Înaintea alegerilor parlamentare de anul trecut judeţul Mehedinţi avea cea mai bunã reprezentare politicã la nivel de centru. Mihai Stãnişoarã era prim-vicepreşedinte al PDL, Adrian Duicu vicepreşedinte PSD, iar deputatul Eugen Nicolicea, de asemenea, vicepreşedinte UNPR. Dupã scrutinul parlamentar, deşi toţi aceşti politicieni mehedinţeni au câştigat prin vot demnitãţi publice, situaţia s-a schimbat. Mihai Stãnişoarã a demisionat din PDL, înscriindu-se în PNL, însã chiar şi aşa liderul formaţiunii, Crin Antonescu, i-a promis un post de vicepreşedinte în conducerea partidului, ceea ce înseamnã cã rãmâne, în continuare, lider politic naţional.

Prima înfrângere politicã personalã pentru Adrian Duicu

Nu aceeaşi situaţie este în cazul celui mai influent lider politic local, preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu. Vicepreşedinte în funcţie al partidului, Adrian Duicu nu a mai fost confirmat în aceastã calitatea la ultimul congres al partidului, desfãşurat în urmã cu câteva zile. A fost prima înfrângere politicã personalã pentru şeful PSD Mehedinţi, un lider aflat într-o evidentã expansiune politicã dupã transformãrile survenite în ultimul timp în spaţiul politic din judeţ. Pânã în acest moment, Adrian Duicu nu a avut nicio problemã şi emoţie în ceea ce priveşte competiţiile politice din propriul partid. Tocmai calitatea de bun organizator şi excelent tactician politic a fãcut din Adrian Duicu un politician local redutabil.

Însã, dacã strategia sa a funcţionat perfect în propria filialã, nu aceeaşi eficienţã a avut-o şi la alegerile pentru conducerea centralã. Era de aştepat o competiţie dificilã, cu puţine sorţi de izbândã pentru Adrian Duicu, din cel puţin douã perspective politice: numãrul aleşilor importanţi a crescut considerabil şi miza politicã este una uriaşã. Cu alte cuvinte, PSD şi-a sporit, graţie votului politic, numãrul de preşedinţi de Consilii judeţene şi de primari municipii-reşedinţã de judeţ. Asta a fãcut ca atât miza, cât şi bãtãlia politicã pentru posturile de vicepreşedinţi naţionali sã fie una extrem de disputatã. O competiţie pe care liderul social-democrat mehedinţean a pierdut-o. Un coleg de breaslã, apropiat şi sfãtuitor al preşedintelui PSD Mehedinţi, spunea cã Adrian Duicu a câştigat toate cele cinci bãtãlii în faţa adversarului sãu politic, Mihai Stãnişoarã, respectiv alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Nu este câtuşi de puţin adevãrat. Cele douã tururi ale alegerilor prezidenţiale au fost câştigate de Mircea Geoanã în toatã Oltenia, bãtãlia pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu a câştigat-o cu sprijinul liberalilor lui Liviu Mazilu, iar alegerile parlamentare de anul trecut ar fi fost câştigate de USL Mehedinţi în orice condiţii, şi dacã toţi candidaţii acestei alianţe ar fi fost în concediu pe o insulã exoticã cu femei frumoase, de unde, în loc de mesaje electorale, sã trimitã alegãtorilor poze stând tolãniţi la soare.

Nelu Mîţu, un politician inconsecvent

Un alt personaj politic mehedinţean care a înregistrat un recul politic a fost, fãrã îndoialã, fostul prefect al judeţului, Nelu Mîţu. Cât timp a fost secretar general al PD Mehedinţi, Nelu Mîţu s-a dovedit un politician implicat, dar în acelaşi timp şi un bun organizator. Dupã ce a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Mehedinţi, acesta nu mai putea desfãşura o activitate politicã deschisã. Revenit în politicã, Nelu Mîţu s-a aratat mai degrabã un politician inconsecvent şi instabil, decât unul de forţã şi viitor.

Mai întâi, Mîţu a fost numit în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Mehedinţi, post rãmas vacant dupã ce Doiniţa Chircu şi-a dat demisia din acest partid. Numai cã nu a stat prea mult în aceastã funcţie, trecând cu arme şi bagaje în orada PNL Mehedinţi. Ceea ce este de observat la acest transfer politic nu este atât opţiunea politicã adoptatã, cât mai cu seamã retrogradarea politicã. Pentru cã Nelu Mîţu a renunţat la o funcţie politicã pentru a deveni simplu membru al PNL Mehedinţi, deocamdatã fãrã vreo posibilitate realã de afirmare politicã.

Tot în aceastã categorie a reculului politic ar putea fi inclus şi Liviu Mazilu, fostul preşedinte al PNL Mehedinţi. Însã spre deosebire de ceilalţi politicieni, Liviu Mazilu nici nu a pierdut vreo competiţie politicã, nici nu a optat pentru o altã variantã, ci pur şi simplu a fost îndepãrtat, într-un mod cu totul nejustificat, din fruntea PNL Mehedinţi, dupã ce acest partid sub conducerea sa a obţinut cea mai mare performanţã electoralã din istoria sa.

   Anul 2012 a fost un an politic intens în judeţul Mehedinţi. Aceasta deoarece a fost un an electoral, în care toate partidele au fost angrenate în competiţia localã şi cea parlamentarã. Partidele politice mehedinţene au încercat, de-a lungul acestui an, sã gãseascã acele strategii electorale care sã le asigure succesul în alegeri. Nu întotdeauna însã aceste partide au identificat şi cei mai buni candidaţi, fapt domonstrat de rezutatele obţinute în alegeri. Primul examen electoral a fost scrutinul local, în care s-au duelat douã alianţe puternice.

M N MH şi USL Mehedinţi, aproape la egalitate la locale

M N MH şi USL Mehedinţi au dus o campanie electoralã şi o bãtãlie politicã intensã, la finalul cãreia au câştigat reciproc, aproape într-o proporţie egalã. USL Mehedinţi şi-a adjudecat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, demnitate localã revenindu-i liderului social-democrat, Adrian Duicu, însã M N MH a obţinut cei mai mulţi primari. Totuşi, ca urmare a faptul cã USL Mehedinţi a câştigat cea mai importantã funcţie localã aleasã i-a permis sã formeze, datoritã unor trãdãri pedeliste, majoritatea în Consiliul Local severinean. În acest fel s-a reuşit obţinerea celor douã posturi de viceprimari, împãrţite frãţeşte între pesedişti şi liberali, respectiv Marius Screciu şi Daniel Cîrjan. Acest succes local i-a permis USL Mehedinţi sã-şi instaureze dominaţia politicã în judeţ. Vãzându-se şef peste judeţ, Adrian Duicu nu a fãcut altceva decât sã consolideze şi mai mult USL Mehedinţi, pentru cã din punct de vedere administrativ acesta nu a fãcut absolut nimic notabil. Tactica aleasã de Adrian Duicu a fost aceea de a atrage de partea USL Mehedinţi aleşii alotor partide, preponderent cei ai PDL Mehedinţi, în felul acesta crezând cã slãbeşte forţa politicã a principalului sãu adversar. În general, aceastã strategie politicã a funncţionat, însã nu pentru cã aleşi democrat-liberalilor şi-au descoperit peste noapte crezul politic, ci datoritã faptului cã se învãţaserã în anumite fotolii cãlduţe. Cel mai elocvent caz este cel al cosilierului PDL Severin, Veronica Nicolae, unsã imediat director al Casei Corpului Didactic Mehedinţi ca urmare a ataşamentului faţã de USL în legislativul municipal. Aceastã tacticã a lui Adrian Duicu a continuat pânã în preajma alegerile parlamentare, ultima mostrã fiind alinierea unui numãr de vreo 30 de primari ai PDL Mehedinţi în sediul PSD, cei mai mulţi dintre aceştia fãrã voia lor, pentru a fi prezentaţi drept susţinãtori fervenţi ai candidaţilor propuşi de USL în judeţ. În cele din urmã, lovitura de imagine pe care a vrut sã o dea Adrian Duicu, de paţã cu primarii democrat-liberali, s-a dovedit una total ineficientã, pentru cã, aşa cum a reieşit la alegerile parlamentare, USL Mehedinţi ar fi câştigat categoric nu doar fãrã primarii PDL, ci şi fãrã sã-şi facã deloc campanie electoralã.

Liviu Mazilu, înlocuit pe nedrept

Pânã la alegerile parlamentare, când se aştepta o bãtalie electoralã extrem de durã, întocmai  ca la scrutinul local, scena politicã mehedinţeanã a fost zguduitã de un eveniment inexplicabil. Întreaga conducere a PNL Mehedinţi a fost dizolvatã, iar preşedintele acestei formaţiuni politice, Liviu Mazilu, înlocuit din postura de candidat al USL Mehedinţi pentru Colegiul 2 Senat. Decizia a fost una nu doar surprinzãtoare, ci şi inexplicabilã, pentru cã Liviu Mazilu reuşise, în fruntea PNL Mehedinţi, sã obţinã un rezultat foarte bun la alegerile locale. Aceast partid a câştigat la locale doi primari de oraşe, respectiv la Orşova şi Strehaia, dar şi un post de viceprimar în municipiul Drobeta Turnu Severin. Mai mult, Liviu Mazilu reuşise, în urma negocierilor cu PSD Mehedinţi, sã obţinã pentru PNL acest colegiu. În cele din urmã, Mazilu a fost înlocuit cu Tudor Chiuariu, care a şi ajuns senator de Mehedinţi. Totuşi, îndepãrtarea lui Liviu Mazilu din fruntea PNL Mehedinţi rãmâne un gest reprobabil, care poate afecta serios acest partid în perioada urmãtoare.

USL Mehedinţi sau victoria votului politic la parlamentare

Alegerile parlamentare din luna decembrie au fost unele atipe pentru judeţul Mehedinţi. Pentru prima oarã de când s-a introdus votul uninominal, au existat candidaţi de import, care nu aveau nicio legãturã cu judeţul. Aceşti candidaţi au fost propuşi exclusiv de cãtre USL Mehedinţi, respectiv ªerban Nicolae, Tudor Chiuariu şi Marius Manolache. Ca şi la alegerile locale, şi la scrutinul parlamentar s-au confruntat douã alianţe electorale: USL şi ARD Mehedinţi. Candidaţii ARD Mehedinţi au fost evident politicieni cu mai multã credibilitate şi realizãri vizibile. Cu toate acestea USL Mehedinţi a obţinut un scor peste aşteptãri, închizând practic toate colegiile. Acest rezultat a fost posibil exclusiv datoritã votului politic. Oricine ar fi candidat din partea USL Mehedinţi ar fi câştigat fãrã nicio problemã. De fapt, aşa cum s-a observat, la alegerile parlamentare din judeţul Mehedinţi n-a contat deloc calitatea şi copmpetenţele candidaţilor, ci doar votul politic pro USL. Din acest punct de vedere, victoria categoricã a USL Mehedinţi este o victorie a votului politic, nu una a alianţe politice din judeţ. Cu alte cuvinte, a fost o victorie nemritatã pentru USL Mehedinţi, cel puţin raportat la candidaţii pe care i-a aruncat în competiţia electoralã. Chiar şi aşa, ARD Mehedinţi a reuşit, la redistribuire, sã obţinã douã mandate parlamentare, un post de deputat, care i-a revenit lui Mihai Stãnişoarã, şi unul de senator, adjudecat de Marius Bãlu. Scrutinul parlamentar din judeţ a consfiinţit însã supremaţia politicã a USL Mehedinţi, iar unicul lider al acestei alianţe politice, Adrian Duicu, şi-a vãzut visul cu ochii – acela de a conduce şi a controla judeţul dupã bunul sãu plac, dar şi de a suprima orice formã de opoziţie, totul pentru a-şi satisface propriul orgoliu politic.

Azi Oltchim, mâine Romag ?

Cazul Oltchim exemplificã foarte bine, deşi în termeni de cinism, care este de fapt relaţia adevãratã, aş spune chiar relaţia profundã, dintre politicieni şi electorat, relaţia atât de bine mediatã şi susţinutã de mass-media. E clar cã dupã ce Dan Diconescu nu a mai plimbat saci de bani şi declaraţii pompoase prin faţa camerelor de televiziune atenţia pentru Oltchim a scãzut simţitor. Nu a mai fost aşa prilej de scandal ca înainte, deci nici prilej de rating, nici prilej de capital de imagine. Au mai apãrut tot felul de dezbateri privind fraudarea combinatului, cu ţinte politice precise,  dar prea puţine de idei privind salvarea acestuia şi a salariaţilor. Oamenii de la Oltchim au rãmas într-un con de umbrã, aşa cum rãmân în urmã şi-n umbrã cam toţi alegãtorii dupã ce trece ceasul electoral. Problemele lor reale, mãrunte, umane, nu mai fac obiectul dezbaterilor şi nici al preocupãrii politicienilor. Relaţia adevãratã dintre politicieni şi popor e una interesatã, în cea mai mare mãsurã, şi într-o prea micã mãsurã una realmente preocupatã de binele şi de soarta cetãţenilor. Cã ne place sau nu ideea trebuie sã recunoaştem cã şi noi suntem cãpuşaţi, de mai bine de douã decenii, de aceşti politicieni indolenţi şi egopaţi, ipocriţi şi mediocrii, dar plini de o tenacitate a înavuţirii personale absolut scandaloasã. Riscurile democraţiei, ce putem face? Din pãcate aceste riscuri stau pe umerii poporului amãrât şi speriat de instabilitate, de şomaj şi inflaţie. Nu stau pe umerii parveniţilor de toate culorile.

Zilele trecute am vãzut la televizor cearta dintre Ion Iliescu şi revoluţionari. Nicio parte nu o înţelegea cu adevãrat pe cealaltã, deşi aparent se ascultau. Era indignare şi de o parte, şi de alta. Era surzenie şi aversiune. Omul politic nu are urechi pentru cetãţeanul revoltat, dar nici cetãţeanul nu mai are pentru omul politic. Situaţia e albastrã, şi o simţim pe pielea noastrã.  În aceste condiţii vorbim deja de alegeri parlamentare, deşi interesul populaţiei pentru aşa ceva e minim. Deşi e antrenat vârtos de televiziuni EL, interesul,   e tot minim. Pentru cã la baza lui e decepţia şi neîncrederea.

Nu degeaba vorbim noi acum de situaţia dramaticã de la Oltchim. Cât va mai dura pânã când şi la Combinatul de Apã Grea de la Halânga (Romag Prod) situaţia realã va ieşi la suprafaţã? Anul 2013 nu se anunţã unul prea vesel pentru salariaţi, în condiţiile în care şi economia naţionalã merge cum merge, adicã împleticit. Impactul social şi economic pentru judeţul nostru al destabilizãrii situaţiei de la Romag Prod nu poate fi decât unul devastator. Şi aşa lucrurile nu stau bine în economia judeţului, ce a mai rãmas din ea. Rãmasã cam singura unitate economicã semnificativã, de soarta Romag depinde enorm în aceastã delicatã ecuaţie socio-economicã a judeţului. Şomajul e şi aşa foarte ridicat, iar investitori puternici nu se aratã la orizont. Anul 2013 se anunţã şi la noi unul plin de proteste sindicale, de mişcãri de revoltã, de instabilitate guvernamentalã, ca în Spania şi Italia. Criza e deja în floare, iar jocul retoricii politice nu o mai poate oculta. Cuţitul nu a ajuns doar la os, din pãcate. În momentul de faţã întreaga clasã politicã stã pe un butoi de pulbere. Au umilit atât de mult acest popor încât nu ne-ar mira nimic de acum încolo. O scânteie poate arunca în aer totul.

Cu poza cui doarme Traian Bãsescu sub pernã?

Deja a început tãmbãlãul legat de 9 decembrie. Zarurile sunt aruncate. Partidele şi-au desemnat candidaţii şi şi-au fãcut calculele. Marii combatanţi, USL vs ARD, încep sã mute pionii pe tabla de şah. O parte din pioni, poate şi din piesele de bazã (cai, nebuni, ture) sunt însã în buzunarul lui Dan Diaconescu care acum se distreazã gândindu-se la combinaţii, alianţe, guvernãri. Şi, adevãrul e cã dacã câştigã spre 20% cum sperã, va face cam ce vor vrea muşchii sãi politici. Dacã îl enerveazã Victor Ponta, se combinã cu Traian Bãsescu. Şi invers.

Sigur, e limpede cã merge la cacialma, dar de intrat în parlament intrã la sigur, mai ales pe fondul acestei imense nemulţumiri populare. Nu o sã ia 20% şi peste, dar va lua oricum vreo 10-15%. Deşi mulţi nu au înţeles nimic din scandalul cu licitaţia pentru Oltchim, în ochii multora D.D. e un tip antisistem, anticiocoi, şi-l vor vota ca sã-i încurce pe Victor Ponta şi pe Traian Bãsescu. Oricum, cu Dan Diaconescu senator vom avea distracţia asiguratã.

Singurii care se bucurã de ascensiunea PP-DD sunt cei de la PDL (ARD). Orice formulã care decredibilizeazã USL e bunã. Iar PP-DD pare aşa ceva, mai ales în condiţiile în care Dan Diaconescu declara cã va candida direct contra lui Victor Ponta, în Gorj. Şi Traian Bãsescu se bucurã, evident. Abia aşteaptã sã desemneze un nou premier, şi vã imaginaţi cã, normal, nu doarme cu poza lui Victor Ponta sub pernã. Poate nici cu poza Elenei Udrea, dar nici cu a lui Victor Ponta sau, Doamne fereşte, a lui Crin Antonescu. Abia aşteaptã sã le facã una din glumele lui favorite la care el sã râdã primul. Şi pânã în 2014 mai e. Are timp de glume.

Cã tot vorbeam de Crin Antonescu, nici pe la dumnealui prin partid nu e prea veselã situaţiunea, şi o spun chiar liberali de frunte, cu un curaj demn de respect. “Din pãcate mi-am rãcit gura de pomanã. Pe listele USL vor fi aproximativ 50 de traseişti (plus vreo 20 de PC-şti). Sunt tare curios ce vor face aceştia dacã Basescu va refuza sã-l desemneze premier pe candidatul propus de USL şi va propune un alt candidat. Nu cumva pentru a guverna 6 luni am riscat guvernarea pe urmãtorii 4 ani? Sã dea Dumnezeu sã nu am dreptate”, spune Ludovic Orban într-o postare pe contul sãu de Facebook. Pãi cam aceasta e şi problema. Şi Ludovic Orban nu este singurul din PNL care şi-a exprimat deschis nemulţumirea faţã de traseiştii ce se aglomereazã pe listele USL. Şi  Cãlin Popescu Tãriceanu şi-a arãtat indignarea vizavi de faptul cã fostul pedelist Honorius Prigoanã a fost primit în PNL. Dacã are bani, are şi loc pe liste. Dar cu prinţipurile cum rãmâne? Mã rog, Prigoanã e un personaj interesant, dar parcã nu-i vedeam pe liberali deschizând porţile chiar oricui. Oricum e destul de posibil ca la un moment dat respectivii 50 sã intre într-o combinaţie cu Traian Bãsescu. Ar fi prima datã?  Tindem sã-i dãm dreptate lui Ludovic Orban când spune cã de dragul a şase luni de guvernare se riscã guvernarea pe viitor. Totul e ca USL sã scoatã 50 plus 1 la sutã şi sã-i forţeze mâna preşedintelui Traian Bãsescu. Dar cine ştie cum vor arãta procentele dupã 9 decembrie?

În Mehedinţi rãzboiul politic a început deja

Nu ştim numele tuturor candidaţilor care se vor bate pentru un loc de parlamentar în Mehedinţi. Poate cã nici nu conteazã acum acest lucru, sau nu prea mult. Ce candidaţi sã avem? Ãia pe care-i meritãm, nu? Şi care ne reprezintã, într-un fel sau altul. Sau se reprezintã pe ei şi pe familiile lor, cã ştim noi cazuri. Aşa cã haideţi sã nu ne facem mari iluzii. Cãci distanţa de la vorbe la fapte, de la promisiuni la realizãri e lungã, lungã, lungã. O ştim de ani de zile. Poveşti. Poveşti de adormit electoratul. Şi vagi speranţe.

Ideea de la care pornim mãrunta noastrã analizã pe subiectul alegerilor parlamentare ce bat la uşã e cã în Mehedinţi, şi nu numai, se confruntã aceleaşi forţe politice care         s-au tot bãtut anul acesta şi la locale şi la referendum, ca douã oştiri mari conduse de doi comandanţi determinaţi şi aparent ireconciliabili: Adrian Duicu, liderul USL, şi Mihai Stãnişoarã liderul PDL.

În Mehedinţi rãzboiul politic a început deja. De fapt nici nu a încetat vreo clipã de la celebrul referendum din varã încoace. Doar cã forţele s-au mai regrupat şi-şi fac acum tot felul de strategii. Noi nu vom discuta acum şi aici decât despre douã candidaturi. Nu cã nu am fi interesaţi şi de cele pentru Camera Deputaţilor, doar cã nu avem încã nume certe şi confirmate de la care sã pornim.

Mişcarea liderului USL Liviu Mazilu de a ieşi din schema Consiliului judeţean pentru a se consacra candidaturii pentru Senat e cea mai elocventã în sensul cã lucrurile au intrat deja pe un fãgaş serios şi cât se poate de beligerant. Copreşedinte al USL Mehedinţi, Liviu Mazilu are cam toate cãrţile în mânã pe colegiul pe care candideazã. L-am vãzut pe şeful liberal la televizor de câteva ori şi este un bun orator. Chiar e bun, asta e, chiar dacã unii, normal, nu-l agreeazã. Ce om politic nu are duşmani? Îi are şi Liviu Mazilu, evident. Dar ştie sã vorbeascã oamenilor, ceea ce ni se pare foarte important pentru un om politic. Cea mai bunã şi mai sigurã soluţie pentru a câştiga voturile nu e sã le cumperi, sã stai pe la colţ de searã şi de secţie de vot cu plasa cu bani, ci sã fii convingãtor, sã te faci plãcut oamenilor, sã le dai încredere în tine, sã fii serios şi sã pari un om responsabil. Liviu Mazilu  are şi sprijinul multor primari dupã succesul de la alegerile locale. Aşa cã porneşte din start cu şanse mari. Dar colegiul senatorial e greu, voturile se strâng greu, şi probabil nu va fi singura candidaturã de acolo.

Pe partea cealaltã a baricadei, dar la deputaţi, şi-a declarat intenţia de a candida senatorul Mihai Stãnişoarã, e adevãrat cã fãrã sã precizeze pe care colegiu o va face. Urmãrind o logicã simplã dar eficientã a şanselor, posibilitãţilor şi impedimentelor, senatorul democrat-liberal e foarte posibil sã candideze pe colegiul ce include masiv electoratul severinean.

Pentru Mihai Stãnişoarã anul 2012 nu  fost unul fast din punct de vedere politic. A pierdut primari de oraşe şi comune, inclusiv la Severin, unde relaţia cu actualul primar Constantin Gherghe s-a destrãmat ca un vis frumos în zorii reci ai dimineţii de aprilie. A pierdut şi consilieri municipali şi judeţeni. A pierdut şi preşedinţia Consiliului judeţean. A pierdut şi guvernarea şi, odatã cu ea,  mulţi directori de deconcentrate. Nu pe toţi, unii au mai rãmas şi sub noua guvernare, bine-mersi sau au sãrit pârleazul cu “maximã’’ dignitate. 2012 – un an politic nu prea fericit pentru Mihai Stãnişoarã, dimpotrivã. Constrâns sã se confrunte din nou cu un lider politic de talia lui Adrian Duicu, extrem de redutabil la toate bãtãliile electorale de pânã acum, Mihai Stãnişoarã îşi joacã pentru 9 decembrie  o carte  majorã şi o va  juca în forţã, neîndoielnic. Şansa senatorului democrat-liberal o va decide electoratul severinean (tindem sã credem cã va candida în colegiul ce cuprinde major Severinul), un electorat care-l cunoaşte destul de bine din campania la locale, când se afişa cu primarul Constantin Gherghe dând impresia unei echipe de nezdruncinat, şi unde are mulţi simpatizanţi şi singur, fãrã niciun Constantin Gherghe, şi unde se bucurã de un sprijin mediatic  puternic.

În faţa unui adversar politic atât de puternic precum e Adrian Duicu, senatorul democrat-liberal are de dat un veritabil tur de forţã politic pentru a-şi conserva poziţiile. Miza pentru 9 decembrie e majorã din acest punct de vedere. Cred cã se înşealã cei care deja minimalizeazã, prematur şi nefundamentat, şansele PDL. E foarte posibil sã-şi revinã la un moment dat şi sã dea de furcã puterii.

E lucru verificat cã în opoziţie PDL e al naibii de eficient şi de convingãtor. E mai greu cu guvernarea – Emil Boc, Elena Udrea, Monica Ritzi, Adriean Videanu ne-au lãmurit suficient cum stã treaba cu guvernarea şi, sincer, nu cred cã-i regretã cineva. Aroganţa şi habarnismul, domnia bunului plac, tãierile salariale cinice – vor face din PDL mulţi ani de acum încolo un partid pe care nu-ţi prea vine sã-l votezi. Dar cu toate acestea, cã ne place sau nu, PDL are rolul sãu important în configuraţia actualã, în jocul putere-opoziţie, şi e de dorit sã-l ştim la datorie pe baricadele opoziţiei, asta dacã ne dorim sã trãim într-o lume normalã şi echilibratã. PDL şi-a primit şi-şi va mai primi scatoalce de la electorat. Şi va primi şi pe 9 decembrie, cãci oamenii nu uitã aşa uşor. Cei 7,4 milioane care au votat la referendum împotriva lui Traian Bãsescu au fãcut-o tocmai pentru cã l-au asociat direct cu guvernarea Emil Boc. Aceşti oameni vor rãmâne mereu împotriva abuzurilor, indiferenţei, sãrãciei, degringoladei, aroganţei şi prostiei cu funcţie, indiferent de culoarea politicã a celor aflaţi la putere.

Sã fim sinceri: nimeni nu moare de dragul politicienilor. Nu avem încotro, acestea sunt regulile jocului democratic. Avem nevoie de ei, de politicieni, cã ne place sau nu. Trebuie doar sã-i tragem de mânecã sã fie atenţi la nevoile noastre reale.Nici mãcar nu trebuie sã ne iubim. Trebuie doar sã ne respectãm. Politicienii pe noi, cetãţenii. Şi noi sã-i respectãm la rândul nostru dacã demonstreazã cã meritã.

Societatea  civilã  a  devenit un spectator imbecil al luptelor clasei politice. Drama noastrã, a muritorilor de rând, este marcatã de faptul cã suntem obligaţi sã votãm înlocuirea unui rãu, cu altul. Alternanţa  la putere nu mai naşte în sufletul nostru speranţa într-un viitor mai bun aşa cum se întâmpla în urmã cu câţiva ani. Poate doar în sufletele mizerabile ale câtorva activişti care sperã cã va veni şi rândul lor sã profite de beneficiile puterii. Noi, restul, votãm, dacã mai votãm, cu convingerea cã vom aduce la putere o altã gaşcã de flãmânzi.

Ruptura între noi şi clasa politicã s-a transformat într-o prãpastie peste care nici o punte nu va mai putea fi construitã. Am devenit obiecte de vot manipulate de prezenţa sau absenţa abţibildului pe spatele buletinului. Abilitatea politicienilor de a ne controla viaţa a atins punctul maxim de paranoia.

Democraţia presupunea acceptarea opiniilor diferite. Acum, o opinie diferitã de a partidului/partidelor de guvernãmânt este echivalentã cu izolarea socialã. Îţi asumi riscul de a rãmâne pe drumuri, de a-ţi pierde serviciul, de a te vedea aruncat în cea mai cruntã mizerie. De câte ori nu am auzit de listele de restructurãri care trebuie sã conţinã în mod special opozanţii politici. S-a întâmplat şi în guvernul trecut, se întâmplã şi acum.

Referendumul de zilele trecute nu a fãcut decât sã sporeascã furia clasei politice, sã genereze noi cãi de atac, sã alimenteze cu muniţie ambele tabere. Chiar dacã USL-ul a forţat pe alocuri prin metoda abţibildului ieşirea la vot, numãrul imens de voturi împotriva preşedintelui este un semn clar cã şi-a pierdut de tot popularitatea. Lupta de aceastã datã nu a fost pentru a se vota într-un anume fel ci pentru a se ieşi la vot. Cu aproape 8 milioane de voturi împotrivã este clar nu mai eşti deloc un lider apreciat dar pe de altã parte regulile jocului nu au fost îndeplinite.

De pierdut au pierdut ambele tabere şi ar trebui sã îşi asume cumva acest lucru. Naivi, presupuneam cã la finalul jocului lucrurile se vor linişti. Dar ce vinã avem noi cã ei nu se mai pot suporta unii pe alţii? Ce vinã avem noi cã nu sunt capabili sã îşi împartã ciolanul, cã fiecare doreşte totul sau nimic? (De fapt “nimic” nu doreşte nimeni, toţi doresc “totul”).

Este o certitudine faptul cã acest masacru politic nu se va opri pânã când unul din combatanţi nu va mai respira. Ura este atât de mare încât nimic nu va opri taberele sã distrugã tot ce întâlnesc în calea lor. Din pãcate, însãşi România poate  deveni victima  acestor nebuni.

În vara asta se poartã alba-neagra

                Nu cred cã a existat un an mai plin de încrâncenare, în toţi cei 22 ai plãpândei şi imperfectei noastre democraţii, precum cel dincolo de jumãtatea cãruia ne aflãm.

Dupã ce în prima jumãtate a anului am asistat la proteste vehemente ale societãţii civile, la cãderea guvernului MRU, la decãderea lui Emil Boc, apoi la alegeri locale tensionate, başca arestarea lui Adrian Nãstase, în aceastã jumãtate de an lucrurile s-au precipitat şi mai abitir: cãderea Robertei Anastase, a lui Vasile Blaga, a lui Traian Bãsescu însuşi şi, pentru cã era “pãcat’’ sã ne oprim aici, ne aşteaptã douã tururi de alegeri: pentru sau contra preşedintelui suspendat, şi cele parlamentare. Totul, în realitatea româneascã, are aerul unui sfârşit de lume. Parcã nimic nu merge ca lumea şi  peste tot pluteşte aşa un aer apocaliptic. Dezbinare, nervi, acuze, politicianism cinic, nesimţire, dezastru, stagnare – cam acestea sunt, din pãcate, coordonatele realitãţii româneşti din ziua de azi. Colac peste pupãzã rezultatele de la examenul de bacalaureat, previzibile, au conturat şi mai negativ lumea noastrã româneascã tulbure.

Îţi vine sã-i dai dreptate lui Iosif Boda care, la un moment dat, într-un acces de radicalitate, spunea cã dacã ar fi un Carol al ll-lea al României ar suspenda pe 10 ani toate partidele politice. Pânã când lucrurile s-ar îndrepta în ţarã. Ideea nu e tocmai rea. Numai cã nu avem niciun Carol al ll-lea pe aici. Sigur cã e vina acestei clase politice infame. Toatã lumea ştie şi recunoaşte acest lucru. Din cauza lor, a jocurilor lor obscure şi vanitoase, economia, educaţia, sãnãtatea sunt la pãmânt, sunt teme de dezbatere politicianistã în campanii şi nu probleme reale şi grave de rezolvat.

Cazul suspendãrii lui Bãsescu, deşi indiscutabil cã şi-o meritã, e cel mai elocvent exemplu de plutire peste realitatea româneascã, peste problemele de zi cu zi ale oamenilor. Lovitura de parlament cãreia i-a cãzut victimã deloc inocentã bãsescul e dovada clarã şi brutalã a distanţei imense dintre politic şi societate. Dar nu prea avem soluţii sã scãpãm de democraţie, de parlamentari, de politicieni. Nu putem decât fie sã absentãm masiv la vot, fie sã-i rotim între ei. Asta pânã într-o zi când probabil cã oamenii vor ieşi efectiv în stradã, cu furci şi topoare, vorba lui Tudor Vladimirescu.

Acum sã vedem ce va ieşi la 29 iulie. Rãmâne sau nu rãmâne Bãsescu preşedinte? – aceasta e întrebarea. Unii încã îl agreeazã, alţii dimpotrivã. Şi uite aşa, partidele şi coaliţii adverse îşi vor încerca din nou forţele pe terenul de joacã al politicii.

În plan judeţean, un nou prilej de bãtãlie între Adrian Duicu şi Mihai Stãnişoarã, când ecourile trântelor de la alegerile locale încã nu s-au stins. Sigur, e mai mult un vot… popular. Partidele nu pot face mare lucru. Probabil doar sã-şi mobilizeze simpatizanţii şi membrii sã voteze pro sau contra. Vor face restul televiziunile naţionale, dezbaterile şi mai ales… resentimentele. Unii îl vor taxa pe Traian Bãsescu, la greu, în contul guvernãrilor Boc. Alţii îi vor taxa pe Ponta şi Antonescu. Circul e asigurat.

Miza pentru Adrian Duicu e sã confirme cã e un lider USL judeţean puternic. Miza pentru Mihai Stãnişoarã, dacã în judeţ câştigã Traian Bãsescu, e revanşa, în ideea de a reechilibra puţin balanţa rãsturnatã în 10 iunie. Referendumul din 29 iulie e un bun test şi pentru alegerile parlamentare din toamnã, când iarãşi se vor mãsura forţele politice. Uite aşa vom încheia un an politic teribil, pe baricade, în prizã. Şi ce prizã!?

Alegerile locale s-au încheiat de multişor, dar cu toatea acestea în cele mai bine de douã sãptãmâni scurse de la momentul 11 iunie lucrurile, în ceea ce priveşte statutul aleşilor locali, fie ei primar, consilieri locali sau judeţeni au rãmas cam neclare.

Întrunit la finele sãptãmânii trecute pentru validare, consiliul local severinean ne-a oferit spectacolul unui  joc politic ciudat, cu o  jumãtatea USL prezentã, şi o jumãtate MNMH totalmente absentã. Astfel cã prefectul a fost nevoit sã mai convoace o şedinţã de constituire, pentru miercuri. Dacã nici de data aceasta MNMH nu-şi va trimite bravii aleşi la validare va mai urma o ultimã şedinţã apoi, dacã nici de data aceasta nu şi nu, o luãm de la capãt cu alegerile locale pentru consiliul local. Nu credem însã cã mai are cineva chef de alegeri locale, nici MNMH, nici USL, nici cetãţenii. Aşa cã sunt şanse ca pânã la urmã consiliul local severinean sã-şi intre în drepturi. Neprezentarea consilierilor MNMH ţine, se pare, de jocul politic dur şi prudent  impus de liderul democrat liberalilor, Mihai Stãnişoarã, care nu vrea ca vreun ales pe listele MNMH sã pactizeze cu inamicul USL în forul local. Prima neprezentare ţine aşadar de prudenţã şi de control, dar nu credem cã lucrurile pot fi împinse pânã la totala neprezentare şi, deci, pânã la provocarea altor alegeri locale. Ce şanse ar avea PDL, MNMH, Mihai Stãnişoarã în eventuale noi alegeri pentru consiliul local? Pãi mici, vorba reclamei tv, mici de tot. Mai ales în condiţiile în care relaţia cu Constantin Gherghe, adevãrata locomotivã a PDL în Severin, sunt… neclare. Dimpotrivã, singurii avantajaţi de eventuale noi alegeri pentru consiliul local ar fi cei din USL, care şi-ar putea asigura astfel o majoritate mai mult decât confortabilã. Sigur, severinenii, în marea lor majoritate nu înţeleg ce e cu acest joc obscur. Dumnealor au votat deja şi se aşteptau ca lucrurile sã revinã la normalitate, iar aleşii sã-şi facã treaba pentru care au primit voturile. Tertipurile politice nu-i privesc. Tot ce ne dorim e o mai bunã administraţie localã,  mai multã responsabilitate faţã de interesele comunitãţii, şi nicidecum aceste jocuri de culise.

Cã tot a venit vorba despre primarul Constantin Gherghe e destul de ciudat sã-l vezi pe acest om trecut de la simpateticul amical apelativ “Costel’’ la  glaciale referiri la  incompatibilitate sau “trãdare’’. Suntem convinşi cã marea majoritate a severinenilor nu înţeleg nimic din toatã zãpãceala aceasta mediaticã şi politicã vizavi de statutul primarului Constantin Gherghe: ba e cel mai bun, ba e incompatibil, ba e “trãdãtor’’, ba va fi, ba nu va fi. Ideea e destul de simplã totuşi: severinenii l-au votat pe el, şi l-ar vota şi mâine, cam la fel, indiferent cã ar candida independent, sau din partea partidului apicultorilor liberi sau UDMR.

Aşa cum e destul de simplã şi ideea cã diferenţa de voturi (mãrul discordiei) luate pe Severin de Constantin Gherghe şi de Mihai Stãnişoarã e destul de uşor explicabilã şi normalã, ţinând de charisma fiecãruia, de cât de convingãtori au fost sau nu, de argumentele contracandidaţilor, de inteligenţa şi intuiţia fiecãruia. Adevãrul e cã nici Bãsescu nu ar fi luat mai multe voturi în faţa lui Gherghe. Puţini ştiu, dar la începutul primãverii trecute Constantin Gherghe avea, spun sondajele, o intenţie clarã de vot uriaşã, peste 80%. Cã nu a luat atât ţine de faptul cã şi cei din USL s-au mişcat, au rupt şi din masa imensã de votanţi pro-Gherghe. Mulţi uitã cã Constantin Gherghe era deja pe un fond clar de simpatie electoralã şi al unei susţineri mediatice acerbe din partea PDL de ani şi ani. Repetãm: şi Bãsescu ar fi pierdut în faţa lui Constantin Gherghe, cât e el de Bãsescu, de simpatic şi de popular. Diferenţa aceasta de voturi, dintre candidatul pentru primãrie şi candidatul pentru consiliul judeţean, care am înţeles cã ar fi principalul motiv de disputã în PDL, era  previzibilã, deşi e destul de mare, trebuie sã recunoaştem.

Dar unele lucruri trebuie luate ca atare, acceptate, chiar dacã nu convin. Politica e arta de a înghiţi în fiecare dimineaţã o broascã pe stomacul gol – a spus-o Petre Roman – şi teza rãmâne valabilã. Broscuţa diferenţei de voturi trebuie înghiţitã, asta e.  Neputând sã accepte aceastã realitate, cãutându-se cu orice preţ un ţap ispãşitor şi nu un modus vivendi agreabil, constructiv şi lucid, cei din PDL nu fac decât sã se autosubmineze, sã-şi deconstruiascã tot ce au reuşit pânã acum ca imagine publicã, sã se autoplacheze în terenul mocirlos al politicii de provincie. Poate cã  e în acest joc politic intestin acid şi o teamã  faţã de Constantin Gherghe, ca lider politic. E cel mai bine cotat din PDL Mehedinţi la ora actualã. Şi cam singurul care a câştigat ceva la alegerile locale.

Dar cu toate acestea teama, dacã existã, e exageratã, Mihai Stãnişoarã nu-şi poate pierde aşa uşor statutul de lider al PDL în plan judeţean, mai ales când e mai mult ca sigur cã Vasile Blaga va fi preşedintele PDL, din partea cãruia are o susţinere puternicã. Şi nici nu credem cã Constantin Gherghe are intenţii de acest tip, de a deveni lider judeţean de partid. La ce i-ar folosi? Este evident cã a încercat doar sã-şi pãstreze fotoliul de primar, glisând între realitãţi politice contrare (USL-MNMH), încercând sã nu se conflictualizeze inutil cu nici una. Dacã nu ar fi fost tema incompatibilitãţii, a acelei hârtii de la A.N.I., suntem convinşi cã ar fi preferat o formulã de candidaturã neutrã, independentã, şi ar fi câştigat la fel.

Diferenţa de voturi vizavi de Mihai Stãnişoarã, mãrul discordiei, nici nu s-ar mai fi pus. Pe de altã parte cei din MNMH au sesizat toate aceste lucruri legate de felul în care Constantin Gherghe şi-a dus campania electoralã. Aşteptau mai mult, evident. Aşteptau ca Gherghe sã se dea peste cap cumva, sã batã stradã cu stradã, uşã cu uşã, pentru ei. Sigur, nu a bãtut uşã cu uşã, dar nici nu putem spune cã a stat cu mâinile în sân şi cã i-a abandonat. Dimpotrivã. MNMH a avut o campanie destul de puternicã, articulatã ca instrumente de imagine, deşi  cam încrezutã şi aerianã         ca mesaj.

Dar sensibilitatea publicã se schimbase deja (guvernul MRU cãzuse, altele erau semnalele şi aşteptãrile, lumea era sãtulã de PDL) şi USL Severin a venit cu argumente, s-a contrapus puternic ofertei MNMH în Severin, cu abnegaţie, a mers în campanie pe jos, la pas, om cu om, prin cartiere mãrginaşe, reuşind sã convingã într-un oraş în care MNMH credea cã va câştiga foarte detaşat.

Ei uite cã nu a fost deloc aşa, iar realitatea votului, iatã, e greu de înghiţit acum. Dincolo de toate acestea – vremea analizelor retrospective a trecut, e timpul previziunilor – realitatea politicã localã rãmâne confuzã. Nicio poziţie oficialã, nicio transparenţã. Lucrurile se petrec dincolo de cortine,           în obscuritate.

Nu aveam consiliu local ieri. Poate îl vom avea azi. Şi nici de soarta primarului Gherghe nu ştim nimic sigur.

Rãmâne? Nu rãmâne?

Politicienii sunt şi ei oameni. Nu sfinţi. Problema e cã nici nu aşteaptã cineva sã fie sfinţi, deşi nu ar fi deloc rãu sã încerce mãcar sã meargã pe un drum temeinic al respectului faţã de valorile morale, etice, şi faţã de semenii care-i aleg sã-le reprezinte interesele. Unii merg parcã în sens invers. Singurele interese pe care par a le urmãri sunt doar unele direct personale sau de clan politic. Politica la noi a devenit doar un mijloc de parvenire, o şmecherie necesarã dacã vrei sã ajungi la “mãlaiul’’ banului public şi sã-l împarţi dupã bunul tãu plac. Din pãcate. De asta suntem astãzi unde suntem!

Politicul, şi nu altceva, e vinovat pentru profunda îmbolnãvire a organismului social autohton, şi nu vreun alt virus. Politicul a declanşat “politicianismul’’, nepotismul, politizarea excesivã şi nocivã a instituţiilor statului, contractele oneroase pe banii statului, cheltuirea fãrã cap a banilor ţãrii, taxarea şi suprataxarea mediului de afaceri. Abia când vom avea o clasã politicã sãnãtoasã moral, abia atunci vom avea şanse sã ne revenim. Atâta timp cât se petrece doar o succesiune bolnãvicioasã la putere între clanuri, între mari familii politice, nu facem decât sã-i schimbãm pe unii cu alţii.

Toatã jongleria aceasta penibilã de-a tãiatul şi mãritul salariilor nu aratã decât gradul de infantilitate şi de primitivism a politicienilor  de azi. Nimeni nu ştie exact care au fost avantajele tãierilor salariale. Nimeni nu ştie din ce se vor majora, reajusta, acum, aceleaşi salarii. Totul e un joc de-a baba-oarba între guvernanţi şi popor. E deajuns sã vinã Traian Bãsescu la televizor şi sã exprime ceva, orice, şi imediat guvernaşul e gata sã se execute, ploconindu-se rapid şi fãrã echivoc în faţa marii porţi de la Cotroceni. Costurile, riscurile şi implicaţiile pentru cetãţeni abia dupã aceea sunt luate în calcul.

Nu e nimic rãu cã pe 1 iunie se vor mãri salariile. Dimpotrivã. Foarte mulţi se vor bucura. Problema e cã alţii, la fel de mulţi, dacã nu chiar mai mulţi, nu prea au la ce salarii sã aştepte majorãri. Pentru cã, pur şi simplu, nu au salarii. Marea problemã a României de azi e tocmai cã nu reuşim, la noi acasã, sã avem un climat economic normal, care sã ne permitã un trai decent, dacã nu bun. Mãcar decent.

Sã luãm cazul Severinului. Citeam zilele trecute cã suntem, ca judeţ, pe locul doi pe ţarã la şomaj, cu 9,7%, dacã nu mã înşel. Locul doi nu e unul meritoriu, dimpotrivã. E un loc trist. Asta înseamnã câteva mii bune de şomeri înregistraţi. Alte câteva mii bune sunt foşti şomeri, foşti angajaţi ieşiţi din evidenţe. La o populaţie şi aşa diminuatã, foarte mulţi efectiv nu au niciun mijloc de trai. Te întrebi din ce Dumnezeului trãiesc atâţia oameni, semeni de ai noştri.

Situaţia e mai mult decât gravã. E dramaticã. În Severin mediul economic e la pãmânt. Şomajul e masiv. Şi nimic nu se aratã la orizont, în sensul redresãrii. E bine cã a cumpãrat cineva bietul Celrom. Sã sperãm cã mãcar unii se vor întoarce la acest combinat. Dar ce ne facem cu celelalte unitãţi industriale? Ce pot rãspunde politicienii de azi la aceste întrebãri, la aceastã realitate durã?

Mi-e teamã cã rãspunsurile lor sunt doar nişte bâlbâieli lipsite de noimã.