Bãsescu a fost şi s-a şi întors de la Bruxelles de la summitul U.E. şi multe comentarii au curs pe apa televiziunilor şi în general a mass-mediei româneşti pe aceastã temã a prezenţei noastre în concertul de supravieţuire al Uniunii Europene. Pun pariu cã marea majoritate a populaţiei, printre care mã numãr şi eu, nu prea a înţeles mai nimic din toatã popologhia cu deficitele, cu pilonii tratatului de la Lisabona sau criteriile de la Maastricht şi ce e cu noul pact de politici fiscale. Preşedintele, la fel ca mulţi analişti, s-au lãsat duşi de acest discurs tehnicist şi neclar pentru majoritatea dintre noi, dar ceva ceva tot am priceput: cã anul 2012 nu va fi, nici el, uşor. Aşa cum nu a fost nici acest an. Ceea ce ne intereseazã pe toţi sunt mai puţin termenii discursului preşedintelui absorbit de gloria de a se poza cu mai marii Europei zãpãcite de recesiune, cât perspectiva deloc rozã care ne stã în faţã. Pensiile şi salariile vor îngheţa. Iar factura la energie electricã va creşte.

Dezbaterile la vârful UE sunt interesante şi necesare, nimic de zis. E important ca, în aceastã horã în care ne-am prins, partenerii sã joace corect şi sã se sprijine reciproc, şi chiar sã se tragã de mânecã atunci când e cazul. Dealtfel, cred cã foarte mulţi dintre noi ne-am dori sã fim guvernaţi direct de Angela Merkel scãpând astfel şi de Boc şi de toate metehnele clasei politice autohtone, care numai decepţii ne-a adus în toţi aceşti 21 de ani în care am experimentat democraţia cu mai mult sau mai puţin succes.

ªi adevãrul este cã nu ne-ar strica nişte nemţi la cârma ţãrii, mai ales în aceste condiţii de declin economic şi instituţional. Dupã 21 de ani de jaf naţional doar un guvern strãin ne-ar mai scoate din jocul murdar al alocãrilor bugetare preferenţiale, al licitaţiilor trucate, al malversaţiunilor şi autostrãzilor mai scumpe de trei ori decât normal. De fapt doar aşa am avea, în sfârşit, o şansã la normalitate.

Anul 2012 ar trebui sã fie unul al prudenţei şi bunului simţ bugetar, dar din pãcate, în virtutea ciclurilor electorale, va fi un an în care agitaţia politicianistã va fi la maxim. Mã îndoiesc cã actualilor politicieni le va sta capul la altceva decât la metodele prin care sperã sã rãmânã aproape sau cât mai aproape de privilegii, de ciolan, de putere. Aşa cã economia rãmâne în seama sectorului privat încolţit de tva, de alte taxe şi de o legislaţie stufoasã. Cã pensiile şi salariile vor îngheţa nu bucurã pe nimeni, mai ales cã stagnarea aceasta e un rezultat al unei diminuãri semnificative, iar inflaţia şi preţurile nu au motive sã stea în loc, dimpotrivã. Dupã doi ani şi mai bine de crizã, ne va fi foarte greu sã mai traversãm încã unul, unul în care problemele se vor accentua, mai mult ca sigur, nicidecum nu vor regresa. Nu am fi surprinşi ca peste un an sã ne trezim în situaţia de ieri şi de azi a grecilor, adicã ieşind în stradã pentru a ne striga nemulţumirea.

Poate cã avem nevoie de un moment civic de curaj şi de îndârjire naţionalã împotriva politicianismului indolent şi nefast care nu a gãsit nicio soluţie serioasã la probleme noastre, ci doar la problemele lor de clan, de gaşcã, de familie. Poate cã nu va fi mult pânã în clipa în care ne vom trezi şi vom da de pãmânt cu aceşti indivizi, la propriu, nu la figurat, cãci votul e o mãsurã mult prea slabã.