În vara asta se poartã alba-neagra

                Nu cred cã a existat un an mai plin de încrâncenare, în toţi cei 22 ai plãpândei şi imperfectei noastre democraţii, precum cel dincolo de jumãtatea cãruia ne aflãm.

Dupã ce în prima jumãtate a anului am asistat la proteste vehemente ale societãţii civile, la cãderea guvernului MRU, la decãderea lui Emil Boc, apoi la alegeri locale tensionate, başca arestarea lui Adrian Nãstase, în aceastã jumãtate de an lucrurile s-au precipitat şi mai abitir: cãderea Robertei Anastase, a lui Vasile Blaga, a lui Traian Bãsescu însuşi şi, pentru cã era “pãcat’’ sã ne oprim aici, ne aşteaptã douã tururi de alegeri: pentru sau contra preşedintelui suspendat, şi cele parlamentare. Totul, în realitatea româneascã, are aerul unui sfârşit de lume. Parcã nimic nu merge ca lumea şi  peste tot pluteşte aşa un aer apocaliptic. Dezbinare, nervi, acuze, politicianism cinic, nesimţire, dezastru, stagnare – cam acestea sunt, din pãcate, coordonatele realitãţii româneşti din ziua de azi. Colac peste pupãzã rezultatele de la examenul de bacalaureat, previzibile, au conturat şi mai negativ lumea noastrã româneascã tulbure.

Îţi vine sã-i dai dreptate lui Iosif Boda care, la un moment dat, într-un acces de radicalitate, spunea cã dacã ar fi un Carol al ll-lea al României ar suspenda pe 10 ani toate partidele politice. Pânã când lucrurile s-ar îndrepta în ţarã. Ideea nu e tocmai rea. Numai cã nu avem niciun Carol al ll-lea pe aici. Sigur cã e vina acestei clase politice infame. Toatã lumea ştie şi recunoaşte acest lucru. Din cauza lor, a jocurilor lor obscure şi vanitoase, economia, educaţia, sãnãtatea sunt la pãmânt, sunt teme de dezbatere politicianistã în campanii şi nu probleme reale şi grave de rezolvat.

Cazul suspendãrii lui Bãsescu, deşi indiscutabil cã şi-o meritã, e cel mai elocvent exemplu de plutire peste realitatea româneascã, peste problemele de zi cu zi ale oamenilor. Lovitura de parlament cãreia i-a cãzut victimã deloc inocentã bãsescul e dovada clarã şi brutalã a distanţei imense dintre politic şi societate. Dar nu prea avem soluţii sã scãpãm de democraţie, de parlamentari, de politicieni. Nu putem decât fie sã absentãm masiv la vot, fie sã-i rotim între ei. Asta pânã într-o zi când probabil cã oamenii vor ieşi efectiv în stradã, cu furci şi topoare, vorba lui Tudor Vladimirescu.

Acum sã vedem ce va ieşi la 29 iulie. Rãmâne sau nu rãmâne Bãsescu preşedinte? – aceasta e întrebarea. Unii încã îl agreeazã, alţii dimpotrivã. Şi uite aşa, partidele şi coaliţii adverse îşi vor încerca din nou forţele pe terenul de joacã al politicii.

În plan judeţean, un nou prilej de bãtãlie între Adrian Duicu şi Mihai Stãnişoarã, când ecourile trântelor de la alegerile locale încã nu s-au stins. Sigur, e mai mult un vot… popular. Partidele nu pot face mare lucru. Probabil doar sã-şi mobilizeze simpatizanţii şi membrii sã voteze pro sau contra. Vor face restul televiziunile naţionale, dezbaterile şi mai ales… resentimentele. Unii îl vor taxa pe Traian Bãsescu, la greu, în contul guvernãrilor Boc. Alţii îi vor taxa pe Ponta şi Antonescu. Circul e asigurat.

Miza pentru Adrian Duicu e sã confirme cã e un lider USL judeţean puternic. Miza pentru Mihai Stãnişoarã, dacã în judeţ câştigã Traian Bãsescu, e revanşa, în ideea de a reechilibra puţin balanţa rãsturnatã în 10 iunie. Referendumul din 29 iulie e un bun test şi pentru alegerile parlamentare din toamnã, când iarãşi se vor mãsura forţele politice. Uite aşa vom încheia un an politic teribil, pe baricade, în prizã. Şi ce prizã!?