpul de luptã? Pentru ţarã în niciun caz pentru cã ţara şi românii nu le acordã loc decât la subsolul paginii de istorie. Pentru ce sã se mai nascã în ţarã şi alte generaţii de români care sã îşi trãdeze şi sã aştepte în continuare sã le fie bine sau sã devinã martirii propriilor speranţe? Pe români nu-i preocupã viitorul lor ca neam şi ca limbã. Dispar singuri, fãrã sã îi atace nimeni.

Existã speranţã, ar spune martirul! În ultima vreme s-a ridicat totuşi cineva şi a spus NU, cu mândrie, curaj şi superioritate. S-au ridicat rivalii de la vest, cei care de secole vor sã punã mâna pe Ardeal şi vreo 700 de ani chiar au pus. Ungurii s-au ridicat şi au spus NU proiectului Roşia Montanã. Am trãit sãraci, rupţi în fund, laşi şi bolnavi – o putem face în continuare, dar mãcar o fãrâmã de respect pentru ţarã, istorie şi morţi mai putem avea. Câte locuri de muncã sã aparã şi la Roşia Montanã? Oricum nu le vor da de lucru milioanelor de români fãrã slujbe. O mie, douã mii, 10.000, o sutã de mii? Mai mult nu se poate? Şi cu asta se va termina. În locul Roşiei Montane va rãmâne o gaurã de vierme şi cam atât. Aurul se va termina şi se va încheia şi povestea celor mai valoroase resurse româneşti. În mizeria lor, politicienii au exploatat din diferite perspective fenomenul Roşia Montanã. Depine care cât de aproape a fost de caşcaval.

Recent, Traian Bãsescu l-a întrebat pe Ponta cât a luat dupã ce a aprobat proiectul Roşia Montanã? De unde ştia de luat? A primit şi el aceeaşi ofertã, de promova mineritul la fiecare intervenţie tv?! Sau a devenit Bãsescu brusc un apãrãtor al ecosistemului românesc şi al istoriei ori poate îşi roade doar unghiile de bucurie cã are subiecte de campanie sau ne necaz cã nu a aprobat el primul proiectul.

CINE PAPÃ BANI CU GHIOTURA DE LA GUVERN?

Este de notorietate a zilelor noastre de glorie democraticã faptul cã banii guvernamentali se împart cãtre beneficiari doar în funcţie de culoarea politicã! Practic, aşa stând lucrurile, nu existã decât o singurã categorie de beneficiari, formatã din, respectiv, primarii PDL, firmele de casã ale acestui partid şi ONG-urile-satelit, înfiinţate dupã metodologia voluntariatului şi a non-profitului, dar create special spre a sifona bani la puşculiţa de partid sau spre a satisface loialitatea partizanã a pupincuriştilor din linia a doua…

Primãriile non-pedeliste sunt cele mai vitregite din acest punct de vedere, primarii de o altã culoare politicã decât cea portocalie, sau de alianţã udemeristã ori uneperistã fiind frecvent “tãiaţi” de pe listele cu alocaţii bugetare! O ultimã perversitate în materie este aceea cã acest tip de primari sunt ademeniţi cu aceste fonduri spre a trece în barca politicã a PDL-ului, mai întâi alocându-li-se ceva fonduri, dar parţial suficiente pentru finalizarea unor lucrãri, dupã care, pentru tranşa finalã, necesarã finalizãrii, li se cere, deloc voalat, sã plece din partidele cãrora le aparţin şi sã vinã la sânul generos financiar al PDL. Cine refuzã trãdarea – pentru cã aceasta este incitare clarã la trãdare, şantaj ordinar, pe de altã parte – nu mai primeşte banii necesari, lucrarea rãmâne de izbelişte, iar populaţia crede cã primarul este incapabil sã finalizeze o lucrare de interes public, deci se compromite în ochii obştei. De fapt, este… “ajutat” sã se compromitã de mafia pedelistã, cum a fost supra-numitã reţeaua aceasta de clientelism politico-financiaro-administrativ!

Aşa, se pare, cã este şi cazul comunei Broşteni, unde primarul Alexandru BORUGÃ, membru USL, a obţinut nişte bani pentru a asfalta drumul ce leagã comuna, peste râul Motru, de comuna gorjeanã Samarineşti, însã drumul a fost asfaltat doar pânã pe la jumãtate, restul fiind abandonat. Din informaţiile noastre, nefinalizarea s-ar datora exact unei situaţii de genul celei descrise mai sus, primarul nevroind sã treacã la PDL! Prin urmare, restul de bani au fost blocaţi, sau cine ştie pe unde or adãsta, dacã nu au fost cumva daţi altcuiva, din tagma celor… “cuminţi”!

Cu comuna Broşteni mai este o curiozitate de ţine de ciudãţenia fondurilor destinate arealului cultural, al monu-mentelor ori siturilor arhitectonice de patrimoniu. Mai exact, pe teritoriul comunei este vestita culã – reşedinţã întãritã – a familiei de boieri olteni CUŢUI, aproape de malul Motrului. Cula este într-o stare bunã, însã drumeagul ce o leagã de partea de drum comunal, asfaltat doar pânã în dreptul ei, al culei, nu este amenajat deloc! Mai mult, podul de legãturã dintre cele douã cãi de acces fiind îndepãrtat de lucrãrile recente, în locul sãu a rãmas un hãu, un ogaş neaoş, pe care doar sãritorii cu prãjina ori cangurii australieni, cu salturile lor de opt-zece metri, îl mai pot trece!

Ciudãţenia nu se opreşte aici: pe teritoriul comunei Broşteni au apãrut şi nişte indicatoare, confecţionate dupã tot tipicul finanţãrilor europene, de culoare maro, care fac trimitere la respectiva clãdire de patrimoniu cultural şi arhitectonic naţional, la fel, spre biserica având hramul “Sf. Nicolae”, aflatã tot în aria comunei. Dacã, însã, cula  cuţuienilor  este într-o stare bunã, biserica “Sf. Nicolae” este o paraginã în toatã puterea cuvântului. O ruinã! Indicatoarele te orienteazã ferme spre ea, ca o dovadã a grijii naţionale pentru patrimoniu şi spiritualitate româneascã! Dar, este doar o cacialma marca acestor zile nebune, în care se toacã fonduri de cãtre…nu se ştiecine! Da, pentru cã nimeni, nu ştie cine a fãcut acele indicatoare! Inspectoratul pentru culturã, culte şi patrimoniul cultural naţional al judeţului Mehedinţi nu este implicat într-un astfel de proiect, Primãria Broşteni, la fel, nu a cerut şi nu a obţinut o astfel de finanţare, Episcopia Severinului şi Strehaiei, declinã, la fel, vreun amestec. Aşadar, cum apãrut acele indicatoare, cine a cerut banii de la U.E., i-a obţinut şi le-a plantat pre a vizita bserici- fantomã? Noi bãnuim, dar nu vrem sã spunem, spre a nu fi, la rîndul nostru, bãnuiţi cã suntem anti-Mehedinţi, noi fiind, din contrã, pro-Mehedinţi, aşa cã mai cercetãm, sã fim siguri, sã vã dãm o informaţie curatã, provenitã dintr-un mediu protejat de orice imixtiune poluantã……

Pânã una-alta, sã notãm cã, la Broşteni, avem un drum pe jumãtate asfaltat, un primar pe jumãtate finanţat, o culã cu un acces pe jumãtate rezolvat şi nişte indicatoare turistice care duc spre jumãtãţi de adevãr, cã aşa e-n România guvernanţei actuale, totul se face fifti-fifti din valoarea oricãrei afaceri cu bani publici, de unde şi poreclele unora dintre puternicii zilelor acestea, pe care le trãim la jumate din sfert din cauza sãrãciei care i-a îmbogãţit, însã, pe cei care împart dupã bunul plac bugetul ţãrii şi al finanţãrilor europene…