Urmele prãpãdului din toamna anului trecut se vãd şi acum la Eşelniţa, deşi au trecut şapte luni. În urma viiturii, sinistraţii au rãmas doar cu hainele de pe ei şi au fost adãpostiţi pe la rude sau în containere. Cea mai arzãtoare dorinţã a sinistraţilor din Eşelniţa este aceea de a avea din nou un acoperiş deasupra capului.
“Nu a mai rãmas nimic din casa mea, am muncit cu soţia mea în strãinãtate şi tot am investit în casã, am cheltuit peste 70.000 de euro. Acum am rãmas pe drumuri, nici haine nu mai avem, am rãmas sub cerul liber. Nimeni nu ne ajutã cu nimic”, spune un localnic din Eşelniţa. „Nu avem niciun ajutor, nimeni nu ne ia în seamã deşi suntem necãjiţi. M-au nenorocit inundaţiile, mi-au luat apele tot din casã. M-au ajutat oamenii din sat cu un dulap, cu ce au putut. Suntem cinci oameni care dormim într-o camerã”, se plânge o femeie.
Cu mari eforturi, oamenii îşi ridicaserã o cãsuţã fãrã sã se gândescã vreo clipã cã apele râului care taie localitatea ar putea sã le ia toatã agoniseala de-o viaţã.
„Nimeni nu ne ajutã cu nimic, cu niciun leu. Ridicasem casa cu banii câştigaţi de soţul meu în Suedia, iar acum dormim pe la rude, pe unde apucãm”, spune o altã femeie. „Am fãcut împrumut la bancã ca sã fac o casã, iar acum casa este crãpatã. Am fãcut Crãciunul şi Paştele în aceste vagoane. Avem 900 de lei de dat la bancã în fiecare lunã”, se plânge o altã localnicã.
Familia Frãţilã a rãmas sub cerul liber în toamna anului trecut şi de atunci doarme într-un container. A fãcut nenumãrate demersuri la Guvern, la Prefectura Mehedinţi, la Primãria Eşelniţa, în speranţa cã va veni un ajutor, cã vor avea din nou o casã.
„Situaţia este neschimbatã de la inundaţii. Eu şi familia mea am rãmas în vagonul acesta. Pentru noi sãrbãtorile sunt triste, noi vrem sã ne refacã casa. Eu muncesc, dar cea mai mare durere a mea este cã nu am casã”, spune Ion Filip Frãţilã. Se gândesc cu groazã cã din septembrie vor rãmâne şi fãrã aceste containere.
„Ni se iau vagoanele cã au fost închiriate doar pânã în septembrie pentru un an de zile, aşa ne-au spus de la Consiliu. Mie mai mi-a rãmas o parte din casã, am început sã consolidez, ca sã nu cadã, dar cei care au rãmas sub cerul liber, ce fac? Ne descurcãm greu fiindcã numai mama are o pensie de 500 de lei. Mai lucrãm şi noi cu ziua”, zice Ion Bãdoiu, un alt sinistrat de la Eşelniţa. În aceeaşi situaţie se aflã şi familia Rus. „Din septembrie nu s-a rezolvat nimic pentru noi, nu au venit nici mãcar sã ne consolideze casele la cei care mai avem ceva din ele. Noi aşteptãm, au zis cã vin cei de la Apele Române”, spune Ion Rus.