La ciocul mâncãtorilor de varzã de Bruxelles…

* Bâlbâiala autoritãţilor române, aşa-zis tehnocrate, în problema misteriosului virus care a curmat vieţile câtorva suflete nevinovate de nou-nãscuţi, vãd cã nu s-a terminat. Între timp, judeţul – focar al „misteriosului virus”, Argeş, se confruntã – zic agenţiile de presã –  cu iminenţa izbucnirii unei epidemii de… râie. Asta ne mai lipsea! Ba nu, sã nu zicem vorbã mare, ar mai fi invazia pãduchilor, ca sã ne reîntoarcem, în plin secol XXI, la preistoria civilizaţiei.  Fereascã Dumnezeu! În vremea asta, tupeul „tehnocraţilor” lui peşte împuţit nu cunoaşte limite. Parlamentul  îi cheamã la audieri, într-o problemã sau alta, dar pe ei în trei litere-i doare, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun. Iar când, într-un târziu, catadicsesc sã-şi plimbe trecãtorul trup prin Parlament, şmecheriţele şi şmecheriţii ãştia privesc pe toatã lumea de sus, de parcã ar fi pe punctul de a împãrţi favoruri. Cã doar nu degeaba  au dus dumnealor geanta sau au lustruit posteriorul cine ştie cãrui grangur mâncãtor de varzã de Bruxelles.

* Pe  locul unde cicã se va construi noua termocentralã a oraşului Drobeta Turnu Severin se lucreazã, de mai bine de o lunã, la nivelarea terenului. Subiect tocmai bun, în lipsã de altceva, pentru scenetele de sezon ale Irefutabilului. Evident, lucrãrile de nivelare a terenului se desfãşoarã la cei mai înalţi parametri de calitate, pãi se poate altfel?! Nu tu o cutã, nu tu o gropşoarã sã dea-n ea vreun prostãlãu de asistent de bãgãtor de seamã, nu tu nimic, doarã supervizeazã totul  Priceputul Pricepuţilor de pe gogoloiul ãsta terestru. Cicã toatã treaba asta va fi gãtatã în mai, anul acesta. O fi, nu zicem nu. Mai ales cã, prin iunie, vine marea încercare electoralã, de la care Irepresibilul are aşteptãri deosebite. Şi în timpul cãreia dumnealui va fi nevoit sã gãseascã argumente ceva mai convingãtoare decât o carte poştalã pentru a-i seduce încã o datã pe „iubiţii  severineni” . Dar dacã socoteala de acasã, subminatã, inevitabil, de atâtea şi atâtea probleme… minore (ca sã nu le zic mãrunte, de-a dreptul!) nu se va potrivi – scuzaţi termenul! – cu socoteala cea mare din târg? Ei?

* Profesorul Dan Trancotã,  prezent, luni searã, la GALAXY TV, în cadrul emisiunii „Tribuna Societãţii Civile”, a spus despre oraşul al cãrui primar vrea sã devinã (Vânju Mare) cã aratã, în aceastã perioadã, ca dupã rãzboi. Argumentul cã se implementeazã proiectul, finanţat cu fonduri europene, al  reţelei de apã-canal nu stã în picioare, zice Dan Trancotã, strãzile oraşului sunt pline de gropi şi nu e o zi de la Dumnezeu sã nu cadã o maşinã- douã în ele. Vinovate de aceastã situaţie ar fi aceleaşi persoane care au orchestrat eliminarea profesorului vânjean din Consiliul Local, în urmã cu patru ani (trio-ul Ruginã- Georgescu- Mijaiche), împotriva cãrora a avut, recent, câştig de cauzã, definitiv şi irevocabil, în Justiţie. Cui au folosit, în fond, aceşti patru ani de confruntãri şi procese, cui a folosit faptul cã un consilier de calitatea, experienţa  şi prestigiul profesorului Dan Trancotã, ales de peste o mie de cetãţeni, a fost ţinut, în tot acest timp, departe de actele decizionale esenţiale pentru comunitatea în care trãieşte?

* Mare tãmbãlãu mare, în zona fanilor şi fanelor „binomului”, dupã ce un fost şef de Secret Services american  pentru Europa de Est ( al cãrui nume efectiv îmi scapã şi nu am niciun chef sã fac acum sãpãturi în acest sens) a pus serios la îndoialã prestaţia duduii Laura Codruţa Kovesi în fruntea DNA, considerând cã foarte multe dosare nu urmãresc decât nişte ţinte politice, sub pretextul luptei împotriva corupţiei. Cu alte cuvinte, duduia Kovesi nu umblã în mânã doar cu dreptatea, ci şi, vorba  regretatului scriitor român Eugen Barbu, cu mega, cu patrafirul, cu boul bãlţii. Treaba asta s-a consumat în cadrul unui interviu pe care respectivul fost oficial al serviciilor secrete americane l-a acordat, auziţi şi dumneavoastrã, lui Robert Turcescu, ştiţi, ãla care când era, când nu era colonel al unor servicii secrete româneşti. Vã daţi seama? Kovesi, favorita  sutã la sutã a americanilor, pusã la colţ tocmai de unul de-al acestora? Circul care s-a iscat în mediile româneşti dupã acest, aproape confidenţial, interviu se anunţã imens. Nici nu vreau sã mã gândesc acum ce va ieşi de aici. Acum îmi place sã-mi imaginez doar lucrurile cele mai absurde, mai incredibile cu putinţã. Nici nu vreau sã descriu chiar tot ceea ce-mi trece prin minte.

* Mã gândesc doar cã tot ceea ce s-a întâmplat recent în viaţa publicã româneascã va reuşi sã trezeascã din letargie conştiinţele încã viabile  ale acestui popor. Nu sunt deloc patetic. Atâta doar cã pândesc astfel de momente, pentru cã, asta e, nimic altceva nu cred cã ne mai poate trezi. Nu ştiu, nu ştiu deloc în ce mãsurã noi, românii, ne mai aparţinem.

Tags:

About autor