Ca şi pânã acum, mã adresez domniilor voastre, stimaţi consilieri, cu bunã intenţie şi statornic respect faţã de valorile neamului, dar şi cu ferma convingere cã veţi dovedi cuvenita receptivitate faţã de o problemã deosebit de importantã pentru viitorul locuitorilor din BÃIA DE ARAMÃ.

Încã din copilãrie şi pânã la 65 de ani, într-adevãr, la mari intervale de timp, drumurile m-au dus cãtre aceastã aşezare în care dumneavoastrã aveţi fericirea sã trãiţi şi sã munciţi. Şi de fiecare datã am rãmas pur şi simplu fascinat de tulburãtoarea frumuseţe a acestor locuri, de mãreţia codrilor seculari, semeţia munţilor din împrejurimi, cristalinul izvoarelor, vocea domoalã şi inima deschisã a oamenilor de aici, pãstrãtori ai unor inestimabile tradiţii şi obiceiuri.

Ca publicist peste o jumãtate de secol am vãzut şi auzit multe, am scris cãrţi bazate pe descifrarea a zeci şi zeci de mii de documente şi din toate acestea, între atâtea altele, am mai înţeles şi douã esenţiale lucruri. În primul rând cã BAIA DE ARAMÃ, fermecãtoarea dumneavoastrã aşezare, are un loc bine stabilit în istoria neamului nostru. În al doilea rând, cã BAIA DE ARAMÃ a dat spiritualitãţii mehedinţene şi naţionale personalitãţi de prestigiu, care, prin faptele, luptele şi jertfele lor, se impun memoriei generaţiilor.

Am rãmas, v-o mãrturisesc sincer, pur şi simplu revoltat vãzând indiderenţa autoritãţilor de aici faţã de aceste valori.

Marele nostru poet naţional MIHAI EMINESCU spunea cã cine nu-şi respectã trecutul, nu are nici prezent şi nici viitor.

Şi atunci, cum am fãcut de fiecare datã, am pus mâna pe condei şi am scris articolul „O MARE SCRIITOARE DE LA BAIA DE ARAMÔ, pe care l-am publicat în „Datina” din 6 martie 2002. Spuneam, atunci, urmãtoarele: „Probabil puţini ştiu cã oraşul BAIA DE ARAMà se poate mândri cu faptul cã a dat literaturii române una dintre cele mai mari scriitoare a secolului XX.

Şi poate cã tot atâţi de puţini cunosc opera în care ELENA IORDACHE STREINU a imortalizat în magistrale pagini locurile, stãrile de lucruri, grijile, frãmântãrile şi preocupãrile oamenilor din LUNCA MOTRULUI în perioada 1900-1966.

ELENA IORDACHE STREINU s-a nãscut în 1903, la BAIA DE ARAMÃ. Face clasele primare în aşezarea natalã. Urmeazã cursurile Pensionului „ROMANESCU” din Turnu-Severin. Licenţiatã a Facultãţii de Litere şi Filosofie a Universitãţii din Bucureşti. Prin cãsãtorie, în 1924, cu NICOLAE IORDACHE (viitorul eseist şi critic literar VLADIMIR STREINU) argeşan de origine, intrã în atmosfera literarã a timpului şi frecventeazã, la Bucureşti, Cenaclul „SBURÃTORUL” al lui EUGEN LOVINESCU şi Cenaclul lui MIHAIL DRAGOMIRESCU.

Editorial ELENA IORDACHE STREINU debuteazã târziu, cu masivul roman „PÃUNA ŞI COPIII EI”, scris între 1945-1947 şi care, observã istoricul literar FLOREA FIRAN, se constituie într-o „vastã monografie cu locuri, obiceiuri, şi oameni din Mehedinţi” şi care prezintã, „pe multiple planuri, firul vieţii unei femei, de la vârsta de 9 ani pânã la adânci bãtrâneţe”.

La apariţie, romanul a fost primit cu unanime aprecieri din partea cititorilor şi istoricilor literari.

„PÃUNA ŞI COPIII EI” – scrie criticul şi istoricul literar ALEXANDRU PIRU – este un roman ţãrãnesc, amintind prin compoziţie şi facturã de cele mai prestigioase modele ale genului, autoarea dovedind calitãţi mai ales în intuirea psihologiei eroului principal, PÃUNA, un exponent al lumii rurale, o femeie stãpânitã de o singurã voinţã devorantã [...] Un pãgânism în concepţii şi o îndrãznealã în tratarea întâmplãrilor crude unde fac lectura cãrţii antrenantã, în manierea lui „ION” de LIVIU REBREANU”.

La rândul sãu, cunoscutul critic şi istoric literar OVID. S. CROHMÃLNICEANU este astfel romanul ELENEI IORDACHE STREINU: „Avem senzaţia cã citim un roman care, sub nici o aparenţã înşelãtoare tradiţionalã, ascunde o autenticã noutate. La prima vedere suntem în faţa unei naraţiuni balzaciene, inspirate din lumea ţãrãneascã de ieri, alt ION reprezentat acum de o femeie [...] Romanul, construit solid, cu o înaintare domoalã, face, e adevãrat, o întreagã monografie a vieţii rurale olteneşti de acum câteva decenii, picteazã excelente peisaje numeroase, le urmãreşte atent evoluţia, se îngãduie sã ne dea în episoade variate cum se-ncheagã şi cum creşte averea PÃUNEI, cum se nasc şi ce fizionomii morale capãtã pe rând copiii ei. Din tot ce se întâmplã în aceastã vastã reconstituire de viaţã se impune un puternic sentiment al destinului.”

ELENA IORDACHE STREINU a mai scris douã cãrţi: „UMBRE ŞI OAMENI” şi „PE URMELE PAŞILOR TÃI” – lucrare dedicatã soţului sãu – VLADIMIR STREINU.

Dupã aceste rânduri, o întrebare se impune: oare, ei, locuitorii de astãzi ai oraşului BAIA DE ARAMÃ nu pot eterniza cu numele ELENEI IORDACHE STREINU o şcoalã, şi instituţie culturalã sau o stradã?

Cum Consiliul orãşenesc de atunci, în frunte cu primarul, a tratat cu o condamnabilã indiferenţã acest apel de inimã, dupã o bunã perioadã de timp am revenit şi la 20 iunie 2003 am publicat, tot în „DATINA”, articolul: „CARE SÃ FIE MOTIVUL?”, în care ziceam: „Cu puţin timp în urmã, din necunoaştere, într-un ziar local a apãrut o greşealã care nu poate fi trecutã cu vederea: între fiii de seamã ai oraşului BAIA DE ARAMÃ a fost amintit şi VLADIMIR STREINU. Este un mare neadevãr. Esteticianul, poetul şi criticul literar VLADIMIR STREINU, nãscut într-un sat din Argeş, a avut tangenţã cu acest oraş prin soţia sa ELENA IORDACHE STREINU, care s-a nãscut la 4 mai 1903 în BAIA DE ARAMÃ. ELENA IORDACHE STREINU este autoarea masivului roman „PÃUNA ŞI COPIII EI”, pe care criticii de seamã ai vremii noastre l-au considerat o capodoperã, aşezându-l lângã „ION” al lui LIVIU REBREANU”.

În anul 2002, în urma publicãrii primului articol amintit în ziarul „DATINA” şi în care sugeram autoritãţilor din BAIA DE ARAMÃ sã acorde unei strãzi, şcoli sau instituţii culturale numele ELENEI IORDACHE, iatã ce ne scria doamna ILEANA IORDACHE STREINU – fiica ELENEI IORDACHE STREINU:

     „Stimate domnule

VIRGILIU TÃTARU,

   Cu foarte multã întârziere am primit cotidianul „DATINA” din 6 martie a.c., în care dumneavoastrã aţi dedicat scriitoarei ELENA IORDACHE STREINU – mama mea – mişcãtoare rânduri pentru care, cu aceeaşi întârziere, vã mulţumesc.

     Aproximativ în aceeaşi perioadã am trimis o scrisoare, adresatã domnului MOREGA, cel care a iniţiat apariţia unei monografii, în trei volume, dedicatã oraşului BAIA DE ARAMÃ. În aceastã scrisoare, dupã ce am fãcut o amplã prezentare a familiei mamei mele, am adãugat ca o pãrere generalã sugerarea ca o stradã din BAIA DE ARAMÃ sã poarte numele celei care prin romanul „PÃUNA ŞI COPIII EI” şi-au mãrturisit puternica ei legãturã şi iubire pentru plaiurile ei natale.

     Îmi doresc şi sper ca tot articolul dumneavoastrã, cât şi scrisoarea mea, sã reuşeascã sã convingã atât Primãria, cât şi Comitetul de organizare a „FIILOR ORAŞULUI BAIA DE ARAMÔ de fireascã recunoaştere a mândriei de-a avea pe ELENA IORDACHE STREINU printre fiii şi fiicele pe care de ani de zile le omagiazã.

Mã aflu în plinã sãrbãtoare a centenarului tatãlui meu – VLADIMIR STREINU, care a debutat la 15 mai 2002 la Muzeul Literaturii Române, apoi la 19 mai la Teatrul Naţional, unde marele poet ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞ a ţinut neapãrat sã participe deşi era aşa de bolnav şi a fost ultimul lui cuvânt rostit în public, în 23 mai, la GÃEŞTI, unde a învãţat şi apoi a fost profesor la Liceul „BRÃTIANU”, iar dupã simpozionul dedicat centenarului se va merge într-un pelerinaj la Casa Memorialã „VLADIMIR STREINU” din satul TEIU, unde, în 1902, s-a nãscut. În încheiere, pe data de 10 iunie, Academia Românã şi Institutul de Istorie şi Teorie Literarã „GEORGE CÃLINESCU” organizeazã o sesiune de comunicãri consacratã centenarului VLADIMIR STREINU.

     Sunt convinsã cã aţi urmãrit în presa de specialitate articolele consacrate lui VLADIMIR STREINU, precum şi publicarea unor scrieri inedite din arhiva familiei mele. ELENA IORDACHE STREINU şi VLADIMIR STREINU – aceste adevãrate repere morale şi spirituale – s-au cãsãtorit la  BAIA DE ARAMÃ, în toamna lui 1924, desigur cu numele de familie ELENA VASILIU şi NICOLAE IORDACHE. Sper ca şi acest fapt, menţionat în acea scrisoare, sã aibã importanţa de rigoare. În legãturã cu familia mamei mele, cu originile ei de la STRÂMBENI şi BÃLTÃŢENI, care au avut o anumitã autoritate în Turnu-Severin şi judeţul Mehedinţi, am scris în „RAMPA” acum câţiva ani. Vã mulţumesc pentru articolul dedicat mamei mele – ELENA IORDACHE STREINU.

ILEANA IORDACHE

Care sã fie motivul pentru care intelectualii şi Consiliul orãşenesc BAIA DE ARAMÃ se menţin într-o totalã şi condamnabilã indiferenţã faţã de repetatele semnale venite din diferite direcţii? Oare se poate admite ca nici mãcar o stradã sau instituţie sã nu poarte numele acestei mari romanciere pe care a dat-o BAIA DE ARAMÃ?

În mod sigur cineva de la judeţ va trebui sã întrebe pe cei din BAIA DE ARAMÃ: de ce atâta inacceptabilã desconsiderare faţã de o astfel de personalitate a culturii naţionale?

Din nou aceeaşi incredibilã indiferenţã.

Am perseverat în acest demers şi la 3 august 2003 am publicat, tot în „DATINA”, articolul „LA BAIA DE ARAMÃ: CINE ESTE ÎMPOTRIVA ELENEI IORDACHE STREINU?” cu subiectul adãugat de cãtre redacţie – „CINE ALTUL DECÂT PRIN NEIMPLICARE PRIMARUL PAULESCU”.

La numai câteva zile dupã apariţia acestui articol, doamna ILEANA IORDACHE – fiica scriitoarei – ne-a trimis urmãtoarea scrisoare:

     „Stimate domnule   VIRGILIU TÃTARU,

     Am primit din partea unui cititor al Cotidianului „DATINA” numãrul din 3 august 2003 în care a-ţi avut – încã odatã – în atenţia Domniei Voastre pe romanciera ELENA IORDACHE STREINU, ignoratã de autoritãţile din oraşul BAIA DE ARAMÃ.

     În acest an – 2003 – s-au împlinit 100 de ani de la naşterea mamei mele în data de 4 mai 1903 – aşa cum este specificat în actul de naştere al ELENEI IORDACHE STREINU (ELENA VASILIU în act/eliberat de „urbea” BAIA DE ARAMÃ.

     În perspectiva acestui an aniversar, am trimis o scrisoare cãtre Primãria oraşului BAIA DE ARAMÃ, în care am pus şi o fotografie a casei construitã în BAIA DE ARAMÃ de bunicul meu – inginerul CONSTANTIN VASILIU – şi în care a locuit ELENA VASILIU (ELENA IORDACHE STREINU) pânã la cãsãtoria ei cu tatãl meu VLADIMIR STREINU (NICOLAE IORDACHE) în 1924. Aceastã casã, vândutã de bunicii mei materni odatã cu mutarea lor în Turnu-Severin în anii ‘30, este actualmente sediul Primãriei oraşului BAIA DE ARAMÃ.

     Tot în acea scrisoare informam Primãria, forurile locale, cã preşedintele Uniunii Scriitorilor va susţine aşezarea unei plãci comemorative pe clãdirea Primãriei – evident cu acordul autoritãţilor locale şi judeţene, fiind convins cã nu vor avea nimic împotriva acestui act de culturã şi de recunoştiinţã faţã de ELENA IORDACHE STREINU – fiicã de seamã a oraşului BAIA DE ARAMÃ între toţi ceilalţi fii ai oraşului pe care dânşii obişnuiesc – în fiecare an – sã-i sãrbãtoreascã.

      Cum – pânã în prezent – nu am primit nici un rãspuns la acea scrisoare, bãnuiesc, ori nu a ajuns la destinaţie, ori cã sunt, deocamdatã, prinşi în treburi administrative. Voi reveni cu o altã scrisoare.

     Dumneavoastrã, însã, vã mulţumesc încã odatã pentru stãruinţa cu care vã susţineţi constantele Dumneavoastrã spirituale.

ILEANA IORDACHE (foto).”

                Deci, totalã indiferenţã.

BAIA DE ARAMÃ, stimaţi consilieri, mai are şi alte ilustre personalitãţi şi e bine sã cunoaşteţi ce anume au fãcut ei pentru localitatea natalã, pentru judeţ şi pentru ţarã.

Iatã câteva dintre acestea şi cãrora li se cuvine un monument al recunoştinţei.

HERGOT DRÃGHICESCU, care provenea din cavalerii ioaniţi stabiliţi pe aceste meleaguri. Prieten apropiat şi finanţator al lui TUDOR VLADIMIRESCU în revoluţia din 1821. În 1836 pregãteşte o rãscoalã contra lui BIBESCU VODÃ. O perioadã de timp este pitar. În august 1848 generalul MAGHERU îl numeşte director al Carantinei Turnu-Severin. În casele sale din BAIA DE ARAMÃ îi are ca oaspeţi pe capii revoluţiei maghiare – KOSSUTH şi BEM – aflaţi în drumul lor spre exil.

HERGOT DRÃGHICESCU este unul din eroii cãrţii „DE PE VALEA MOTRULUI” de SARMIZA CRETZIANU.

GRIGORE CONSTANTINESCU – personalitate de frunte a epocii sale. Prieten apropiat cu marele orator şi om politic TAKE IONESCU. Deputat şi senator pe viaţã. Timp de câţiva ani ministru. Publicist, fondator, în 1896 al ziarului „GAZETA SEVERINULUI”. Pune bazele Societãţii „CULTURA POPORULUI”.

Avocat de renume, care a pledat cu o rarã vigoare pânã la vârsta de 90 de ani. Susţine financiar Societatea Coralã „DOINA”.

GOU GRIGORE CONSTANTINESCU – fiul lui GRIGORE CONSTANTINESCU. Licenţiat în drept, intrã în diplomaţie. Lucreazã cu marele NICOLAE TITULESCU. Deţine un timp funcţia de ministru adjunct al ambasadei României la Londra.

TITUS N. CONSTANTINESCU – procuror de renume. A funcţionat un timp la Vâmnicu-Vâlcea, apoi în Turnu-Severin. În 1925 a pledat, cu un curaj ieşit din comun, în procesul lui CORNELIU ZELEA CODREANU, care s-a desfãşurat la Turnu-Severin, cerând condamnarea pentru crimã.

ION ŞTEFAN – poet şi învãţãtor. Un adevãrat apostol, care a transmis lumina cãrţii multor generaţii de copii. A înfiinţat primul cor din Mehedinţi. În 1932 i s-a ridicat un bust în BAIA DE ARAMÃ, la a cãrui inaugurare, între alţii, a luat parte şi compozitorul, dirijorul şi conducãtorul corului „DOINA” – IOAN ŞT. PAULIAN.

GHEORGHE POPESCU – Licenţiat al Instiutului Politehnic din LIEGE. Un timp lucreazã la uzinele SIEMENS din Germania. În timpul primului rãzboi mondial comandã Regimentul 24 Artilerie pe fronturile din Transilvania şi Moldova. Decorat cu STEAUA ROMÂNIEI, CRUCEA COMEMORATIVÃ, COROANA ROMÂNIEI, CRUCEA DE FIER GERMANÃ. Profesor la Şcoala de Rãzboi şi comandant al Regimentului Artileria Antiaerianã. În 1925 este avansat general de brigadã şi i se încredinţeazã conducerea Comandamentului Apãrãrii Naţionale. Autor al lucrãrilor: „ARTILERIA ANTIAERIANÔ (1920) şi „TACTICA AERIANÔ (1922).

ROMULUS C. POPESCU – Absolvent al Facultãţii de Medicinã. Autor a numeroase lucrãri ştiinţifice. Luptã în campania din 1913. Luptã eroic la JIU pe OLT, la OITUZ, MÃRÃŞEŞTI şi MÃRÃŞTI. Decorat cu ordinele STEAUA ROMÂNIEI şi COROANA ROMÂNIEI. Medic de prestigiu la Spitalul „GRECESCU” din Turnu-Severin şi apoi la Spitalul din BAIA DE ARAMÃ.

ION SÂRBU – Absolvent al Şcolii Normale. Urmeazã Academia de Arte Dramatice. Artist cu vocaţie. La Teatrul Naţional din Bucureşti are colegi pe BREZEANU, DEMETRIAD, ION MANU, AGRIPINA MACRI (EFTIMIU) şi DIDA SOLOMON. A interpretat magistral roluri de referinţã în operele clasicilor români şi universali.

ION CONSTANTIN DE LA BAIA – Licenţiat în Litere şi Filosofie. Traducãtor de prestigiu din lirica germanã, cu deosebire din HEINE. Colaboreazã la numeroase publicaţii – „Familia”, „Cosânzeana”, „Societatea de Mâine”, „Ramuri” şi altele.

CONSTANTIN ŢÃPÂRDEA – Artist de prestigiu în epocã. A interpretat cu talent zeci de roluri pe scenele Teatrelor Naţionale din Craiova şi Bucureşti, a Teatrului Giuleşti. A scris o paginã luminoasã în istoria teatrului românesc.

IULIAN PREDESCU – Licenţiat în Drept. Fruntaş al Partidului Naţional Liberal. Preşedinte al organizaţiei Mehedinţene a P.N.L. Apreciat de cãtre I. G. DUCA. O perioadã de timp prefect al Mehedinţiului. Publicit, poet şi prozator, autor al volumului de prozã scurtã „PIATRÃ DE HOTAR”. Unul dintre fondatorii publicaţiei „DATINA MEHEDINŢILOR”.

Şi-a legat numele, ca şi tatãl sãu – preot peste 60 de ani în BAIA DE ARAMÃ – de multe realizãri edilitar – gospodãreşti şi culturale în localitatea natalã şi în judeţ.

Ce ziceţi, stimaţi consilieri? Cu asemenea strãluciţi fii, locuitorii oricãrei aşezãri s-ar mândri. În „DICŢIONARUL PERSONALITÃŢILOR MEHEDINŢENE”, pe care l-am tipãrit în 2006, se regãsesc şi alte interesante personalitãţi care provin din BAIA DE ARAMÃ.

Nu credeţi, stimaţi domni consilieri, cã meritã a se depune un constant şi susţinut efort, atât moral, cât şi material, pentru a perpetua numele acestor oameni de seamã în conştiinţa generaţiilor?

Sã nu uitãm, marele adevãr pe care ni-l spunea genialul poet MIHAI EMINESCU: „CINE NU-ŞI RESPECTÃ TRECUTUL NU ARE NICI PREZENT, NICI VIITOR.”

Cu aleasã consideraţie, VIRGILIU TÃTARU

(sau despre… O scrisoare gãsitã)

Un bãtrân rabin, bolnav şi uitat de cei mari, a fost vizitat de trei ucenici. Primul a spus: Ce înţelept a fost în viaţã! De la Solomon n-am întâlnit aşa înţelepciune. Cel de-al doilea a completat: Şi credincios… de la Avram nu ştiu sã fi fost un om atât de credincios! Cel de-al treilea a mãrturisit: Era atât de rãbdãtor rabinul nostru… de la Iov n-am întâlnit un om mai rãbdãtor.

***

                Pe pãrintele Alexandru Stãnciulescu – Bârda îl cunosc de când eram copil. Venea dimineaţa şi îşi lãsa bicicleta în curtea Protoeriei, de pe strada M. Vasilescu nr. 10, sub nucul cel mare, azi nu mai este, pleca apoi la biblioteca judeţeanã… se întorcea seara, îşi lua bicicleta… cred cã era elev seminarist pe atunci. În 1988, la câteva luni dupã ce primisem taina preoţiei,i-am înmânat Arhiva Parohiei Eşelniţa (nu a Protoeriei Mehadia, aşa cum eronat afirmã peste tot, cultivând voit o eroare… ştiinţificã). Nu aş vrea sã intru cu nimeni într-o polemicã pe aceastã temã. Pãrintele Bârda şi-a obţinut un titlu de doctor în teologie pe seama acestei arhive, eu am fost chemat în repetate rânduri la Securitate, ameninţat cu închisoarea, în fine, fiecare cu titlurile şi arhivele lui…

În urmã cu puţin timp, pãrintele Bârda mi-a înmânat o carte de 710 pagini, format A5, intitulatã Scrisoare Pastoralã, vol. V. În câteva zile am lecturat-o cu plãcere şi interes. Am gãsit aci multe pagini de prozã curatã (Oaia lui Dumnezeu – p. 15, Vizitã pastoralã – p. 244, Promisiunea Popii – p. 294, Tãcerea satului – p. 295, Prima lecţie de religie – p. 415, Îngerul toreador – p. 481, Abecedarul – p. 496, Cenzura – p. 510, Hoţul – p. 528, Bãtaia – p. 548, Negocierea – p. 561, Trãgacia – p. 661); adevãrate pagini de mãrturii bisericeşti (Preţul unei mese – p. 30, Boul şi porcul – p. 60, Parastasul primarului – p. 87); pagini de mãrturii istorice (Cãpitanul Zoican – p. 383); pagini de atitudine eclesiologicã (Între Est şi Vest – p. 82, Preşul bunicii – p. 163, Tãmbãlãu în Postul Mare – p. 299, Sinuciderile, p. 410). Sunt şi foarte multe pagini luate de pe Internet, fãrã a se cita sursa. Din cele peste 700 de pagini ale cãrţii, 50 meritã reţinute, dintre acestea douã – trei fiind fiind litraturã curatã, chiar demnã de a fi recomandatã elevilor. Restul… zadarnic. Strângerea scrisorlor pastorale între copertele unei asemenea cãrţi hrãneşte inutilitatea cu bani.

S-au împlinit recent 160 de ani de la naşterea autorului Scrisorii pierdute şi 100 de ani de la plecarea acestuia din rândul celor pãcãtoşi. Pãrintele Bârda redescoperã modalitatea de a-L dezbrãca pe Dumnezeu de Sfinţii Sãi (precum pãrintele Buga) şi de a-L îmbrãca în vorbe (rareori frumoase, deseori pline de otravã) tot printr-o scrisoare… greşit numitã pastoralã. Are, autorul, pe lângã mult curaj şi totalã sinceritate (sine – cera, p. 465), ajungând sã-şi spele rufele intime (personale şi ale Bisericii din care face parte) în scris, ceea ce ni-l poziţionezã lângã un Damian Stãnoiu, doar ca intenţie, însã. Totul este un amalgam de adevãr, minciunã, rãutate, mândrie, frumuseţe, sinceritate, urâţenie tipiconalã. De la suprafaţã (adicã de la depãrtare, detaşat) cititorul poate sesiza axa Bârda – Târtea – State – Pãunescu. Circul de la mânãstire (p. 253 – 255) este descris mincinos, unilateral, tendenţios şi exagerat. Am cunoscut-o pe stareţa de atunci, Filoteia, i-am fost câteva luni duhovnic. Cele ce îi sunt puse în spate pot sã-i fie spre mântuire. Atât vreau sã spun.

Pãrintele Bârda îi plânge de milã lui Nicolae State. A fost dat afarã din preoţie?! Nu ştiam, nu ştiu, nu este treaba mea, dar, l-am cunoscut pe State (dacã nu mai este preot nu-i pot spune pãrinte, nu o puteam face nici înainte) în Cabinetul Mitropolitan de la Craiova. Era şef al Sindicatului preoţesc Pãstorul cel bun, Vâlcea. Cea mai cumplitã aberaţie din istoria Bisericii Ortodoxe Române, aberaţie pe care, din fericire, sunt convins cã istoria nici nu o va menţiona. Am şi acum nisip în preoţie de atâta aroganţã, mândrie, falsitate, întâlnite la Nicolae State.

S-a stins un mare om şi un mare poet… al naţiei… Nu este adevãrat, pãrinte Bârda! Adrian Pãunescu nu a fost un Mare Om şi nici un Mare Poet. Dumneavoastrã, ca preot, nu-i puteţi minţi pe enoriaşi în acest hal (p. 564 – 565). Prin 2001 eram la Herculane, la Congresul Românilor de Pretutindeni care trebuia sã înceapã la ora 10 în sala de conferinţe a unui hotel. De la 9.30 sala era plinã. Erau şi preoţi, chiar şi mari ierarhi. Lucrãrile nu au putut începe pânã la ora 11, pentru cã nu ajunsese domnul senator Adrian Pãunescu. A intrat în salã, s-a oprit dupã trei paşi, a aruncat asupra tuturor o privire tulbure şi întrebãtoare: cum, nu ştiţi ce onoare vã fac? şi abia dupã ce sala s-a ridicat în picioare, şi-a continuat triumfãtor drumul la Prezidiu, trist însã pentru cã nimeni nu-l aplaudase.

Cam atâtea ar fi de reţinut din aceastã Scrisoare Pastoralã, de peste 700 de pagini (cât douã – trei tomuri din Arhiva Parohiei Eşelniţa). Nu vreau sã mai citesc şi volumul VI. Volumele I, II, III, IV nici atât. Mi-ajunge. Este sigur cã dacã adevãrul deranjeazã pe mulţi (vezi textul de pe coperta IV), minciuna deranjeazã pe cei puţini. Deranjul este acelaşi. Îi recomand, frãţeşte, pãrintelui Bârda sã se opreascã doar asupra celor aproximativ 50 de pagini care îi fac cinste. Dacã nu, va risca sã se spunã despre dânsul: 1. a fost un preot din Malovãţ care fãcea pe scriitorul, sau 2. a fost un scriitor din Malovãţ care fãcea şi pe preotul.

Ar fi pãcat sã nu fi fost nici una nici alta.

***

   Dupã ce au plecat cei trei ucenici, rabinul a fost întrebat de soţie, de ce este atât de agitat. A rãspuns: cum sã nu fiu, dacã nimeni n-a reţinut modestia mea?

Pãrintele Alexandru Stãnciulescu – Bârda este un Preot agitat. Sã fie din cauzã cã nimeni nu-i reţine modestia? Sau… sã nu fie? de Pr. Sever NEGRESCU

Doamnã Ministru Ecaterina Andronescu,

Ca urmare a discuţiilor purtate cu elevi, pãrinţi şi cadre didactice, Grupul de lucru pentru educaţie al Organizaţiei Naţionale a Femeilor Democrat Liberale vã atrage atenţia asupra neajunsurilor pe care le genereazã noua structurã a anului şcolar. Structura anunţatã de dumneavoastrã prin ordin de ministru, dupã începerea anului şcolar 2012-2013, reduce vacanţa de primãvarã de la douã sãptãmâni la doar o sãptãmânã. Dincolo de faptul cã vacanţa este insuficientã pentru toţi elevii noştri astfel încât sã parcurgã cu succes ultima perioadã a semestrului al doilea, reducerea la o sãptãmânã a vacanţei de primãvarã este discriminatorie pentru elevii care participã la olimpiadele şcolare naţionale. Un motiv real de îngrijorare este faptul cã olimpicii naţionali nu mai au, practic, vacanţã de primãvarã.

Totodatã, pânã în acest moment nu este precizatã modalitatea în care se va organiza sistemul de învãţãmânt preuniversitar în perioada sãrbãtorilor pascale, acest an şcolar având particularitatea dispersiei în timp a datelor (exemplu: 5 mai şi 31 martie). Argumentele soluţiei propuse de noi sunt: cadrele didactice pot planifica  parcurgerea materiei de la început în cunoştinã de cauzã; pãrinţii, cunoscând din timp programul copiilor, îl pot armoniza cu propriul program şi, nu în ultimul rând, sectorul turistic poate adapta şi oferi celor interesaţi pachete de vacanţã specifice perioadei.

În urma discuţiilor purtate cu elevi, pãrinţi şi cadre didactice, soluţia de principiu identificatã de noi, pe care o înaintãm ministerului şi pe care credem cã ar trebui sã o adoptaţi în beneficiul tuturor, presupune acordarea, pe lângã zilele libere existente deja în mod tradiţional (prima şi a doua zi de Paşte), a încã douã zile libere. Spre exemplu, perioada premergãtoare zilei de 5 mai are conform ordinului dumneavoastrã urmãtoare structurã: miercuri,1 Mai – zi liberã, joi şi vineri zile de şcoalã. Noi propunem pentru zilele de 2 şi 3 mai statutul de zile libere, în aşa fel încât perioada cuprinsã între 30 aprilie şi 7 mai sã fie integral liberã.

Avem convingerea cã soluţia noastrã rãspunde unei aşteptãri existente în opinia publicã româneascã, se aflã la îndemâna dumneavoastrã şi, nu în ultimul rând, oferã predictibilitatea atât de des invocatã în sistemul de învãţãmânt.

Vã mulţumesc pentru atenţia acordatã acestui subiect,

Deputat Chircu Doiniţa Mariana – Membru al Comisiei de Educaţie al Partidului Democrat Liberal