PENTRU ALTFEL DE VIAŢÃ

“Norocul bate la uşa fiecãrui om, dar în multe situaţii omul este plecat în vecini şi nu aude ciocãnitul”- Mark Twain
Dragilor, am decis sã vã scriu şi altfel de lucruri. Poate este cineva acasã!
Ce minunatã ar fi viaţa dacã oamenii ar obţine imediat şi uşor tot ceea ce şi-ar dori! Un loc de muncã sigur, o casã, o maşinã, o familie fericitã… un concediu, mãcar o datã pe an.
Sã ai un trai decent şi asigurat, este visul oamenilor care alcãtuiesc societatea noastrã. Firescul ne înregimenteazã pe toţi, încã din ziua în care ne-am nãscut, în şablonul unei vieţi asigurate cu minimum necesar, al unui drum confortabil, liniştit, drept, lipsit de hârtoape sau de ocoluri aventuroase. Trãim într-o lume în care conteazã mai ales ceea ce este oferit acum, pe loc, gata preparat şi gata sã fie consumat, iar societatea este pregãtitã, cel puţin în aparenţã, sã ne ofere ceea ce ne dorim.
Vrem un serviciu bun? Nimic mai simplu: trebuie sã urmezi o şcoalã bunã.
Vrem un automobil? Nimic mai simplu: ai nevoie de un serviciu bun, cu un salariu bun.
Vrem o casã? Nimic mai simplu: mergi la bancã şi plãteşti în rate.
Societatea îţi dicteazã ce fericire sã îţi alegi. Da! Pare fãrã sens: cum sã alegi ceva dacã altcineva îţi dicteazã ce sã alegi? Cum adicã: “fericire dictatã”!
Noţiunea de “fericire dictatã” pare ceva ireal şi destul de intrigant pentru gândirea oamenilor obişnuiţi. Ei ştiu cã au nevoie de un serviciu pentru a putea supravieţui. Şi atunci cum sã le dicteze altcineva faptul cã au nevoie de un serviciu, dacã ei chiar au nevoie de un serviciu?
În societate eşti bãgat în seamã dacã ai un automobil. Ai putea sã spui cã nu îţi poate dicta nimeni sã-ţi doreşti un automobil. Mai mult chiar, poţi susţine cã nu este doar o dorinţã, ci chiar o necesitate.
Şi totuşi, societatea este cea care impune regulile. Iar regulile “trebuie respectate”. În caz contrar, urmeazã excluderea, marginalizarea. Iar omul (nu-i aşa?) nu poate trãi izolat de restul lumii, aşa cã devine fireascã acceptarea “fericirilor” dictate de societate.
Oamenii acceptã preţul ca altcineva sã le dicteze, într-un mod foarte subtil (nu fãţiş) ceea ce trebuie sã-şi doreascã, sau ceea ce ar avea nevoie. Dar chiar avem nevoie? Nu putem supravieţui fãrã sã cumpãrãm bijuterii şi tablouri, case extravagante sau automobile cât mai scumpe? Nu putem, pentru cã ne este creatã senzaţia cã ne dorim aceste lucruri, cã ne sunt necesare. În realitate, prin diferite tehnici de manipulare, altcineva ne-a “sugerat” cã ne dorim acele lucruri, şi nu altele.
Şi ne-au fost induse şi aşa-zisele cãi prin care sã ne putem bucura de micile “fericiri”, şi numai de aceste “fericiri”. Ne mânã cineva de la spate.
Realitatea este însã alta: TOTI OAMENII POT FI BOGAŢI. Nu vã cer sã mã credeţi pe mine. Şi eu parcurg acest drum spre care vã îndemn şi pe dumneavoastrã. Credeţi-l însã pe renumitul Ben Renshaw şi citiţi-i cartea”Succesul este o stare de spirit”. Redau doar un fragment: “Credinţa cã nu existã resurse pentru toţi dã naştere la mai multã teamã şi nesiguranţã decât orice altã formã de condiţionare. E o credinţã greşitã: trãim într-un univers de bogãţie. Numai în termeni monetari, bogãţia financiarã estimatã a planetei este de peste 10 milioane de miliarde de lire sterline: destul ca fiecare sã fie milionar.”.
Resurse sunt din belşug, şi pentru toatã lumea. În lume existã atâtea resurse, încât toţi oamenii îşi pot îndeplini dorinţele, indiferent dacã aceste dorinţe sunt mici sau mari. Trebuie sã scape însã de condiţionãri, trebuie sã respire adânc, sã se relaxeze şi sã priveascã cu alţi ochi în jurul lor.
Trebuie sã ne facem timp pentru a ne cultiva creierul cu informaţii cu adevãrat valoroase. Sã mai citim puţin nu este un sacrificiu enorm. Nu se întâmplã nicio tragedie dacã rupem puţin timp de la televizor şi citim astfel de lucruri, pe care nu le-am inventat eu. Le-am gãsit fãcute de alţii, şi le consider folositoare. “Tembelizorul” nu ne ajutã cu nimic, pentru cã nu face altceva decât sã plafoneze creierele oamenilor. Timpul petrecut în faţa televizorului este timp pierdut, nu ne aduce niciun folos.
Şi existã atâtea tipuri de fericire, cu adevãrat mari, pentru care meritã sã lupţi. Şi nu este nicio pagubã dacã renunţi la vechile modele de gândire, mai ales dacã aceste modele nu ţi-au adus ceea ce sperai. Este cineva acasã?
Şi o micã poveste. Doi ciobani aveau, fiecare, câte o turmã de oi la fel de mare, le pãşteau pe aceleaşi locuri, şi le îngrijau cu aceeaşi preocupare. Şi totuşi calitatea cãrnii şi lânii oilor din cele douã turme era diferitã. Într-un final s-a descoperit şi cauza.
Unul dintre ciobani mergea în faţa turmei sale şi o cãlãuzea. Oile se mai abãteau de la drum, se mai jucau, se simţeau libere. Astfel cã mâncau şi dormeau mai bine, erau sãnãtoase, iar carnea, laptele şi lâna le erau excelente.
Celãlalt cioban mergea în urma turmei şi impunea oilor un anumit ritm, anumite reguli, le împingea de la spate, trimitea câinii sã le zoreascã. Oile simţeau frica de a nu rãmâne în urmã, nu îndrãzneau sã zburde, nu se abãteau de la drum, renunţau la orice iniţiativã. Erau majoritatea bolnãvicioase, fricoase, stresate. Iar carnea, laptele şi lâna lor erau de slabã calitate.
Dacã “sunteţi acasã” aştept un mesaj “Info” pe adresa relu.alexandruenache@gmail.com.
Pe curând.
Alexandru Enache.