* Încet, încet, lumea îşi reintrã în ritmul de viaţã obişnuit, dupã o mult prea lungã perioadã de, mã rog, sãrbãtori, în care s-a vorbit foarte mult despre „distracţie” şi „petrecere” şi destul de puţin despre lipsurile şi suferinţele care ne-au marcat şi ne vor marca, şi în continuare, dureros existenţa cotidianã. Pe undeva, este de înţeles, fiindcã, ştiţi dumneavoastrã cum glãsuieşte acel frumos cântec oltenesc în chip de marş sportiv, „de bucurii, noi rar avurãm parte”. Dar, pe de altã parte, suntem nevoiţi sã constatãm, pentru a nu ştiu câta oarã, cã, dupã o asemenea perioadã, reintrãm destul de greu în prizã, atât de greu încât însãşi „priza” pare defectã.

* Luni seara, am asistat sideraţi la un dialog, incredibil prin contondenţa unor declaraţii, dintre secretarul de stat de la Ministerul Sãnãtãţii, Raed Arafat, şi preşedintele României, Traian Bãsescu, pe tema serviciului medical de urgenţã. Am zis „dialog”? Oh, Doamne! Numitul Bãsescu a vorbit vreo trei sferturi de orã, bãgându-l pe bietul Arafat în corzi, ca pe un „duşman” al proiectului de lege a Sãnãtãţii ce se aflã şi ameninţându-l cu demiterea, în cea mai lipsitã de condescendenţã manierã cu putinţã. Raed Arafat, practic, nu a fost în stare sã articuleze nici mãcar un sfert de replicã. ªi nu fiindcã nu ar stãpâni suficient de bine limba românã. Nu, pentru cã Bãsescu, în binecunoscutu-i stil de şmenar, de cacealmist de cartier, schimba în permanenţã unghiul de abordare a problemei, astfel încât nici interlocutorul sãu sã nu ştie de unde sã înceapã rãspunsul şi nici telespectatorii sã nu poatã înţelege de partea cui este adevãrul, sã nu-şi dea seama, adicã, cine are dreptate. Unii au identificat în lipsa de reacţie a lui Raed Arafat sentimentul fricii. Mie mi-ar plãcea sã cred cã a fost vorba doar de reacţia unui om educat, de bun simţ, în faţa mitocãniei premeditate.

* Mare tãmbãlãu, mare, în jurul accidentului suferit de antrenorul Mircea Lucescu, pe o şosea din Bucureşti, accident în urma cãruia celebrul tehnician s-a ales cu nişte coaste rupte şi cu nişte complicaţii ale cãror urmãri încã nu le putem bãnui. Acest eveniment a ocupat, practic, toate emisiunile de ştiri ale televiziunilor de la sfârşitul sãptãmânii trecute. Ceea ce mi se pare excesiv, oricum  am lua-o. În ceea ce mã priveşte, eu îi doresc lui Lucescu sãnãtate. E un antrenor bun, care a fãcut o bunã propagandã fotbalului românesc în Europa. Faptul cã e un tehnician respectat o dovedeşte, între altele, vizita pe care i-a fãcut-o, la spitalul unde avea sã fie operat,  Rinat Ahmetov, patronul lui ªahtior Doneţk. Semnificaţia gestului acestuia a fost, însã, amplificatã excesiv de comentatorii de serviciu sau ocazionali ai evenimentului, ajungându-se la aberaţii greu de acceptat, oricât de îngãduitor ai fi. Vizita patronului ucrainean a fost un gest de normalitate, iar, pe de altã parte, un semn firesc de preocupare pentru viitorul echipei sale. În plus, Mircea Lucescu este un antrenor foarte… scump, el câştigând, dupã ştiinţa noastrã, cam patru milioane de euro pe sezon. Era, deci, normal, ca Ahmetov sã vinã la Bucureşti pentru a vedea cu ochii lui care este situaţia lui Lucescu. Şi pentru a-şi da seama dacã mai meritã, cum sã zic, investiţia. Ce atâta filosofie de doi bani gãuriţi?

* Obiceiul cu fasolea cu ciolan (cârnaţi) oferitã românilor gratuit, pe strãzi, de Ziua lor Naţionalã, este – rog sã fiu iertat dacã greşesc! –  de un prost gust absolut nimicitor. Ca sã nu zic de-a dreptul degradant. Sau, pur şi simplu, barbar. Mulţi se hazardeazã sã  afirme cã ar fi un obicei tradiţional. Instituit de cine, mã rog? Nu cumva de şmecheriile cosmopolite cu ghivent din ograda PRO TV ne-au bãgat pe gât oribilitatea asta dezumanizantã? Când acest post a început sã emitã, era într-o zi de 1 Decembrie, cândva, pe la mijlocul anilor ‘90, dacã nu mã înşel. Atunci, ca sã-i bage lumea în seamã şi, desigur, spre a confisca în interes propriu aceastã zi istoricã pentru români, proteveii au scos cisterna cu fasole în stradã şi au împãrţit-o „prostimii”. Chestia asta a prins – ciudat! – în primul rând la cei care fãceau paradã de practici creştine. Mai concret, la cei care se lãudau cã ţin post şi care înfulecau cu nesaţ cârnaţii fasoliţi exact în miezul Postului de Crãciun. Bravos, naţiune! Halal sã-ţi fie! Fiindcã ai perpetuat, pânã în ziua de azi, degradantul obicei.

* „Cazul Geoanã” (sau ceea ce a fost cunoscut sub acest generic) s-a fâsâit mult mai repede decât s-ar fi aşteptat scenaristul şi chiar regizorul. De protagonist nu zic nimic, fiindcã pe el îl luase valul mai înainte de a pricepe ce i se întâmplã. Ajunsese comandant de zaverã la Dãbuleni, erau bostãnarii gata de sacrificiu, sã se arunce dupã el în Dunãre şi alta nu. Zvonuri care mai de care mai catastrofice dãdeau ca sigurã plecarea a cel puţin jumãtate dintre parlamentarii PSD dupã Geoanã, spre a înfiinţa împreunã cu el o nouã formaţiune, dar ce zic eu „formaţiune” – un nou pol politic, fraţilor! L-a urmat vreunul? Dupã ştiinţa noastrã, nu. Chiar şi cultivatorii de lubeniţe, cei gata sã plece la luptã alãturi de Prostã’, au lãsat-o moale. Dar ştiţi cum? Moale rãu de tot! Dar, vorba aia cretinã, speranţa moare ultima.

* Apropo de Geoanã! Ziarul „Naţional” de luni se laudã cã a aflat adevãratul motiv pentru care dumnealui a fost dat afarã din partid. Cicã domnul Mircicã, spre a se pune la adãpost, ar fi „dat pe goarnã” la DNA „faptele de arme” ale bravilor sãi colegi, în schimbul garanţiei cã nici o acuzaţie de corupţie nu-i „va umbri viitorul politic”. Ghinion, însã! Excursia sa în bârlogul lui Danel Morar a fost înregistratã de nişte persoane… autorizate, care au dat imediat raportul conducerii PSD, conducere care, la rândul ei, a urgentat cât a putut procedurile excluderii. Bine, cu aceastã ocazie,fostului prezidenţiabil îi va fi infinit mai greu sã mai joace rolul imaculatei Albã ca Zãpada. Mai ales dacã unele dintre „victimele” sale politice din trecutul nu tocmai îndepãrtat îşi vor  reaminti o parte dintre marile sale isprãvi cu caracter lucrativ,consumate pe trasee cum ar fi Severin-Strehaia-Slatina-Caracal-Bucureşti…

* O fostã profesoarã a deputatului PDL Wiliam Brânzã l-a comparat pe acesta cu Marin Sorescu şi Mircea Eliade! Alo, cucoanã, hãi! Vrei sã scapi de disponibilizare? Sau ţi se pare cã lui Funericã nu-i e prea bine şi vrei sã-i iei locul? Într-o asemenea eventualitate, ar fi trebuit sã  fii ceva mai convingãtoare,  prin urmare sã lãrgeşti câmpul comparaţiilor, adãugându-i pe Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Henry Coandã. Aşa, însã, şansele dumintale se diminueazã simţitor. Vezi dacã nu ceri şi pãrerea unui prieten?