Problema încãlzirii municipiului Turnu Severin pentru aceastã iarnã nu este rezolvatã

Problema încãlzirii municipiului Drobeta Turnu Severin rãmâne în continuare în coadã de peşte. Situaţia este extrem de complicatã din punct de vedere juridic, iar negocierile dintre Primãria oraşului şi RAAN – furnizorul de agent termic, pentru semnarea unui contract de asociere nu s-au finalizat.
Dupã o lungã aşteptare din partea severinenilor care doresc sã ştie dacã vor avea sau nu cãldurã la iarnã, primarul Severinului, Constantin Gherghe, a vorbit luni într-o conferinţã de presã despre problema termoficãrii municipiului în sezonul rece 2015-2016.
Edilul şef al Severinului a declarat cã Primãria municipiului Drobeta Turnu Severin a fãcut toate diligenţele posibile pentru ca oraşul sã aibã cãldurã în aceastã iarnã, dar a lãsat sã se înţeleagã cã decidentul în aceastã chestiune ar fi administratorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare, aflatã în insolvenţã din toamna anului 2013.
„Singura soluţie gãsitã de toate minţile luminate şi de la nivel guvernamental şi de la RAAN şi de la noi este sã încheiem un contract de asociere în participaţiune pentru a funcţiona numai Termo în aceastã iarnã, sã furnizeze apã caldã şi cãldurã cãtre populaţie. Am înaintat pânã acum trei variante de contract de asociere, se pare cã un pic mai greu înţelege administratorul judiciar, pentru cã şi el la rândul lui trebuie sã ia aprobarea creditorilor, iar obligaţia tuturor este ca Termo sã nu înregistreze pierderi altminteri creditorii – pentru cã ei decid şi soarta Termo- pot sã stopeze oricând aceastã activitate”, a declarat primarul Constantin Gherghe.
Cu alte cuvinte, într-un scenariu fericit în care s-ar semna acest contract de cãtre Primãrie şi RAAN situaţia furnizãrii agentului termic rãmâne la fel de incertã în cazul în care asociaţiile de proprietari nu achitã facturile. Adunarea creditorilor de la RAAN nu este dispusã sã semneze acest contract în cazul în care se vor înregistra pierderi din activitatea de termoficare, ori nimeni în momentul de faţã nu poate garanta cã populaţia şi agenţii economici îşi vor achita la zi facturile curente, mai ales cã în momentul de faţã datoriile se ridicã la suma de 50 de milioane de lei.
„Din punct de vedere juridic problema este foarte grea, indiferent care vor fi greutãţile eu zic cã se va rezolva problema mai mult ca sigur pentru cã toatã lumea s-a sensibilizat de la primul ministru pânã la ultimul reprezentant al ministerelor. Dacã populaţia nu o sã înţeleagã însã cã trebuie sã plãteascã nu o sã aibã cãldurã în acest an pentru cã indiferent de soluţia pe care o vom alege noi trebuie sã demonstrãm adunãrii creditorilor cã nu aducem pierdere societãţii, indiferent de ce este în spate”, spune şi administratorul special al RAAN, Viorel Marian.
Din punct de vedere juridic lucrurile sunt extrem de complicate în momentul de faţã, iar timpul este foarte scurt pânã la data de 1 noiembrie, când ar trebui sã înceapã furnizarea agentului termic. Din explicaţiile primarului Gherghe se pare cã cei 520 de angajaţi care au mai rãmas la Termocentralã, dupã valul de disponibilizãri, vor fi plãtiţi în continuare de RAAN. La fel şi plata cãrbunelui care trebuie achiziţionat ar rãmâne tot în sarcina regiei nucleare. Pe de altã parte, edilul şef spune cã activitatea de distribuţie şi facturare ar reveni Primãriei Turnu Severin.
„Deocamdatã noi ne-am asumat inclusiv obligaţia, pentru cã asta era o problemã a administratorului judiciar sã nu facã ei distribuţia şi încasarea. Am fãcut ultima concesie care se putea face şi ne-am angajat joi în faţa Guvernului cã putem derula noi aceastã activitate”, a mai spus primarul Gherghe.
Constantin Gherghe a mai spus cã diferenţa de preţ la gigacaloria produsã de Termocentralã va fi suportatã de la bugetul de stat, în acest sens urmând sã fie alocatã suma necesarã la o rectificare de buget de la mijlocul lunii octombrie.

Tags:

About autor