Pandurii au “ucis” deja campionatul

Pandurii au “ucis” deja campionatul

Învingãtoare şi în partida-tur cu contracandidata Recolta Dãnceu, CS Pandurii Cerneţi a fãcut, încã din etapa a IX-a, pasul spre al doilea titlul de campioanã judeţeanã. La Dãnceu, liderul s-a impus cu 3-2, dupã ce câştigase cu 3-0 jocul direct de la Cerneţi, din urmã cu douã luni.
Cele douã contracandidate se vor reîntâlni în primãvarã în alte douã rânduri, însã Pandurii are deja un avans liniştitor de 7 puncte.
La Dãnceu, Chirfot (9) şi Brucã (42) au marcat pentru gazde, în timp ce Vãtuiu (‘19, ‘34) şi Cr. Creuţ (81) au adus cea de-a şaptea victorie consecutivã a Pandurilor împotriva Recoltei, de care dispusese sezonul trecut de 4 ori în campionat şi o datã în finala Cupei României.
Pe locul secund a urcat CS Strehaia, având golaveraj superior Dãnceului, dupã ce s-a impus cu 5-1 la Cãzãneşti, prin golurile lui Crãciun (‘44), Topalã (‘51), I. Vîrşog (‘64), M. Vîrşog (‘65) şi A. Balaci (‘71), respectiv Tiţa (‘81).
Deşi are în componenţa lotului foarte mulţi jucãtori tineri, echipa antrenatã de Dan Şurlãu traverseazã, cel puţin în campionat, cel mai bun parcurs de dupã Revoluţie. În Cupa României, Strehaia se poate lãuda deceniul acesta cu 3 finale ale Cupei României – Mehedinţi, dintre care una câştigatã, în 2012. Runda a IX-a a adus şi prima victorie a debutantei Viitorul Şimian, care a dispus cu 2-0 de Dunãrea Gruia, prin “dubla” lui Lucian Marinescu (‘3, ‘50).
Surpriza etapei a produs-o Viitorul Cujmir, care a trecut cu 5-0 de AS Corcova, prin golurile lui E. Cîncea (‘1, ‘42, ‘70), I. Cecã (‘19) şi Marinaşi (‘83).
Liga a IV-a – Etapa a IX-a
Recolta Dãnceu – Pandurii Cerneţi 2-3 (2-2)
Coşuştea Cãzãneşti – CS Strehaia 1-5 (0-1)
Viitorul Cujmir – AS Corcova 5-0 (3-0)
Viitorul Şimian – Dunãrea Gruia 2-0 (1-0)

Clasament
1. Cerneţi 9 8 1 0 36-10 25
2. Strehaia 9 6 3 1 30-10 18
3. Dãnceu 9 6 0 3 29-17 18
4. Corcova 9 5 1 3 24-15 16
5. Cujmir 9 4 0 5 17-21 12
6. Gruia 9 3 1 5 14-20 10
7. Şimian 9 1 1 7 9-31 4
8. Cãzãneşti 9 0 1 8 9-43 1

Dobrescu a lansat noi campioane

Dupã surorile Iancolovici, Bianca şi Roxana, la sfârşitul anilor 2000, Severinul a lansat, la sfârşitul sãptãmânii trecute, alte douã campioane naţionale: Cristina şi Valentina Ungureanu. Performanţa a fost izbutitã la Târgu Mureş, unde a avut loc Campionatul Naţional de lupte libere pentru copii I, nãscuţi în anii 2002-2003 şi Juniori III (2000-2001).
La prima categorie de vârstã, Cristina Ungureanu (52 kg) a cucerit aurul, Patricia Manofu (40 kg) şi Sabin Stegaru (53 kg) au luat argintul, în timp ce Larisa Cercel (44 kg) a obţinut bronzul.
Rezultatele au plasat CSM Drobeta pe locul al III-lea, în clasamentul general feminin. Clubul severinean a excelat şi la juniori III, unde Valentina Ungureanu (70 kg) a cucerit aurul, Roxana Capezan (72 kg) a obţinut argintul, iar Adina Giura (57 kg) a urcat pe ultima treaptã a podiumului de premiere.
Rezultatele fetelor au plasat CSM Drobeta pe primul loc în clasamentul general. La Naţionalele de la Târgu Mureş au participat 830 de sportivi, de la majoritatea cluburilor. “A fost cea mai numeroasã competiţie la care am participat. S-a luptat, concomitent, pe patru suprafeţe, iar noi am avut 13 luptãtori în concurs şi am luat 7 medalii. Sunt mulţumit, dar se putea şi mai bine. Sunt mulţumit cã surorile Ungureanu au devenit campioane naţionale, dar mai aşteptam una-douã medalii, dintre care una de aur. Oricum, ne-am depãşit obiectivul”, a precizat antrenorul severinean Marin Dobrescu.

Podium neschimbat în ultimul eşalon

Favoritele s-au impus în etapa a IX-a din Liga a V-a şi podiumul a rãmas neschimbat. Astfel, liderul ultimului eşalon fotbalistic din Mehedinţi, Viitorul Floreşti, s-a impus cu 3-1 la Punghina, prin golurile lui Popescu (‘16), V. Popescu (‘31) şi A. Gãrgãlie (‘78), respectiv N. Balaşi (‘25).
Pe locul secund a rãmas AS Real Vânju Mare, dupã victoria cu 4-2 în disputa cu nou-înfiinţata AS Ghiciulescu Hinova. Dumbravã (‘5, ‘65), Dragomir (‘55) şi Nicola (‘85), respectiv M. Doanã (‘17, ‘90) au fost marcatorii din raportul de joc.
Pe trei se menţine Dunãrea Hinova, care a dispus cu 6-2 de Ştiinţa Broşteni, prin golurile lui S. Toma (‘6, ‘55, ‘67), Şealãu (‘33), Şutoi (‘35) şi G. Molea (‘56), respectiv Drãghici (‘15) şi M. Popescu (‘80). Cu 5-2 s-a impus Voinţa Vrata, la Corlãţel, prin golurile lui V. Pontu (‘13), C. Pontu (‘26, ‘43), Dragomirescu (‘57) şi A. Ştefan (‘76), respectiv Mazilu (‘7) şi Creuţ (‘67). Victoria a pãstrat Vrata pe 4 în ierarhie. Scorul rundei s-a înregistrat la Salcia, unde echipa localã AS Inter a dispus cu 8-0 de Voinţa Oprişor, prin golurile lui S. Tomescu (‘7, ‘10, ‘35, ‘67), Ungureanu (‘25), Iliescu (‘50) şi M. Siminicã (‘63, ‘69). Cele mai puţine goluri s-au marcat la Pristol, unde CS Dunãrea din localitate a dispus cu 2-0 de Inter Crãguieşti, datoritã lui M. Erceanu (‘30) şi Creanţ (‘74).
Liga a V-a – Etapa a IX-a
Dunãrea Pristol – Inter Crãguieşti 2-0 (1-0)
Inter Salcia – Voinţa Oprişor 8-0 (4-0)
Dunãrea Hinova – Ştiinţa Broşteni 6-2 (3-1)
Real Vânju Mare – AS Ghiciulescu Hinova 4-2 (1-1)
AS Corlãţel – Voinţa Vrata 2-5 (1-3)
Speranţa Punghina – Viitorul Floreşti 1-3 (1-2)
Unirea Gârla Mare a stat

Clasament
1. Floreşti 8 7 0 1 23-11 21
2. Vânju Mare 8 6 1 1 42-13 19
3. D. Hinova 8 6 1 1 28-13 19
4. Vrata 8 6 0 2 24-14 18
5. Gârla Mare 8 5 0 3 23-21 15
6. Crãguieşti 8 4 2 2 25-20 14
7. Corlãţel 9 4 0 5 17-21 12
8. Pristol 9 3 1 5 16-24 10
9. Salcia 8 3 0 5 22-23 9
10. Broşteni 9 2 1 6 18-30 7
11. G. Hinova 9 2 0 7 18-27 6
12. Oprişor 8 2 0 6 14-29 6
13. Punghina 8 1 0 7 12-36 3

Tags: ,

About autor