Un mare scriitor, o mare conştiinţã: Marin Preda de Eugen Măicăneanu

autor — Sun, 17 May 2015 08:45:56 +0000

Peste câteva zile, mai exact pe 16 mai 2015, se vor împlini 35 de ani de la trecerea în Eternitate a lui Marin Preda. Unul din cei mai mari scriitori români, prozatorul care, probabil, a surprins cu cea mai mare acuitate mutaţiile din conştiinţa individualã şi colectivã ale omului modern, tragismul condiţiei sale umane într-o lume mãcinatã de conflicte ireductibile, care duc, adesea, istoria umanitãţii în zona turbionarã a delirului. Unul dintre prozatorii care au marcat decisiv istoria romanului românesc de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, prin cãrţi de referinţã, intrate, încã de la apariţie, în conştiinţa publicã, precum Moromeţii, Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul, Viaţa ca o pradã, Cel mai iubit dintre pãmânteni.
Preda nu era scriitorul care sã scrie, cum se spune, la inspiraţie. Din mãrturisirile sale, se poate înţelege cã scrisul nu era, pentru el, atât o plãcere, cât o trudã, o trudã imensã, din care gratuitãţile erau excluse, astfel încât întregul efort creator sã fie pus în slujba evidenţierii, demonstrãrii unei idei superioare, în directã legãturã cu destinul fiinţei umane, al umanitãţii, în genere. Mai trebuie spus cã instinctul creator al lui Marin Preda era susţinut de o mare şi netrucatã modestie, ca şi de un umor cu totul special. Într-un mic eseu, intitulat Scriitorul şi marile seisme şi publicat în volumul de mare ecou în epocã, Imposibila întoarcere, Preda afirma cã „existã puţini scriitori care sã presimtã marile seisme imediate care îi aşteaptã pe oameni”, susţinând cã „mai degrabã oamenii de rând au avut presentimentul viitorului dezastru”, prin „neliniştea moralã provocatã de sentimentul pãcatului”, prin insuficienta credinţã, prin sentimentul culpei, prin convingerea cã, pentru nefericirile şi diformitatea vieţii pe care o trãim, vom plãti, mai devreme sau mai târziu. Episodul Petrache Lupu, ca şi altele asemãnãtoare care se petrec mereu într-o colectivitate, a putut atrage atenţia asupra mizeriilor de tot felul care marcheazã viaţa noastrã cotidianã ca şi asupra eventualelor soluţii de mântuire. Preda nu cade, însã, în misticism şi crede, pe bunã dreptate, cã nu totdeauna astfel de fenomene au ecoul aşteptat în conştiinţa colectivã.
„La noi în sat – rememoreazã scriitorul – mi-aduc aminte cã într-o zi, sã fi fost prin 1930, ne-am pomenit într-o dimineaţã în casã cu o muiere care ne-a anunţat: <>. <>. Era o viziune apocalipticã purã, apãrutã ca expresie a unei terori fãrã nume. S-a rãspândit în tot satul, a ţinut trei zile, şi cum a treia zi pãmântul nu s-a rãsturnat, lumea şi-a vãzut mai departe de vite şi de copii”. Ideea mai profundã a acestor mãrturisiri era cã scriitorul nu are nevoie sã se transforme într-un prevestitor de rele, într-o Casandrã, dar sã „dea glas neliniştii morale a maselor” era nu numai posibil, ci şi absolut necesar. Asta era, zicea Marin Preda în acelaşi context, “pe lângã cãutarea sensului existenţei, o condiţie a marii literaturi, a universalitãţii ei”.
Prin romane precum Moromeţii (I), Delirul şi Cel mai iubit dintre pãmânteni, marele prozator a dat fond şi formã convingãtoare teoriilor sale privind substanţa şi menirea acestei specii literare, romanul, atât de complexe şi de populare. Parabola care stã la baza romanului „Delirul” şi metafora legatã de dimensiunea afectivã a timpului (rãbdãtor/nerãbdãtor) în jurul cãreia este conceputã spectaculoasa epopee moromeţianã sunt tot atâtea demonstraţii în sprijinul ideii cã Marin Preda credea cu tãrie cã scriitorul e nu numai un barometru privind modulaţiile de destin ale comunitãţii în care trãieşte, ci şi o veritabilã conştiinţã a vremii sale, capabilã a intui sursele şi iminenţa dezastrelor. Într-un plan mai larg, Marin Preda cerea unui romancier, în primul rând, intuiţie şi apoi o percepţie adecvatã, nuanţatã a raportului dintre individ şi Istorie.
La 35 de ani de la trecerea sa în Eternitate, Marin Preda rãmâne acelaşi mare, profund şi incitant romancier, aceeaşi mare conştiinţã artisticã, acelaşi profil de intelectual autentic, profund ataşat profesiunii de scriitor, care a marcat cu personalitatea sa întreaga epocã literarã postbelicã.

ANDREEA MARIN, LA SEVERIN

autor — Thu, 03 Jul 2014 11:42:49 +0000

Vedeta TV Andreea Marin a poposit, în urmã cu câteva zile, la Drobeta Turnu Severin împreunã cu Caravana „Preţuieşte Viaţa”.
Peste 500 de mãmici însoţite de prichindei au umplut pânã la refuz, într-o joi seara, sala de spectacole a Casa Tineretului din municipiu la întâlnirea cu Andreea Marin din cadrul Caravanei „Preţuieşte Viaţa”.
Caravana “Preţuieşte Viaţa” este un proiect susţinut de Andreea Marin în 14 oraşe din ţarã, Drobeta Turnu Severin fiind, de altfel, oraşul care încheie aceastã caravanã.
“Doresc din suflet sã-i molipsesc pe cei care vor fi în salã şi în seara aceasta, cu ideea cã se poate trãi frumos şi demn pânã la capãt, cu ideea cã la orice vârstã e posibilã o schimbare radicalã, o schimbare în bine. În cazul meu a fost posibilã la 40 de ani şi de ce n-ar fi fost posibilã şi în cazul altora. În mare despre asta este vorba, despre schimbare, despre posibilitatea de a fi oameni frumoşi, demni şi sãnãtoşi cât mai mult timp cu putinţã”, a spus Andreea Marin.

Obiectiv Mehedinţean » marin

Un mare scriitor, o mare conştiinţã: Marin Preda de Eugen Măicăneanu

ANDREEA MARIN, LA SEVERIN