SÃNÃTATEA PUBLICÃ ŞI COSTURILE EI… PRIVATE! (11)

Dacã mai sunt printre noi persoane care se mai îndoiesc de “sistemul ticãloşit” politic românesc al momentului, cu toatã schimbarea de luna trecutã -  sintagma aparţine exact aceluia care avea sã fie dovedit, inclusiv prin aceastã declaraţie de mai jos, ca fiind cel care îl oblãduia, promova în ascuns  şi-l  fãcea, astfel, arma letalã nr.1 împotriva propriului popor – iatã cã adevãrul nu poate sã nu iese la suprafaţã, sã despartã apele bune de cele rele, apele otrãvite de cele limpezi, dãtãtoare de viaţã, de vigoare. Traian Bãsescu – dincolo de un oarece partizanat politic al celui care avea sã facã aceastã declaraţie politicã în Parlamentul României, rãmâne un personaj sinistru! Accederea sa la putere, în calitate de preşedinte, stã de mult sub semnul mai multor întrebãri, al unor neclaritãţi pe care, în timp, istoria şi buna credinţã le va lãmuri, le va pune în adevãrata luminã.

   România, din pãcate, din cauza unor astfel de personaje, intrate în jocul marilor puteri occidentale sau de aiurea, Masoneria fiind cea mai des citatã în acest sens entitate, au dus ţara pe panta distrugerii şi a genocidului… “cu faţã umanã”, ca sã împrumutãm o altã sintagmã celebrã, referitoare la capitalismul ce începea sã se prefigureze, la începutulul anilor ’90, în România. Aceastã “faţã umanã” a genocidului are o atât de tentacularã arhitecturã încât cu greu poţi spune de unde începe şi unde îi este capul. În economie, în învãţãmânt, în sãnãtate, în toate direcţiile vitale ale oricãrui popor, totul înfãşat în sloganul reformelor, cea mai mincinoasã dintre ele fiind cea a “reformei statului”! Aşa ne-am ales cu un învãţãmânt insuportabil atât pentru elevi cât şi pentru pãrinţi şi profesori, cu un sistem economic dezastruos, pe care suntem îndemnaţi sã-l vindem, sã-l amanetãm corporaţiilor strãine, cu o sãnãtate fãrã medici şi fãrã spitale… Genocid curat, cum sã-i spunem altfel?

  Ne oprim aici, şi vã solicitãm implicarea, stimaţi români! Implicaţi-vã, pânã nu va fi prea târziu! “Sistemul ticãloşit” nu lucreazã decât pentru el! Un “sistem” care crede cã se poate salva, auto-salva din acest dezastru pe care îl provoacã cu bunã ştiinţã. Se înşealã, desigur, dar noi trebuie sã nu-l lãsãm sã se propage, sã se extindã!

                “Traian Bãsescu şi reforma sãnãtãţii: între ciocanul şi nicovala mafiei transnaţionale a fraudãrii asigurãrilor de sãnãtate”

- declaraţie politicã fãcutã în  şedinţa Camerei deputaţilor,                    14 februarie 2012 .

   Prin 1998, un raport al directorului FBI, iar mai apoi un discurs al preşedintelui american atrãgeau atenţia Congresului SUA cã fraudarea sistemului asigurãrilor de sãnãtate şi reţelele internaţionale ale mafiei medicamentelor ameninţã securitatea socialã a naţiunii.

Peste câţiva ani, urmare a puternicului lobby al ambasadorului SUA la Bucureşti, tentaculele transnaţionalelor medicamentelor înlãnţuiesc şi România, al cãrei prim-ministru face declaraţii de susţinere a pãtrunderii lor pe piaţa româneascã, iar menţionatul ambasador trece, suspect de repede, de la critica guvernului ineficient în lupta împotriva corupţiei la un laudatio, tot atât de suspect, al receptivitãţii aceluiaşi guvern faţã de giganţii mondiali ai industriei farmaceutice, de aparaturã şi servicii medicale.

Gestul Guvernului român nu rãmâne nerecompensat. Doamnelor din high life-ul politic de pe malurile Dâmboviţei le sunt rezervate reţelele naţionale de distribuţie a medicamentelor şi fiecare “mare doamnã” patroneazã, la vedere sau nu, câte o reţea.

Ceea ce mai rãmãsese din trecutul industriei farmaceutice se risipeşte ca prin farmec, se aude ceva şi despre niscaiva afaceri de spionaj în jurul unor cercetãri şi al unor reţete de fabricaţie, apoi afacerilor pe seama sãnãtãţii, a vieţii sau morţii noastre, având “osiile” bine unse, nu le scârţâie o vreme nicio roatã. Cât de ieftin        ne-au vândut! A se citi “trãdat”.

Strãinii care vin în România privesc, nu le vine sã creadã şi se întreabã ce s-a întâmplat cu noi, ce mari nenorociri galactice ne-au lovit de am ajuns o ţarã cu oraşele împânzite        de  farmacii?

O micã reformã a sãnãtãţii a recalificat medicii în scribi. Ca sã asigure deverul farmaciilor, medicii de familie nu mai prididesc sã prescrie reţete. Necompensate, compensate, compensate parţial şi, excepţional, gratuite. Toate în cel puţin douã exemplare, unele şi în trei. Pe formulare diferite, roşii, verzi, portocalii şi albe. În coduri şi chei pentru un sistem informatic mofturos, dar al dracului de scump, incomplet şi nefuncţional. Dar imposibil de controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început sã se descurce, iar temerarilor în a prescrie reţete şi morţilor nu le picã salarii mizere, ci le-au curs şi câştiguri de peste 2.000 de euro/lunã. Totul este posibil numai şi numai în buna conivenţã cu mafia producãtorilor şi distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, urmare a haosului indus cu binecuvântarea miniştrilor sãnãtãţii, a impus prescrierea a pânã la şapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienţilor cronici noi suferinţe, din categoria celor hepatice şi gastrice. Alte boli, alte medicamente. Alţi bani. Aceiaşi profitori.

Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţialã şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pazã ai “democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesãţioase care secãtuiesc bugetul Casei Naţionale a Asigurãrilor              de  Sãnãtate.

Ochii şi urechile secrete ale statului, de voie, de nevoie, mai ridicã câte un colţ al vãlului de ceaţã. Atât cât sã nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins şi ele, prin ramificaţiile propriilor reţele şi oameni scãpaţi controlului. Fiindcã trebuiau sã scape.

Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurãrilor sociale este un nãrav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii “legalişti” au încercat sã-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurãrilor sociale. Aşa s-a fãcut cã ne-au anesteziat cu câte o reformã la fiecare patru ani.

Noua tentativã de reformã a asigurãrilor de sãnãtate, cãci bugetul acestora este miza, şi nu sãnãtatea naţiunii, a picat într-un moment rãu ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţã în însãşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţã ca şi în cazul aurului de la Roşia Montanã.

Ambele operaţiuni de influenţã asumate de un agent de propagandã şi influenţã de cel mai înalt nivel posibil demonstreazã cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce facturã sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetãţean al ţãrii.

Se încearcã diversiunea cã preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut cã proiectul legii sãnãtãţii este expresia intereselor autohtone şi strãine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sãnãtate pe care Traian Bãsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, fãcute în ţarã, dar şi în strãinãtate.

Se spune cã Bãsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte cã 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea  unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.

Se aruncã în spaţiul public dezinformarea cã Traian Bãsescu nu ar fi ştiut de bãtãlia pe cadavrul sistemului de sãnãtate al poporului român, dintre cartelurile internaţionale ale asigurãtorilor de sãnãtate, iar legea pentru a cãrei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încã o datã (dar ce mai conteazã?!), urma sã fie pretextul legitimãrii jafului bugetului sãnãtãţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalitãţile.

Ochii şi urechile statului, în loc sã-şi facã cu onestitate datoria, adicã sã tragã semnalul de avarie şi sã opreascã, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacã de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universitãţii, ca sã apere democraţia.

Un simulacru de raport operativ din “teatrul de operaţiuni” publicat în “President Daily Brief” (am numit “Evenimentul zilei”) releva cât de retardatã este instrucţia filorilor respectivului serviciu secret şi cât de nãtângi le pot fi şefii care şi-au scos la deconspirare gratuitã agenţii aciuaţi prin redacţiile a vreo trei televiziuni, care au terorizat telespectatorii cu interogatoriile publice şi procesele de intenţii, de cel mai pur gen al poliţiei politice, lansate împotriva participanţilor la manifestaţiile de stradã. Acelea care l-au legitimat şi relegitimat şi pe Traian Bãsescu. Cu sau fãrã autorizaţia primãriei.

O spicheriţã rebranduitã în demna urmaşã a Anei Pauker şi a acuzatorului public Alexandra Sidorovici ne-a spus cã ea “deţine informaţii” cum cã cei ieşiţi în stradã… etc. Ştim noi prea bine ce instituţii, “piloni” de discutabilã rezistenţã ai dictaturilor, folosesc aceastã formulã introductivã, cu valoare de adevãr absolut: “deţinem informaţii”. Dacã aşa lucreazã inteligenţele acoperite ale serviciilor secrete, ne cerem taxele şi impozitele înapoi. Cu dobânda şi penalitãţi de nepotrivitã utilizare.

Este evidentã marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite sã fi studiat legea sãmânţã a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, dupã texte date, dupã ureche şi la cacealma. În toatã dezbaterea furibundã nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsã in corpore şi în necunoştinţã de prevederile ei. Sau, dimpotrivã, au citit-o şi ori nu le vine sã creadã, ori le este fricã sã o punã în lumina adevãrului.

De ce atâta înverşunare? De teama practicilor totalitare ale statului mafiot. Din convingerea cã Traian Bãsescu nu iese la rampã sã anunţe ceva bun. Dimpotrivã, Traian Bãsescu este deja asociat mentalului colectiv cu Casandra, prevestitoarea tuturor nenorocirilor.

Şi cum nu avem nevoie de conducãtori care sã ne deoache, iar faptele lor numai de bine nu sunt prevestitoare, singurul bine pe care, totuşi, ni-l mai pot face este sã ne salute cu “Adio, noi plecãm!”.

 

Ion Stan,

deputat de Dâmboviţa

(Ion Stan este vicepreşedinte al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea naţionalã, vicepreşedinte al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii Serviciului Român de Informaţii.

SURSA: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma)

Sanita. ro

 

P.S. Când vom avea, oare, bucuria sã constatãm o luare de poziţie în Parlamentul României de cãtre parlamentarii de Mehedinţi, cei care îşi mãnâncã salariile de atâta amar de vreme şi fie au pactizat mai mereu cu puterea care ne-a adus ţara de râpã, fie au tâcut mâlc îm bãncile confortabile al instituţiei? Desigur, niciodatã, actualii fiind pe fãraşul terminus al prestaţiei specifice. La toamnã, sperãm sã nu aibã tupeul sã ne cearã iarãşi votul, tot ei!

(sfârşit)

Tags:

About autor