Provocãrile politico – administrative ale anului 2017

Anul 2017 ar putea veni cu mai multe provocãri pe scena politicã şi administrativã a judeţului Mehedinţi. Cutremurul celei mai ruşinoase înfrângeri suferite de PNL, pus în antitezã cu victoria zdrobitoare a PSD, ar putea aduce modificãri în mai multe consilii locale din judeţ, dar şi reorientãri în ceea ce priveşte colaborarea dintre formaţiunile politice la nivelul principalelor administraţii locale. Drobeta Turnu Severin şi Orşova ar putea fi polii schimbãrii, schimbare ce poate fi operatã în favoarea PSD.

A trecut peste noi un an electoral complex şi cu o dinamicã destul de alertã, la capãtul cãruia avem cel puţin douã certitudini: victoria rãsunãtoare a PSD şi înfrângerea ruşinoasã a PNL. Dar mai avem şi o altã provocare majorã, coborâtã din anul 2016 şi anume termoficarea municipiului Drobeta Turnu Severin. Va reuşi ALFA GROUND SOLUTIONS sã punã în funcţiune controversata centralã termicã pânã la finele lunii februarie şi vom putea sta liniştiţi iarna viitoare, fãrã sã suportãm din nou costurile unei termoficãri cu pãcura şi cu semne de întrebare asupra traseului acestui preţios combustibil cãtre cazanele de la defunctul ROMAG TERMO? Rãmâne de vãzut! Pânã una alta, sã ne amintim ce înseamnã dubla victorie electoralã din anul precedent a unui PSD ce practic a trecut cu buldozerul peste toţi ceilalţi competitori. Ar putea însemna, cel mai probabil, o reconfigurare a puterii în legislativul celui mai mare municipiu al judeţului, reşedinţa de judeţ, Drobeta Turnu Severin. Cu o victorie parţialã la locale, PNL a reuşit sã aducã în CL Severin 10 consilieri, cu care a reuşit sã preia puterea, ajutându-se de o parte a grupului PSD, de inconsistenţa grupului UNPR, dar şi de neputinţa celor de la PMP. Cu frâiele puterii locale în mâini, liberalii nu au reuşit sã puncteze la alegerile parlamentare nici mãcar cum o fãcuserã la locale şi au scos un umil 17 la sutã. Chiar dacã şi-au asumat rezolvarea problemei termoficãrii, chiar dacã au fãcut campanie pe tema aceasta şi au marşat pe recunoştinţa electoratului severinean care, chipurile, ar fi trebuit sã voteze masiv cu PNL, doar pentru cã PNL-ul le-a adus ceva ce la nivelul acestui secol ar trebui sã fie o normalitate, liberalii au pierdut competiţia tocmai din cauzã cã s-au jucat cu nervii oamenilor care începuserã sã îngheţe imediat dupã 1 noiembrie. Tocmai ceea ce au vrut liberalii sã deţinã, deşi nu au câştigat, adicã puterea în Legislativul local, s-ar putea risipi acum dupã ce PSD şi-a consolidat puterea masiv, prin victoria de la alegerile parlamentare. PNL, partidul care a obţinut cel mai mic scor din istorie la Mehedinţi, ar putea fi înlãturat din ecuaţia puterii locale, iar PSD ar putea prelua majoritatea în CL Severin, cu ajutorul celor de la fostul UNPR sau chiar cu ajutorul unor liberali care vor dezerta din partidul lor, în care nu mai au nimic de fãcut sub o administraţie dominatã de PSD.

La Orşova, la fel, lucrurile s-ar putea complica în Consiliul Local, dupã ce una dintre cele douã doamne consilier PSD, suspendate de prefect pentru conflict de interese, Oana Mirela Iovanovici, se întoarce în grupul PSD – ALDE – PNCD dupã ce a câştigat în instanţã procesul cu Instituţia Prefectului Mehedinţi. De asemenea, la complicarea situaţiei politico – administrative de la Orşova a mai contribuit şi faptul cã prefectul Cristinel Pavel, susţinut de PNL, a atacat în instanţa de contencios administrativ şi fiscal, cu doar câteva zile înainte de a demisiona, hotãrârile Consiliului Local Orşova prin care erau reziliate contractele de concesiune a serviciilor publice locale cãtre FLORICOLA SA. În acest moment, FLORICOLA poate opera liniştitã aceste servicii şi chiar poate primi din nou bani mulţi de la bugetul local, la fel cum a primit în ultimii 10 ani. De asemenea, vom vedea şi ce rol va mai juca fostul primar al Orşovei, Constantin Negulescu, în tulburarea apelor din administraţia localã a Orşovei, dupã ce PNL-ul cu care colabora în ultimul timp nu mai conteazã nici un pic pe scena politicã localã din Mehedinţi. Cu PNL în spate, înainte de alegeri, Negulescu spera sã mai ocupe un post prin aparatul administrativ de la Orşova, dar acum vom vedea dacã Negulescu nu va spãla putina de la PNL, cãtre cei care au câştigat, pentru a mai putea trãi printre cei ce manevreazã puterea la nivelul judeţului. Reamintim faptul cã pensionarul Negulescu încã mai este preşedinte al Organizaţiei Pensionarilor PNL Mehedinţi.

O situaţie interesantã vom vedea şi la Şimian, unde se va da o bãtãlie aprigã pentru postul de primar, lãsat liber de deputatul PSD Constantin Truşcã, dar şi în Consiliul Judeţean Mehedinţi, unde locul lãsat liber de senatorul Liviu Mazilu va trebui dat cuiva.

În altã ordine de idei, cu o putere imensã în mânã, PSD va putea demonstra multe în urmãtorii patru ani, perioadã în care ar avea toate atuurile pentru a dezvolta judeţul Mehedinţi.