1. DGCFS trage linie şi acuzã!

                La vremea lui, aşa-numitul Dosar Flota a fost supus mai multor verificãri şi expertize. Una dintre astfel de verificãri a fost fãcutã la nivelul Companiei de Navigaţie Maritimã PETROMIN SA Constanţa de cãtre Direcţia Generalã a Controlului Financiar de Stat – DGCFS. În urma acestei verificãri s-au formulat o serie de acuzaţii având la bazã mai multe ilegalitãţi constatate. Printre acestea:

- toate companiile înfiinţate în strãinãtate având ca obiect al tranzacţiilor navele Petromin, au fost fãcute FÃRÃ APROBAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI. (s.n)  Aşadar, abuz în serviciu contra intereselor naţionale, faptã de naturã penalã, indiscutabil! (n.n.)

- documentele de înfiinţare şi funcţionare a acestor companii precum şi aprobarea de arborarea navelor a pavilionului liberian au fost aprobate doar de Traian BÃSESCU, pe atunci ministru al transporturilor, încãlcându-se astfel dispoziţiile Decretului nr. 443/1972, rãmas în vigoare pânã la apariţia O.G. 42 din 29 august 1997, când a fost abrogat în mod expres de guvernarea CDR;

- prejudiciul total produs prin toatã încrengãtura afacerii Petromin, în perioada 1991-1999, a fost evaluat la 150 milioane dolari SUA.

2. Triunghiul Constanţa – Oslo -Liberia

    Despre soarta vapoarelor nu s-a ştiut nimic multã vreme; ele dispãruserã, parcã, pur şi simplu în adâncul oceanelor şi mãrilor, sau se evaporaserã în vãzduhul de deasupra nemãrginirilor marine…. Desigur, aşa ceva a fost greu de înghiţit de orice om cu mintea întreagã, dincolo de orice metaforã fie ea şi cinicã, însã nimeni nu a putut mişca niciun deget întrucât guvernãrile ce s-au succedat nu au avut interes politic în a redeschide Dosarul FLOTA. Doar Traian BÃSESCU, în una dintre declaraţiile sale cãtre anchetatori a reuşit sã scape, mai mult sau mai puţin voit, o informaţie foarte preţioasã în legãturã cu soarta navelor… dispãrute în acest nou “triunghi al misterelor”, Triunghiul Constanţa-Oslo-Liberia. Conform informaţiei, cele mai multe şi mai bune nave – mãrime, stare tehnicã, alte capacitãţi specifice – din contractul cu firma Klaveness au intrat în posesia a doi politicieni, unul membru PSD, la vremea aceea, altul PNŢ-CD. Cine sunt cei doi, nu se ştie, Traian BÃSESCU nu le-a dat numele, dar – greşealã a anchetatorilor sau muşamalizare? – nicio instituţie abilitatã juridic a statului român nu a declanşat nicio operaţiune specificã de verificare a acestei informaţii! Aşa stau lucrurile, la ora actualã, cel puţin din punct de vedere public, pentru cã existã şi posibilitatea ca acele nume sã se  fi aflat, dar ele sunt ţinute “la secret”, pentru o vreme mai prielnicã dezvãluirilor. Este adevãrat, însã, cã şi ipoteza ca orice urmã a acestor tranzacţii sã se fi şters imediat dupã investitura în funcţia de preşedinte a lui Traian BÃSESCU, şi, deci, inclusiv, numele celor doi, nu trebuie exclusã din abordarea subiectului!

Cea ce este, însã, sigur, este faptul cã unele surse politice – conform ziarului “Financiarul” – au confirmat faptul cã cel puţni 25 de nave din fosta flotã Petromin au intrat în posesia unor armatori români, importanţi oameni de afaceri  din judeţul Constanţa… Cum, necum, adevãrat sau doar zvon, dincolo de toate acestea, un lucru este cert: 300 de nave au fost şterse din gestiunea româneascã şi nu s-a ştiut multã vreme cum şi pe unde umblã, iar pentru aceastã toatã grozãvenie economico-financarã, justiţia româneascã a conchis cã nu existã prejudiciu, aşadar, nu existã nici faptã penalã!

3. BANCOREX, Regele falimentelor!

    Mai mult, însã, lucrurile nu s-au oprit la acest nivel, jaful, ca sã-i spunem aşa, metaforic, a continuat! De aceastã datã, prin intermediul celebrei BANCOREX, care, la un moment dat al derulãrii mega-afacerii româno-norvegiene, a creditat o serie de firme private, credite girate – i-auzi, colea, afacere de afacere, la care autoritãţile române au rãmas oarbe şi mute! – cu nave din patrimoniul ROMLINE şi NAVROM! Ei, bine, cu un aşa girant, desigur cã samsarii-armatori, nu şi-au mai achitat creditele, iar cum BANCOREX fusese creatã tocmai pentru a da (şi) astfel de credite neperformante, a dat ea înseşi faliment, un faliment despre care, în atari condiţii frauduloase, putem intui cã se ştia dinainte cã se va întâmpla! Dar, cum creditele trebuiau achitate, datoria cãtre BANCOREX a fost preluatã de Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB – o la fel de celebrã şi controversatã creaţie finanţistã post-Decembristã. Cum societãţile private contractante de credite – 27 de SRL-uri de prin Constanţa, în marea lor majoritate, firme de apartament, suveici de spãlat bani, am putea spune acum, dupã derularea faptelor în felul acesta, dar şi 11 companii, deci nişte firme mai mari – au falimentat şi ele, AVAB a rãmas sã recupereze creditele girate de la NAVROM arestându-i navele şi vânzându-i-le! La fel s-a întâmplat şi în cazul ROMLINE, care a garantat credite, în aceleaşi condiţii, la Bancorex, pentru şase companii private de… shipping. Aceastã particulã în denumire, shipping, adicã afaceri de vânzare-cumpãrare de nave şi transport maritim, era o chestiune de faţadã, numele era formulat astfel ca sã sune important, pentru cã, la o verificare mai atentã, shipping-ul se dovedea un bluf veritabil, cel mult firmele respective deţineau nişte nave… închiriate! Dar, cum nimeni nu a verificat nimic, atunci – sau, poate, a fost ordin sã nu se verifice nimic, cine ştie! – contractele s-au încheiat, banii s-au luat, s-au dus cine ştie prin ce buzunare, iar rambursarea creditelor s-a fãcut, practic, cu fosta avere a flotei maritime româneşti, Întreprinderea NAVROM Constanţa! Pe scurt, furt de proporţii naţionale, cu acte în regulã! Mai mult sau mai puţin aparent!

Certã, însã, deocamdatã, rãmâne hotãrârea justiţiei, conform cãreia nu  a existat prejudiciu, deci, nici fapte de naturã penalã! DURA LEX SED LEX! Asta e, vorba românului!

4. Separarea dosarelor, scãparea “marinarului”!

   Mai mult, pentru rigoare, sã constatãm cã, din 2005, procurorii DNA, au separat faptele consemnate în Dosarul FLOTA privindu-l pe Traian BÃSESCU, de restul persoanelor inculpate sau anchetate. Motivul: ca preşedinte al Republicii România, fostul marinar de cursã lungã, Traian BÃSESCU intrase sub regula imunitãţii! Un preşedinte ales prin vot direct, egal, liber şi universal, inclusiv de românii din diaspora, coordonaţi, la Paris, spre exemplu, de un Teodor Baconschi, desemnat, mai apoi, din ambasador, ministru de externe, care, de la înãlţimea acestei demnitãţi publice, mai apoi, când fu cu protestele anti-guverna-mentale şi anti-prezidenţiale din iarna lui 2012, îi fãcu pe toţi cei ieşiţi în stradã “mahala violentã şi ineptã”!

5. Dosarul-mamã FLOTA (capetele de acuzare)

   Sã retrasãm principalele puncte ale Dosarului FLOTA, spre aducere aminte şi meditaţie, dincolo de imunitate, dar cu luciditate, pentru a înţelege, cum mai spuneam, de ce Traian BÃSESCU se agaţã de funcţia prezidenţialã – recte de imunitate, deci de suspendarea continuãrii anchetãrii sale în afacerea Petromin-Klaveness – cu atâta înverşunare şi nu se gândeşte la demisie decât ca la un coşmar cel puţin pânã în martie, anul viitor, când se împlineşte termenul de prescripţie al continuãrii anchetei. Practic, din martie, anul viitor, scapã de orice consecinţã derivatã din aceastã posturã. Traian BÃSESCU are imunitate, care, dacã înceteazã pânã în martie 2013, prin demisia sa,  intrã automat în acţiune efectul Dosarului penal, disjuns pe numele sãu, în 2005, din Dosarul-mamã Flota!

Iatã ce înseamnã, pe scurt, penal vorbind acel DOSAR-MAMÃ FLOTA:

- prima instrumentare, în 1999;

- PAGUBA adusã statului român probatã de anchetatori – 11 MILIARDE LEI;

- total persoane anchetate, 136, din care 80 puse sub acuzare pentru fradudã în asocierea PETROMIN Constanţa-KLAVENESS Oslo;

- în 2004, pentru 51 dintre acuzaţi se separã faptele;

- în 2005, prin investirea în calitate de preşedinte al Republicii a inculpatului Traian BÃSESCU, procurorii disjung şi faptele reţinute în dreptul sãu, fostul inculptat intrând sub incidenţa imunitãţii;

- în septembrie 2007 (Traian Bãsescu este preşedinte deja de doi ani – n.n. ) este finalizatã o expertizã care a costat 140.000 lei, care stabileşte cã nu a existat prejudiciu în Dosarul Flota;

- în februarie 2008, urmare a acelei expertize, toţi cei puşi sub acuzare în Dosarul FLOTA sunt scoşi de sub urmãrire penalã; SINGURA EXCEPŢIE, TRAIAN BÃSESCU, ale cãrui fapte penale reţinute în dreptul sãu, au fost separate, fac obiectul unui alt dosar, dar aflat în stand by, ca urmare a imunitãţii titularului, dar al cãrui termen de prescripţie expirã în martie 2013!

- foştii miniştri ai transporturilor, Paul Teodoru şi Aurel Novac, fostul preşedinte al Fondului Proprietãţii de Stat, Radu Ovidiu Sârbu, foştii secretari de stat Cãlin-Dragomir Marinescu, Gheorghe-Adrian Marinescu şi Viorel Oancea au fost trimişi în judecatã pentru “modul defectuos în care şi-au exercitat, cu ştiinţã, atribuţiile de serviciu”.

A. SASSYN-ZOMBICCIAN

1. O afacere dezastruoasã!

Ce spune Traian BÃSESCU despre toate aceste lucruri, care i se imputã din vremea în care era ministru al transporturilor? Aflãm din aceeaşi sursã, şi anume cã navele PETROMIN au fost vândute cãtre partenerul norvegian, Klaveness, cu doar câte un dolar/ navã în virtutea faptului cã ele erau doar garanţii ale contractului de 49 milioane dolari (da, aşa afirmã domnul actual preşedinte al României, 49 în loc de 45 milioane de dolari! – n.r.), iar legea prevedea clar cã aceastã tranzacţie era perfect legalã, mai mult navele au rãmas în inventarul Petromin, cu cheltuieli de amortisment. Deci, nicio problemã, legea prevedea, aşa cã nu prezintã vreo importanţã faptul cã 16 nave plecat-au în zãri necunoscute, şi cã, pânã la urmã, cu toatã garanţia celor 50 la sutã din acţiunile deţinute de Petromin în cadrul acelei firme-fantoşã, Klaveness, s-a ales praful de acele nave! Aşadar, recapitulând: 16 nave româneşti, vândute la 1 dolar bucata, reprezentând o garanţie prevãzutã de lege dispar în baza neachitãrii unui contract girat cu ele, iar pe deasupra, statul român, ca girant al afacerii, prin ministerul transporturilor, condus de Traian Bãsescu, la acea vreme, a mai plãtit o diferenţã de 20 milioane de dolari! Cum se numeşte o astfel de afacere?

2. Ce declarã Traian BÃSESCU în Dosarul Flota?
La vremea respectivã, Traian BÃSESCU, actualul preşedinte al României, declara presei, în 2003, dupã derularea afacerii româno-norvegiene cu navele Petromin: “Din shipping (Afacere în domeniu cumpãrãrii/vânzãrii de nave şi transport maritim – n.r.) nu se câştigã. Se pierde. Asta am aflat-o în 1995, de la norvegieni (I-auzi, tocmai de la norvegieni, coincidenţã, sadea! – n. r.) când am câştigat o bursã şi m-am specializat acolo (Mai exact, cursuri legate de Industria Transportului Maritim din cadrul Academiei Norvegiene – specializare care a survenit, cum spuneam, imediat dupã semnarea înfiinţãrii firmei Petroklav! – n.r.) Eram şi parlamentar, dar mergeam şi la şcoalã (Silitor, nevoie mare, n-a lipsit, probabil, nicio zi de la cursurile norvegiene, nicio zi din bãncile Parlamentului român, plus cã nici de la biroul ministerial! – n.r.). Ca sã faci bani cu nave, trebuie sã ştii când sã le cumperi şi când sã le vinzi (Aşa este, de acord, numai cã acest lucru, domnul Bãsescu l-a aflat, conform declaraţiilor domniei-sale, dupã ce a semnat contractul româno-norvegian şi dupã ce a absolvit cursul plãtit de norvegieni, adicã, târziu pentru interesele României. Cu alte cuvinte, s-a bãgat într-o afacere – şi a bãgat şi România, prin Petromin – pe care nu o cunoştea, de care nu avea habar! – n.r.). Noi n-am avut aşa o flotã puternicã şi bunã, cum se susţine (Iar vorbeşte ca diletantul, el absolvent al Institutului de Marinã “Mircea cel Batrân” din Constanţa, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercialã, cunoştea capacitatea economicã a flotei româneşti, adicã un domeniu în care, la fel, nu avea pregãtire, ca sã nu mai vorbim de expertizã, cum s-ar cuveni în momentul în care te exprimi la un aşa nivel! – n.r.). Era uzatã sau prost fãcutã, pentru cã Ceauşescu, în ultimii zece ani, a ţinut morţiş sã facã toate piesele în România. Nu au fost scoase la vânzare de fricã, sã nu se aleagã cu dosar penal (Aşa este, domnule actual preşedinte, i se fãcea dosar penal cât era el de Ceauşescu, pentru o eventualã “trãdare a intereselor naţionale”, nu ca acelora care, dupã Decembrie 1989, au scos din ţarã tot ce au putut, devalizând-o în numele faptului cã nimic nu era bun în România rãmasã de la regimul ceauşist, şi totul trebuia distrus, demontat, vândut, iar banii obţinuţi plasaţi în buzunarele celor care au proclamat  “greaua moştenire”! – n.r.). Eu, ca ministru, nu puteam sã mã ocup de aşa ceva. De astfel de lucruri trebuiau sã se ocupe Consiliul Împuterniciţilor Statului (O instituţie plinã de foşti, şi politizatã pânã peste cap, care nu avea niciun interes sã facã luminã în afacerile cu bunurile din gestiunea statului român, atunci, în anii devalizãrii generale, când s-a furat şi s-a deturnat tot ce se putea fura şi deturna cu… acte-n regulã – n.r.) şi, din 1992, FPS-ul. Nu am fost directorul firmei mixte cu norvegienii, am fost preşedintele onorific al consiliului de administraţie. Pentru o astfel de funcţie onorificã nu eşti plãtit. Eu n-am fost plãtit de norvegieni (Precis, naveta Bucureşti-Oslo, pe perioada cursurilor, a fost plãtitã din bani personali, la fel, cazarea şi masa, precis, cã doar nu era sã deconteze firma Klaveness, ori Petroklav, prin vreun mic artificiu contabilicesc, nuuuu! – n.r.). Am auzit cã mi-au cãutat şi conturi în strãinãtate. N-au gãsit, cã n-au ce sã gãseascã. Totul este politic. Au încercat şi în 1993, a încercat şi Emil Constantinescu sã mã înfunde (Sã ne amintim ce afirma Emil Constantinescu, la plecarea din funcţia prezidenţialã, anume cã l-au “învins serviciile secrete”, acelea din care nu plecaserã securiştii ceauşişti, aceia care, dupã cum se spune, nici astãzi nu au fost epuraţi din structurile acestora! Cine, în altã ordine de idei, nu este “învins” de serviciile secrete? Un rãspuns ar fi proverbul Corb la corb nu-şi scoate ochii… – n.r.). Acum se încearcã din nou. Am mai auzit cã au pus un expert – Nicu Oprea – sã facã asta, pentru cã el avea un dosar penal. Acum, acest Oprea nu mai este în ţarã. A fãcut expertizã şi a fost lãsat sã plece. Aşa am auzit. Nu sunt vinovat şi nici nu mã intimideazã cu dosarul lor.”.

3. Un comando de asasini economici!
Sã facem o micã pauzã în Dosarul Flota şi sã revenim la actualitatea politicã a zilelor noastre… parlamentare. Iatã o declaraţie din plenul Camerei deputaţilor, susţinutã de Ion Stan, deputat de Dâmboviţa, preşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii SRI, în ziua de 14 februarie 2012, intitulatã “Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagã pe Traian Bãsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi «blonda lui Boc”?:
<<Nu o singurã datã, ci repetat, guvernul bicefal Bãsescu-Boc a fost atenţionat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertenţe, omisiuni şi neclaritãţi în raportãrile statistice periodice. latã cã momentul adevãrului a sosit. Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperã sistemicã de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale cãror efecte sunt trãdarea de ţarã, în varianta subminãrii economice şi a ştirbirii suveranitãţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţã de organizaţii strãine.
Deşi anticipãm lipsa voinţei politice de a scoate adevãrul la lumina legii, este bine sã se ştie cã faptele ce urmeazã pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţã sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Ce ne spun faptele ?
Din vremurile în care se negocia şi semna, pe bazã de mitã, aderarea şi integrarea României în familia euro-atlanticã, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele fãcute oficial publice (dupã “prelucrarea” de cãtre Banca Naţionalã a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statisticã, Comisia Naţionalã de Prognozã) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinutã în mod voit, dintre capacitatea administrativã macroeconomicã şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltãrii economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sutã (PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceastã subevaluare a datelor economiei reale a fost necesarã pentru a se demonstra, pe bazã de date false, cã România are nevoie de împrumuturi internaţionale.
Manopera prelucrãrii statistice frauduloase a fost realizatã în cadrul unei strategii integrate pe care “asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii sãi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internaţional, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţarã, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpãrate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.
Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economicã a fost favorizatã de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativã (instituţionalã şi legislativã); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale.
Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanţare (însoţite de condiţii economice dure care ţinteau, de fapt, achiziţionarea, la preţuri derizorii, a activelor economice de importanţã naţionalã), acceptate imediat de agenţii din centrele naţionale de decizie economicã şi politicã naţionalã.
Menţionãm cã FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de “date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai bãncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statisticã.
Unele dintre instituţiile cãrora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut rãspunde la respectivele solicitãri pentru simplul fapt cã, în condiţiile instituţionalizãrii prelucrãrilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevãrate.   În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legãtura, cu acceptul lui Traian Bãsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.
Sursele noastre ne-au comunicat faptul cã existenţa unei interceptãri “accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata cã şi “blonda lui Emil Boc” este integratã comandoului asasinilor economici ai României.
O altã menţiune importantã, care se impune, este aceea cã, de regulã, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statisticã nu a acceptat iniţial sã intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmãrile imediate au fost presiunile şi ameninţãrile cu demiterea, dacã nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.
În loc de concluzii.
În condiţiile utilizãrii datelor macroeconomice reale şi ale elaborãrii şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.
Din acest moment al anului 2012, când România trebuie sã ramburseze cãtre FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul şir al anilor de scadenţã, care vor îngropa şi mai mult economia româneascã, fapt ce atrage atenţia asupra necesarului de soluţii macroeconomice punctualizate pentru depãşirea marilor dificultãţi ale anilor de scadenţã.
Având în vedere cã FMI a debutat ca un fond mutual internaţional şi statele participante îşi cer drepturile, iar aceastã misiune instituţionalã a fost ulterior denaturatã, se pune întrebarea dacã la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acţiunile lui Jeffrey Franks şi cui servesc ele.>>.

(va urma)

A. SASSYN-ZOMBICCIAN

1. O navã, 1 dolar!
Instanţa româneascã a stabilit cã nu existã prejudiciu în Dosarul Flota. Nici mãcar rea-intenţie; nici management prost; nici vinovaţi, nimic, nimic… Deci, flota româneascã a dispãrut pe mãrile şi oceanele lumii sub cele mai bune auspicii! Acoperirea legalã a tuturor demersurilor fãcute de cãtre oficialii anilor ’90 mai cã ar trebui sã ne bucure, nu alta! Dincolo de gluma aceasta amarã, existã o mare şi neostoitã, nici astãzi, dupã atâţia ani, frustrare printre oamenii de bun simţ ai acestei ţãri, printre specialiştii în navalisticã şi economie, printre truditorii marinei româneşti, de la ofiţer la simplu marinar: cum a putut sã disparã o aşa forţã economicã, iar de eventualele roade ale vânzãrii ei, sã nu beneficieze decât o micã parte dintre cei îndreptãţiţi, iar la modul general, în bugetul ţãrii sã nu se resimtã nici un fel de… înviorare? Când spunem beneficiari ai vânzãrii, ne referim la proprietarii de drept, societãţi comerciale, iar nu la persoane fizice, cum lasã a se înţelege cã s-ar fi înfruptat, multe din argumentele celor care resimt vânzarea flotei ca pe o nedreptate fãcutã economiei româneşti…
Ziarul “Financiarul” a fãcut o serie de dezvãluiri ale acestei afaceri, din care rãzbate cu prisosinţã maniera pãguboasã în care au acţionat oficialii români, stupizenia, pe alocuri, a deciziilor lor, iar la capãt, reaua lor intenţie.
Dosarul Flota a fost instrumentat pentru întâiaşi datã în 1999, pe vremea când Traian BÃSESCU era membru PD, iar formaţiunea aceasta era la putere. Procurorul general al României era Mircea Criste. Dosarul reţinea, negru pe alb, cã, în 1991, în calitate de ministru al transporturilor, Traian BÃSESCU, actual preşedinte al României, aflat la al doilea mandat în aceastã calitate, ar fi semnat un contract cu firma norvegianã KLAVENESS, cu sediul în Oslo (vezi foto), cãreia Petromin i-ar fi vândut – sã reţinem – 16 nave, fiecare la preţul de 1 dolar bucata. Culmea tranzacţiei nu este faptul cã partea românã s-a ales cu praful de pe fundul oceanului planetar, ci cã în contul datoriei României s-a mai înregistrat o datorie de 20 milioane de dolari cãtre o bancã din Oslo! Cum a fost posibil? Foarte simplu, veţi vedea, înainte, însã, sã consemnãm apetitul preşedintelui Traian BÃSESCU de a face împumuturi în numele statului român, iatã, o mostrã datând din 1991, pe care o putem conexa împrumuturilor uriaşe, înrobitoare semnate cu FMI, pe care le-a girat din înalta sa funcţie prezidenţialã, şi pe care le-a tot lãudat de câte ori a avut ocazia, oficial!
2. O retehnologizare, 45 milioane dolari!
Aşadar, sã dãm timpul înapoi şi sã vedem detaliile Dosarului Flota, cu, sã-i spunem, “momentul Klaveness”, altfel, afacere pornitã cu cele mai bune intenţii, dupã cum afirmã iniţiatorii ei, adicã menitã sã asigure profit noii înfiinţate companii private PETROMIN, desprinsã din fosta Întreprindere de stat NAVROM.
Potrivit acestei mãrturisiri de mare impresie managerialã, dosarul penal deschis reţine cu totul altceva! Mai precis, pentru început, o notã a Ministerului Transporturilor – atenţie la amãnuntul urmãtor, ce duce cu gândul la ilegalitate – fãrã numãr de înregistrare şi datã de emitere. Ei, bine, în baza acestei note, pe 31 martie 1991, s-a decis necesitatea deschiderii unei linii de credit de 45 milioane dolari necesari pentru retehnologizarea a 15 nave din gestiunea Petromin. De aici, sarabanda etapelor a ceea ce avea sã însemne dispariţia flotei Petromin se desfãşoarã cu repeziciunea unui ceasornic reglat de un ceasornicar nepriceput, pe repede-înainte, repede, repede, tot mai repede! Aşa se face cã, la 11 aprilie, la nici douã sãptãmâni de la acel act dubios, nedatat şi neînregistrat, Traian BÃSESCU, în calitate de ministru al transporturilor, semna, la Oslo – s-a dus dom’ ministru la Oslo, sã semneze în persoanã – cu o întreagã suitã de reprezentanţi ai Petromin şi câţiva conţopişti guvernamentali, inevitabili în astfel de situaţii, sã semneze, deci, alãturi de partea norvegianã de la Klaveness, un act prin care se  înfiinţa o companie mixtã româno-norvegianã, cu sediul – unde credeţi? – în Liberia, firmã ce avea sã se ocupe cu exploatarea a 16 nave româneşti. În toatã aceastã afacere, care miroase de departe a morişcã de spãlat bani, partea norvegianã trebuia sã se ocupe de procurarea acelui credit de 45 milioane de dolari, bani cu care sã se retehnologizeze navele ce aveau sã treacã sub pavilion liberian…  Vã doare capul, cumva, de atâta labirint birocratico-finanţist? Ei, bine, aşa se scot bunurile din ţarã, aşa se fac averi cu acte în regulã, ca-n filmele hollywoodiene, ba chiar mai ceva ca acolo!
Dar, staţi liniştiţi, cã suspansul de-abia de-acum începe şi mai şi!
3. O semnãturã, o flotã, un paradis fiscal!
Odatã actele semnate şi stropite cu şampania de rigoare, la 14 mai 1991, se hotãrãşte înfiinţarea companiei mixte PETROKLAV, cu sediul în Liberia. În Liberia, stat recunoscut pentru largheţea sa privind înregistrãrile de firme plus sistemul de impozite şi taxe, unde sediul a figurat foarte puţin, pentru cã a fost transferat în Insulele Bahamas, la 26 iulie, acelaşi an, o altã locaţie recunoscutã ca paradis fiscal, cuibuşor de nebunii pentru şmecherii care vor sã fenteze fiscul şi sã ascundã averi fãcute la limita legii. Cine a girat tot acest… balet navalistico-financiar? Traian BÃSESCU, desigur, atunci ministru al transporturilor, actualmente, preşedinte al Republicii România, aflat la al doilea mandat! Şi, cum, vã puteţi întreba, Guvernul României dormea, sau ce fãcea, de nu a vãzut ditamai “inginerie financiarã”? Nu, Guvernul României nu dormea, doar cã a închis ochii, astfel cã toate tranzacţiile au fost fãcute doar pe baza semnãturii bãsesciene, care semnãturã, cât era ea de a unui ministru, nu a avut nicio acoperire guvernamentalã, un agrement, o recunoaştere, ceva, amãnunt absolut necesar în astfel de cazuri, în care se angajeazã numele ţãrii pe plan internaţional! Nu, Parchetul a reţinut la Dosarul Flota acest aspect, cum cã  aceste tranzacţii au fost fãcute doar în baza semnãturii a celui, pe atunci, ministru al transporturilor, scurt! Tot acelaşi Parchet mai reţine la dosarul cauzei şi un alt abuz al fostului ministru Traian BÃSESCU, actualmente  preşedinte al României, anume faptul cã navele din custodia companiei PETROKLAV, deci aparţinând încã Petromin, arborau pavilion liberian, deşi prevederile legale din acea vreme interziceau acest lucru. Cine, însã, semnase un ordin expres în acest sens? Traian BÃSESCU, aţi ghicit, actualul preşedinte al României!
4. Un credit, al doilea credit, un singur beneficiar!
Abuzurile şi mânãriile nu se opresc aici! Dosarul FLOTA este o saga – cã tot suntem pe ceva coordonate scandinave – plinã de adrenalinã, încât scenariul “Piraţilor din Caraibe”, cu al sãu Jack Sparow, interpretat de Johnny Deep, pare o biatã însãilare, fãrã  sare şi piper!
Ce face, aşadar, în continuare, acest Jack Sparow de România, recte Traian BÃSESCU ot Constanţa, conform Dosarului FLOTA?  Pãi, ce sã facã, gireazã, în continuare, derularea afacerii! Firma Klaveness, ca mandatar al managementului afacerii, partener serios – mã rog, ca orice parte dintr-o afacere, în care “miroase” beneficiul creat din mai nimic în ceea ce îl priveşte – obţine împrumutul de la Christiania Bank din Oslo, respectiv, douã credite – iacã, poznã, nu s-a calculat bine, un credit se dovedeşte insuficient! – unul în valoare de 45 milioane dolari, celãlalt, de 64 de milioane de dolari. Total, aşadar, 109 milioane dolari, credit girat cu… navele româneşti aflate sub pavilion liberian, ancorate când la sediul din Liberia, când, pe urmã, la cel din Insulele Bahamas! (Sã notãm cursul de schimb dolar-leu, al anilor ’91-’94, situat undeva la 1dolar egal 1660 lei vechi, deci, actualmente 1,66 lei; de curiozitate, la cursul BNR, în aceste zile, de 1 dolar egal aproximativ 3,25 lei)
Din momentul ridicãrii creditului, afacerea trebuia sã înceapã sã producã profit, adicã din exploatarea navelor cedate firmei româno-norvegiene, PETROKLAV, aceasta, aflatã sub jurisdicţie liberianã, trebuia sã încheie contracte de cãrãuşerie, sã transporte, sã ducã şi sã aducã tot felul de mãrfuri, din şi de prin porturile lumii, iar Petromin sã prospere, implicit, din acel profit trebuind sã se returneze ratele creditului angajat cu banca din Oslo!
Surprizã, însã, afacerea PETROKLAV starteazã, face ceva profit, dar, încet, încet, se prãbuşeşte în doar câţiva ani, iar ratele scadente încep sã nu se mai achite. Cum banca norvegianã avea creditul girat cu navele, începe sã vândã din ele… Şi tot vânde din ele pânã nu mai are ce sã vândã, toate cele 16 nave topindu-se ca rate scadente! Dar, cum din ratele plãtite şi din toate vânzãrile fãcute de bancã nu s-au acoperit decât 89 milioane dolari, au mai rãmas neachitaţi 20 milioane dolari, imputabili statului român, cã doar de aia semnase dom’ Bãsescu, la Oslo, ce semnase! Ca sã-i recupereze, cu acordul statului român, prins în corzi de prevederile contractului de credit, pe care-l girase cu semnãtura practic nelegitimã, a ministrului Bãsescu, banca osloezã vânde şi celelalte 6 nave pe care le deţinea Petromin. Şi cu asta, basta, s-a pus capac firmei Petromin! Amin şi zvâc! Din tot, în perioada 1991-1999, ea s-a ales cu exact niciun dolar, din acei dolari vânturaţi de Traian BÃSESCU prin Norvegia, Liberia, Insulele Bahamas şi prin alte pãrţi de lume doar de jurnalele de bord consemnate!
5. O flotã, un director, o “navã”!
Iar acum, cireaşa de pe tort: în toatã aceastã perioadã, care a dus la dispariţia firmei Petromin, cândva parte a NAVROM România, conform surselor descoperite ulterior, deci neincluse în Dosarul Flota, directorul firmei mixte româno-norvegiene, PETROKLAV, se zice cã a fost… TRAIAN BÃSESCU, pe atunci ministru al transporturilor – deci, incompatibilitate de funcţii, conflict de interese etc. – acelaşi om care, actualmente, conduce România, şi vrea sã dovedeascã faptul cã ştie sã conducã ţara precum… o navã!  (va urma)
A. SASSYN-ZOMBICCIAN

1. O flotã, un dosar, o ghicitoare…
A fost odatã o flotã în gestiunea României… Aşa ar putea începe una dintre cele mai thriller poveşti ale României contemporane post-Decembrie 1989. O poveste cu piraţi moderni, care şi-au disputat întâietatea privind o comoarã lãsatã moştenire de defunctul regim ceauşist… Un regim dictatorial, în definitiv, ca orice sistem comunistofil, dar care, totuşi, dincolo de reproşurile care i se pot face, nu i se pot contesta unele realizãri în plan economic, printre  ele şi constituirea unei veritabile flote maritime comerciale. Fãrã a dori sã resuscitãm perioada din istoria României de sub regimul trecut, nu putem sã nu revendicãm pierderile fãcute dupã ce gestiunea a fost trecutã “din mâinile poporului”, cum suna sloganul de sorginte marxistã, în proprietatea noului stat capitalist, nãscut dupã Decembrie 1989, un stat ce îmbrãţişa, exuberant, democraţia, libertatea, sistemul capitalist al economiei de piaţã… Numai cã, multe s-au întâmplat în acele “ape tulburi”, iar noii stãpâni ai României, guvernanţii de emanaţie revoluţionarã, pretins democratici, desigur, unii dintre ei, nu s-au dat în lãturi sã procedeze la tot felul de operaţii care au dus la distrugerea abruptã, justificatã fie de interese parvenitiste fie de prostie managerialã, a acelei economii de tip socialist, lãsând pe drumuri mulţi “oameni ai muncii”, deveniţi, aproape peste noapte, şomeri…
Flota comercialã româneascã – pentru cã despre ea vrem sã facem povestire – a dispãrut în neantul unor tranzacţii contestate în justiţie, dar cu o anchetã blocatã din momentul în care principalul ei personaj – Traian BÃSESCU -  a fost ales ca preşedinte al României. Conform legii, aceastã demnitate publicã impune imunitate. De aici, a decurs suspendarea continuãrii anchetei. Cât dureazã mandatul prezidenţial, Dosarul FLOTA va fi şi el ţinut sub cheie. Problema este cã o eventualã continuare a anchetei, cu efecte asupra vinovaţilor, în cazul în care se vor gãsi vinovaţi, va înceta undeva prin martie anul viitor! Aşa spune legea! Prin urmare, dacã preşedintele Traian BÃSESCU va fi în funcţie anul viitor, prin primãvarã, expirã termenul legal de redeschidere a dosarului penal cu pricina! Cum mandatul preşedintelui expirã abia în noiembrie 2013, sunt toate şansele ca, la acea datã, Dosarul FLOTA sã fie doar material documentar, inofensiv penal pentru eventualii lui actori!  Dacã, însã, Traian BÃSESCU “pierde” preşedinţia pânã în martie 2013, pierde şi imunitatea, iar Dosarul FLOTA ar putea fi redeschis, şi ancheta penalã s-ar relansa.
Ghici, ghicitoarea mea, cine nu vrea sã se redeschidã ancheta?

2. O flotã de top!
Flota româneascã, moştenitã de la fostul regim, ridicatã şi din sudoarea acestui popor – inevitabil, facem recurs la munca constructorilor navali, în definitiv, nevinovaţi în demersul lor de subzistenţã prin muncã – numãra, în 1980, 360 de nave comerciale, fabricate la Constanţa, Galaţi, Brãila, Drobeta Turnu Severin, dar şi în mari şantiere navale din Germania democratã sau Polonia. Ca ordin de mãrime, flota româneascã civilã (comercialã, adicã), în acei ani, era a treia din lume!
360 de nave din care, în Decembrie 1989, conform datelor oficiale, 286 erau în bunã stare de funcţionare, aflate în administrarea fostei Întreprinderi  de stat NAVROM Constanţa. Ei, bine, dacã România se clasa pe locul 3 ca numãr de nave comerciale aflate în radã, la capitolul servicii – adicã activitate specificã, marfã transportatã – se clasa, la un moment dat, pe locul 9 în clasamentul mondial!
O veritabilã armada, cum se spune în limbajul marinãresc, o imensã capacitate economicã, având o desfãşurare prin toate marile porturi ale lumii, pe mari trasee comerciale pe oceanele şi mãrile planetei…
Din pãcate, toatã aceastã forţã economicã, din interese care, acum, dupã mai bine de 22 de ani, se pot cãuta, eventual, şi în ograda marii concurenţe internaţionale din domeniu, a instituţiilor transnaţionale, a marilor armatori şi transportatori… Pânã acolo, însã, decizia a aparţinut exclusiv noilor guvernanţi ai anilor ’90 din România ieşitã din “bezna regimului comunist”… Aceştia aveau sã hotãrascã, la 15 mai 1990, “spargerea” întreprinderii NAVROM în trei firme, respectiv, NAVROM, ROMLINE şi PETROMIN. Din cele 286 de nave, PETROMIN avea sã primeascã cele mai multe, 89, dar şi cele mai importante ca tonaj, capacitate de transport, tone deadweight, în limbaj de specialitate. Astfel, PETROMIN  a devenit cea mai semnificativã parte a segmentului comercial maritim românesc. Director general a fost numit – sã reţinem acest nume – Cãtãlin MARINESCU, poreclit Şogunul.
Din celelalte nave rãmase sã fie împãrţite celorlalte douã companii nou înfiinţate, specialiştii au stabilit cã 90 erau într-o stare avansatã de degradare şi se impunea recondiţionarea lor masivã, dacã s-ar fi pus problema ieşirii lor în larg, dacã nu chiar casarea. Una peste alta, însã, în gestiune directã, apte de activitate se pot numãra 190 de nave. Ei, bine acestea aveau sã disparã, în curând! Flota româneascã, mândrie naţionalã odinioarã, avea sã devinã o flotã-fantomã! Iar de dezintegrarea ei, bãnuielile aveau sã se îndrepte spre mai marii aflaţi în funcţii-cheie, respectiv în Ministerul Transporturilor.  În fruntea acestuia, nimeni altul decât actualul preşedinte – din 2005 -  al României, Traian BÃSESCU!  În jurul “dispariţiei” navelor comerciale din gestiunea PETROMIN, în principal, s-a deschis Dosarul de urmãrire penalã supranumit FLOTA. În el s-a dispus cercetarea a 130 de persoane, dintre care 80 de acuzaţi.
Începea, astfel, investigarea uneia dintre cele mai mari posibile fraude economice din România post-belicã!
A. SASSYN-ZOMBICCIAN
(Sursa: Internet; Ziarul “Financiarul”)
-Va urma-