DIN ISTORIA PARCULUI MUZEULUI REGIUNII “PORŢILE DE FIER”

Acum câteva zile s-a vorbit în mass media din Severin despre transferul efectuat între Consiliul judeţean Mehedinţi şi Muzeul Regiunii “Porţile de Fier” din Drobeta-Turnu Severin, având ca obiect suprafeţele de teren pe care se aflã vestigiile antice din incinta acestei instituţii şi, în mod special, despre locul pe care a fost descoperit recent Amfiteatrul roman.
Lãsând la o parte justeţea sau inoportunitatea unei astfel de mãsuri – personal, cred cã atribuirea lor Muzeului a fost o decizie fireascã şi ea ar trebui extinsã şi asupra altor obiective istorice cu soartã deocamdatã incertã – în cele ce urmeazã vom prezenta câteva succinte informaţii documentare cu privire la configuraţia acelei zone a incintei Muzeului unde se aflã biserica medievalã şi ceea ce se situeazã la vest de aleea cu tei din dreapta intrãrii în incintã.
Cu circa nouã decenii în urmã, aceastã zonã a trecut printr-un episod patrimonial oarecum asemãnãtor celui de datã recentã, însã într-un sens care i-a conferit înfãţişarea pe care i-o ştim şi astãzi şi pe care o datorãm, împreunã cu multe altele de aceeaşi facturã, unei personalitãţi de o rarã şi superioarã calitate: Alexandru Bãrcãcilã.
Episodul menţionat s-a consumat la sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, dupã ce se terminaserã lucrãrile de la Internatul Liceului ”Traian“, iar directorul acestuia, Alexandru Bãrcãcilã, sãvârşise deja o importantã operã în decopertarea castrului roman şi a altor artefacte din vecinãtate.
Pe acest parcurs, la un moment dat, în cursul anului 1928, s-a iscat litigiul cu Primãria Turnu Severin pe tema iniţiativei lui Bãrcãcilã de a asigura protecţia unor descoperiri noi, a cãror interpretare încã nu fusese realizatã.
Concret, era vorba despre ruinele bisericii medievale, care la acea datã pãrea sã fie expusã, din cauzã cã strada Independenţei nu se oprea în extremitatea ei sudicã acolo unde se terminã astãzi, ci mergea pânã la Dunãre, pânã la ceea ce, conform planului de atunci al oraşului, ar fi trebuit sã fie bulevardul Dunãrii.
Din motive de protecţie şi invocând descoperirea care, în 1928, se numea basilicã, Bãrcãcilã a hotãrât, am spune, cu de la sine putere, sã obtureze strada Independenţei chiar în locul unde se terminã ea astãzi, iar pe traseul ei pânã la Dunãre sã facã gropi în care intenţiona sã planteze copaci. Planul lui Bãrcãcilã a stârnit dezaprobarea administraţiei oraşului, care la 24 februarie 1928 era informatã de inginerul acestuia asupra motivelor pentru care tehnicianul în cauzã nu credea cã descoperirea acelei basilici în curtea Internatului, lângã strada Independenţei, impunea închiderea definitivã a strãzii.
Iatã cum glãsuia informarea inginerului oraşului cãtre primãrie:
Domnule Primar,
Mergând la faţa locului (desigur, la ordinul primarului – n.n., T.R.), am constatat cã basilica ce s-a gãsit în sãpãturile ce s-au fãcut de administraţia Internatului Liceului „Traian” lângã strada Independenţei, ce se vede însemnatã cu litera A pe planul castrului roman, poziţia ei dupã plan nu corespunde cu realitatea. Adevãrata poziţie e aşa cum se vede însemnatã cu roşu, latura despre apus a basilicii e mai spre rãsãrit de linia albã punctatã care corespunde cu alinierea stradei Independenţei, cu 1,80 la colţul de miazã-noapte şi cu 2,60 m la colţul de miazã-zi, iar dincolo de aceastã linie albã, spre apus, nu sunt decât 2 ziduri de 2 m pe 2 m, însemnate cu literele a, c, care n-au nici o legãturã cu corpul basilicii, deci nu este nici un motiv ca sã fie închisã strada, cã în corpul ei se aflã 2 ziduri care n-au nici o legãturã cu aceastã basilicã, deci aceste ziduri n-au nici o însemnãtate şi afirm cu multã insistenţã de a se desfiinţa aceste ziduri şi a se deschide strada Independenţei pe toatã lãrgimea sa, conform cu planul oraşului.
De altfel, nici împrejmuirea cea monumentalã ce administraţia Internatului liceului voieşte a face nu va putea urma liniei aşa cum se aratã pe alãturatul plan. Prin urmare, faţã şi cu estetica, se impune ca acea împrejmuire cu garduri ce se va face sã fie fãcutã în legãturã cu frumosul şi arhitectura.
La informarea inginerului oraşului, Primãria a reacţionat oficial relativ repede, cãci la douã sãptãmâni, pe 10 martie, aceasta îl soma pe Bãrcãcilã sã suspende lucrãrile începute şi sã se conformeze configuraţiei stabilite prin planul oraşului.
Domnule Director al Liceului „Traian” – Loco,
D-l inginer al Serviciului Tehnic comunal ne-a fãcut cunoscut cã, cu ocazia împrejmuirii ce aţi fãcut la Internatul Liceului „Traian”, aţi ocupat jumãtate din prelungirea stradei Independenţei, partea cuprinsã între strada Sever (partea din actualul bulevard Carol I cuprinsã între strada Eminescu şi muzeu – n.n., T.R.) şi bulevardul Dunãrii, şi aţi început sã faceţi şi gropi pentru plantare de pomi pe jumãtatea acestei strade.
Vã rugãm ca de îndatã sã vã ridicaţi împrejmuirea fãcutã şi sã încetaţi de a mai continua cu facerea gropilor, nivelând la loc pe cele fãcute, lãsând astfel strada liberã, cãci în caz contrariu vom proceda noi pe cale administrativã la dãrâmarea împrejmuirii şi astuparea gropilor, fãcând în aşa fel ca strada sã devinã liberã şi cheltuielile ce se vor întrebuinţa cu aceastã lucrare le veţi suporta d-voastrã, atât personal cât şi în calitate de director al Liceului „Traian”.
Şi pentru ca dispoziţia sã fie îndeplinitã, aceasta i-a fost trimisã şi poliţaiului oraşului, care avea sarcina sã se prezinte la faţa locului şi sã întreprindã cele necesare.
Poliţai local a preda de îndatã sub luare de dovadã.
Domnului Poliţai – Loco,
D-l director al Liceului „Traian” din localitate, cu ocazia împrejmuirii Internatului acelui liceu, a ocupat jumãtate din prelungirea stradei Independenţei, partea cuprinsã între strada Sever şi bulevardul Dunãrii, şi a început a face şi gropi pentru plantare de pomi pe jumãtatea stradei.
Vã rugãm ca de îndatã sã vã prezintaţi la faţa locului şi sã opriţi orice fel de lucrare s-ar face pe acea stradã, punând în acelaşi timp în vederea reprezentantului acelui Internat sã-şi ridice împrejmuira şi astupa gropile fãcute, lãsând astfel strada liberã.
Pentru toate acestea veţi dresa un proces-verbal de starea lucrurilor, pe care ni-l veţi înainta de urgenţã.
: Urgent.
Documentele nu menţioneazã cum a evoluat pe mai departe situaţia, dar, mai mult ca sigur, Bãrcãcilã nu s-a supus celor ordonate de primãrie, de vreme ce strada Independenţei cu întreaga regiune împricinatã aratã şi astãzi aşa cum a aranjat-o el în anul 1928. Aleea cu tei este întocmai cum a conceput-o directorul liceului, ruinele bisericii medievale au fost decopertate şi sunt astãzi la vedere şi la dispoziţia vizitatorilor şi, mai mult decât atât, în 1948, în patrimoniul muzeului a intrat şi suprafaţa din dreapta aleii cu tei, fostã proprietate Deşliu şi Richard Franassovici, locul unde în anul 2013, norocul a fãcut sã fie identificat Amfiteatrul cãutat cu atâta ardoare şi timp îndelungat de cãtre fostul director al Muzeului, Mişu Davidescu.
Prof. dr. Tudor Rãţoi, director, Arhivele Naţionale Mehedinţi

Tags:

About autor