Şi, totuşi, de ce nu merge treaba?

Dacã nici într-un sfert de veac nu ai timp sã faci treabã, atunci când naiba sã mai ai!? Problema este cã ne-am apucat şi noi ca lumea de democraţie din aia adevãratã şi originalã, cu liberalizare în masã, cu renunţare la tot ce mai avea statul în proprietate, cu retrocedãri în masã, cu privatizãri la os şi pe picior. Tot tacâmul. Din 1946 şi la 25 de ani dupã, pãi comuniştii şi ruşii, şi bolşevicii, şi socialiştii, şi clasa muncitoare, şi realism socialsmul, şi cu toate neamurile lor fãcuserã ceva treabã. Naţionalizarea s-a fãcut cât ai spune peşte. Lichidarea proprietãţii private a fost o reuşitã deplinã. Statul s-a mişcat foarte repede şi a pus mâna pe toate fabricile şi uzinele epocii. S-au apucat şi au mai fãcut şi ceva colhozuri sau cooperative pentru munca în comun. Au inventat şi traiul în comun. Au construit celebrele blocuri tip cutii de chibrituri şi au nãscut oraşe din nimic, în jurul unor industrii poluatoare şi iluzorii. Dar le-au fãcut.
Au inventat munca la canal, au realizat un spaţiu concentraţionar unic la nivel european, vezi cazul Piteşti. Şi Securitatea şi serviciile secrete au fost tot o marcã a comunismului şi unele dintre acestea chiar erau competitive şi de temut la nivel internaţional. Chiar lucrau specialişti acolo. Au fãcut Porţile de Fier şi multe alte hidrocentrale, au deschis industria minierã şi termocentralele. O mulţime de fabrici unde lumea mergea opt ore şi apoi pleca acasã cu ce gãsea: un preş de intrare, un borcan de mazãre, o cutie de cuie, un sul de hârtie, un sac din plastic, o ramã de tablou sau un fagure pentru stup. Chiar şi aşa neperformantã şi haoticã, economia româneascã producea miliarde de dolari pentru export.
Au fãcut Transfãgãrãşanul. Este invenţia comuniştilor. Au produs specialişti în navigaţie (Bãsescu), au construit nave maritime, specialişti în petrol şi tehnologia informaţiei, în medicamente şi în altele. Se trãia foarte greu pentru cã nu aveai ce fura, sã ajungã pentru toatã lumea. De aceea unii ajunseserã sã fure electrozi, piuneze şi altele pentru a merge pe o piaţã a trocului, la schimb cu produse agricole. Parcã şi creierele erau mai mari atunci, dacã vorbim de culturã sau ştiinţã. Ca şi atunci şi acum cei mai buni aleg sã plece într-un sistem care funcţioneazã normal şi nu este pervertit de la orice normã sau moralã. Şi, totuşi, se fãcea ceva. Bun, rãu, prost defect. Nu mai conteazã. Aparatele de radio Gloria, nişte calculatoare rudimentare, dar cãutate prin Asia, Olcitul, Aro şi multe chestii. Pânã şi sutele de hoteluri de pe litoral şi din zona montanã tot în anii 1970 şi 1980 îşi au originea. De atunci au fost gândite marile proiecte de dezvoltare turisticã. Chiar şi master planul pe transport de acum se inspirã un pic din ce era în fazã de proiect atunci. Dar la drumuri, românii nu s-au priceput niciodatã. Nici atunci, nici acum, nici pe vremea dacilor. Tot de pe vremea romanilor sunt unele şi acum. Vezi cazul Transalpinei. Dacã te uiţi bine sã vezi şi de ce, rãmâi uimit de ce tehnologie puteau sã foloseascã şi ce tipuri de materiale. Este absolut de necomentat.
Cu ce ne-am ales pânã la urmã din toatã aceastã afacere de 25 de ani de democraţie? Chiar nu ne iese niciun drum curat şi care sã reziste un an de zile? O fabricã de-a noastrã neaoşe, fãrã niciun fel de mall sau supermarket. La ce bun atâtea guverne şi alegeri libere şi democratice, dacã nu e eficienţã în actul guvernãrii şi viaţã cu nivel ridicat de normal. Mai târâş, mai grãpiş, guvernele mai toate au trecut pe la DNA, în ultima periodã, semn cã au tras mai mult pentru ei, decât pentru ţarã. Nu am auzit pe undeva vreun ministru anchetat cã a dat de lucru la oameni sau cã a adus un mare investitor şi a încãlcat legea pentru a exista zece mii de locuri de muncã. Mai toţi au fãcut trafic de influenţã, o amantã, o nevastã, o vilã, un apartament. Un milion, douã, nouã, o sutã, un miliard de euro. Şi cam asta fuse democraţia românescã. UE şi NATO venirã şi ele firesc, dar când nu mai au vreun rol sau valoare. Ca de obicei, istoria ne-o ia înainte şi ne lasã în urmã. Când zicem şi noi hop, istoria face un mare salt înainte şi ne lasã la vale. Chiar nu merge nimic nici pe calea noastrã proprie, pe model autohton sau hibrid sau cum o fi.
Isarlâc, cum spunea I.D. Sârbu.