Obiectiv Mehedinţean » cronica

DOI OAMENI PROVIDENŢIALI de Virgiliu Tătaru

autor — Thu, 21 Aug 2014 08:24:25 +0000

Domnul Virgiliu Tãtaru desfãşoarã o muncã titanicã în acţiunea de a pune în circuit, la îndemâna marelui public cele mai cunoscute figuri ilustre care au contribuit la cultura naţionalã a ţãrii noastre din partea judeţului Mehedinţi. Este o muncã colosalã desfãşuratã de un om care este şi suferind. Domnia sa întruneşte în mod strãlucit calitãţi de ziarist, critic literar, istoric, sociolog, analist politic şi de mare umanist. A scos în evidenţã activitatea unor oameni mari ai judeţului nostru precum şi a celor care au sprijinit activitãţi creatoare din alte locuri ale ţãrii, care au ajutat sau au creat în judeţul nostru. Amintesc doar câteva ilustre figuri : Nicolae Iorga, C. Rãdulescu- Motru ş.a.
În cartea de care ne ocupãm este vorba despre Theodor Costescu şi despre G.G. Longinescu. Theodor Costescu a fost directorul Liceului “Traian”, prefect de Mehedinţi şi deputat. S-a nãscut în Turnu- Severin la 30 martie1869 şi a fost un student strãlucit al Facultãţii de Ştiinţe – secţia fizico – chimie a Universitãţii din Bucureşti. Când savantul Constantin I. Istrati, profesorul sãu i-a fãcut oferta de a rãmâne cadru universitar, tânãrul absolvent i- a rãspuns: “Vã mulţumesc pentru apreciere, domnule profesor, dar eu merg sã învãţ pe oltenii mei carte”. Dupã un an ca profesor în Craiova la Colegiul Naţional “Carol I” se transferã la liceul din Turnu-Severin. Aici începe o muncã grea, dar cu multã ambiţie. Liceul din Severin îi datoreazã multe din succesele sale ulterioare profesorului Th. Costescu. Insistã la Minister ca în Severin “sã se facã dupã modelul altor state liceu clasic şi real în acelaşi timp”. La 1 mai1893 este numit director al Liceului “Traian”. În perioada cât a fost director a fãcut din acest liceu “cea mai prestigioasã instituţie de învãţãmânt din ţarãS”.
Pedagog excepţional s-a preocupat de bunul mers al şcolii, de educarea şi promovarea tinerelor generaţii, dupã cele mai riguroase şi stimulatoare metode pedagogice, pentru viaţã şi viitoarele ocupaţii. S-a preocupat şi de ridicarea culturalã a satelor.
Prin contribuţia foştilor elevi şi a altor persoane generoase a strâns bani pentru un internat al liceului. Ca prefect al judeţului luptã pentru “ridicarea şcolii sãteşti din pãrãsirea în care se gãseşte”. Este ales deputat fãrã sã ducã nici-o campanie, fiindcã oamenii îl cunoşteau. Iniţiazã construirea unui Palat Cultural pe care îl va realiza. Cu banii obţinuţi din vânzarea moşiei soţiei sale a cumpãrat, în 1913. o moşie în comuna Vânjuleţ. Aici a ridicat şcoala, a construit drumuri de acces, a înfiinţat un spital, o bibliotecã. În Severin organizeazã Biblioteca orãşeneascã cu fondul de carte primit pentru oraş de la Ion Bibicescu. “Theodor Costescu a trãit adânc în sufletul lui visul ridicãrii unui neam din punct de vedere cultural, sanitar, economic”, şi a fãcut din vis o realitate – ne spune autorul.
Acest Mecena al Mehedinţiului a ajutat şi doi copii cu bani, din pensia lui, ca aceşti copii sãraci sã înveţe carte. Pentru locuitorii oraşului a invitat numeroşi scriitori sã conferenţieze în faţa acestora pe diferite teme. Pe aici au trecut scriitori ca M. Sadoveanu, care a ţinut o admirabilã lecţie de pedagogie socialã, I. Al. Brãtescu – Voineşti, sãrbãtorit cu mare fast la Palatul Cultural, Liviu Rebreanu etc.
În 25 martie1939 Th. Costescu se stinge din viaţã. În publicaţia “Gazeta Orşovei” publicistul Traian V. Ţãran îl evoca astfel: ”El a fost, rând pe rând, profesor şi director al Liceului “Traian” din Turnu – Severin, deputat de mai multe ori, prefect al judeţului Mehedinţi, secretar general al Ministerului de Industrie şi Comerţ. Dânsul a fost un neîntrecut român de bine şi propovãduitor sârguincios al culturii române”.
Dl. V.Tãtaru consemneazã: “Numele providenţialului Th. Costescu a rãmas definitiv în memoria generaţiilor, chiar dacã nimicitorul timp aşeazã uitarea peste oameni, fapte şi lucruri”. Autorul îşi încheie evocarea prin cuvintele: “Este un nume pentru eternitate pe care generaţiile au sfânta datorie sã-l respecte, sã-l venereze şi sã-l cinsteascã pe mãsura uimitoarelor şi trainicelor sale fapte – fapte izvorâte dintr-o mare, curatã şi generoasã iubire de patrie şi neam a providenţialului Theodor Costescu”. (pag.88 ).
“Mehedinţenii , cei care trãiesc în aceste locuri de legendã şi milenarã istorie, au avut norocul de-a avea în mijlocul lor un Om providenţial, precum Theodor Costescu. ”(87)
Un mare umanist, G.G. Longinescu
Alt exemplu de om providenţial de care se ocupã autorul V.Tãtaru este figura lui G.G.Longinescu. Autorul precizeazã: “Din puţinele date biografice pe care le deţinem, putem preciza urmãtoarele: G.G. Longinescu s-a nãscut în 1869 la Focşani, provine dintr-o familie de negustori, face strãlucite studii în ţarã şi în strãinãtate; a funcţionat ca profesor universitar de chimie neorganicã la Facultatea de Ştiinţe a Universitãţii din Bucureşti; este membru corespondent al Universitãţii din Bucureşti; este membru corespondent al Academiei Române; În anul 1910 îşi pierde vederea. (pag. 92 )
Împreunã cu matematiceanul Gheorghe Ţiţeica fondeazã publicaţia “Natura ”, care îşi propune sã explice pe înţelesul tuturor ştiinţa despre naturã şi este cea mai bunã publicaţie, de acest fel, din epocã.
G.G.Longinescu, fãrã vedere, a scris şi a publicat foarte mult: “a tipãrit cãrţi, sute de studii, a fãcut traduceri, a ţinut conferinţe la Radio şi în diverse foruri ştiinţifice”. Aşa a predat cursurile, aşa fãcea experimentele de laborator. Era sufletul revistei, ”Natura”. Îşi propune sã apropie ştiinţa de oameni şi sã ridice nivelul de culturã al poporului sãu. El spunea: “Numai prin ştiinţã şi credinţã România Mare poate sã ajungã România Tare, respectatã de prieteni şi temutã de duşmani”. (pag.97) Aici a publicat sute de articole de popularizare a ştiinţei. Avea talent literar. Trecea cu uşurinţã de la utilizarea termenilor ştiinţifici la “povestiri, evocãri, portret, poem, jurnal intim”. “A fost unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi dascãli ai epocii”. Ne-a lãsat un mişcãtor poem în prozã despre mamã. A fost “unul dintre cei mai talentaţi portretişti de la noi”. Era şi un neîntrecut evocator. A evocat şi figura lui N.Iorga cu care a fost coleg la liceul din Iaşi. G.G.Longinescu a fost un savant în meseria lui şi un mare patriot. Şi-a iubit ardent patria şi neamul: Tot ce a fãcut a fãcut pentru ţara şi poporul sãu. “A luptat permanent pentru ridicarea oamenilor prin culturã. Era convins cã ştiinţa îi poate ajuta pe oameni. De aceea a fost un neobosit colaborator al revistei “Natura”.
Autorul cãrţii “Doi oameni providenţiali” îşi încheie valoroasa evocare a personalitãţii lui Longinescu cu urmãtoarele cuvinte: “Chimist pasionat G.G.Longinescu, preocupat permanent de tainele acestei ştiinţe, ascundea, în multitudinea preocupãrilor sale, pe neîntrecutul portretist şi evocator –cum s-a putut vedea – pe sensibilul poet, pe melancolicul memorialist şi povestitorul cu har, pe harnicul şi priceputul traducãtor”.
“Toate aceste multiple şi deosebite calitãţi ne contureazã personalitatea unui mare umanist, a unui Om cu adevãrat providenţial. Noi ne permitem sã spunem cã aceşti doi iluştri fii ai neamului –Theodor Costescu şi G.G. Longinescu –au fost pentru generaţia lor nişte oameni providenţiali de la care generaţiile care se succed au mereu şi mult de învãţat – cinstea, demnitatea, dãruirea în muncã, respectul de aproapele, dragostea sincerã şi statornicã de ţarã şi neamul pentru a cãror înãlţare şi demnitate s-au dãruit pilduitor”. (pag.201)
PROF. DUMITRU BÃDESCU, STREHAIA – MEHEDINŢI

UN CRITIC LITERAR DE PRESTIGIU: DUMITRU BÃDESCU

autor — Mon, 03 Mar 2014 19:28:16 +0000

Timp de peste patru decenii, viaţa culturalã a oraşului STREHAIA a avut un puternic puls, o mare diversitate şi un prestigiu de invidiat prin activitatea a doi oameni de excepţie: profesorul CONSTANTIN A.PROTOPOPESCU şi profesorul DUMITRU BÃDESCU. Generaţii dupã generaţii au luat de la dânşii lumina cãrţii şi au învãţat sã fie oameni demni în viaţã.
Primul, ca istoric şi pasionat istoric, a avut cultul trecutului, eroilor şi monumentelor.
Al doilea, predând limba şi literatura românã, a avut o statornicã pasiune pentru teatru, pe care a transmis-o şi elevilor sãi cu care a pus în scenã numeroase piese de teatru, precum – „LA O PIATRÃ DE HOTAR” de I.D.SÂRBU; „IO, MIRCEA VOIEVOD” şi „CETATEA DE PIATRÃ” de DAN TÃRCHILÃ; „CINEVA TREBUIA SÃ MOARÃ” de ALEXANDRU MIRODAN şi altele. Domnul DUMITRU BÃDESCU a conceput ingenioase şi valoroase scenarii dupã unele creaţii ale scriitorilor români şi universali pe care le-a redat generos publicului, tot prin elevii sãi, în dubla calitate de autor şi regizor.
Om cu o întinsã şi temeinicã culturã, dar mai puţin încrezãtor în puterile sale, a doua pasiune – cea a SCRISULUI – domnul DUMITRU BÃDESCU şi-a descoperit-o târziu, dupã pensionare, când a fost solicitat sã colaboreze la revista „ARCADE”; ce apare la STREHAIA. La venerabila-i vârstã, de peste 12 ani scrie cu pasiune şi admirabilã hãrnicie, cu multã pricepere, devenind – cum se zice – criticul literar de direcţie al acestei interesante publicaţii. Rod al acestei fructuoase activitãţi sunt cele trei consistente volume de „CRONICI LITERARE”.
Cel de – al treilea volum a apãrut, recent, în editura PROFIN şi reţine în mod deosebit atenţia prin bogãţia şi diversitatea ideilor şi opţiunilor.
Domnul DUMITRU BÃDESCU lectureazã atent, obiectiv cãrţile pe care le primeşte şi reuşeşte sã contureze acea notã distinctã de originalitate a respectivilor autori, fie cã sunt poeţi, prozatori, critici şi istorici literari, memorialişti.
Criticul ne convinge, bunãoarã, cã poetul DORU V. FOMETESCU „scrie o poezie sensibilã marcatã de judecata rece a gândirii simţite profund cu inima” ( „DEZAMÃGIRI – IEŞIREA DIN PARADIS”)
Fiindu-i elev, cãrţile scriitorului VIRGILIU TÃTARU le citeşte tot mai atent, dar şi cu bucuria fostului dascãl, recenzându-i volumele – „VALERIU ARMEANU – VOCAŢIA CREAŢIEI”; „VALEA MOTRULUI ÎN LITERATURÃ”; „CONSTANTIN PAPACOSTEA – PAJURÃ PUBLICISTUL”; „PROFILURI” şi „EUFROSIN POTECA”.
Pe criticul literar DUMITRU BÃDESCU îl impresioaneazã, în mod deosebit, la acest autor, volumul „OAMENI, DESTINE ŞI AVENTURA UNEI CÃRŢI”, cãci dânsul ne spune: „ O carte emoţionantã, scrisã cu lacrimi (…). Dacã „AMINTIRI DIN COPILÃRIE” vorbeşte despre firescul copilãriei, cartea de faţã ne prezintã epopeea unui destin eroic în luptã cu vicisitudinile vieţii unui copil. Este de fapt drama unui copil de ţãran, care, cu mari sacrificii, nu numai cã supravieţuieşte, dar reuşeşte în luptã cu destinul” (…). Cartea ne captiveazã, ne emoţioneazã şi nici nu ştii când ai ajuns la ultima paginã, furat de evenimentele la care participi sufleteşte”.
Cronici literare la fel de ample, consistente şi argumentate ne oferã domnul DUMITRU BÃDESCU şi despre alţi interesanţi scriitori contemporani: AUGUSTIN POPESCU care a „traversat o dramã” („SINGUR”): ANA-MARIA STÃNESCU, cu „o conştiinţã poeticã în formare, un suflet vulcanic şi o expresie plinã de umor”;MIHAI BURACU ( „EU SUNT SCRIBUL… AMINTIRI ŞI POEZII DIN ÎNCHISOARE”); ION ELENA ( „ADIO, FRUMOASE ZÃPEZI” – poem în prozã); GEORGE DUMITRU („OGORUL SÂNGELUI”); ION POPESCU – BRÃDICENI („ARTE TRANSPOETICE”; „SERILE DE LA BRÃDICENI”); DONA ROŞU („NUMELE TÃU”); ELENA POPESCU („VIBRAŢIE SUB ARCUŞURI DE TOAMNÃ”); ION SABIN CERNA („IUBIRI DIN ALTE ZÃRI”); MIHAI GHEORGHE („STRIGÃTE ÎN AGORA”); FLORIAN VLÃDICA („SLOVE ŞUGUBEŢE”).
Din secvenţa „ATITUDINI” se reţin eseurile „FAMILIE – ŞCOALÃ”; „DREPTUL LA SÃNÃTATE”; „SÃ NE BUCURÃM”.
În ultima parte a volumului – „COMEMORÃRI”, criticul literar ne oferã reuşite şi emoţionante portrete ale scriitorilor: ADRIAN PÃUNESCU, FÃNUŞ NEAGU, ION LUCA CARAGIALE, CONSTANTIN A.PROTOPOPESCU ŞI AUGUSTIN POPESCU.
Criticul literar DUMITRU BÃDESCU are cultul cuvântului frumos rostit şi scris, aşezat cu grijã în frazã şi plin de sensuri şi semnificaţii. Cum de altfel ne-o şi spune: „Cel mai mare mit al omenirii şi minune în existenţa ei este CUVÂNTUL. Din el se nasc şi în el mor miliarde de gânduri şi sentimente. Pe drept cuvânt se spune cã prin el ne facem intrarea în lume şi prin ultima rostire ne luãm adio de la ea. Prin el ne legãm şi ne dezlegãm de viaţã. De aceea se spune cã mai întâi a fost CUVÂNTUL.
Toatã încãrcãtura de idei şi sentimente cel mai bine o exprimã poezia, în general literatura. De aceea misiunea criticii literare este decodarea textului literar, adicã explicarea a ceea ce a vrut sã spunã poetul.
Niciodatã critica literarã nu poate exprima ultima idee rostitã de poet. O operã este cu atât mai mare cu cât în ea se regãsesc mai multe generaţii cu gândurile, frãmântãrile şi sentimentele lor”.
MEHEDINŢIUL a avut şi are numeroşi poeţi şi prozatori, dar mai puţini critici literari. Trei s-au impus şi au o operã de referinţã. Doi în perioada interbelicã – DUMITRU TOMESCU, unul dintre fondatori şi criticul de direcţie al revistei „RAMURI” – şi CONSTANTIN D.IONESCU – critic de direcţie, timp de un deceniu, al revistei tradiţionaliste „DATINA” şi critic de direcţie, câţiva ani, al revistei „GÂNDIREA”, colaborator de prestigiu al revistei „RAMURI”.
În zilele noastre s-a impus prestigios criticul literar DUMITRU BÃDESCU care, prin cele trei volume de „CRONICI LITERARE”, îşi contureazã o personalitate distinctã, demnã a fi luatã în seamã şi care se impune prin ideile şi opţiunile sale fundamentate şi convingãtoare.
Sãnãtate şi acelaşi spor la scris, domnule profesor DUMITRU BÃDESCU !
VIRGILIU TÃTARU

VIRGILIU TÃTARU: “UN SEVERINEAN SCRIE VIAŢA LUI HORAŢIU”

autor — Wed, 26 Feb 2014 14:37:24 +0000

Elaboratã cu obişnuita-i rigoare, cu pasiunea şi harul artistic ce-i sunt caracteristice, bazatã pe o documentare amplã şi inteligent valorificatã, cartea “UN SEVERINEAN SCRIE VIAŢA LUI HORAŢIU” a remarcabilului şi neobositului scriitor mehedinţean VIRGILIU TÃTARU, poate fi socotitã un prim şi minunat cadou ce se oferã cititorilor autentici, încã din primele zile ale noului an, 2014.
Acest nou volum (apãrut tot în cunoscuta Editurã Profin), ca şi cele peste 30, anterioare, dupã cum se poate deduce chiar din titlu, continuã vechea şi statornica preocupare a autorului de a evidenţia, cu prioritate, personalitãţi şi valori de excepţie ale ştiinţei şi literaturii artistice mehedinţene, o performanţã admirabilã şi greu de egalat de alţi scriitori contemporani, îndrãgostiţi de cuvântul scris. Sunt grupate aici, în cele peste 130 de pagini, 14 titluri de studii şi creaţii literar-artistice (inclusiv traduceri din literatura universalã), personalitatea deosebitã pe care se axeazã, aproape în totalitate, conţinutul cãrţii, fiind însã scriitorul mehedinţean, de notorietate naţionalã şi chiar europeanã, Nicolae I. Herescu, cel care, potrivit aprecierii lui Virgiliu Tãtaru, a studiat cel mai îndelung şi aprofundat viaţa şi opera lui Horaţiu (un autentic geniu al literaturii universale), pentru care a întocmit şi un studiu monografic cuprinzãtor, însoţit de remarcabile traduceri din creaţia acestuia.
Aflãm, din chiar primele pagini, semnificative date biografice despre Nicolae I. Herescu, nãscut la 6 decembrie 1906, în Turnu Severin, provenind dintr-o familie de vechi şi vestiţi boieri, descendenţi iluştri, înrudiţi, prin cea a Calomfireştilor, cu “mari voievozi, de la Mircea cel Mare pânã la Mihai Viteazul”, însuşi generalul Ion Herescu (tatãl scriitorului), fiind vãrul ultimului mare ban al Craiovei. Dupã clasele primare din oraşul natal, N. I. Herescu a urmat cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova, apoi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (Secţia Limbi Clasice), obţinând licenţa în 1927, cu menţiunea “MAGNA CUM LAUDE”. În urmãtorii doi ani, va beneficia şi de o specializare, la Sorbona, va obţine doctoratul, preferând, iniţial, sã rãmânã în ţarã, unde a parcurs toate treptele ierarhiei didactice, începând cu funcţia de profesor de liceu (la Liceul “Gheorghe Lazãr”, din Bucureşti) şi continuând cu cele de asistent, conferenţiar şi profesor universitar, pânã în 1945, când va prefera, totuşi, exilul. Simultan cu activitatea didacticã universitarã, a fost şi membru permanent în Consiliul Ministerului Educaţiei, a întemeiat şi condus, timp de 6 ani (începând din 1939), Institutul Român de Studii şi, tot din 1939, a fost ales, pentru o perioada de 4 ani, preşedinte al Uniunii Scriitorilor Români.
Remarcabilã a fost şi activitatea sa publicisticã, din care am putea reţine, selectiv: editarea, în 1925 (împreunã cu Nicolaescu-Plopşor), a revistei “Suflet Românesc”, contribuţiile semnificative la apariţia revistei craiovene “Favonius” (1926-1928), a publicaţiilor “Revista Clasicã”, “Pleiada” (revista “pentru poezie, criticã şi ideologie”, la care au mai colaborat şi Ion Pillat, Aron Cotruş şi Vasile Voiculescu), colaborarea cu versuri, prozã, eseuri, traduceri şi studii la numeroase alte publicaţii, precum “Universul literar”, “Flamura”, “Gândirea”, “Clipa”, “Revista Fundaţiilor Regale”, “Viaţa Literarã”, “Adevãrul Literar”, Ramuri”, “Scrisul Românesc”, “Universul”,”Adevãrul Literar şi Artistic” etc. Deosebit de variatã şi valoroasã este creaţia literar-artisticã, fie cã e vorba de poezie, de prozã (schiţele “Conul Tache”, “Slujul”; romanul “L’agonie saus morts”, povestirea “Nicã al lui Tudorache Mãgieşu”, “Basmul celor patru zodii”, “Cartea cu luminã” etc) sau de criticã şi istorie literarã, traduceri din literatura universalã: “Destinul împãrãtesc al poetului”, “Caiete clasice”, “Catulo” (Roma, 1943), “Punti divista sulla lingua di Tito-Livio” (Roma, 1943), “Ovidiana. Recherches sur Ovide” (în colaborare cu Dinu Adameşteanu, V. Cristea şi Eugen Lozovan, Paris, 1958) s.a.
Evenimentele de la 23 august 1944 îl surprind pe Nicolae I. Herescu în Portugalia, de unde va reveni la Paris, preferând, pentru anii urmãtori (se va stinge din viaţã în Elveţia, la data de 15 august 1961), libertatea şi exilul, dar continuându-şi activitatea ştiinţificã şi literarã, publicisticã, cu preferinţã pentru cultura şi literatura latinã, dovada elocventã fiind tipãrirea, în 1958 ( cu prilejul bimilenarului lui Ovidiu) a monumentalei “OVIDIANA”. Emoţionante sunt gândurile lui Nicolae I. Herescu, consemnate în articolul “Sufletul Ţãrii” (apãrut în “Uniunea Românã” de la 1 decembrie 1948), din care reţinem: “ Dacã dictatorul de la Cremlin îşi închipuie cã perdeaua de fier este un zid de nepãtruns, se înşealã…. Gândul scris sau vorbit zboarã dintr-o parte în alta, cãci nu s-au nãscut încã tunuri care sã poatã ucide gândul care încalcã fruntãriile. Cine uitã acest adevãr elementar face o grosolanã lucrare; o cât de grãbitã rãsfoire a istoriei, mai vechi sau mai recente, stã mãrturie cã glonţul nu a reuşit niciodatã sã sfarme spiritul”.
Virgiliu Tãtaru subliniazã înaltul patriotism al lui Nicolae I. Herescu, virtute moralã moştenitã din “spiţa unor strãluciţi înaintaşi”, care l-a ajutat sã suporte şi sã înfrunte cu bãrbãţie, pânã în ultima clipã a vieţii, drama exilului, izvorul tãriei sale decurgând aşadar tocmai din “dragostea lui statornicã faţã de patrie şi respectul pentru demnitatea neamului românesc”. Dupã cum subliniam însã de la început, preocuparea de bazã a autorului cãrţii o constituie abordarea de cãtre Nicolae I. Herescu a personalitãţii de excepţie a poetului latin Horaţiu (“Un severinean scrie viaţa lui Horaţiu”, “Viaţa lui Horaţiu”), despre care sunt oferite numeroase şi interesante date biografice, începând cu data naşterii (65 i.H), obârşia familialã (fiu de sclav eliberat, numele de HORAŢIU fiind, de fapt, al fostului trib de sclavi), anii copilãriei şi ai maturitãţii, pasiunea pentru splendorile naturii dar şi pentru culturã şi arte, cultivarea modestiei, altruismului dar şi a gustului pentru virtuţile artei (“sub oblãduirea şi ocrotirea zeilor şi a muzelor”), la care se referea în “Scrisorile” sale. A nutrit un adevãrat cult pentru tatãl sau care, cu dragoste paternã dar şi sacrificii, l-a adus la Roma, pentru învãţãtura înaltã dar şi cu riscuri primejdioase. Într-o scrisoare cãtre Mecena, Horaţiu va recunoaşte, mai târziu, referindu-se la tatãl sãu: “El mi-a pãzit nevinovãţia, întâia dintre virtuţi, nu numai de fapte ruşinoase, dar şi de bãnuiala cã le-aş fi putut fãptui”.
Anul 45 (î.H.), al plecãrii şi strãmutãrii la Atena
(devenitã o mare revelaţie pentru tânãrul studios), va rãmâne “un moment capital în formaţia spiritualã a deja tânãrului poet, o îmbarcare cãtre o nouã poezie. O poezie care va încetãţeni la Roma ceea ce lipsea poeziei latine: mai multã mlãdiere şi melodice ritmuri noi”. Evenimente politice primejdioase îl vor determina pe tânãrul studios sã revinã în patria natalã, unde, lipsit acum de ajutorul şi protecţia tatãlui (mort, între timp), va parcurge o perioadã mai dificilã pânã când se va afirma ca scriitor şi va fi luat în seamã de personalitãţi importante ale lumii artistice, precum Vergiliu, Varius şi, mai ales, Mecena. Nicolae I. Herescu considera cã, dacã întâia jumãtate a vieţii lui Horaţiu a fost plinã de mişcare şi de destule peripeţii, a doua jumãtate, cei treizeci de ani aproape, scurşi între întâlnirea, prietenia cu Mecena şi moartea poetului, a fost liniştitã, egalã, închinatã poeziei şi prieteniei. Horaţiu a murit cu 8 ani înainte de naşterea lui Cristos, la doar câteva luni dupã scumpul sãu amic Mecena, cãruia îi mãrturisise, repetat, nu cu mult timp înainte: “Nu voi putea trãi mult fãrã tine”.
Virgiliu Tãtaru apreciazã cã aceastã concentratã , interesantã şi convingãtoare biografie a lui Horaţiu (însoţitã de numeroasele şi excelentele traduceri), scrisã de severineanul Nicolae I. Herescu este, pânã astãzi, cea mai reuşitã dintre multele încercãri care s-au fãcut la noi. Şi, bineînţeles, o valoroasã sursã de documentare pentru cei care se apleacã atent asupra creaţiei marelui geniu al liricii universale. Un studiu amplu din carte, cu inspirate şi convingãtoare traduceri exemplificative (“Lirica lui Horaţiu”) este dedicat special acestui domeniu al valoroasei moşteniri artistice a lui Horaţiu, din care, pe baza unei vaste şi solide culturi, “Nicolae I. Herescu a izbutit sã punã în evidenţã ceea ce era caracteristic, deosebit, marilor creatori şi unor astfel de opere care rezistã, prin timp, ca nişte capodopere de excepţie.”
Lãsând, firesc, cititorului cãrţii plãcerea alegerii şi savurãrii superbelor creaţii poetice, mãiestrit traduse de Nicolae I. Herescu din limba latinã, ne vom limita doar la enunţarea titlurilor: “Lui Mecena”, “Taliarhului”, “Cãtre Virgiliu”, “Cãtre Mecena”, “Cãtre Virgilius”. Consemnãm, de asemenea, şi titlurile altor studii din cartea lui Virgiliu Tãtaru (semnate de acesta), la fel de interesante şi bazate pe variate, semnificative informaţii, evaluãri şi exemplificãri, oferind cititorului şansa unei lecturi deopotrivã instructivã şi relaxantã, memorabilã: “O mare prietenie: scriitorul francez Marcel Fontaine şi scriitorul severinean Nicolae I. Herescu”; “Un talentat publicist mehedinţean: Grigore Paltin”, “O figurã luminoasã a teatrului românesc: Nicolae Bãltãţeanu”, “Revista DATINA şi folclorul”, “O revistã literarã la Strehaia: MURMURUL PÃDURII” etc.

„PUBLICISTUL CONSTANTIN PAPACOSTEA – PAJURÃ” de Virgiliu TĂTARU

autor — Thu, 13 Sep 2012 10:49:27 +0000

Despre Virgiliu Tãtaru, poate aţi auzit. Este cunoscut de unii şi necunoscut pentru mulţi. Pentru noi, toţi, Virgiliu Tãtaru este un ziarist de mare talent care şi-a încununat activitatea nu numai ca jurnalist, dar şi ca un cercetãtor, cu talent deosebit pentru personalitãţile culturii şi creaţiei româneşti. S-a oprit în special asupra culturii şi creaţiei oamenilor de culturã din judeţul Mehedinţi, dar nu numai. Lui îi datorãm pagini uitate, pagini memorialistice aproape despre toţi creatorii de culturã şi artã care au activat în judeţ, sau în alte locuri din ţarã. Iatã câteva titluri din cãrţile publicate de el: „Profiluri”, „Cu faţa spre trecut”, „Constantin Rãdulescu – Motru – publicistul”, „Petre Sergescu sau vocaţia matematicii”, Prinţul Anton Bibescu şi Corcova”, Iulian Predescu: „Taina cãrţilor” ş.a.

Multe dintre personalitãţile tratate sunt cuprinse şi în „Dicţionarul personalitãţilor mehedinţene” în douã volume de aproape 1000 de pagini. Printre aceste opere se înscrie şi romanul „Tu eşti fratele meu”. Iatã o scurtã citare a titlurilor într-o listã mult incompletã.

În prezent Domnul Virgiliu Tãtaru, pensionar pe caz de boalã lucreazã cel puţin 6 ore pe zi în ciuda multiplelor suferinţe. Acest om este dãruit nu numai cu o mare capacitate de muncã, dar şi cu un talent deosebit. În prezentarea personalitãţilor de culturã dovedeşte talent de istoric literar, critic literar, cronicar şi este un foarte bun analist al omului şi al operei despre care vorbeşte. Cred cã este primul cercetãtor care se ocupã de cultura judeţului şi de oamenii sãi care şi-au adus contribuţia la viaţa şcolii, a culturalizãrii maselor, la îmbogãţirea creaţiei, a istoriei, filosofiei, poeziei şi a prozei.

În acest noian de merite pe care le are creaţia D-lui Virgiliu Tãtaru încerc eu sã-mi prezint câteva impresii de cititor asupra uneia din cãrţile sale „Publicistul C. Papacostea – Pajurã”.

Papacostea – Pajurã este un om talentat şi multilateral dotat. A îndeplinit multiple funcţii cu succes pentru contemporanii sãi. Autorul ne spune: „Avea pricepere deosebitã în a lua pulsul comunitãţii în mijlocul cãreia trãia şi îşi desfãşura activitatea pe multiple planuri – profesor, primar, publicist, conducãtor de publicaţii, literat, istoric, traducãtor”. (pag.147) Consider de o deosebitã valoare articolele, invenţiile şi rapoartele sale pedagogice. A susţinut cu toatã teoria şi viziunea de om progresist modernizarea învãţãmântului într-o viziune nu numai îndrãzneaţã, dar şi prodigioasã. A militat întocmai ca Spiru Haret, pentru dezvoltarea învãţãmântului la sate, luptând pentru lichidarea analfabetismului. S-a preocupat de dezolvarea bazei materiale a şcolilor, de pregãtirea cadrelor didactice, de retribuţia materialã şi de cultura lor. Pentru îmbunãtãţirea încadrãrii şcolilor cu dascãli pregãtiţi a susţinut dezvoltarea şcolilor pedagogice. Astfel nu greşim cu nimic dacã-l considerãm pe C. Papacostea Pajurã un om al şcolii care a contribuit din plin la dezvoltarea şi modernizarea învãţãmântului românesc.

Dar Virgiliu Tãtaru sublinieazã şi o altã laturã a activitãţii lui Papacostea – Pajurã: aceea de îndrumãtor al satelor prin culturã. A susţinut activitãţile culturale: serbãri, conferinţe, cultivarea tradiţiilor şi obiceiurilor în lumea satului. Ca profesor a susţinut concursurile şcolare.

Activitatea cea mai bogatã a lui Papacostea – Pajurã a fost aceea de publicist. A înfiinţat şi a condus numeroase reviste, a publicat mii de articole pe cele mai diverse teme. În articolele şi lucrãrile publicate a avut un punct de vedere progresist situându-se în prima linie a luptãtorilor democraţi. Nu a fost activitate progresistã pe care sã nu o fi sprijinit, despre care sã nu fi scris.

Dar Papacostea – Pajurã a fost şi un om dãruit cu talent de critic, istoric literar, poet şi prozator. Poeziile sale ocazionale sunt de o realã valoare şi nu sunt cu nimic mai prejos de ale altor poeţi. Sunt perfect îndreptãţite cuvintele autorului, Virgiliu Tãtaru care remarcã: „C. Papacostea – Pajurã avea o extraordinarã uşurinţã în a scrie, manifestându-se competent în cele mai variate domenii – literaturã, istorie, sociologie, geografie, politicã, pedagogie. Aşa ne explicãm faptul cã întâlnim prezenţa sa nu numai în publicaţiile pe care le fondeazã şi le conduce, dar şi în multe altele – locale şi centrale”. (pag.110) A fost şi un bun traducãtor de literaturã din limbile greacã, germanã, francezã. Se cuvine, poate, sã ne îndreptãm mai mult atenţia spre ideile acestui om de culturã progresistã. De aceea munca inestimabilã începutã de D-l Virgiliu Tãtaru trebuie continuatã. Şi vreau sã constat exigenţa, priceperea şi talentul cu care ştie sã scoatã în evidenţã omul şi opera de care se ocupã. Toate lucrãrile D-lui Virgiliu Tãtaru sunt valoroase, dar eu mi-am propus doar sã atrag atenţia asupra acesteia. Lucrãrile la care s-a înhãmat autorul acestei opere prezintã un mare interes şi se dãruieşte cu generozitate în scurgerea timpului.

Anexa – Iatã ce ne spune autorul: Şi are o convingere pe care o formuleazã astfel: „Cine a crescut în puf şi a fost îmbuibat cu toate bunãtãţile pãmântului, cine n-a mâncat niciodatã pâine muiatã în lacrimi şi n-a ştiut ce-i frigul, acela care a stat oarecum retras în turnul de ivoriu al imaginaţiei, privind cu dispreţ, „spre plebea imbecilã”, acela nu va putea niciodatã sã alcãtuiascã o operã care sã rãzbatã spaţiul şi timpul, pentru cã aceluia îi lipseşte aderenţa afectivã cu subiectul”.

În tot ce a gândit şi a creat C. Papacostea – Pajurã rãzbate acest profund democratism.

PROF. DUMITRU BÃDESCU, STREHAIA – MEHEDINŢI