Reporter: Doamna Veronica Nicolae, în urmã cu puţin timp v-aţi dat demisia din funcţia de consilier municipal severinean. Care a fost motivul pentru care aţi facut acest gest?
Veronica Nicolae: Am rãmas pânã în ianuarie 2015 pentru cã majoritãţile conteazã în Consiliul Local. Amuzant este cã cei care ţineau cu dinţii sã nu plec, din momentul în care am beneficiat de Ordonanţa 55 şi am decis sã nu mã alãtur niciunui partid, au început sã fie împotriva mea şi asta pentru cã nu mai aveau votul meu. M-am simţit eliberatã când am plecat. Nu mai suportam presiunile sau negocierile care se tot fãceau pentru mine. Unii oameni au crezut cã plecarea mea a influenţat schimbarea din funcţia de viceprimar a colegului meu, Romulus Vâlcu. Exclus. Oamenii vãd finalul. Ce este dupã cortinã ştim doar noi. Cãrţile erau fãcute. Politicieni care au pus pe primul plan ambiţiile personale şi orgoliile au considerat cã acela era momentul. Nu a fost vorba de o schimbare care sã fi fost în beneficiul Consiliului Local. Dacã votul meu ar fi influenţat cumva, nu aş fi plecat, oricât de greu mi-ar fi fost.
Sper ca pânã în 2016 sã se mai linişteascã apele şi în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, sã disparã orgoliile, ambiţiile şi sã existe niste obiective clare, în folosul tuturor. Oamenii ne-au votat sã iniţiem proiecte, nu circ.
Reporter: Aţi fost un consilier local în mai multe mandate. Cum apreciaţi activitatea pe care aţi desfãşurat-o în cadrul administraţiei publice severinene?
Veronica Nicolae: Pot spune cã primul mandat (2008-2012) a fost unul de succes. Am fãcut parte dintr-o echipã de perfectionişti, de oameni implicaţi. De altfel, implicarea mea în administraţia localã a fost vizibilã. Pot spune cã înainte de decizia finalã a partidului, nu am avut curaj sã acced la aceastã funcţie, însã cei care aveau încredere în mine m-au încurajat şi aveau dreptate. Administraţia localã mi se pãrea grea, era un domeniu strãin mie. Este adevãrat cã a fost nevoie sã muncesc şi sã învãţ mult, dar nu mi-a cerut nimeni. Mi-a plãcut. Am avut proiecte şi multe iniţiative.
În acest mandat am avut o implicare oarecum pasivã, aşa cum au avut-o mai toţi colegii. Diferenţa dintre cele douã mandate este aceea cã în 2008-2012 era o competiţie între noi, activitatea noastrã din Consiliul Local era analizatã în organizaţia din partid. De aceastã data, nu. Este suficient votul. Nu mã reprezintã asta. Ca sã mã simt bine, este nevoie sã demonstrez cã pot, cã ştiu.
Reporter: Aveţi vreun regret în ceea ce priveşte mandatul dvs de consilier local? Aţi vrut sã faceţi ceva anume şi nu aţi putut?
Veronica Nicolae: Da, aş fi vrut de multe ori sã schimb destinaţia unor sume din buget. Aş fi alocat mai multe fonduri unitãţilor de învãţãmânt. Învãţãmântul va fi mereu un punct sensibil pentru mine.
Reporter: În ultima perioadã aţi fost consilier independent. Aţi primit oferte sã vã înscrieţi într-un partid politic?
Veronica Nicolae: Aşa cum v-am spus, am luat decizia de fi consilier independent şi vreau sã fac menţiunea cã am şi primit avizul domnului prefect pentru asta. Am fost consilier local eligibil. Am avut dreptul sã beneficiez de ordonanţã, indiferent ce spun anumiţi colegi de-ai mei.
Da, am primit oferte de la partide aflate la guvernare. Nu am fost de acord. Nu m-am regãsit nicãieri. Eu sunt puţin mai dificilã. Nu pot spune ,,Da, sã trãiţi!”. Eu spun oricând nu pot şi nu vreau. Acesta este şi un motiv de bazã pentru care am atras antipatii. Nu m-am impiedicat niciodatã de ele şi nici nu o voi face.
Am decis împreunã cu un grup de consilieri sã rãmânem independenţi. Sunt oameni demni, echilibraţi, dornici sã se implice, oameni care pot spune multe în administraţie şi în politicã. În acest grup de consilieri simţi cã eşti coechipier, simţi cã pãrerea ta conteazã şi nu se iau hotãrâri decât dacã eşti şi tu de acord. Opinia fiecãruia este importantã. Fiecare dintre ei a primit tot felul de oferte, dar grupul a rãmas unit. Nu s-au lãsat cumpãraţi. Cred cã oamenii ar trebui sã analizeze şi în acest mod consilierii. Toţi au şi interese personale, dar nu primeazã.
Reporter: Intenţionaţi sã aderaţi la vreo platformã politicã?
Veronica Nicolae: Da. Deja am afirmat cã mã implic intens în formarea unui nou partid politic numit “Progres România”.
Obiectivele acestui partid coincid cu principiile mele şi sunt convinsã cã şi cetãţenii sunt de acord cu noi. Cele mai multe obiective sunt centrate pe nevoile tinerilor. Uitati-vã în jurul nostru. Sunt atâţia tineri competenţi, cu dorinţã de muncã, de evoluţie şi li se închid toate uşile. Sistemul nu este conceput astfel încât ei sã fie prioritari. Parcã ar fi pedepsiţi pentru ceva.
Cum e posibil ca singurele locuri de muncã sã fie în afara ţãrii? De ce aceia pot oferi condiţii atât tinerilor din acele ţãri şi mai au şi pentru ai noştri? De ce trebuie sã despãrţim copiii de pãrinţii lor? Este nevoie sã se ia mãsuri radicale.
Eu nu îmi doresc sã-mi plece copilul în altã ţarã nici sã studieze, nici sã munceascã.
Ştiu, mulţi oameni considerã cã am riscat foarte mult. Da, e uşor sã faci parte dintr-o organizaţie puternicã, bine pusã la punct şi sã vii pe lucruri gata fãcute, însã pe mine mã intereseazã foarte mult cum sunt acele lucruri.
Prefer sa încep de la zero, sã mã implic şi sã muncesc mult pentru cã eu cred în acest partid, eu cred în ceea ce se va construi şi mai cred cã atunci când oamenii se vor convinge cã nu ducem mai departe obiceiul politic de a promite şi a uita, vor veni spre noi.
Reporter: Sunteţi un politician cu multã experienţã. Credeţi vã veţi juca şi în continuare un rol important în politica localã?
Veronica Nicolae: Da. Nu fac parte din Consiliul Local, dar nu voi sta deoparte. Voi iniţia proiecte şi vi le voi prezenta pentru cã este legal, conform Legii 215. Acum nu mã poate opri nimeni sã fac asta. Nu am niciun şef de partid care sã-mi spunã cã nu e momentul şi cã trebuie sã mai aştept. Nu mai aştept deloc. Voi cere pentru cetãţeni şi vor avea nevoie de multe explicaţii cei care se vor opune.
Voi reveni în 2016. Puteţi fi siguri de asta.
Reporter: Cum ar trebui, în opinia dvs, sã fie exrcitat actul politic?
Veronica Nicolae: Ar trebui sã urmeze programul politic, dar adaptat la nevoile cetãţenilor.
Eu vãd cã oamenii s-au sãturat de politicieni. Din pãcate, ne evalueazã pe toţi la fel. Nu e bine. Sper ca în 2016 sã aleagã în funcţie de om, de implicarea lui în folosul comunitãţii. Sunt convinsã cã pe listele partidelor se vor regãsi politicieni cunoscuţi. Oamenii trebuie sã facã diferenţa între alegerile locale şi cele de la nivel naţional. Fiecare are rolul lui. Ar mai trebui sã înţeleagã cã votul dat la întâmplare ne-a adus aici. Mã bucur cã oamenii detestã oarecum clasa politicã, deşi fac şi eu parte din ea, pentru cã în 2016 vor alege altfel, nu pe bazã de poezii şi pixuri. Cred cã vor întreba: “Cine eşti tu?”, “Ce ai demonstrat pânã acum?”
A consemnat Mircea Popescu

George ROCA: Amintiri plãcute „de-acasã” din România!? O mai vizitaţi? Ştiu cã sunteţi foarte ocupatã…
Ruxandra VIDU: În ultimul timp am venit mai des în România. Aproape în fiecare an în ultimii 5 ani. Din octombrie 2012 am fost în Bucureşti pentru 9 luni cu un program Fulbright oferit de Statele Unite. Chiar la începutul programului, în ultimele zile ale lunii septembrie 2012, am fost invitatã sã particip la Conferinţa „Diaspora în Cercetarea Ştiinţificã Româneascã şi Învãţãmântul Superior – Seminţe de Viitor (Seeds for the Future)”. Pe lângã marile oraşe pe care le-am vizitat în cariera mea, îmi place sã vizitez locurile cu încãrcãturã istoricã şi tradiţionalã. Mi-ar plãcea sã vãd Transfãgãrãşanul…
George ROCA: Drumul dumneavoastrã spre o carierã academicã de anvergurã s-a materializat numai în România şi în SUA sau aţi mai studiat şi lucrat şi în alte ţãri?
Ruxandra VIDU: Am terminat Facultatea de Ştiinţa Materialelor la Universitatea Politehnicã din Bucureşti între primii 3 ca medie generalã şi am obţinut repartiţie dublã, adicã repartiţie în cercetare… dupã doi ani de industrie. Revoluţia m-a prins la ICEM, şi în anul urmãtor am intrat prin concurs asistent universitar la Facultatea de Ştiinţã Materialelor din UPB unde am înfiinţat cu dna Prof. Simona Zamfir primul laborator de electrochimie şi coroziune şi am scris împreunã cartea „Coroziunea Materialelor Metalice”, prima carte de acest fel din România. În 1997 am reuşit sã câştig o bursã doctoralã în Japonia la Universitatea din Osaka, oferita de Ministerul Educaţiei din Japonia (Monbusho), iar în 2000 o bursã postdoctorala la University of California Davis. În Japonia mi s-a spus cã sunt prima femeie profesor care obţine un Doctorat în aceastã ţarã. Ba chiar mi s-a spus cã sunt curajoasã sã vin în Japonia, unde femeile nu prea au ce cãuta în mediul academic, ne-existând pânã atunci nicio femeie profesor universitar. A fost o experienţã profesionalã şi culturalã extraordinarã, dar şi personalã deoarece pe fetiţa mea, care avea doar 10 ani în acea vreme, am luat-o cu mine, bucurându-se de o educaţie deosebitã şi învãţând şi limba japonezã. Eu am dat doctoratul în limba englezã cu o bursã doar de 3 ani, timp în care am publicat 7 lucrãri, din care 6 ca prim autor. Aceste rezultate, duble faţã de cerinţa minimã de finalizare a unui doctorat, nu au trecut neobservate de profesorii din America care m-au invitat la un postdoctorat, imediat dupã ce am terminat doctoratul în Japonia. Am primit practic douã oferte în acelaşi timp şi am acceptat-o pe cea de la Univeristy of California Davis pentru cã era pe domeniul în care credeam eu cã pot sã-mi aduc cea mai mare contribuţie. În plus, intram pe un domeniu de materiale organice care-mi deschidea orizontul în domeniu medical… care m-a fascinat dintotdeauna. Zece ani mai târziu am fost numitã profesor la aceeaşi universitate.
George ROCA: Cum aţi ajuns sã lucraţi în Statele Unite ale Americii? Care au fost treptele pe care le-aţi parcurs pentru a ajunge Profesor la renumita Universitate Davis din California?
Ruxandra VIDU: Multã muncã! Drumul a fost întradevãr prin Japonia, unde m-am format ca specialist in nanotehnologie. Când am ajuns în Statele Unite şi m-am vãzut nevoitã sã rãmân, singura cale demnã şi realistã de a rãmâne a for dreptul de rezident permanent la categoria „Extraordinary Ability in Science”, pe care l-am şi obţinut. Poate mulţi nu ştiu cã pentru a fi eligibil pentru o astfel de categorie, candidatul trebuie ori sa fi primit Premiul Nobel ori sã demonstreze contribuţii remarcabile în domeniul ştiinţelor sau artelor. A durat destul de mult obţinerea rezidenţei pentru cã am prins perioada în care a avut loc atacul terorist de la 11 septembrie 2001, când toate serviciile de imigrare şi-au încetinit activitatea. La Universitatea California Davis am avut la început posibilitatea sã continui cerecetarile mele începute în Japonia, în pararel cu alte proiecte, pentru cã nu erau mulţi specialişti care sã foloseascã metode electrochimice sub microscopul de forţã atomicã (AFM). În timp, am dezvoltat un nou domeniu de creştere de nanofire şi nanocabluri cu joncţiuni de tip p-n atât axial cât şi longitudinal, care a generat o serie de patente. Tehnologia se aplicã cu succes în compania pe care am înfiinţat-o în 2004 şi care a primit pânã acum investiţii de peste 30 milione de dolari.
George ROCA: Pe parcursul timpului aţi primit diferite premii, diplome şi onoruri pentru recunoaşterea activitãţii dumneavoastrã ştiinţifice. Care a fost motivaţia acestora?
Ruxandra VIDU: Nu ştiu dacã am avut vreo motivaţie sã obţin premii în afarã de faptul cã îmi place sã fac un lucru bun şi sã-l finalizez. Nu mi-a plãcut nicioadatã sã „mã fac cã muncesc”, sã treacã timpul şi sã încasez leafa. Eu cred cã atunci când pui suflet şi efort în ce vrei sã realizezi, nu se poate sã nu ai succes. Odatã ce ai realizãri interesante, presa vrea sã le facã cunoscute. Ocupându-mã de cercetãri foarte noi şi introducând mereu inovaţii, am fost mereu invitatã sã ţin prelegeri şi multe am fost onoratã cu premii. Cred cã în România ar trebui sã se mediatizeze mai mult cercetãrile şi realizãrile profesorilor, ale oamenilor de ştiinţã. Este important sã se publice poveşti de succes şi informaţii de bunã calitate, fãrã exagerãri sau înflorituri, poveşti care sã inspire…
George ROCA: Sunteţi un om de ştiinţã, un cercetãtor, un cadru universitar, dar şi un inventator. Care sunt ultimele patente şi invenţii pe care le-aţi omologat şi ce aplicaţii au ele?
Ruxandra VIDU: Domeniul meu de cercetare în nanotehnologie este generos în aplicaţii. Interesul meu este în a integra nanostructurile într-un produs care sã punã în evidenţã proprietãţile unice ale nanostructurilor. Îmi place sã gãsesc soluţii la probleme. Un exemplu este celula solarã tip Solar Brush™ care are o arhitecturã ce transforma celulele plane în celule 3D (3-dimensiuni), fiecare „ac” al periuţei solare fiind de fapt o celulã solarã. Mai clar, celula 3D e constituitã din milioane de celule-ac care capteazã, adsorb şi convertesc energia solarã în energie electricã. În timp, am învãţat despre transferul de tehnologie şi protecţie intelectualã. Am fost „educatã” la propriul startup unde am învãţat sã vorbesc şi sã gândesc „business” în timp ce oamenii de business din echipã învãţau sã vorbeascã „tehnologie”. Atunci a fost o perioadã de 2-3 ani când nu am putut publica nimic din cercetãrile fãcute, însã am scris patente şi am adus la UCDavis contracte de cercetare în valoare de peste o jumatate de milion de dolari. Chiar luna aceasta, Oficiul de Patente din SUA mi-a acordat un nou patent la o aplicaţie fãcuta în urmã cu şase ani.
George ROCA: Aţi publicat mai multe cãrţi şi studii de specialitate. Despre ce subiecte trateazã acestea?
Ruxandra VIDU: Am publicat cercetãrile mele în nanotehnologie, ştiinţa suprafeţelor, procese la interfaţã şi tehnologii de integrare a nanomaterialelor. În domeniul applicaţiilor mã intereseazã pe lângã nanomaterialele cu aplicaţii în energie (celule solare, materiale termoelectrice, stocãtoare de hidrogen şi baterii de lithium), aplicaţiile medicale care folosesc nanomateriale cum este hidroxiapatita. Tot în medicinã, deosebit de interesante sunt noile aparate de înregistrare neuronale şi a implanturilor pe dispozitivul de dimensiuni mici prin care se va îmbunãtãţi activitatea cerebralã a persoanelor care au suferit daune provocate de demenţã, atacuri cerebrale, schizofrenia sau chiar autism. Unul din avantajele pe care le am în nanotehnologie este şi cunoaşterea proceselor de integrare a nanostructurilor în dispozitive, pentru cã numai astfel pot evidenţia beneficiile proprietãţilor unice pe care le aduce nanotehnologia. Cred ca unul dintre cei mai importanţi factori care au dus la progresul ştiinţei moderne este cunoaşterea, înţelegerea şi manipularea atomilor. Este fascinantã aceasta lume!
George ROCA: Cum vedeţi bunul mers al Academiei Româno-Americane în anii în care îi veţi fi conducãtor? Aveţi planuri sau proiecte noi?
Ruxandra VIDU: Academia este şi va fi ceea ce este prin membrii ei. Deci cãutãm în permanenţã sã atragem membri de valoare internaţionalã, personalitãţi care sã ducã cât mai departe prestigiul acestei organizaţii academice. Un proiect nou pe care l-am iniţiat anul acesta la Congresul de la Caltech este atragerea tinerilor din mediul academic. Cred ca ar trebui sã facem mai multe pentru tineri, sã le dãm posibilitatea sã cunoascã oameni şi specialişti minunaţi de la care sã înveţe şi sã se inspire, sã creascã alãturi de noi şi sã beneficieze de mentoratul pe care-l poate oferi Academia Româno-Americanã. Avem planuri de a publica mai mult, de a face cunscute lucrãrile academicienilor noştri şi de a promova literatura academicã. Vom încerca sã republicãm toate cãrţile ARA deoarece acum avem posibilitatea sa le distribuim prin marile librãrii online cum sunt Amazon şi Barnes and Noble, deci vor putea fi cumpãrate de oriunde din lume. Prima carte republicatã a fost cea a studiul profesorului Paul D. Quinlan, „Clash Over Romania (Vol. II) – British and American Policies toward Romania: 1938 – 1947″.
George ROCA: Credeţi cã Academia Româno-Americanã de Arte şi Ştiinţe îşi poate aduce aportul la dezvoltarea şi prosperitatea României?
Ruxandra VIDU: ARA a fost întotdeauna, şi este, o organizatie de avangardã a intelectualitãţii româneşti din întreaga lume. Prin activitãţile ei, academia ar putea sã-şi aduca o contribuţie mai mare la dezvoltarea şi prosperitatea României prin realizarea unor colaborãri şi parteneriate cu vizibilitate. Vom încerca sã obţinem înscrierea „Editurii ARA Publisher” în circuitul editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetãrii Ştiintifice din Învãţamântul Superior (CNCSIS) ca sã facilitãm publicarea autorilor români din sistemul academic din România şi Republica Moldova.
George ROCA: Unde se va desfãşura urmãtorul congres ARA? Va avea o tematicã specialã?
Ruxandra VIDU: Congresul de anul viitor (2015) se va desfãşura la Laboratoarele Naţionale de Fizica din cadrul Institutului Naţional de Fizicã Nuclearã de la Frascati, Roma, Italia în perioada 28-31 iulie 2015. Prin natura academiei, tematicile prezentarilor sunt vaste, din toate domeniile, din arta şi ştiinţã. La Congresul din 2014 de la Caltech am iniţiat mese rotunde şi expoziţii de arta care s-au bucurat de succes. De aceea, îi invitãm pe toţi cei care vor sã participe, nu numai membrii ARA, sã ne contacteze prin email la info@AmericanRomanianAcademy.org şi sã-şi arate interesul de a participa la expoziţiile de artã şi la mesele rotunde care se vor organiza în timpul Congresului.
George ROCA: Acum, la sfârşit de an, aveţi vreo dorinţã pe care vreţi sã o faceţi cunoscutã celor care citesc aceste rânduri?
Ruxandra VIDU: Menirea societalã contemporanã a Academiei Româno-Americanã de Arte şi Ştiinţe tinde tot mai mult cãtre un spaţiu academic mai dinamic, în care sã existe posibilitatea manifestãrii depline a personalitãţii şi împlinirea aspiraţiilor profesionale individuale. De aceea aş dori o colaborare mai susţinutã cu celelalte academii, institute şi universitãţi şi mai multe interacţii între academicieni, profesori şi tineri cercetãtori. Deoarece Congresul ARA reuşeşte sa ofere cadrul propice iniţierii şi menţinerii legãturilor profesionale de elitã, vã invit la Congresul ARA din 2015 de la Frascati.
————————————————————
Note:
* Acest interviu a fost iniţiat inainte de Congresul ARA de la Caltech Pasadena, fapt pentru care unele întrebãri au fãcut referire cu precãdere la cel de al XXXVII-lea Congres al Academiei Româno-Americane care a avut loc la Chişinãu în luna iunie 2013. Desigur, din lipsa de timp a doamnei preşedinte ARA, Ruxandra Vidu, unele rãspunsuri au fost finalizate doar la sfârşitul acestui an (2014).
** Pentru a se pãstra abreviaţia ARA intactã (conform siglei oficiale) se va menţiona în documentele de limbã englezã titulatura de „American-Romanian Academy” iar în cele de limbã românã „Academia Româno-Americanã”.
A consemnat,
George ROCA
Membru Emeritus al Academiei Româno-Americane
30 decembrie 2014

Credeţi cã România de astãzi are nevoie de un astfel de proiect?
Cu siguranţã! România are nevoie de un stat modern, implicat activ în viaţa celor care au nevoie de sprijin, dar discret şi corect cu cei care au nevoie doar de reguli clare şi durabile, o Românie solidarã în care avuţia este distribuitã corect şi în care cetãţenii se ajutã între ei, acesta este sensul Marii Uniri pe care o propun la 100 de ani de la momentul sublim din 1918.

Cum consideraţi cã se poate realiza aceastã „Mare Unire”?
Marea Unire a românilor poate începe odatã cu alegerile prezidenţiale. Primul pas dupã 16 noiembrie este sã oprim scandalul, sã punem capãt stãrii de conflict din societatea noastrã, sã pacificãm România şi sã orientãm toate resursele pe care le avem spre construcţie, spre dezvoltare, spre bunãstare, spre unitate. Este esenţial ca Preşedintele României sã îşi asume rolul dat de Constituţie, transformarea sa într-un actor politic util societãţii şi instituţiilor publice şi transmiterea unei noi atitudini, bazate pe dialog, mândrie şi ambiţie pentru România.

Ce veţi face în acest sens din postura de Preşedinte?
În aceşti ani, ca prim-ministru, am demonstrat cã pot uni românii, cã pot promova politici care sã îi ajute atât pe cei mai defavorizaţi (pensionarii, tinerii absolvenţii, locuitorii satelor, cei în vârstã, cei bolnavi), cât şi pe cei mai competitivi şi performanţi români din cele mai dinamice componente ale economiei.
Ca preşedinte, obiectivul şi angajamentul meu central este ca fiecare român sã se bucure, treptat, de efectele pozitive ale rezultatelor guvernãrii în propriul nivel de trai – fiecare sã se bucure cu adevãrat de viaţã acasã, în România. Certitudinea pe care o ofer eu românilor este stabilitatea, reclãdirea ţãrii, munca asiduã şi siguranţa, dupã un deceniu de ceartã şi scandal. Adicã exact acele condiţii necesare pentru a realiza, dupã 100 de ani, Marea Unire a românilor într-o ţarã puternicã în care se poate trãi în sfârşit mai bine.

Vorbiţi adesea despre o „schimbarea pânã la capãt”. Ce înseamnã aceastã schimbare?
România are o şansã extraordinarã de schimbare adevãratã, profundã şi completã a tot ceea ce a fost rãu şi ne-a despãrţit în aceşti zece ani. Schimbarea înseamnã un alt mod de a face politicã, de la nivelul primarului de comunã pânã la cel de oraş, la consilierul judeţean, la parlamentari şi miniştri. Aceastã schimbare se poate face de la cel mai mic nivel pânã la vârf.
Schimbarea o facem pentru cã avem nevoie de ea, nu pentru cã aşa vor unii sau alţii, care nu au legãturã cu realitãţile de zi cu zi. Schimbarea nu este un scop în sine. Ea trebuie sã aducã bunã guvernare, eficienţã economicã, echitate socialã, prosperitate pentru cât mai mulţi şi protecţie celor care au nevoie de sprijinul celorlalţi.

Şi credeţi cã aţi putea aduce aceastã schimbare din postura de preşedinte?
Nu doar cã pot, ci este datoria mea. Avem datoria faţã de ţarã ca urmãtorul preşedinte sã nu reprezinte, de fapt, o continuare a modului în care s-au fãcut lucrurile pânã acum, practic un al treilea mandat al lui Traian Bãsescu. La doi ani dupã ce 7,4 milioane de români au mers la vot şi au spus cã dorinţa lor este de a opri un regim Bãsescu, putem în sfârşit sã facem aceastã schimbare pânã la capãt şi putem sã facem dreptate pentru cei care au fost nedreptãţiţi. Putem pune astfel capãt unei perioade de 25 de ani de tranziţie şi ne putem asigura cã despre nicio generaţie viitoare nu se va mai spune cã a fost una „de sacrificiu”.

De ce duceţi o luptã împotriva politicienilor apropiaţi de preşedintele Traian Bãsescu?
Existã candidaţi la alegerile prezidenţiale care spun cã nu trebuie schimbat nimic din ce s-a fãcut în ultimii zece ani, cã trebuie sã continue ceea ce a fãcut Traian Bãsescu, cã nu trebuie sã fim uniţi, ci sã luptãm în continuare, români împotriva românilor.
Eu, dimpotrivã, cred cã rolul preşedintelui nu este de a lupta cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Justiţia sau cu românii, ci rolul sãu este acela de a-i uni pe aceştia, de a-i pune împreunã sã lucreze pentru ţarã.

Şi care este diferenţa dintre oamenii „regimului Bãsescu” şi dumneavoastrã?
Existã o diferenţã esenialã: ei dezbinã, eu vreau sã unesc! Noi ne-am ţinut de cuvânt şi am reparat nedreptãţile din trecut, am dat înapoi pensiile şi salariile pe care Traian Bãsescu le-a tãiat împreunã cu oamenii sãi din PDL, am redeschis spitalele închise de ei, am reuşit sã repornim lucrãrile de finalizare a sute de şcoli, am investit în sãnãtate şi în educaţie.
Regimul Bãsescu a crescut TVA-ul şi taxele, noi le-am scãzut şi am dovedit cã putem sã guvernãm pentru o economie competitivã şi performantã. În 2013 a avut una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa, iar mari companii internaţionale cred cã România este ţara de viitor a regiunii, investesc mai mult şi creeazã locuri de muncã. Mai mult, în agriculturã, ţara noastrã a reuşit pentru prima datã sã producã mai mult decât are nevoie, a exportat mai multe alimente decât a importat, iar în domeniul energetic de doi ani şi jumãtate facem paşi importanţi cãtre obţinerea independenţei pentru România şi Republica Moldova.

Existã puncte în care poate exista colaborare cu celelalte forţe politice sau candidaţi la prezidenţiale?
Cu siguranţã existã multe puncte în care poate exista colaborare instituţionalã. Sunt multe proiecte bune pentru ţarã care trebuie susţinute pentru binele românilor, dincolo de partizanatul politic. Reducerea cotei CAS este un astfel de proiect, care a fost un proiect al dreptei pe care l-am realizat noi, cei din actualul Guvern. Dar, totodatã, cred cã România nu poate sã continue acest ciclu în care noi facem lucruri bune, vin ei şi le opresc sau le taie.

Ce vã diferenţiazã pe dumneavoastrã faţã de ceilalţi candidaţi la prezidenţiale?
Eu, spre deosebire de ei, sunt mândru cã sunt român şi vreau sã fac tot ce-mi stã în putere pentru ca România sã fie un stat puternic, cu o economie care creşte, cu o industrie dezvoltatã, un sistem de sãnãtate modern şi o educaţie europeanã pentru copiii noştri. Chiar cred în viitorul acestei ţãri!

Domnule Ponta, care este relaţia dumneavoastrã cu România?
Iubesc România! M-am nãscut în aceastã ţarã, aici am crescut, aici este familia mea, aici sunt prietenii mei şi toţi cei pe care îi cunosc. În România m-au educat profesori cãrora o sã le fiu recunoscãtor toatã viaţa şi nu-mi imaginez o viaţã în altã parte decât în aceastã ţarã.

Aţi afirmat de-a lungul timpului cã politica externã a României este foarte importantã. Ce rol aţi avut în ultimii ani pentru imaginea externã a României?
Cred cã a fost un rol pozitiv, iar faptul cã România a primit unul dintre cele mai importante portofolii în Comisia Europeanã, cel de Politicã Regionalã, cred cã susţine aceastã afirmaţie. Pe parcursul mandatului de premier am întreprins vizite oficiale în zeci de ţãri – în statele noastre vecine, în cele din vestul Europei, în SUA, în Turcia, în Israel, în statele asiatice, în China. Am reprezentat România în faţa unora dintre cei mai importanţi lideri politici ai lumii şi am încercat tot timpul sã arãt cã România este o ţarã demnã şi o ţarã care meritã sã fie respectatã. Ţara noastrã are nevoie de lideri care sã o reprezinte cu mândrie, care sã punã pe primul loc interesul naţional, nu pe cel personal.
În ultimii doi ani şi jumãtate, m-am dedicat activitãţii guvernamentale şi am încercat, alãturi de o echipã tânãrã, compusã din oameni competenţi, sã facem lucruri bune pentru imaginea ţãrii pe plan extern. În cadrul vizitelor în strãinãtate am vorbit despre rolul României ca un aliat puternic şi serios pentru NATO, pentru SUA, pentru Uniunea Europeanã. Şi mã bucur cã în toate ţãrile în care am fost suntem respectaţi şi admiraţi. Atunci când strãinii ne privesc cu ochi buni, cel mai tare mã supãr pe acei români care ne vorbesc de rãu şi care se plâng de ţara lor. Pentru cã eu cred cu tãrie cã, în urmãtorii 10 ani, putem ajunge în Top 15 ţãri europene cele mai competitive economic şi în Top 40 ţãri din lume. Putem deveni „economia de top a Europei de Est” dacã vom continua creşterea economicã cu o strategie care exclude austeritatea.

Republica Moldova ce loc ocupã pe aceastã listã?
Un obiectiv fundamental al mandatului meu de preşedinte va fi cel de a face posibilã o cât mai rapidã integrare a Moldovei în Uniunea Europeanã, pentru cã toţi românii meritã sã trãiascã împreunã în Europa într-un climat de înţelegere, solidaritate şi unitate.
Am realizat, alãturi de premierul moldovean Iurie leancã, un pro european convins, proiecte concrete: gazoductul Iaşi-Ungheni, grãdiniţele, teatrul din Chişinãu, sprijinul pentru instituţii, pentru culturã, pentru tot ce înseamnã identitate naţionalã a României şi Moldovei. Aşadar, Republica Moldova este o prioritate pentru mine, pentru cã este vorba despre fraţii noştri de peste Prut.

Comunitatea româneascã din Serbia, concentratã în zona numitã generic Valea Timocului, numãrã peste 300.000 de persoane, care îşi cautã cu înfrigurarea drepturile de peste douã secole. În micul orãşel Kladovo, aflat vizavi de Severin, un român cu rãdãcini adânci în zona Olteniei, militeazã activ pentru afirmarea populaţiei româneşti, cunoscutã aici şi sub denumirea de vlahi. Tihan Matasarevici conduce o asociaţie care a devenit cunoscutã pânã la OSCE şi care a adunat semnãturi pentru introducerea limbii române în şcoli.

L-am cunoscut pe Tihan Matasarevici în urmã cu vreo doi ani, la un festival numit „Seara româneascã”, pe care el îl organizeazã anual la Kladovo, la hotelul Djerdap. Atunci am aflat cã omul ai cãrui bunici, dar şi socri provin din zona Olteniei, conduce Asociaţia pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor „Dunãrea” din Kladovo şi cã a activat multã vreme în singurul partid românesc din Timoc, Partia Democratã a Rumânilor din Serbia. Vorbeşte româneşte cu multã uşurinţã, dar mai vorbeşte destul de bine limbile germanã şi maghiarã, un semn al meseriei sale din vremurile tinereţii, aceea de marinar pe bãtrânul fluviu. Tihan a cutreierat întreaga Europã şi, într-o perioadã înfloritoare a acestei îndeletniciri de tradiţie româno – sârbã, a fãcut micul trafic de frontierã. A lucrat mulţi ani la spitalul din Kladovo ca administrator, dar şi la recepţia celui mai impozant hotel de pe malul drept al Dunãrii, Djerdap. Matasarevici este acum pensionar şi dupã ce a rãmas dezamãgit de politica de care s-a ocupat vreo câţiva ani, ca preşedinte regional al PDRS şi vicepreşedinte al formaţiunii conduse de doctorul Predrag Balaşevici, activeazã în sfera apãrãrii drepturilor fundamentale ale minoritãţii româneşti din Valea Timocului. Ne povesteşte cã nu este uşor, dar e frumos, iar munca sa a fost remarcatã atât de autoritãţile din subordinea Guvernului României, care se ocupã de românii de pretutindeni, dar şi de forurile europene, la ultima vizitã în Serbia fãcutã de înaltul comisar al OSCE pentru minoritãţile naţionale, Knut Vollebaek, fiind felicitat personal de acesta.

Proiecte de suflet

Momentul 2 martie 2012, atunci când România a deschis uşa Serbiei cãtre aderarea la Uniunea Europeanã, cu condiţia clarã ca statul vecin şi prieten sã respecte drepturile fundamentale ale românilor din Valea Timocului, a fost şi pentru Tihan Matasarevici unul emoţionant. Dupã acel moment, la Kladovo s-au derulat o serie de proiecte dedicate românilor. Mese rotunde, donaţii de carte, acordarea de cadouri pentru copiii românilor din Kladovo şi Kostol, cu prilejul Crãciunului pe rit vechi din 2012 şi 2013, precum şi alte asemenea manifestãri de suflet. De altfel, Matasarevici se autodefineşte într-unul din cele mai emoţionante discursuri ale sale, rostit la o întâlnire între grupurile de prietenie sârbo – român şi româno – sârb din parlamentele naţionale ale Serbiei şi României, desfãşuratã la Belgrad, la începutul anului trecut. „Numele meu este Tihan Matasarevici, dar originea româneascã a acestuia, care vine din îndepãrtata istorie a familiei mele, este de Mãtãsaru. În regiunea din care vin eu, de pe malul Dunãrii, de acolo unde vedem ţara mumã, din apropiere de Kostol, locul în care ruinele piciorului podului construit de Apollodor din Damasc stau mãrturie latinitãţii acestui popor, românii/vlahi sunt numeroşi, ei vorbesc limba strãmoşilor lor şi îşi respectã obiceiurile strãmoşeşti cu sfinţenie. Sunt şi preşedintele unei asociaţii culturale din Kladovo. Noi românii, cãrora ni se mai spune şi vlahi, iar în cel mai fericit caz „rumâni”, am spus-o şi o vom spune mereu: Suntem cetãţenii loiali ai Republicii Serbia, înaintaşii noştri au luptat şi au apãrat aceste meleaguri şi au contribuit la afirmarea libertãţii şi suveranitãţii Serbiei. Nu avem şi nu am avut niciodatã gânduri ascunse, nu ne-am trãdat, nu ne trãdãm şi nu ne vom trãda niciodatã ţara ai cãrei cetãţeni sârbi suntem. Serbia este patria noastrã, în care trãim, în care am crescut şi ne-am afirmat! Vreau doar sã se ştie cã noi, românii numiţi aici şi vlahi, vrem ca ţara noastrã sã ne recunoascã drepturile fundamentale de minoritate românã, tradiţiile, identitatea culturalã, vocaţia europeanã şi dreptul fundamental de a vorbi, a scrie şi a învãţa în limba noastrã maternã, o limbã care nu are nevoie de niciun alfabet fabricat, de nicio standardizare şi de nicio ajustare”, spunea Tihan la acea vreme.

Semnãturi pentru limba românã în şcoli

Noua specialitate ce va putea fi studiatã în zona locuitã de etnicii români se numeşte „limba românã cu elemente de culturã şi tradiţie naţionalã”. Dupã momentul 2 martie 2012, când România a impus condiţii clare ţãrii vecine pentru a fi de acord cu aderarea la UE, condiţii legate de respectarea drepturilor minoritãţii româneşti din Valea Timocului, autoritãţile de la Belgrad au deschis o poartã cãtre realizarea unui deziderat istoric, acela de a permite etnicilor români sã înveţe în limba lor maternã. Pentru aceasta, Ministerul Educaţiei din ţara vecinã, la recomandarea Comisiei Europene, împreunã cu Consiliul Naţional al Minoritãţii Naţionale a Românilor din Serbia (CNMNRS), a deschis un program complex de strângere a semnãturilor pentru formarea de clase cu predare în limba românã. Mai mult, în perioada 1 aprilie – 31 mai, în mai multe zone, printre care Kladovo, Bor şi Zajecear se deruleazã un program experimental de predare a limbii române în şcoli. La Kladovo, o comunã ce conţine 22 de sate, aflatã peste Dunãre, în dreptul municipiului Severin, liderul Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumunilor „Dunãrea”, Tihan Matasarevici a strâns 155 de semnãturi de la pãrinţii copiilor care vor învãţa limba maternã, iar listele respective au primit toate aprobãrile necesare, astfel încât aceşti copii sã înceapã studierea efectivã a limbii române din luna septembrie a acestui an. Astfel, la şase şcoli de pe teritoriul comunei Kladovo (Podvîrşka, Brza Palanka, Korbova, şcoala generalã Kladovo, liceul din Kladovo şi şcoala tehnicã din Kladovo), copiii vor învãţa limba maternã. „A fost un demers greu şi costisitor şi pot sã vã spun cã am bãtut în lung şi în lat comuna, am discutat cu fiecare pãrinte în parte şi am trimis liste urmând un sistem birocratic destul de complicat, dar am reuşit sã impunem autoritãţilor respectarea acestui drept elemnetar al nostru, dreptul de a învãţa limba strãmoşilor noştri, minunata limbã românã”, explicã Tihan Matasarevici.