Doiniţa Mariana Chircu este candidatul PNL Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Orşova. Raportat la intenţia sa de a câştiga acest fotoliu de primar, opţiunea politicã a doamnei Doiniţa Chircu este una corectã şi cu cele mai mari şanse de reuşitã. Este o soluţie reciproc avantajoasã. Doiniţa Chircu avea nevoie de un partid puternic care sã o susţinã, iar PNL Mehedinţi de un candidat cu şanse reale sã câştige aceastã funcţie.

Pe primul loc în preferinţele orşovenilor

   Înscrierea doamnei Doiniţa Chircu în cursa pentru primãria municipiului Orşova era o decizie aşteptatã. Nu se ştia însã partidul din partea cãruia va candida. Dupã mai multe tatonãri, a optat pentru PNL Mehedinţi, o formaţiune politicã în mãsurã sã-i asigure suportul politic pentru o victorie previzibilã. Doiniţa Chircu se aflã deja pe primul loc în topul preferinţelor orşovenilor. O astfel de poziţionare îi oferã o mare şansã de victorie. Deşi a mai candidat şi la ultimele alegeri locale, scutin la care a fost înfrântã de actualul primar al Orşovei, Doiniţa Chircu a avut abilitatea necesarã de a crede în posibilitãţile ei, dar mai ales în destinul şi în viitorul acestui frumos oraş dunãrean, unde are capacitatea sã producã o schimbare mult aşteptatã de locuitorii sãi. Mai mult, Doiniţa Chircu a rãmas în continuare ataşatã de acest municipiu, preocupându-se constant de problemele cu care se confruntã şi fiind în permanenţã în contact cu cetãţenii sãi. Doiniţa Chircu nu a abandonat niciodatã ideea cã în acest frumos oraş nu se poate face nimic, cã nu existã posibilitãţi reale de dezvoltare economicã. Ea a înţeles cã de vinã pentru situaţia actualã din Orşova sunt toţi primarii care s-au perindat prin fruntea administraţiei publice locale, dar şi disputele politice sterile, generate de anumiţi politicieni orşoveni care aveau doar propriile lor interese. Dovadã cã niciun primar nu a fãcut mai nimic pentru municipiul Orşova este confirmat de faptul cã, dupã 1990, în acest oraş niciun primar nu a fost reales în funcţie nici la terminarea mandatului, nici într-un alt mandat.  Poate tocmai de aceea Doiniţa Chircu este pe primul loc în preferinţele orşovenilor şi consideratã de aceştia cea mai bunã variantã pentru primãrie, pentru cã au fost dezamãgiţi de fiecare datã de toţi în cei care şi-au pus încrederea. Doiniţa Chircu are o şansã nu doar de a câştiga Primãria Orşova, dar şi de a produce schimbarea de care acest oraş are nevoie, tot la fel de mult cum orşovenii au şansa sã aleagã un altfel de primar, unul care sã se implice responsabil în problemele locale, sã gãseascã soluţii viabile şi sã vinã cu un program coerent, în primul rând de dezvoltare economicã, de creare de locuri de muncã, de un program de punere în valoare a potenţialului turistic. Din acest punct de vedere, Doiniţa Chircu este o soluţie mult mai credibilã. Ea are cu siguranţã un mare avantaj în comparaţie cu toţi primarii Orşovei de pânã acum: are sinţul responsabilitãţii şi luptã pânã la capãt pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele în care crede şi care sunt utile comunitãţii.

 O şansã pentru PNL Mehedinţi

   Din punct de vedere politic, pentru PNL Mehedinţi nominalizarea doamnei Mariana Chircu drept candidat pentru funcţia de primar al municipiului Orşova ar putea sã fie o mare victorie politicã. În acelaşi timp, PNL Mehedinţi ar câştiga pentru a doua oarã consecutiv funcţia de primar al Orşovei, deoarece şi actualul edil, Ion Manea, a fost ales în anul 2012 din postura de membru al acestui partid. Dacã Doiniţa Chircu va fi aleasã primar la Orşova, în egalã mãsurã este şi o victorie a lui Virgil Popescu, preşedintele PNL Mehedinţi. Politician cu o perspectivã politicã certã, Virgil Popescu, în calitatea sa de lider veritabil al PNL Mehedinţi, şi-a asumat aceastã candidaturã, însã mai mult decât atât este faptul cã a fãcut o opţiune electoralã corectã. Interesul sãu şi al partidului pe care îl conduce este acela de a câştiga cât mai mulţi primari, iar Doiniţa Chircu este un candidat nu numai redutabil, ci şi cu prima opţiune de a câştiga Primãria municipiului Orşova. Succesul doamnei Doiniţa Chircu la Orşova este şi succesul politic al PNL Mehedinţi.

Politicienii au început sã dea peste oalã, pentru cã pânã acum nu au ştiut cum sã se comporte faţã de situaţia în care se aflã. Au un guvern tehnocrat pe care îl susţin pe toate planurile şi îi asigurã şi o majoritate parlamentarã. Nu a întrebat nimeni pânã acum ce decizii ia guvernul, dacã sunt bune, dacã îl ajutã pe popor, dacã sunt populare sau nepopulare sau întrebarea cheie, dacã ia vreo decizie bunã acest guvern. Sau poate faptul cã nu ia vreo decizie este cea mai bunã decizie. A vorbit Cioloş şi apoi Dâncu de profesionalizarea administraţiei publice şi de reformarea funcţionãrimii publice. Anul trecut se întâmpla asta. De atunci şi pânã în prezent nu au reuşit sã schimbe cinci prefecţi sau sã punã niscaiva şefi pe la deconcentratele din judeţe sau chiar sã schimbe directori pe la agenţiile din administraţia centralã. Au schimbat oameni, doar acolo pe unde au aflat cã urma DNA sã îi ridice. În fine, dupã ce a anunţat vicepremierul Dâncu starea administraţiei publice, care e centralizatã la mentalitate, inflexibilã şi lipsitã de iniţiativã şi prea subordonatã şefimii politice, a şi uitat lumea cine e Dâncu şi de faptul cã e al doilea om în guvern şi cã de fapt e un pesedist vopsit.

Ce obiect de activitate are acest guvern nimeni nu ştie. Ba copiazã programul de guvernare al lui Ponta ba spun din când în când tot felul de poveşti pe la tv. Spuneau, mai bine zis, cã de ceva timp pare cã România este condusã de o tehnocraţie şchioapã. Nimic decent mãcar. Pe la educaţie au mai apãrut ceva iniţiative de a mai tãia sau adãuga ore prin orarul elevilor de gimnaziu. Mai era ceva şi legat de ora de religie, sã modifice numele disciplinei educaţie fizicã şi sã mai adauge sãnãtate.

Legat de partea economicã nu s-a auzit nimic de o strategie privind înfiinţarea de locuri de muncã. S-a vorbit de o comisie, s-a bâjbâit ceva de combaterea sãrãciei prin introducerea CNP-ului obligatoriu la toatã populaţia care nu îl deţine încã. S-a mai lucrat la votul prin corespondenţã şi s-au fãcut demersuri pentru organizarea alegerilor locale. Adicã sã ai un guvern tehnocrat nu pare sã fie o mare filosofie. Pare o rupturã şi mai mare faţã de toatã lumea. şi de agenda partidelor şi de cea a populaţiei. O apropiere se spune cã ar fi faţã de agenda UE şi cea a FMI. Sunt obiectivele trasate de ani de zile, parese cã de la formarea poporului român, din împreunarea dacilor şi a romanilor.

Probabil cã FMI exista sub o formã sau alta şi pe vremea lui Burebista. Dacã nu pe vremea lui Burebista, pe vremea lui Decebal. Poate cã avea altã formã, una politicã, dacã obiectivele de atunci ale imperiilor le regãsim şi acum la FMI. Adicã impunerea unor reguli şi popoarele respective erau tolerate sub acel set de reguli. Îşi oferea imperiului resursele umane şi de altã naturã. Mai plãteau şi un mic tribut periodic şi toatã lumea era sãracã şi fericitã. Cam aşa au funcţionat lucrurile pânã la înfiinţarea FMI, care nu a avut nevoie de sabie sau rachete, ci a lucrat doar cu valutã. E mai uşor sã câştigi falimentând ţãri, decât sã consumi timp cu armate şi bombe. Au şi bombele rolul lor, dar în alte situaţii. Pentru a susţine industria de armament a unor state, e nevoie şi de conflicte armate.

Aşadar, la ce bun un guvern tehnocrat, în locul unuia politic? Pãi un guvern tehnocrat este perfect atunci când trebuie sã aplici la perfecţiune o directivã sau un acord. Bãieţii ãştia iau doar salariu sã execute şi se simt bine când sunt felicitaţi pentru munca depusã. Când vine vorba de politicieni apoi aceştia poate mai cer şi ei ceva şpagã ca sã semneze un nou acord sau sã mai privatizeze o fabricã sau nişte resurse. Tehnocratul e bucuros cã şi-a primit felicitãrile pentru cã a realizat partea de hârtii excepţional. Partidele parcã au început sã miroasã şi ele ce pute. Poate cã Guvernul tehnocrat salariat şi al altor instituţii europene este mulţumit cu felicitãrile de la UE şi nu mai are nevoie de obiective naţionale sau nu e interesat de calitatea politicilor publice sau în avantajul cui se implementeazã, atâta timp cât funcţionarul e un profesionist şi le implementeazã bine. Partidele îşi dau şi ele seama cã lucrurile pot scãpa serios de sub control şi pe nesimţite pânã la alegerile din toamnã şi se pot trezi cu privatizarea goalã. Bãieţii tehnocraţi, înainte se numeau deştepţi lucreazã extrem de fin şi nici nu îţi dai seama când îşi mutã sediul social în Burkina sau când ţi-au vândut şi ultimele resurse minerale. Cine sunã deşteptarea, condamnatul nedefinitiv Dragnea sau echipa de veveriţe anacronice de la PNL şi de sub talpa lui Iohannis?

Constantin Gherghe, în deficit de imagine

   Dacã o va face, sunt doar douã variante electorale pentru Constantin Gherghe: fie din partea UNPR Mehedinţi, partid al cãrui preşedinte este la nivel judeţean, fie ca independent. Oricare din aceastã variantã ar accepta-o Constantin Gherghe, va fi foarte greu. Existã mai multe motive care conduc spre ideea cã actualul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin are o misiune foarte grea în tentativa sa de a-şi adjudeca cel de-al treilea mandat consecutiv de primar. În primul rând Constantin Gherghe nu mai pleacã favorit, aşa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri locale, cele din vara anului 2012. Atunci a candidat dupã un mandat încununat de realizãri, dintre care cea mai importantã a fost, evident, realizarea infrastructurii municipiului. În cel de-al doilea mandat, în afara continuãrii proiectelor de investiţii demarate în primul mandat, exclusiv cu ajutorul PDL Mehedinţi, Constantin Gherghe nu a mai realizat în calitatea sa de primar mai nimic. În ceea ce priveşte evoluţia şi implicarea sa politicã, aceasta a fost una lamentabilã. Deşi reales primar pe lista PDL Mehedinţi, în timpul mandatului Constantin Gherghe a optat pentru UNPR Mehedinţi, devenind şi preşedintele organizaţiei judeţene. A contat în aceastã alegere faptul cã UNPR se afla la guvernare, situaţie în care, pe de-o parte, putea primi un sprijin ca primar, iar, pe de altã parte, îi oferea o perspectivã politicã avantajoasã. Ieşirea UNPR de la guvernare a coincis şi cu prãbuşirea acestui partid în judeţ. Din acest punct de vedere, o eventualã candidaturã a lui Constantin Gherghe din partea UNPR Mehedinţi nu i-ar aduce niciun suport politic. Cu alte cuvinte, în afara propriei imagini, atâta cât mai este în prezent, Constantin Gherghe nu se poate baza pe susţinere politicã solidã. Ca independent va fi şi mai greu, deoarece va trebui sã justifice opţiunea sa pentru atâtea partide în care a activat. Deja Constantin Gherghe este perceput în rândul severinenilor ca un traseist politic în adevãratul sens al cuvântului.

Marius Screciu, o mare şansã

   Marius Screciu, candidatul PSD Mehedinţi anunţat deja pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin porneşte în aceastã competiţie electoralã de pe o poziţie mult mai avantajoasã. Spre deosebire de alegerile din anul 2012, când Gherghe era favorit, de data aceasta pentru Marius Screciu existã o mare şansã de victorie. Liderul social-democraţiei severinene este mult mai proaspãt în competiţia localã din aceastã varã şi mult mai bine poziţionat electoral decât era în urmã cu patru ani. Are de partea sa o experienţã administrativã constantã şi susţinutã, dar şi sprijinul politic al unui mare partid, ceea ce conteazã enorm în alegeri. Marius Screciu a reuşit în ultimii ani sã se facã util şi credibil fie cã a fost vorba de administraţia publicã localã, fie de activitatea politicã pe care a desfãşurat-o, în calitate de lider politic local. În ceea ce priveşte competiţia electoralã din acest an avantajul lui Marius Screciu este acela cã, de data aceasta, are un contracandidat, respectiv Constantin Gherghe, mult mai slab, mult mai vulnerabil decât era în urmã cu patru ani. Totodatã experienţa acumulatã în administraţia publicã localã atât în calitatea de viceprimar, dar şi în cea de consilier local îi sunt extrem de utile în bãtãlia electoralã, el putând astfel sã vinã, în cunoştinţã de cauzã, cu o nouã viziune în ceea ce priveşte exercitarea actului administrativ, dar şi cu un program realist şi viabil de dezvoltare a municipiului.

               Partidele au intrat în febra alegerilor şi parcã au şi uitat de reformare, de reformã internã, primenire, spãlare a candidaţilor, promovare a unor lichele tinere pentru alegerile locale şi parlamentare. Mini-revoluţia „Colectiv” nu mai este amintitã pe nicãieri. Liderii de patide au mizat pe anestezierea simţului civic şi pe uitarea maselor. Nici Marele Adormilã de la Cotroceni nu mai spune nimic de reformarea clasei politice şi de corupţia care o strãbate de la un tentacul la altul. Nu mai sunt decât patru luni pânã la alegerile din iunie şi partidele au sperat cã timpul le va adormi românilor simţurile. Şi pe undeva aşa s-a şi întâmplat. Lumea a uitat furia cu care a ieşit în stradã şi a cerut socotealã clasei politice – mulţi au fost înfieraţi. Politicienii nu au avut curaj sã iasã în stradã printre protestatari. Şi-au fãcut cruce, mea culpa şi şi-au pus cenuşã în cap. Au promis reformarea, au recunoscut cã astfel nu se mai poate şi cã trebuie ca în al 13-lea ceas politicienii sã se transforme în oameni mai buni, morali, pregãtiţi, profesionişti în domeniilor lor de competenţã şi sã renunţe la mitã, bâlciuri, trucuri, ipocrizie, promisiuni deşarte, mãşti, mascarade. Cine nu va fi fost în stare de transformarea respectivã ar fi trebuit sã facã un pas înapoi sau chiar mai mulţi, promiteau politicienii.  Strada a cerut reforma clasei politice. Iohannis a ascultat masele şi a numit un guvern de tehnocraţi care nu lasã impresia cã România ar avea guvern. Adicã se poate şi fãrã nimic. Adicã cu nimic. Este un guvern invizibil, pe placul lui Iohannis. Poate cã aşa se lucreazã: silenţios şi alegãtorii au fost învãţaţi doar cu huo şi cu reflectoare şi taifasuri fãrã substanţã pe la tv.

Zicerea lui Adormilã a fost ca în perioada în care guverneazã guvernul tehnocrat, partidele vor avea timp sã se reformeze şi sã îşi schimbe ştatutele şi sã promoveze omul şi candidatul de tip nou. Adicã primenit, pur, curat la suflet, profesionist, cu har de la Domnul, în slujba poporului şi a Binelui Public, gata de sacrificiu personal şi familial, chiar gata sã îşi dea sãnãtatea şi chiar viaţa spre propãşirea poporului român. Lucruri esenţiale. Vraja asta a durat o perioadã, pânã când poporul a reintrat în nedeşteptare, ca anesteziat. Partidele şi-au vãzut de drum şi de trecerea timpului. Au mai mimat una alta. Nici nu au aflat dacã sunt la putere sau în opoziţie şi nu cred cã a apãrut vreo scursurã de om nou politic, pregãtit sã fie aşezat în faţa contribuabililor la începutul lunii iunie sau în toamnã. Efectiv nimic nou.

Mai mult decât atât, partidele au început, ca de obicei, cu aceleaşi formule antireformã. Cel puţin PSD a înţeles pe dos reforma, cãci PNL nu prea are ce sã reformeze, cã rãmâne fãrã lichele. Lichelele PSD sunt tot acolo. Ce au fãcut oamenii lui Dragnea? În spiritul înaltei reforme şi al autoreformei nu s-au apucat sã facã liste cu aleşii cu dosare penale sau cu multe bube morale, ci s-au apucat sã îi întrebe pe primarii vechi dacã mai vor o datã. Sau a şasea oarã sau a şaptea, cum sunt cazuri. Pãi asta nu duhneşte deloc a reformã internã. Cum sã laşi acei mini-baroni încã 4 ani la locul de muncã. Teoretic, în 20 de ani sau în 24 au cam arãtat ce pot şi nu prea mai au ce sã facã în comunã, sã zicem. La comunã ar fi mai simplu. În 24 de ani asfaltau toate potecile, deşi unii încã mai „bagã” apã şi canalizare şi acum. Sigur, cã Partidul poate sã vinã cu o explicaţie şi anume cã un primar cu 5 mandate la activ abia a învãţat uşile de la primãrie în primele patru şi în cel actual s-a pus pe treabã. Aşadar, ar mai avea nevoie de încã un mandat pentru a-şi definitiva opera în administraţia localã. Şi pânã la urmã cine ar mai avea curaj sã candideze într-o comunã cu un primar care conduce de 20 de ani, cum sunt unii pesedişti. Candidatul ar fi un clovn local sau un terchea berchea. Dacã e unul mai acãtrii va fi vai de mama lui dupã ce va pierde. Va fi cel mai fugãrit şi hulit de cãtre edilul reales. Ce drac de democraţie se mai naşte între comunarzii români? Acum toţi promit locuri de muncã, deşi dupã alegeri vor spune cã nu e în fişa postului.

În concluzie, se merge pe aceleaşi lichele, condiţia fiind sã stea bine în sondaje, chiar dacã au furat vârtos şi sunt corupţi pânã în mãduva oaselor. Chestia cu finalizarea cauzei şi condamnarea definitivã e frecţie la un picior de lemn pentru democraţie. Partidele merg la fel ca pânã acum, scopul fiind câştigarea alegerilor, nu reforma şi candidaţii noi. Astea sunt aiureli iohaniene. Şi bãtaia cea mare este pe tururi, cãci pesediştii ar mai putea pierde primari în turul al doilea, dacã se vor forma coaliţii anti-PSD. De aceea se teme PSD sã nu se scape între tururi, în turul partidului. Cine se mai gândeşte la curãţenie şi reformã când pe frontispiciul Partidului e tabloul cu ciolanul. S-a dus dracului reforma!

Spre deosebire de scrutinul local din anul 2012, la alegerile din aceastã varã asistãm la o altã realitate politicã a judeţului în ceea ce priveşte liderii politici implicaţi într-o astfel de confruntare. Atunci au existat unii politicieni locali care nu doar cã s-au implicat activ în campania electoralã, dar au fost şi lideri importanţi de partid. Între timp, unii dintre ei au fost scoşi din jocul politic şi electoral, în timp ce alţii, deşi în fruntea unor partide importante, lasã impresia cã nu mai au motive pentru a se implica.

Ce rol va avea Adrian Duicu la localele din Mehedinţi?

Un politician local care în vara anului 2012 a fost implicat activ în campania electoralã a fost Adrian Duicu. La acea vreme era preşedinte al PSD Mehedinţi şi aspirant la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. În cele din urmã, Adrian Duicu a câştigat preşedinţia CJ Mehedinţi. Dupã nici doi ani de mandat, Adrian Duicu era arestat preventiv pentru fapte de corupţie, iar ulterior a fost declarat incompatibil de cãtre ÎCCJ în procesul pe care îl avea cu Agenţia Naţionalã de Integritate. Ca urmare a acestei situaţii, Adrian Duicu a rãmas şi fãrã funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi, din care era oricum suspendat, cât şi din cea de preşedinte al PSD Mehedinţi. Practic, Adrian Duicu a fost scos din jocul politic şi electoral. Adrian Duicu nu mai poate candida legal în acest an la alegerile locale, însã, şi dacã ar fi putut, e puţin probabil cã PSD Mehedinţi ar mai fi acceptat sã-l mai fi propus pentru vreo funcţie aleasã din motive de imagine. Cu toate acestea, se vorbeşte, în mediul politic local, cã Adrian Duicu a rãmas în continuare un om influent în politica localã. Este însã interesant de vãzut în ce mãsurã se va implica Adrian Duicu în aceastã campanie, dar mai ales modalitatea în care o va face. Este cât se poate de clar cã Adrian Duicu este în continuare ataşat de PSD Mehedinţi, partidul sãu, de la conducerea cãreia a fost obligat sã plece, datoritã problemelor pe care le avea cu justiţia. Pe de altã, era şi un interes al PSD Mehedinţi de a se debarasa într-un fel sau altul de acesta. Menţinerea lui Adrian Duicu într-o funcţie de conducerea aducea serioase prejudicii de imagine PSD Mehedinţi, partidul fiind perceput la nivelul electoratului drept unul corupt atâta timp cât avea în structura de conducere un politician trimis în judecatã pentru fapte de corupţie. PSD Mehedinţi a reuşit, în final, sã gestioneze relativ bine situaţia, alegându-şi un nou preşedinte şi debarasându-se total de Adrian Duicu. Cu siguranţã însã fostul lider al PSD Mehedinţi nu va fi indiferent la scrutinul local din aceastã varã şi va încerca sã se implice. Sunt douã posibilitãţi prin care Adrian Duicu poate sã se implice: fie sã se implice discret, prin anumiţi politicieni fideli pentru PSD Mehedinţi, fie sã sprijine, tot discret, un anumit candidat.

Ion Mihart, incert pentru campania localã

Un alt fost preşedinte de partid local care pare, cel puţin teoretic, scos din orice ecuaţie electoralã localã este Ion Mihart. Fost preşedinte al PP-DD Mehedinţi, Ion Mihart s-a înscris în UNPR Mehedinţi, dupã ce partidul sãu a fuzionat prin absorbţie cu acest partid. În UNPR Mehedinţi, Ion Mihart a obţinut funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel judeţean. Noua formaţiune politicã în care s-a înscris Ion Mihart era o soluţie politicã de perspectivã, cu atât mai mult cu cât preşedinte este primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe. Dupã ce UNPR a ieşit de la guvernare, partidul s-a prãbuşit în judeţ. La acest moment existã o incertitudine totalã în ceea ce priveşte candidaţii acestei formaţiuni politice locale. Mai mult, UNPR Mehedinţi este un partid fãrã un lider de forţã, fãrã o conducere vizibilã şi fãrã un mesaj politic ferm. Este puţin probabil cã Ion Mihart va accepta sã-şi asume o funcţie publicã aleasã şi sã se implice în campania electoralã în condiţiile în care UNPR Mehedinţi nu-i oferã o garanţie cã partidul poate obţine un rezultat electoral foarte bun.

Chiar nu este o figurã de stil, ci pur şi simplu cu asta se ocupã în ultima vreme parlamentarii: cu paza la oi, cum se spune în popor sau a oilor, cum se spune în Parlament sau la Academie. Dintre toate temele de interes public, parlamentarii au vizat-o zilele trecute pe cea mai de interes, având în vedere transhumanţa, pãstoritul, oieritul, mulsul, tunsul, greblatul şi toate cele activitãţi care au legãturã cu activitatea derulatã de milenii de locuitorii acestor meleaguri. Cel mai interesant este cã parlamentarii se aratã preocupaţi, în legea pe care au votat-o de curând şi care va intra în vigoare pentru poporul ciobãnesc, de modul în care este executatã paza la turmele de mioare, din acest areal. Sigur cã imbecilitatea pãrea sã fi atins în politicã, şi nu numai, cote alarmante sau chiar pãrea cã a atins o limitã care nu poate fi depãşitã. Nu este sã fie aşa pentru cã potenţialul prostiei nu are limitã. În univers inteligenţa este limitatã, dar prostia este infinitã. Aşadar, mai degrabã vom da peste chestii rele şi proaste prin alte galaxii, decât peste tipi culţi şi inteligenţi. De aici ar veni şi pericolul sau poate cã din cauza asta nu am fost cãutaţi de alte civilizaţii, care s-au temut sã nu fie contaminate de prostie.

Ce au fãcut parlamentarii în ceea ce priveşte paza turmelor de oi? Ei bine, turma care este pãscutã la câmpie nu poate sã fie pãzitã decât de un câine de specialitate. Apoi, turma de la deal nu are voie sã fie însoţitã decât de doi câini, iar turma de la munte de maximum trei câini de pazã şi protecţie. Cine nu va respecta legea riscã o amendã de o mie şi cinci sute de lei. Adicã blana tunsã de pe mai multe oi sau brânza de pe câteva zile. Ciobanii se întreabã cum de s-a ocupat cineva şi de cojocul lor şi care este faza cu limitarea pazei oilor. Dupã cum se ştie, România are încã o populaţie de urşi şi de tâmpiţi numeroasã şi lesne se pot trezi ciobanii atacaţi în miez de zi sau de noapte de una sau de cealaltã din categorii. Sigur cã parlamentarii au limitat numãrul de câini din grijã faţã de turişti şi pentru limitarea haitei. Nu s-au gândit cã se furã pe rupte din turmã şi ciobanii au nevoie de cât mai mulţi câini de pazã. Urmãtorul pas al parlamentarilor este sã limiteze numãrul de câini din Balada Mioriţa sau chiar sã însãrcineze cu paza un grup de mioare, profesionalizat, asfel încât sã fie redusã şi chiar eliminatã populaţia caninã, încadratã pe posturi de pazã şi protecţie. Mioarele ar putea merge la cursuri de pazã, unde sã înveţe şi tehnici de filaj, sã se specializeze în comunicaţii. Stânele ar putea fi înzestrate cu sisteme fãrã fir şi cu supraveghere audio-video. Cui îi mai trebuie câini în vârf de munte, dacã e tehnologie. Mioarele ar putea urma cursuri de karate şi sã fie dotate cu pulane de caciuc, pistoale cu bile, spray-uri cu piper şi cãşti de protecţie.

Se aude totuşi cã în noua lege, cãci despre ea monologãm, câinii de pazã vor trebui sã meargã an de an la şedinţe de reciclare şi vor avea obligaţia sã facã periodic instructajul la unitãţi specializate. Ciobanul va trebui sã le asigure tichete de masã, uniforme, echipament varã-iarnã cu numele turmei, precum şi concediu plãtit. Câinii vor beneficia, de acum încolo, de contracte de muncã pe duratã nedeterminatã şi vor încasa cel puţin salariul mediu pe economie.

Sigur cã nu cred cã surprinde pe nimeni cã parlamentarii au fãtat o asemenea lege. Interesant cât le-a stat mintea gestantã şi dacã i-a asistat careva la naştere sau au nãscut singuri, la stâna de la Casa Poporului. Spre deosebire de mioare, la parlamentari se impune o reducere drasticã a turmei şi înlocuirea de urgenţã a unor berbeci, care vor fi trimişi la reciclare, dupã fapte: la DNA sau sã înceapã şi ei o activitate în alt domeniu, cãci politica nu mai este o profesie pentru cei care au eşuat în viaţã sau nu au o meserie de bazã. Oricum, versul „Stãpâne, stãpâne, mai cheamã-ţi un câine” trebuie modificat în Baladã şi în manuale şi completat, dupã noua lege cu „Îl chemi, dar rişti, potrivit normelor în vigoare, o amendã de 1.500 de lei”, actualizatã la cursul valabil în Imperiul Otoman, pentru perioada respectivã sau la orice Imperiu pe lângã care ciobanii au fãcut transhumanţã.

E adevãrat cã întreaga situaţie economicã şi socialã în care ne aflãm acum, ca judeţ, şi care nu este una grozavã, dimpotrivã, nu ne prea permite sã fim atât de relaxaţi încât sã ne mai întrebãm, sã ne mai punem şi întrebãri de genul oare cum suntem noi, ca judeţ, ca mehedinţeni, vãzuţi din afarã? Prin ce anume suntem noi mai bine cotaţi, valorizaţi, admiraţi, preţuiţi de ceilalţi conaţionali? Pentru astfel de teme şi de problematici trebuie într-adevãr sã ai o anumitã relaxare în raport cu propria ta condiţie internã, ca judeţ, cu propria ta realitate economicã şi socialã. Iar respectiva situaţie nu e deloc una care sã invite la reverie şi nici sã fie permisivã cu astfel de perspective mai… naţionale, sintetice şi integratoare, ca sã zicem aşa.

Chestiunile interne ale judeţului nostru sunt cât se poate de dure şi de neplãcute, plus de toate, din nefericire, conducãtorii judeţului sunt mult sub aşteptãri. Economic, odatã cu declinul R.A.A.N., cea mai mare şi însemnatã unitate industrialã rãmasã în picioare dupã revoluţie, lucrurile nu pot decât sã se agraveze, pe un fond, al dezindustrializãrii, şi aşa grav.

Din punct de vedere social, ce sã mai vorbim? şomajul, lipsa alternativelor pe piaţa muncii, absenţa investiţiilor puternice, dar şi clientelismul politic şi amatorismul cu care au fost gestionate problemele macroeconomice ale acestui judeţ, aduc culori foarte palide pe un tablou destul de trist pentru mehedinţenii care meritau o soartã mai bunã. Un judeţ incredibil de frumos, danubian, cu oameni inteligenţi, talentaţi, harnici, dar care parcã nu mai reuşeşte sã se salveze din degringoladã, din pãcate.

Oare cum se vede judeţul nostru din afarã? Ca sã putem rãspunde, e deajuns sã inspectãm puţin ceea ce ne oferã mijloacele news media, adicã internetul. De exemplu, pe un site foarte apreciat, Historia.ro, apare în tonuri totalmente neplãcute pentru noi, un lung documentar despre modul de batjocurã în care e tratat piciorul podului lui Apollodor din Damasc, de lângã Muzeu.  Chestiunea e pusã în comparaţie cu piciorul podului de pe malul sârbesc. „Dumnezeu îţi dã, dar nu-ţi bagã şi-n traistã”, spune un proverb românesc care se potriveşte de minune cu ceea ce se întâmplã la Drobeta Turnu Severin.

Autoritãţile din Mehedinţi nu au fost în stare nici mãcar sã cheltuiascã fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeanã pentru reabilitarea Complexului Muzeal Regiunea Porţilor de Fier. În cadrul acestui proiect era prinsã şi o soluţie pentru punerea în valoare şi conservarea Piciorului Podului lui Traian, dar din câte se pare Muzeul va pierde fondurile europene. Aceste vestigii deosebit de importante ale României stau într-o cuvã de beton plinã cu apã. De jur împrejur imaginea este dezolantã: gunoaie aruncate de-a valma, munţi de gunoaie, bãlãrii cât casa, şobolani, şerpi” spune autorul articolului. Trist dar adevãrat!

Am întâlnit acelaşi ton dezolat-furios şi la alţii care au vizitat „zona” – cãci cum o putem numi? Chiar e o „zonã” de o tristeţe maximã pentru cei ce vin din afara judeţului, deşi noi, cei de aici, ne-am obişnuit, din pãcate, uitând cã aspecte istorice urbane de acest tip ne reprezintã şi sunt sensibile pentru opinia publicã naţionalã. E frumos cã primim vizite regale, nimic de zis, e bine şi cã majestãţile lor planteazã platani. Dar când vine vorba de valorile noastre culturale abia dacã ne mişcãm, şi starea deplorabilã a piciorului Podului lui Traian e doar un singur caz.

Autoritãţile nu dau prea mulţi bani nici pe moştenirea culturalã, nici pe prezentul cultural, cu care ne place sã ne lãudãm doar la simpozioane şi la tv. Totul ţine doar de spectacolul mediatic şi de interesele politice de moment ale vreunei gãşti, nu ţine de cultural şi de valoare. Când te conduc inşi mediocri, ce pretenţii sã mai ai?