“A vorbi despre Eminescu este ca şi cum…” spunea Arghezi, în prima frazã a unui excepţional elogiu adus marelui poet. Cum poate fi, astãzi, adusã vorba despre Eminescu, de cãtre noi, cei deja prinşi în strânsoarea epitetelor despre acest mare român şi spirit al secolului al XIX-lea? A scorni ceva nou despre el, ca superlativ, fãrã a cãdea în vreun fel de nepotrivire, prin comparaţie cu ce au spus alţii, înaintea noastrã, este dificil. Limba românã pare, astfel, sãracã. Iluzie sau nu, adevãr sau eroare, cam aceasta-i situaţia.

Desigur, ne-am putea auto-scuza, nu este neapãrat nevoie sã “inventãm” alte epitete şi superlative, alte calificative sau elogii, comparaţii sau metafore, cele care sunt, deocamdatã, spun ceea ce este esenţial, ceea ce vrem cu toţii, de bunã credinţã culturalã -scuzaţi clişeul! – suficiente, cu prisosinţã. Ceea ce trebuie, însã, cu toţii sã gãsim este adevãrul despre Eminescu, şi mai ales, despre acela despre forţa exemplului sãu moral, civic, patriotic. Eminescu-patriot nu este cel -sau nu doar cel – din “Ce-ţi doresc eu, ţie, dulce Românie?”, spre exemplu. Adevãrul despre acest fel de Eminescu, este altul, ascuns – vorba vine – printre rândurile articolelor sale de atitudine, comentariu politic şi economic, social şi istoric. Verticalitatea poziţiei eminesciene în sensul simţãmintelor naţionale este mai mult decât exemplarã. Niciun fel de vicleşug politic sau economic, nu l-au clintit de pe poziţie. Interesul celor pe care-i reprezenta scrisul sãu, articolele sale, a fost mereu deasupra interesului personal sau  al redacţiei care-i gira materialele. Aceastã deontologie profesionalã – pe care trebuie s-o înţelegem dincolo de orice sens peiorativ, indus de presa contemporanã româneascã, plinã de coterii, influenţe şi afluiri de personal şi conştiinţe – practicatã de Eminescu înseamnã moralitate. Înseamnã perfecţiune spiritualã.

Moral nu poate fi decât un spirit înzestrat nativ, dublat de o educaţie aleasã şi asimilatã, iar, apoi, asumatã. Aceastã trinitate educaţionalã – calitate, asimilare, asumare – este, la rândul ei, rarã. Eminescu, din fericire pentru noi, a avut-o, a exersat-o, a aplicat-o, mai  ales în jurnalism.

Moralitatea este, altfel, o chestiune extrem de sensibilã, cazuri precum Eminescu, fiind rare. Moralitatea poate fi cumpãratã, ca sã zicem aşa. Un om moral, poate fi pervertit spre imoralitate cu un anumit preţ, bani, aur, funcţii, alte beneficii. Şi invers este valabil: un imoral, beneficiind de anumite favoruri, poate deveni moral, îşi poate “curãţa” comportamentul, pentru mai mult sau mai puţin timp. Şi într-un caz şi în altul, intervine legea necruţãtoare a valorii, şi alege bobul de neghinã: când eşti demn, atunci când ai trecut de la moral la imoral, şi retur, sau când ai fãcut acest “traseu” de la imoralitate la moralitate, şi invers? Valoarea are calitatea de a fi neschimbabilã, netransformabilã, imuabilã la influenţele exterioare.

Ori, în cele douã cazuri, nu poate fi vorba despre aşa ceva, chiar dacã, aparent, trecerea de la imoralitate la moralitate ar prezenta mai multe argumente în favoarea unei staturi morale. Nu, pentru cã lipsa de demnitate a stãrii de imoralitate avutã anterior oferã câmp deschis recidivei, tentaţia “fructului oprit” fiind oricând o portiţã deschisã spre aceeaşi imoralitate (Cine a trãdat o datã, trãdeazã şi a doua oarã, spune un vechi proverb!). Prin urmare, omul moral perfect  care a fost Eminescu, prin rezistenţa la orice fel de… oferte venind dinspre contemporanii sãi spre a nu mai fi atât de vehement, atât de critic, de necruţãtor, de neiertãtor în articolele sale, în analizele, atât de demascatoare în privinţa mai marilor puternici ai zilei, guvernanţi, parlamentari, membri ai corpului diplomatic, români sau strãini, rãmâne exemplul care sã traverseze, în continuare, chiar dacã singular, istoria naţionalã şi, alãturi de alte asemenea caractere, pe cea universalã.

Mai mult, trecând prin chinuri groaznice, efect al unor înscenãri cumplite, rod al unor trãdãri ale confraţilor jurnalişti sau din organizaţii civice ori literare, el nu s-a plâns niciodatã de suferinţele sale. Nu a acuzat pe nimeni de nimic. De ce? Pentru cã şi-a asumat riscurile profesiei şi, nedeclarat, dar implicit, rolul de asanator al societãţii în numele cãreia vorbea în paginile de ziar! Eminescu nu a cerut bani ca sã tacã din gurã, nu a cerut mãriri de salariu pentru tirajele la care crescuse ziarul Timpul, la care publica atât de dinamitard, a refuzat sã-şi înfrâneze fluxul ideatic conjugat cu cel profesional, a refuzat sã-şi perverteascã conştiinţa în faţa ofertelor puternicilor zilei, inclusiv refuzul de a candida şi de a fi ales ca deputat în Parlamentul României!

Ideile pentru care milita el în coloanele Timpului, erau mai importante, nu pentru cã voia sã se rãzbune pe coţcarii vremii sale ci pentru cã aşa este firesc, dintodeauna, în jurnalism, sã se întâmple într-o societate bolnavã moral… Dintre cei care au încercat sã-l… “cumpere” pe Eminescu, doar câţiva au rãmas în memoria timpului, dar cu grea tinichea legatã de nume, cei mai mulţi dispãrând în negura uitãrii, a arhivelor, a cvasi-anonimatului. El, Eminescu, a trecut proba aceasta, articolele sale sunt exemplu de corectitudine, de profesie dusã spre limitele curãţeniei de suflet, conştiinţã şi probitate moralã, el fiind considerat, pe drept şi întemeiat cuvânt, şi întemeietorul jurnalismului modern românesc.

Oare, câţi se mai pot lãuda cu asemnea performanţe profesionale? Puţini, atât de puţini cã ei, chiar dacã existã, se pierd în noianul de murdãrie cotidianã: minciunã, perversitate, incompetenţã, plagiaturi, imitaţie şi imposturã!

Şi ar mai fi ceva important: cine ar trebui sã-l cinsteascã pe Eminescu, şi pe cheltuiala cui? Dacã Eminescu aparţine tuturor românilor, deci el ne poate reprezenta pe fiecare dintre noi, în parte, am zice cã nu orice român poate sã-l reprezinte pe Eminescu! În acest al doilea caz, riscurile sunt enorme; pe de o parte, este riscul ridicolului şi al inadecvãrii la care se expune cel care, nepregãtit suficient fiind, face un astfel de demers, ori prea insistent, ori prea frecvent şi fãrã relevenţã fiindu-i “manifestãrile”, pe cealaltã, pândeşte riscul de a-i face defavoruri chiar celui omagiat, celebrat, aniversat etc. Mai mic acest din urmã risc, dar el poate fi amplificat, involuntar, de o mai slabã pregãtire a publicului care vine în contact cu astfel de mesaje!

Eminescu nu mai poate fi privit ca obiect inert, folosibil şi refolosibil, pe care îl putem… “valorifica” la 15 ianuarie şi la 15 iunie, anual, dupã cum putem strânge un buget şi funcţie de cine mai are chef şi interes sã vinã prin vreun colţ de ţarã sau altul, la cenacluri, concursuri, festivaluri, simpozioane, mese rotunde, decernãri de premii, dezveliri de statui-kicht şi lansãri de maculaturã cu pretenţii de carte!

Eminescu este tezaur naţional, accesul la el, prin urmare, trebuie limitat, nu de vreo formã de cenzurã de partid, politici culturale, ambiţii personale ori instituţionale ci de una a simţului mãsurii, de la vlãdicã la opincã. “Est modus in rebus”, scria pe frontonul Oracolului din Delphi, alãturi de celãlalt celebru îndemn “Nosce te ipsum!” (Cunoaşte-te pe tine însuţi). Pentru asta, nu trebuie “sã te pricepi la Eminescu”, trebuie doar sã ai un dram de moralitate, mãcar un mic procent din cea a celui aici îndelung şi cu respect pomenit!

Casa tineretului Drobeta-Turnu-Severin a gãzduit, joi, 14 iunie, câteva momente dedicate comemorãrii împlinirii a 123 ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Evenimentul a fost marcat şi de prezenţa unui grup numeros de oaspeţi din Serbia, reprezentanţi ai mişcãrii culturale a românilor de pe Valea Timocului. Printre ei, Dimitrie Crãciunovici, Melenco Stefanovici, Bojan Bãrbuţã, Gruia Trãilã, Dejan Matasevici.

În cadrul simpozionului ce a avut loc cu acest prilej, s-au fãcut câteva comunicãri interesante, în alocuţiuni ce se vor constitui în nucleul unor viitoare materiale ce vor fi publicate spre sfârşitul lunii august a.c. Printre autori, fãcând specificaţia cã titlurile din paranteze ne aparţin, îi amintim pe Carmen Bulzan (Eminescu, în Spania), Marius Popescu (Repere biografce şi literare), Constantin Stana (Eminescu, “Poetul naţional”), Titu Dinuţ (Poeme eminesciene), Dan ªalapa (Eminescu, patriotul). Dimitrie Crãciunovici, preşedintele unei asociaţii a etnicilor români de pe Valea Timocului, a vorbit despre opera eminescianã şi despre nevoia ca ea sã fie mai bine cunoscutã în comunitatea românilor din Serbia, iar Melenco Stefanovici, redactor şef al revistei “Vorba noastrã”, singura revistã în limba românã din spaţiul sârbesc, ce apare la Zajcer, a vorbit despre faptul cã foarte puţini etnici români ştiu ceva despre Eminescu sau despre alţi scriitori români, şi cã trebuie fãcut mai mult pentru ca valorile româneşti, scriitoriceşti sau de alte preocupãri, sã fie fãcute cunoscute, mai ales printre cei tineri.

Cu aceastã ocazie, s-au înmânat şi o serie de diplome membrilor şi colaboratorilor Cenaclului ORFEU, pentru creativitate şi implicare în activitãţile specifice cenacliere sau culturale, de anvergurã.

La Hotel Continental, vineri, 15 iunie, sub aceleaşi patronaj spiritual, s-a inaugurat Terasa “La palmieri”, pusã la dispoziţia scriitorilor şi publicului iubitor de literaturã, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Juventus Traiani, coordonatã de prof. Carmen Bulzan.

Vineri, sâmbãtã şi duminicã s-au desfãşurat mai multe evenimente pentru a marca 162 de ani de la naşterea Luceafãrului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.

Dar, sã punctãm pe rând câteva dintre ele. S-a mai încheiat încã o ediţie a Festivalului Internaţional „Mihai Eminescu”, desfãşuratã, de aceastã datã, în holul Muzeului de Artã din municipiu, hol foarte mic şi impropriu desfãşurarãrii unui astfel de eveniment. Ora începerii evenimentului a fost de fapt, 930, şi nu 1000, cum fusese anunţatã. În fine, n-ar fi asta o problemã, ne grãbim toţi, dar nu prea ştim unde… Premianţii au fost nevoiţi sã semneze la intrarea neîncãpãtoare, pe un ştat de platã şi sã-şi ridice dupã aceea premiile care au constat într-o plasã cu douã reviste, volumul „Dicţionarul geografic al judeţului Mehedinţi”, o diplomã şi o medalie. Faţã de lista alcãtuitã şi distribuitã presei au mai apãrut câţiva, care nici mãcar n-au binevoit sã vinã sã-şi ridice premiile, semn cã ori n-au ştiut, ori…

La Muzeul de Artã au fost premiaţi Gabriel Chifu, din Bucureşti, Tudor Nedelcea, din Craiova, Vasile Morar, din Maramureş, Viorica Stãvaru, Daniela Zaharia, Cãtãlin Cãruntu, Sorin Florian Copcea, Mirela Ispãşoiu, Lucian Stanca, toţi din Mehedinţi.

Dupã aceastã festivitate, s-a mers la statuia poetului de la Colegiul Naţional “Traian”, unde a fost depusã o jerbã de flori. Festivalul a continuat, de la ora 1300, cu slujba de pomenire a poetului, care a avut loc la Mânãstirea “Sf. Ana”, din Orşova, şi cu decernarea altor premii “Eminescu” pentru: Dorel Mihai Gaftoneanu, din Botoşani, Constantin Juan, din Orşova, premiu ridicat de primarul Constantin Brãgaru, Gheorghe Florescu, din Mehedinţi, care nu a fost prezent, Nelu Barbu şi Elena Andreea Ion, din Vâlcea, Agenţia TimocPress, din Serbia.

Manifestarea a continuat apoi cu depunerea jerbei de flori la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul “Dragalina”, apoi program de voie…, unii au plecat la masã… unii acasã! Festivalul a continuat, sâmbãtã, la Bãile Herculane unde au fost premiaţi Florea Miu – Craiova, Denisa Maria Bãlaj – Bãile Herculane, Gheorghe Puiu Rãducan – Vâlcea, Valeriu Matei – Republica Moldova şi Florian Copcea – Mehedinţi. Duminicã dimineaţa Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, în colaborare cu Biblioteca Judeţeanã I. G. Bibicescu, Colegiul Naţional Traian şi Liceul de Artã I. Şt. Paulian, au organizat la Muzeul de Artã “Colocviul Mihai Eminescu”. Evenimentul a marcat şi “Ziua Culturii Române” şi a cuprins un emoţionant moment literar-artistic realizat de elevii de la Colegiul Naţional Traian, conduşi de prof. Claudia Munteanu, un concert de muzicã clasicã realizat de elevii de la Liceul “I. Şt. Paulian”, conduşi de prof. Ana-Maria Ioniţã, o expoziţie de carte Mihai Eminescu realizatã de Biblioteca Judeţeanã “I. G. Bibicescu”, şi o excelentã prelegere despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu susţinutã de prof. univ. dr. Eugen Mãicãneanu.

Tot duminicã, la prânz, Clubul Elevilor Liberali au organizat, la sediul PNL, o întrunire tot despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu la care au avut ca invitaţi pe profesorii Constantin Stana şi Dan Şalapa, şi numai presa tv.

Credeţi, dupã 162 de ani de la naşterea unicului Eminescu, în cuvintele lui? Sincer, mie îmi par tare actuale…. „Pãrerea mea individualã, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e cã politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta, e o politicã necoaptã, cãci pentru adevãrata şi deplina înelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte… – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor  binele ţãrii e creşterea moralã a         generaţiunii ce va veni…” , scria gazetarul  Mihai Eminescu.

Pânã la cea de-a 163 aniversare poate acei porumbei sãlbatici, organizatori de festivaluri, vor gãsi şi plopii fãrã soţ…

Omagiu poetului naţional la Strehaia

                A devenit tradiţie ca de 15  ianuarie, ziua de naştere a poetului naţional “Mihai Eminescu” elevii şi dascãlii sã participe activ la manifestãrile organizate special în acest scop.

De ani buni, în cadrul parteneriatului cultural dintre Şcoala “Mihai Viteazul” Strehaia şi Casa de Culturã Strehaia se desfãşoarã o gamã bogatã de activitãţi la care participã îndeosebi elevii, profesorii şi pãrinţii. Anul acesta programul complex de activitãţi a cuprins printre altele: Eminescu în cultura naţionalã şi universalã dezbatere (atelier); Sesiunea de comunicãri şi referate pe tema “Eminescu, poet naţional şi universal” la care au participat elevi ai claselor a VIII-a; Concurs “Cel mai bun recitator” al unei poezii de Mihai Eminescu şi altele.

În cadrul orelor de limba şi literatura românã din data de 16-ianuarie-2011, elevii îndrumaţi de doamnele profesoare Ancuţa Valeria Baicu şi Elena Perţ  au amintit elevilor elemente din biografia marelui poet intitulate “Gânduri despre Eminescu”.

Au fost emoţionante glasurile cristaline şi limpezi de copii care au transmis celor prezenţi “Gânduri despre Eminescu”. „Eminescu a coborât în adâncul tuturor începuturilor ca sã ofere apoi viziuni despre veacurile viitoare. Versurile sale turnate în tiparele dulcelui stil romantic, fiecare cuvânt devenit incendiar pentru conştinţa noastrã de român adevãrat, ne mişcã pânã la lacrimi. Nu sunt lacrimi numai de nostalgie dupã vremurile apuse, sunt mãrgãritare care în mii de faţete reflectã vraja nepãtrunsului adânc al minţii sale geniale. Citindu-l pe Eminescu învãţãm sã iubim patria, trecutul ei, natura plinã de farmec şi geniul creator al românului care s-a nãscut poet.”

S-au remarcat prin calitatea recitãrilor din poeziile eminesciene elevele Simona Blândoiu de la clasa a VIII-a C, Georgiana Brânduşoiu  şi Ileana Pîrvu de la clasa a VIII-a B care au fãcut impresie asitenţei. Cu toate cã “Vremea trece, vremea vine” totul moare şi iar se naşte, EL, “Biet chip de lut” a trecut pragul eternitãţii rãmânând unic. În veci va rãmâne un strãlucitor “Domnn al nopţii” ce de peste un secol ne-a fermecat prin poezia sa, prin înãlţãtoarele idei şi sentimente, prin mesajul ei de adâncã umanitate, prin sublima şi inegalabila ei frumuseţe artisticã.

Eminescu va strãluci de-a pururi, cãci el este însuşi “Luceafãrul”.