Viaţa mea e un roman

Luni, 17 decembrie, la Castelul Artelor, în organizarea Centrului Cultural, iubitorii de literaturã au avut bucuria de a se reîntâlni cu unul dintre cei mai mari valoroşi mehedinţeni contemporani, romanciera Nina Ceranu.
Scriitoarea şi-a lansat, cu acest prilej, noul sãu roman, ’’Viaţa între zero şi unu’’, cronicã dramaticã a adaptãrii la spaţiul bãnãţean, reliefând o experienţã formatoare dar nu mai puţin dureroasã.
Romanul, o scriiturã substanţialã, amplã (500 de pagini), ne pune pe noi, cititorii, în faţa unei provocãri plãcute şi a unui scriitor mehedinţean cu care ne mândrim, un scriitor aflat în galeria marilor nume ce au adus în lumina scrisului spaţiul sudului, de la DR Popescu, Jean Bãileşteanu, la regretaţii Laurenţiu Cerneţ sau Romulus Cojocaru. Despre autoare şi cartea domniei sale au vorbit Ileana Roman, Emilia Mihãilescu, Sorin Vidan, Mariana Pop.
Nina Ceranu a obţinut numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor:
Premiul „Femina” –, 1993. Pentru romanul „Singurãtate în doi”;
Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara, 1993;
Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara, pt. romanul „Americanul”, 2001.
Premiul Fundaţiei „Lumina » la festivalul Eminescu, Orşova-Turnu-Severin, ianuarie 2005.
Premiul „Romulus Cojocaru”, Drobeta–Turnu Severin pentru romanul „Duhul fluviului”.
Diploma de excelenţã ca fiu al oraşului Turnu Severin;
Premiul „Pro-cultura” al Consiliul Judeţean Timiş,
A publicat peste 20 de volume de poezie, prozã, note de cãlãtorie. Este preşedintele Fundaţiei „Orient Latin” si directorul revistei „Orient latin” şi al Editurii Eubeea, Timişoara, din anul 1993. Redactor şef al revistei „Anotimpuri literare” din Timişoara şi redactor al publicaţiei „Ţara Mehedinţiului”, Timişoara.

Recent, cu doar puţine zile înaintea aniversãrii naşterii “Sfântului şi Domnului Eminescu” (aşa cum îl numea marele critic român George Cãlinescu pe “Luceafãrul”poeziei româneşti), prin strãduinţa şi inspiraţia neobositului “cãutãtor de comori spirituale”, Virgiliu Tãtaru, a vãzut lumina tiparului o carte remarcabilã atât prin conţinutul deosebit de interesant cât şi prin maniera de abordare a personalitãţii şi moştenirii literare aparţinând unui strãlucit reprezentant al culturii plaiurilor strãvechi mehedinţene.

Este vorba de volumul “Cultura româna şi Mihai Eminescu”, prin care se continuã, de fapt, evaluarea sistematicã şi cu numeroase informaţii, date inedite, a zestrei ştiinţifice şi literare excepţionale a acestui om de ştiinţã şi scriitor autentic, original, cãruia i-au mai fost dedicate alte douã cãrţi, şi anume: “Constantin Rãdulescu-Motru, corespondenţã” (1998) şi “Constantin Rãdulescu-Motru, publicistul” (2011), toate acestea, alãturi de alte 31 de volume, înscriindu-se pe linia eforturilor şi pasiunii de o viaţã a lui Virgiliu Tãtaru de a cerceta şi evidenţia zestrea culturalã deosebit de valoroasã a fiilor acestui colţ de ţarã, contribuţia acestora la îmbogãţirea culturii naţionale şi nu numai.

Cartea menţionatã (apãrutã în condiţii grafice excelente, la cunoscuta Editurã Profin) este structuratã în douã pãrţi distincte, prezentând, mai întâi, un amplu studiu, sistematic şi riguros argumentat, cu privire la viaţa şi moştenirea ştiinţificã a lui Constantin Rãdulescu-Motru (“Publicistul şi scriitorul Constantin Rãdulescu-Motru”), pentru ca, în partea a doua, pe baza unei selecţii inspirate şi convingãtoare, sã se ofere cititorilor, pe parcursul a aproape 200 de pagini, un grupaj de 25 de studii, articole ale acestuia, publicate de-a lungul vieţii, în diferite reviste ale vremii, preocuparea lui Virgiliu Tãtaru fiind de a evidenţia, prin aceste exemplificãri, cu prioritate, valenţele şi de scriitor autentic, autor al unor opere literar-artistice apreciate în epoca sa dar mai puţin cercetate şi cunoscute de contemporanii noştri. Superfici-alitatea sau ignoranţa unor critici literari de azi e cu atât mai regretabilã cu cât, – dupã pãrerea lui Virgiliu Tãtaru, e vorba de “opere fundamentale, de o inestimabilã valoare, care ne-au fãcut cunoscuţi şi ne-au impus în conştiinţa naţionalã şi a umanitãţii”. Iar în cazul special al lui Constantin Rãdulescu-Motru, e vorba de un om de culturã care, din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi pânã la finele anului 1948, s-a manifestat ca “o puternicã, prestigioasã şi complexã personalitate a spiritualitãţii româneşti: ca dascal, fondator şi conducãtor de publicaţii, filozof, psiholog, publicist şi scriitor, ca om politic”.

Referitor la principalele date biografice, aflãm cã acesta s-a nãscut la 2 februarie 1868, în localitatea Butoieşti, unde a fãcut şi primii ani de şcoalã, ajungând apoi la Institutul “Gustav Arnold” şi la un liceu din Craiova pentru cursurile gimnaziale şi medii. Dupã absolvirea liceului, s-a înscris simultan la Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care le-a absolvit cu excelente rezultate, în 1889, fiind remarcat şi apreciat laudativ chiar de Titu Maiorescu (fostul sãu profesor şi conducãtor al lucrãrii de licenţã) pentru capacitatea de a realiza o “inteligentã împreunare a teoriei aprioristice cu rezultatele actuale ale ştiintelor exacte pe temeiul ipotezei evoluţiunii, judecatã conştiincioasã, sigurã şi independentã”. În compania amabilã a lui Titu Maiorescu, va face ulterior, şi primul voiaj în strãinãtate, unde îşi va continua şi perfecţiona studiile, extrem de utile pentru cariera didacticã ulterioarã din ţarã: conferenţiar la catedra de istoria filozofiei antice şi esteticã apoi profesor l o a catedra de psihologie, logicã şi teoria cunoştinţei, pânã în 1940, când e pensionat.

Se apreciazã cã pentru vasta şi valoroasa sa activitate ştiinţificã, publicisticã şi literarã (inclusiv de membru şi, vremelnic, preşedinte al Academiei Române), Constantin Rãdulescu-Motru poate fi comparabil chiar cu cele mai proieminente personalitãţi ale epocii, precum Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Spiru Haret, Gala Galaction, Tudor Arghezi, chiar Ion luca Caragiale s.a., cu care a realizat şi unele colaborãri literare, a întreţinut relaţii prieteneşti. În ce priveşte vocaţia sa de scriitor, publicist şi profesor de filozofie, el considerã cã acestea decurgeau din tradiţii de familie, ca şi interesul pentru problemele sociale, ataşamentul pentru oamenii de la ţarã, optimismul şi capacitatea de a depãşi numeroasele dificultãţi ale vieţii sau carierei profesionale. În laboriosul sãu studiu, Virgiliu Tãtaru consemneazã numeroasele publicaţii, reviste şi ziare ale vremii (“Noua Revistã Româna”, “Studii filozofice”, “Provincia”, “Convorbiri literare”, “Literatorul”, “Datina”, “Ideea europeanã” etc.) la care Constantin Rãdulescu-Motru a colaborat sau le-a condus, polemicile de rãsunet purtate cu Nicolae Iorga, Spiru Haret, A. D. Xenopol, Felix Aderca, Duiliu Zamfirescu, Dobrogeanu Gherea, A. C. Cuza, Mihail Dragomirescu ş. a., valoroasele studii de istorie şi criticã literarã (vezi “Idealurile sociale şi arta”, “Literaturã şi patriotism”, “Profetismul în cultura noastrã naţionalã” etc.), creaţii literare proprii sau traduceri din literatura strãinã.

Activitatea publicisticã şi literarã a lui Constantin Rãdulescu-Motru este asemuitã de autorul studiului cu “un câmp ce se întinde pânã la marginea zãrii, acoperit de o multitudine de flori şi culori. Şi credem cã acest câmp trebuie parcurs de cineva pentru a se bucura de fermecãtoarea aromã a florilor, având şi frumoasa surprizã de a descoperi nebãnuite comori, înţelepciunea unui gânditor profund, cuceritor şi original”.

Articolele, studiile lui Constantin Rãdulescu-Motru, reproduse ilustrativ în a doua parte a volumului, îmbracã o paletã variatã, în funcţie de tematicã, de domeniile abordate, fie cã e vorba de orientãri şi tendinţe, evenimente sau realitãţi culturale, sociale şi politice ori personalitãţi ale culturii române şi strãine.

Un prim studiu (preluat şi ca titlu al cãrţii) readuce în conştiinţa cititorului ideea şi convingerea – de fapt, cã întreaga evoluţie a literaturii româneşti de dupã epoca eminescianã a fost puternic şi definitiv marcatã de geniul “Luceafãrului” acestei literaturi. Sunt reamintite aprecierile maioresciene dar şi proprii constatãri, potrivit cãrora “Sub influienţa operei poetice a lui Mihai Eminescu se vor afla, de acum înainte, nu numai generaţiunea sau generaţiile care l-au apropiat, ci toate generaţiunile care-l vor urma şi, prin aceasta, întreaga culturã românã”. Geniul eminescian s-a manifestat deopotrivã în inteligenţa nativã superioarã, capacitatea de înţelegere şi tãlmacire a realitãţilor lumii şi vieţii omeneşti, harul artistic divin, patriotismul exemplar, cultul pentru strãvechile datini româneşti, pentru migãlirea trudnicã a cuvântului care “sã exprime adevãrul”. Se considerã cã valoarea superioarã a operei eminesciene constã şi în faptul “unicitãţii sale în istoria culturii române de pânã astãzi”, influienţa lui Eminescu fiind “unica influienţã deosebitã care are de origine o personalitate românã”. La personalitatea lui Eminescu se referã şi studiul “Ce înseamnã Eminescu pentru cultura româneascã”, în care se apreciazã, printre alte judecãţi de valoare, şi constatarea cã “Mintea lui Mihai Eminescu a fost deschisã la toate gândurile care au frãmântat omenirea. El a cunoscut adânc filozofia, istoria şi ştiinţele exacte din timpul sãu. Nimic din ce intereseazã omenirea nu i-a fost lui strãin”.

Amintesc şi alte titluri de studii şi articole, lãsând la îndemâna cititorilor plãcerea de a le lectura în linişte şi cu satisfacţia de a afla numeroase date, informaţii inedite, judecãţi şi gânduri originale, pline de înţelepciune şi tâlc: “Actualitatea lui Titu Maiorescu”, “Filozofia lui Caragiale”, “Spiru Haret sociolog”, “Literaturã şi patriotism”, “Spre un nou idealism”, “Şcoala satului”, “Perspectivele unei generaţii”, “Ţãranul şi revoluţia”, “Idealul integral”, “Revendicãrile democraţiei române”, “Idealurile sociale şi arta”, “Politica aliaţilor”, “Avem noi adevãraţi intelectuali?”, “Sofismele democraţiei în învãţãmânt” ş. a.

Chiar dacã din partea autoritãţilor locale, a diriguitorilor culturii mehedinţene, bãtrânul dar împãtimitul truditor şi slujitor al cuvântului scris, Virgiliu Tãtaru n-a aflat nici ajutor, nici o preţuire binemeritate, el continuã încã sã sape trudnic, ca nimeni altul, sã scormoneascã în adâncuri pentru a scoate la ivealã, cu modestele-i disponibilitãţi de sãnãtate şi material-financiare, alte şi alte elemente de tezaur cultural mehedinţean.

Profesor  FLORIAN VLÃDICA