Chiar nu este o figurã de stil, ci pur şi simplu cu asta se ocupã în ultima vreme parlamentarii: cu paza la oi, cum se spune în popor sau a oilor, cum se spune în Parlament sau la Academie. Dintre toate temele de interes public, parlamentarii au vizat-o zilele trecute pe cea mai de interes, având în vedere transhumanţa, pãstoritul, oieritul, mulsul, tunsul, greblatul şi toate cele activitãţi care au legãturã cu activitatea derulatã de milenii de locuitorii acestor meleaguri. Cel mai interesant este cã parlamentarii se aratã preocupaţi, în legea pe care au votat-o de curând şi care va intra în vigoare pentru poporul ciobãnesc, de modul în care este executatã paza la turmele de mioare, din acest areal. Sigur cã imbecilitatea pãrea sã fi atins în politicã, şi nu numai, cote alarmante sau chiar pãrea cã a atins o limitã care nu poate fi depãşitã. Nu este sã fie aşa pentru cã potenţialul prostiei nu are limitã. În univers inteligenţa este limitatã, dar prostia este infinitã. Aşadar, mai degrabã vom da peste chestii rele şi proaste prin alte galaxii, decât peste tipi culţi şi inteligenţi. De aici ar veni şi pericolul sau poate cã din cauza asta nu am fost cãutaţi de alte civilizaţii, care s-au temut sã nu fie contaminate de prostie.
Ce au fãcut parlamentarii în ceea ce priveşte paza turmelor de oi? Ei bine, turma care este pãscutã la câmpie nu poate sã fie pãzitã decât de un câine de specialitate. Apoi, turma de la deal nu are voie sã fie însoţitã decât de doi câini, iar turma de la munte de maximum trei câini de pazã şi protecţie. Cine nu va respecta legea riscã o amendã de o mie şi cinci sute de lei. Adicã blana tunsã de pe mai multe oi sau brânza de pe câteva zile. Ciobanii se întreabã cum de s-a ocupat cineva şi de cojocul lor şi care este faza cu limitarea pazei oilor. Dupã cum se ştie, România are încã o populaţie de urşi şi de tâmpiţi numeroasã şi lesne se pot trezi ciobanii atacaţi în miez de zi sau de noapte de una sau de cealaltã din categorii. Sigur cã parlamentarii au limitat numãrul de câini din grijã faţã de turişti şi pentru limitarea haitei. Nu s-au gândit cã se furã pe rupte din turmã şi ciobanii au nevoie de cât mai mulţi câini de pazã. Urmãtorul pas al parlamentarilor este sã limiteze numãrul de câini din Balada Mioriţa sau chiar sã însãrcineze cu paza un grup de mioare, profesionalizat, asfel încât sã fie redusã şi chiar eliminatã populaţia caninã, încadratã pe posturi de pazã şi protecţie. Mioarele ar putea merge la cursuri de pazã, unde sã înveţe şi tehnici de filaj, sã se specializeze în comunicaţii. Stânele ar putea fi înzestrate cu sisteme fãrã fir şi cu supraveghere audio-video. Cui îi mai trebuie câini în vârf de munte, dacã e tehnologie. Mioarele ar putea urma cursuri de karate şi sã fie dotate cu pulane de caciuc, pistoale cu bile, spray-uri cu piper şi cãşti de protecţie.
Se aude totuşi cã în noua lege, cãci despre ea monologãm, câinii de pazã vor trebui sã meargã an de an la şedinţe de reciclare şi vor avea obligaţia sã facã periodic instructajul la unitãţi specializate. Ciobanul va trebui sã le asigure tichete de masã, uniforme, echipament varã-iarnã cu numele turmei, precum şi concediu plãtit. Câinii vor beneficia, de acum încolo, de contracte de muncã pe duratã nedeterminatã şi vor încasa cel puţin salariul mediu pe economie.
Sigur cã nu cred cã surprinde pe nimeni cã parlamentarii au fãtat o asemenea lege. Interesant cât le-a stat mintea gestantã şi dacã i-a asistat careva la naştere sau au nãscut singuri, la stâna de la Casa Poporului. Spre deosebire de mioare, la parlamentari se impune o reducere drasticã a turmei şi înlocuirea de urgenţã a unor berbeci, care vor fi trimişi la reciclare, dupã fapte: la DNA sau sã înceapã şi ei o activitate în alt domeniu, cãci politica nu mai este o profesie pentru cei care au eşuat în viaţã sau nu au o meserie de bazã. Oricum, versul „Stãpâne, stãpâne, mai cheamã-ţi un câine” trebuie modificat în Baladã şi în manuale şi completat, dupã noua lege cu „Îl chemi, dar rişti, potrivit normelor în vigoare, o amendã de 1.500 de lei”, actualizatã la cursul valabil în Imperiul Otoman, pentru perioada respectivã sau la orice Imperiu pe lângã care ciobanii au fãcut transhumanţã.