NON, JE NE SUIS PAS CHARLIE!

autor — Thu, 22 Jan 2015 20:03:46 +0000

Nici eu nu sunt!.
Nu m-au influenţat susţinerile domnului Le Pen. Din punctul meu de vedere este la fel de departe de adevãr ca şi cei numeroşi aliniaţi sub stindardul “Je suis Charlie”.
Apreciez însã poziţia exprimatã în nume personal de A.S.R. Charles-Philippe d’Orléans.
Am considerat caricaturile jurnaliştilor de la Charlie Hebdo o formã de ironie veninoasã şi nicidecum exprimarea liberã a unor convingeri. Prin libertate de exprimare înţeleg dreptul tãu de a-ţi face cunoscute idealurile, speranţele, punctele tale de vedere asupra unor lucruri constatate şi dovedite.
Şi, vorba lui Ion Raţiu-Preşedintele de care România nu a vrut sã se bucure, dreptul tãu de a-ţi susţine ideile chiar dacã nu sunt conforme cu ale mele.
Libertatea de exprimare trebuie asumatã. Pentru a mã exprima, am dreptul de a utiliza toate mijloacele legal utilizabile, inclusiv caricatura.
Pot folosi caricatura şi ironia în cazul unui parlamentar demagog, de exemplu, care una promite şi alta face, faptul fiind de notorietate, sau demonstrat prin situaţii de caz. Nu pot folosi ironia şi caricatura însã în cazul unui parlamentar doar pentru cã am eu “convingerea” cã toţi parlamentarii sunt demagogi.
Pot folosi caricatura şi ironia în cazul unui guvern care s-a angajat sã asigure prosperitatea unui popor şi reuşeşte doar sãrãcirea acestuia şi subminarea economiei naţionale, faptul fiind de notorietate, sau demonstrat prin situaţii de caz. Nu pot folosi ironia şi caricatura însã în cazul unui guvern doar pentru cã am constatat cã 3 guverne anterioare au fãcut acest lucru.
Cu atât mai mult, nu pot utiliza caricatura şi ironia pentru a lua în derâdere credinţa unor popoare, chiar dacã mã consider ateist şi simt nevoia de a-mi exprima, liber, aceastã convingere. Pentru cã nu am ce sã ironizez în astfel de situaţii. Credinţele colective, asumate de sute de milioane de oameni, nu pot fi ironizate. Astfel de colectivitãţi sunt generatoare de istorie, sunt colectivitãţi creatoare, izvorâtoare de valori universale şi de dãruire exemplarã. Astfel de colectivitãţi umane nu ai cum sã le ironizezi decât dacã lucrezi la ordin, sau creierul tãu a luat-o razna.
Entitãţile spirituale conştientizate de aceste colectivitãţi nu pot fi ironizate pentru cã nu pot fi lezate, existând deasupra lucrurilor şi deasupra fiinţelor.
Dacã ar fi ateişti, caricaturiştii de la Charlie Hebdo ar trebui sã-şi aleagã ţintele în mod civilizat şi justificat. A te defini ateist doar prin bagatelizarea ironicã a convingerilor celorlalţi, nu reuşeşti decât un atac josnic la credinţa acestora, fie ei creştini, musulmani, budişti, hinduşi, etc.
Dacã ar fi credincioşi, nu ar promova astfel de josnicii. Eu sunt creştin ortodox, şi cred în Dumnezeu. Dacã vii cu o fiţuicã în care mâzgãleşti ironii la adresa Mântuitorului meu, nu ai cum sa-L denigrezi pe Acesta, deoarece nu îţi stã în putinţã. Vei încerca doar sã mã amãrãşti pe mine, pentru cã doar pe mine mã poţi avea drept ţintã. Iar eu pot sã pun mâna pe par şi sã-ţi îndrept cãrarea, sau Îl pot ruga pe Dumnezeul meu sã-ţi ierte rãtãcirea, şi sã te ajute sã înţelegi.
Şi aceasta face diferenţa.
Fiecare religie îşi are trãitorii sãi, dar şi bigoţii sãi. Bigoţii religioşi nu cred, ci doar mimeazã credinţa. Şi nu o mimeazã din iubire adevãratã faţã de Mântuitorul lor ci mai mult din fricã de acesta, din teama cã dacã totuşi existã sã nu rãmânã şi ei pe dinafarã. Şi înţeleg sã iasã în evidenţã, pentru ca Dumnezeu, Allah şi Mahomed, Buddha, Vishnu şi Krishna sã le aprecieze zelul, preocuparea, asumarea publicã a “credinţei” şi impunerea acesteia în rândul necredincioşilor.
Nicio religie nu îndeamnã sã-i ucizi pe cei ce nu cred ca tine. Bigotismul însã rãstãlmãceşte litera şi pune mâna pe armã. De regulã se pune în discuţie bigotismul religios. Dar se discutã foarte puţin despre cea mai agresivã formã de bigotism, bigotismul ateist, care a produs în secolul XX milioane de victime, indiferent dacã l-am denumit fascism sau comunism.
Niciun ateu, intelectual rasat, nu va ridica glasul, mânios sau ironic, împotriva unui credincios. Doar ateiştii bigoţi vor sã impunã primordialitatea materiei şi supremaţia gândirii umane utilizând orice formã, de la dictaturã şi pânã la caricaturã, incapabili de un dialog în care partenerul este ascultat şi auzit.
Ei îi vorbesc despre Darwin, dar nu ştiu mai nimic despre teoria evoluţiei speciilor. Ei ştiu doar cã “aşa a spus Darwin”, şi le este suficient.
Dacã îi rogi sã îţi explice ce a spus Darwin, dau în bâlbâialã. Dacã le spui cã Darwin niciodatã nu a afirmat cã strãmoşul omului ar fi maimuţa, şi cã doar a adus dovezi privind evoluţia speciilor şi a definit aceastã lege constatând asemãnãrile anatomice dintre ele, te iau de gât şi te calcã în picioare.
Eu discut cu plãcere, cu oricine, despre Dumnezeul meu. Şi, uneori, am avut şi bucuria de a constata cã aceste discuţii au fãcut sã vibreze ceva în gândirea interlocutorului meu.
Ei se supãrã, dacã vrem sã discutãm despre teoriile lor.
Acesta este bigotismul ateist, şi întotdeauna bigotismul genereazã stãri conflictuale. La bigoţi ajung uşor pãpuşarii. Interesele sunt diverse: banii, puterea, rãzbunarea, privelegiile, şi toate altele. Pãpuşarii niciodatã nu ajung în linia întâi. Carne de tun sunt doar bigoţii. Pãpuşarii supravieţuiesc conflictului şi îşi sporesc teşchereaua în timp ce bigoţii omoarã, batjocoresc, denigreazã, şi pentru toatã aceastã “muncã” îşi iau “rãsplata”, pe pãmânt, sau pe tãrâmuri promise.
La Paris, câţiva bigoţi au pus mâna pe condei şi au încercat sã ucidã credinţa. Citându-l pe domnul Ion Varlam, au “aţâţat continuu la intoleranţã şi violenţã împotriva a tot ce înseamnã civilizaţia graţie cãreia Omul s-a ridicat prin simţul demnitãţii: religia, cultura, arta, civilitatea, decenţa, responsabilitatea”. Şi Ion Varlam trãieşte în Franţa de zeci de ani, şi cunoaşte ce spune. La Paris, alţi bigoţi au pus mâna pe armã şi au ucis tot ce le-au stat în cale.
Iar pãpuşarii au organizat miting de solidaritate. Solidaritate cu ce? Solidaritate cu cine?
Sã nu fiu înţeles greşit. Nu apãr ucigaşii. Condamn orice formã de violenţã, indiferent de modul în care este justificatã. Viaţa este nepreţuitã tocmai pentru cã ne este datã ca sã dezvoltãm specia umanã. Cu credinţã, cu toleranţã, cu respect pentru viaţa celuilalt, la fel de preţiosã ca şi viaţa mea.
Nu asigurãm însã evoluţia rasei umane prin promovarea forţatã a omului blond, cu ochi albaştri, nu asigurãm evoluţia speciei umane prin promovarea forţatã a omului de tip nou, european şi mondial.
Şi pentru cã înţeleg sã rãmân credincios, decent şi responsabil, “JE NE SUIS PAS CHARLIE”
Alexandru Enache

CARICATURILE (din Franţa şi de la noi) de Pr. Sever Negrescu

autor — Thu, 22 Jan 2015 20:00:01 +0000

Ecourile nu s-au stins. Vibraţiile acestora se aud cutremurând întreg Globul. Tirajul revistei a crescut, odatã cu mâhnirea multora şi cu bucuria altora.
Moartea continuã sã intre în lume prin pãcat. Şi noi ne facem cã nu vedem, cã nu ştim, cã nu auzim, cã nu putem. Existã o putere a Nefiinţei şi o neputere a Omului credincios. Prima caricaturizeazã, a doua ucide. Cei care, în numele Artei şi al Libertãţii de expresie l-au caricaturizat pe Mahomed în Franţa (acum, mai demult în Danemarca), neavând niciun Dumnezeu, aparţin Nefiinţei; cei care au ucis în numele Ofensei aduse Profetului aparţin neputinţei umane de a ierta. Nici unii, nici alţii nu pot fi martiri: ai Artei, ai oricãrui Profet sau ai oricãrei Libertãţi de exprimare. În mãsura în care aceasta devine ofensatoare, ea nu mai este libertate. Fugim permanent “de a fi , de a rãmâne robi ai lui Dumnezeu” şi astfel devenim “robi ai Diavolului, diavolilor.” Nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Nu putem fi liberi îngrãdind libertatea altora, nu putem fi, chiar, necredincioşi, jignind credinţa altora, nu reuşim sã rãmânem oameni dacã vrem sã devenim stãpânii lui Dumnezeu.
Existã, azi mai mult ca oricând, la noi şi pretutindeni, o putere a Confuziei, a Nimicului şi Nimicniciei. Creştinismul este cu totul altceva decât puterea acestei lumi, el reprezintã Puterea Smereniei. Existã o moarte spre Moarte şi o moarte spre Înviere. Hristos s-a smerit pe sine ascultãtor fãcându-se pânã la moarte pe Cruce (spre Învierea noastrã). Existã o înviere a Vieţii şi o înviere a Morţii. Caricaturizarea lui Mahomed a dus la o înviere a Morţii care nu foloseşte nici chiar Artei.
Sâcâitor de mult, pe aproape toate canalele locale TV, este dat în ultima vreme grupul folcloric Izvoraşul, parcã o caricaturã a celor ce sunt de fapt: “şi stau bine şi mã gândesc, sã iau sticla şi sã mã otrãvesc… dar sunt tânãr şi iubesc şi mai vreau sã mai trãiesc.” Deci… se poate propovãdui şi aşa şi aşa? Nu! Cu siguranţã, nu!
Caricaturile de la noi sunt mai revoltãtoare decât cele din Franţa. Noi iertãm şi cerem sã fim iertaţi. Dacã nu, riscãm sã pãţim ceea ce pate o cunoscutã cântãreaţã de muzicã popularã de pe la noi: “Neicuţa al meu noaptea în somn, mã mângâie pân-adorm.” Nu înţelegem, defel, cum vine aceasta.
Noaptea, somnul şi mângâierile Caricaturilor…

Obiectiv Mehedinţean » Charlie

NON, JE NE SUIS PAS CHARLIE!

CARICATURILE (din Franţa şi de la noi) de Pr. Sever Negrescu