cora Drobeta a donat Maternitãţii cei peste 18.000 de lei strânşi prin campania „Luna inimilor deschise”

Drobeta-Turnu Severin, 2 iulie 2015: cora Drobeta a colectat peste 18.000 de lei cu ocazia ediţiei din 2015 a campaniei “Luna inimilor deschise”, banii fiind donaţi Maternitãţii din oraş.

„Din 2011, anul de când cora şi-a deschis porţile în Drobeta Turnu Severin, organizãm aceastã campanie de strângere de fonduri şi ne bucurãm cã ne putem aduce contribuţia modestã la binele comunitãţii. Sãnãtatea este un sector puternic subfinanţat, aşa cã orice ban în plus este binevenit. Donãm fondurile strânse Spitalului Judeţean de Urgenţã Drobeta-Turnu Severin, Secţia de Obstetricã – Ginecologie, şi ne exprimãm speranţa cã acest mic ajutor va fi apreciat şi în egalã mãsurã util. Mulţumim clienţilor noştri pentru generozitatea cu care s-au alãturat campaniei noastre”, a spus Georgeta Gina Ofrim, directorul cora Drobeta.
Campania „Luna inimilor deschise” s-a desfãşurat în magazinul din Drobeta – Turnu Severin în perioada 29 aprilie – 29 iunie 2015, clienţii donând suma de 5.971,76 de lei, iar cora – 12.500 de lei. În total, maternitatea va primi aşadar suma de 18.451,76 lei, bani care vor fi folosiţi pentru dotarea secţiilor.
„Este un gest nemaipomenit, un ajutor nepreţuit pe care-l primim de la cora. Într-o maternitate sunt necesare în permanenţã foarte multe lucruri, iar cu aceşti bani vom rezolva chestiuni de maximã urgenţã, cum ar fi cumpãrarea de dulapuri pentru medicamente şi cãrucioare sofisticate pentru tratamentul bolnavilor la pat. Mulţumim companiei cora România pentru cã îi pasã, mulţumim tuturor celor care s-au alãturat, cu inimile deschise, acestui efort admirabil! Ajutorul primit ne motiveazã sã privim înainte cu optimism”, a spus dr. Elena Hinoveanu, managerul Maternitãţii Drobeta – Turnu Severin.
Cora Drobeta Turnu Severin organizeazã „Luna inimilor deschise” din 2011, când fondurile strânse au fost donate fundaţiei „Motivation Romania”. În 2012 – 2014, campaniile au fost organizate pentru a susţine filialele locale ale Asociaţiei Handicapaţilor Fizic şi Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România.

Tags:

About autor