„E o fatalitate sã trãieşti în Mehedinţi”

autor — Fri, 09 May 2014 11:03:21 +0000

Miercuri, 30 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Mehedinţi a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social, la care au luat parte Nicolae Drãghiea-prefectul judeţului, Felix Manta-subprefect, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ, directori de societãţi comerciale. Cu aceastã ocazie au fost dezbãtute problemele de la Poşta Românã, o societate unde „managerul distruge tot ce a mai rãmas, şi de aceea, domn prefect, vrem sã ne sprijiniţi, prin pârghiile pe care le aveţi, pentru cã noi suntem ai statului român şi acest stat cãpuşeazã, prin firmele private, societatea Poşta Românã. În anul 2012 am avut 6000 de salariaţi concediaţi, iar locuri vacante, neocupate, sunt 1700 la nivel naţional, din care 31 de posturi se regãsesc în Mehedinţi. Este inadmisibil, în condiţiile în care, în mediul rural, cel mai bun şi credibil agent este factorul poştal. Ultima majorare salarialã a fost de 54 de lei şi a fost fãcutã în 2010″, sublinia Petre Mirea, lider sindical.
Angajaţii Companiei Naţionale Poşta Românã vor declanşa ample acţiuni de protest, nemulţumiţi de disponibilizãrile din ultima vreme şi de volumul mare de muncã. În aceeaşi situaţie se aflã, de asemenea, şi angajaţii Hidroserv şi ai minei de la Husnicioara.
„Constatãm cã directorii din judeţul Mehedinţi, în loc sã lupte pentru locurile de muncã, luptã pentru desfiinţatrea lor. Şi dacã tot sunt numiţi politic, cã toatã lumea ştie cã sunt numiţi politic, întrebarea care se pune, domnule prefect, este de ce dracu nu-i schimbaţi“, s-a alãturat corului nemulţumiţilor şi nemulţumirilor şi Cristinel Popescu, lider sindicat Hidroserv.
„Nu mai e nimic, nici pol industrial nu mai suntem. Trebuia sã fim cel mai puternic centru energetic din România, pentru cã avem douã hidrocentrale, de aici se dã ora exactã, din Mehedinţi. Domnule prefect, ştiţi când a lucrat ultimul miner? Pe 17 martie. Şi ştiţi de ce? Sã vã spunã domnul director general de la RAAN, specialist, cã este aici de faţã Factorul politic a contribuit şi contribuie la aceastã situaţia dezastruoasã în care ne aflãm acum. Factorul politic a adus fel şi fel de oameni, de Manolache, Chiuariu, care au fost, nu au existat, ca şi acum. De 25 de ani de zile spuneţi-mi şi mie unul, un om politic, care s-a implicat în industria acestui judeţ, spuneţi-mi cum au fost date vagoanele, navalul, celuloza, nu se mai face mobilã, se face prin garaje, dar avem combinat de mobilã aici care stã şi nu produce nimic. De foarte mulţi ani în Mehedinţi, organele puterii locale au ignorat mişcarea sindicalã, vocea noastrã a fost foarte puţin auzitã şi bãgatã în seamã. Şi ca drept rezultat, deţinem, acum, locul 1 la şomaj pe ţarã. E o fatalitate sã trãieşti în Mehedinţi, judeţul e terminat, se evitã prezenţa liderilor sindicali când vin mãrimile politice de la Bucureşti. Suntem captivi în acest amestec de lamentaţie care genereazã haos. Avem rugãmintea, domnule prefect, sã meargã minerii la muncã, nu mai vrem sã stãm acasã, dacã nu, o sã renunţãm la cetãţenia românã, ca Adrian Nãstase. Ne-am sãturat de supozitoarele politice ale judeţului ãsta“, declara şi Rafael Norocel Ciorãscu, preşedintele CARTEL ALFA şi preşedintele Sindicatului Minerilor Mehedinţi.
„Aceastã şedinţã a Comisiei de Dialog Social a fost constituitã la solicitarea RAAN şi a celor de la Poşta Românã, şi a luat în discuţie problemele care existã în Poşta Românã şi, dupã un dialog mai aprins, aşa, am luat materialele depuse de domniile lor şi le vom înainta primului ministru şi miniştrilor de resort“, declara, la încheierea şedinţei, prefectul Nicolae Drãghiea.

O generaţie fãrã busolã prinsã în jocul dur al supravieţuirii

autor — Fri, 19 Jul 2013 10:44:50 +0000

Generaţia bunicului meu a fost una a solidaritãţii. Istoria, nedreaptã şi absurdã, cu mizele ei politice şi militare au fãcut din generaţia bunicilor mei una realmente de sacrificiu. A fost şi o generaţie a rezistenţei şi a salvãrii unei ţãri prinsã de consecinţele tragice ale rãzboiului. Generaţia pãrinţilor mei a fost una mai relaxatã, a construcţiei. În vremea lor s-au fãcut toate cele de azi: hidrocentrale, şosele, blocuri, stadioane etc. România de azi e în cea mai mare mãsurã România acestor douã generaţii. Iar numitorul lor comun pare a fi tocmai puterea de solidaritate, putere pe care generaţiile noastre parcã nu o mai au. În faţa Istoriei absurde sau a totalitarismului aceste generaţii au gãsit resursele necesare sã meargã mai departe, sã-şi construiascã locuinţe, şcoli, spitale, cãi ferate. ªantierele, fabricile, fostele C.A.P. erau de fapt forme de solidaritate, de întovãrãşire în slujba unei cauze sau a unui proiect. Chiar şi echipa naţionalã de gimnasticã sau fotbal erau forme de solidarizare, de efuziune comunã. Pânã şi suferinţele, privaţiunile erau comune.

Astãzi, la distanţa a mai bine de douã decenii de la schimbarea regimului politic, nu mai existã decât suferinţi individualizate, probleme personale, temeri de familie. Marile cauze comune aproape cã au dispãrut. Fabricile, şantierele, combinatele nu mai strâng ca odinioarã mii de angajaţi la porţile lor, ci abia câteva sute, şi acelea speriate de perspectiva zilei de mâine. Nici mãcar o naţionalã de fotbal ca lumea nu mai avem. Formele noastre de solidarizare sunt tot mai puţine. Societatea româneascã s-a atomizat vertiginos, clasele sociale s-au estompat, aproape cã nu mai poţi distige un “ţãran’’ de un “muncitor’’ pentru cã şi unul şi altul au devenit de fapt nişte supravieţuitori într-o democraţie aproape fãrã norme. Lumea satului e distrusã, sãrãcitã, uitatã. Dar nici lumea oraşului nu aratã mai bine. Cartiere întregi de blocuri în care trãiesc sute de mii de foşti salariaţi ai unei industrii pusã pe butuci, furatã, vandalizatã. Generaţia noastrã nu are busola celei a bunicilor (Neamul, Ţara, tema reîntregirii sau eliberãrii), aşa cum nu o are nici pe a pãrinţilor (munca, marile construcţii, obsesia marilor realizãri industriale, demografice).

Generaţia noastrã nu are decât obsesia supravieţuirii. Semãnãm foarte mult cu “eroii’’ din filmul acela destul de gustat de public – “Jocurile foamei’’. Am tot cãutat, în aceste decenii, modele, ba suedeze, ba americane, ba franceze. De fapt noi avem cele mai bune modele în chiar generaţia bunicilor şi pãrinţilor noştri. Ei au reuşit sã ţinã aceastã ţarã cu stindardele sus, cu demnitate şi curaj. Au reuşit ceea ce nouã parcã nu ne mai reuşeşte odatã: sã ne ridicãm din starea aceasta de decãdere şi indolenţã. Modele avem, slavã Domnului. Sunt chiar lângã noi, printre noi.

Obiectiv Mehedinţean » social

„E o fatalitate sã trãieşti în Mehedinţi”

O generaţie fãrã busolã prinsã în jocul dur al supravieţuirii